Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Creierele isi iau zborul

Supradotatii

Cu ani de zile in urma, aflat la Paris, fostul presedinte al tarii, domnul Emil Constantinescu, intalnindu-se cu un grup mare de studenti romani i-a sfatuit fara opreliste sa ramana in Occident. Profesor universitar fiind, a socotit ca orice tanar avand o specializare in Franta isi poate "vinde" cunostintele si abilitatile oriunde crede de cuviinta, fiind dreptul oricaruia de a-si valorifica si a se bucura baneste de munca depusa, ca de o vulgara marfa. Domnul Emil Constantinescu a gandit evident in termeni marxisti, tradand o educatie politica nu prea diferita de cea a predecesorului sau, Ion Iliescu. Ceea ce explica si esecul domniei sale in viata politica, ale carui efecte le resimte si astazi.

In materie de intelect, bineinteles, fiecare individ are valoarea sa, dobandita prin nastere, ca grad de inteligenta, educatie, instructie scolara si talent in a-si aplica intensiv cunostintele. Din aceste considerente, oamenii nu sunt egali si nu vor fi niciodata. Tocmai astfel de caracteristici, ignorate de Marx, l-au dus la eroarea fundamentala de a considera oamenii ca simpla marfa, gandire primitiva, relicva a mentalitatii sclavagiste, ce socotea robii drept "obiecte", apartinand unui proprietar. Ecoul unor asemenea precepte marxiste, ruginite, ratacite printre circumvolutiuni a incercat sa-l estompeze, la Paris, domnul Constantinescu, dandu-i o tenta concesiva, liberalista. Cu alte cuvinte, fiecare ar fi liber sa se vanda cui ii ofera mai mult. Si deci, cum in Franta sau in general in Occident preturile erau mai bune, logica impunea sfaturile respective. Domnul Ion Iliescu, avand mai temeinic fixate astfel de consideratii marxiste, sustine si acum ca tineretul scolit in tara trebuie sa ramana in Romania, cu orice chip, privind si dansul omul ca pe o resursa de productie. Aidoma animalelor domestice.

Eroarea ambilor apare din start, deoarece geniul nu este o resursa economica ci, dimpotriva, o sursa de inavutire nationala. Prin urmare, un individ supradotat nu poate fi o marfa, pretuibila in raport cu ce produce si vinde patronul. El trebuie in primul rand sa fie respectat pentru cine este, ce inoveaza si ce face. Aici consta diferenta intre o societate imatura si alta matura. Ca atare, intr-o societate matura, valorile umane trebuie cultivate, incepand din copilarie, iar tinerii supradotati ocrotiti cu grija de catre intreaga natiune. Este o regula naturala, observabila in tot regnul viu, pornind chiar de la exemplul harnicelor albine, care intr-un efort general, cu toate concura la cresterea puietului dintr-un stup, chiar daca acesta va roi mai tarziu spre a forma o noua colonie. In Romania, traditia selectarii, instruirii si folosirii tinerilor supradotati a capatat in perioada dictaturii comuniste un caracter formal, de banala competitie sportiva. Asa-zisele olimpiade ale scolarilor nu erau altceva decat exercitii demagogice, avand ca scop alcatuirea de echipe, antrenate in cantonament de catre specialisti, ca oricare formatiune de fotbal, rugbi etc, avand ca tinta obtinerea de medalii pe plan international. Componentii acestor echipe de tineri sclipitori in matematica, fizica, geografie, chimie si asa mai departe, fireste nu reprezentau nici pe departe valoarea invatamantului romanesc, al carui sistem era copiat dupa cel sovietic. Ei nu caracterizau nici masa de elevi din Romania, fiind practic exceptii care, in final, se pierdeau in conglomeratul diverselor profesii din tara, condamnate la un egalitarism imoral. De la inceput locurile de conducere si decizie care s-ar fi cuvenit tinerilor supradotati, spre binele tarii, erau rezervate unor mediocritati sau nulitati, al caror singur merit era "originea sanatoasa", cu nimic deosebita de "originea ariana" care statea la baza selectiei naziste.

Din pacate, dupa decembrie 1989, mascarada "olimpiadelor" a continuat. Guvernele care s-au succedat s-au declarat reformiste in toate domeniile, inclusiv in cel al invatamantului si educatiei. Cu ministri porecliti "Abramburica" sau "Eutanasiu", nu numai ca nu s-a produs o revigorare a invatamantului romanesc, ci mai rau s-a incurcat totul. Corifeii invatamantului n-au luat aminte la istoria tarii, observand ca modernizarea Romaniei, alinierea sa la standardele europene, s-a produs dupa 1848, datorita acelor tineri "bonjuristi" fara caftane si giubele, cu studii la Paris sau Viena care, reintorsi acasa, au ocupat locurile potrivite, la momentele potrivite, avand intelegerea si sprijinul autoritatii supreme in stat, fie ei principi domnitori sau monarhi. Apoi, guvernele postdecembriste nu au inteles ca la sfarsitul secolului 20 si inceputul celui de-al 21-lea se aflau in fata celui mai mare orizont de dezvoltare pe care l-a avut omenirea pana atunci si care se baza pe educatia, formarea si utilizarea tinerilor supradotati. In mod foarte clar, modul de intelegere moderna a educatiei se leaga de politicile de dezvoltare, nu de circoteca politica, nici de un partid sau altul care doreste sa-si cosmetizeze imaginea. Rezultatul unor asemenea politici corecte ar fi ca acesti tineri supradotati, dupa ce ajung specialisti, au capacitatea de a depasi complexitatea unor fenomene dificil de solutionat in alte conditii, au o viziune dinamica si elevata asupra tuturor realitatilor, o viteza de gandire superioara mediei si o capacitate de decizie mult mai buna. Asemenea tineri pot fi detectati inca de la varsta de 10 ani, cand 98 la suta din inteligenta umana este deja formata. Un asemenea copil supradotat este in mod clar foarte adesea mai inteligent decat propriii sai parinti, dar bineinteles nu are experienta de viata a acestora. Statisticile arata ca 60 la suta dintre copiii exceptionali pot deveni varfuri, cu conditia de a le fi nutrita, prin educatie si instructie scolara, inteligenta. Atentia acordata tinerilor supradotati da cel mai performant invatamant, validat de zeci de ani in tarile evoluate, cu rezultate extraordinare, oferind demnitatea unui nivel de civilizatie ridicat. Toate aceste tari acorda cea mai mare atentie descoperirii copiilor supradotati si instruirii lor, cu subventii de la stat, pana ce devin specialisti intr-o profesie oarecare, pentru care inca de mici si-au exprimat talentul innascut. Ei bine, asemenea tineri sunt un bun national. Daca o tara nu stie sa utilizeze si sa pastreze acest bun intelectual, el devine international, deoarece intervine fenomenul migrarii spre zone favorabile. Romania face parte din acele tari care-si pierd "aurul cenusiu". Este dramatic faptul ca, in ultimii 20 de ani, din cele cateva sute de "olimpici" castigatori de medalii internationale, licentiati mai apoi ai unor universitati de mare prestigiu din Occident, mai cu seama din USA, Marea Britanie si Franta, doar doi au revenit in tara. Unul dintre ei este doctorul in matematica Dan Nicusor, reintors de la Paris, care a incercat sa puna pe picioare o institutie de invatamant universitar echivalenta cu "Scoala Normala Superioara" din Franta, care sa produca matematicieni de inalta calificare. Din nefericire, ca de altfel si in alte domenii, Ministerul Invatamantului nu numai ca nu l-a sprijinit, dar chiar s-a aratat reticent. Mai mult, Legea invatamantului promovata de ilustrul profesor clujean Andrei Marga, vizand reformarea sistemului dupa modelul aplicat in tarile avansate occidentale, a ramas in sertarele ministrilor pesedisti. Regulile cuprinse in aceasta legislatie ignorata de guvernantii PSD sunt riguros exacte, mai ales in ce priveste promovarea copiilor supradotati intelectual, instruirea lor de catre cadre didactice extrem de serioase, care nu se pot preface ca fac, ci chiar trebuie sa depuna eforturi pentru modelarea unor viitoare generatii de specialisti autentici.

Acum s-a schimbat puterea politica in Romania. La carma invatamantului a venit profesorul Mircea Miclea, despre care se aud lucruri foarte bune. Din pacate, desi este un excelent profesionist si verificat administrator, lucrurile sunt atat de incurcate, birocratia si coruptia atat de pronuntate, incat totul pare sumbru pentru performantele la care dansul aspira. Pornind de la baza, constatarile sunt descurajante, deoarece la ora actuala profesia de dascal nu mai are acea consideratie majora ce-i era acordata de societate in anii interbelici. Au disparut vocatia de apostolat, dar si pasiunea fata de profesie. Din pacate, cu sistemul invatamantului romanesc, ancorat inca din trecut, departe de modernitate, viitorul pare nesigur. Si nu este de mirare ca tinerii romani supradotati isi cauta valorificarea vocatiei profesionale departe de tara lor de origine.

Gh. Bratescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page