Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Despre Prietenie

 ( philia- amicitia)

(Continuare din editia precedenta)

Omul fericit are nevoie de prieteni?

In opozitie cu parerea comuna ca oamenii fericiti nu au nevoie de prieteni, Aristotel raspunde ca si acestia au nevoie, chiar daca poseda toate bunurile si sunt suficienti lor insisi iar un prieten nu le-ar putea oferi ceea ce ei nu au.

<Fericirea este o activitate, spune filozoful, ori activitatea este, evident, o devenire si nu ceva aflat in posesia noastra ca un dat immanent>. Fiind activitate si devenire, fericirea umana (chiar in expresia ei cea mai inalta-contemplarea) ramane incompleta, forma perfecta a fericirii realizandu-se numai la nivel divin.

Intr-un comentariu la Etica Nicomahica traducatoarea acestei opere in limba romana, Stela Petecel, noteaza "In timp ce divinitatea, gandire ce se gandeste pe sine, (cum o defineste Aristotel) este pura constiinta ce-si ajunge siesi, neavand nevoie de prieteni; la om, care poseda aceasta constiinta intr-o masura imperfecta, prietenia apare ca o exigenta interna a vietii spiritului sau limitat; puterea de dedublare a constiintei sale fiind prea slaba ca omul sa se poata contempla pe sine, apanaj exclusiv al divinitatii. Omul are nevoie, pentru a se cunoaste pe sine, de mediatia altcuiva, a unui prieten (adica unui al doilea eu) in care sa se poata privi ca intr-o oglinda. Comuniunea prieteniei constituind astfel conditia constiintei de sine". Pe de alta parte, se presupune ca viata unui om fericit trebuie sa fie placuta ori, se stie, ca pentru un om solitar viata este dificila, daca ar fi sa avem in vedere numai ca e greu sa desfasori o activitate continua, conditia fericirii. < Faptul de a trai consta in mod esential in a simti sau a gandi > ne spune filozoful, iar viata insasi este un lucru bun si placut, dovada ca toti oamenii o doresc. Rezulta de aici ca viata in comun la oameni inseamna trairea intr-o comuniune de ganduri si idei, spre deosebire de animale, unde consta, probabil, doar de a paste impreuna.

O alta intrebare pe care si-o pune Aristotel si pe care, desigur, si-o pune orice om: Trebuie sa avem cat mai multi prieteni?

Raspunsul filozofului este unul de bun simt si anume ca se poate aplica prieteniei ceea ce a spus Hesiod despre oaspeti: < Nici prea multi oaspeti, nici fara nici unul>.

Prin urmare raspunsul ar fi: < Nici lipsit cu desavarsire de prieteni, nici prea multi>, o prietenie profunda este posibila doar fata de putini. Asa se petrec lucrurile si in realitate, prieteniile camaraderesti nu reunesc un numar mare de prieteni, iar cele cantate de poeti se refera numai la doi.

Cine se arata prieten fata de toata lumea si se poarta familiar cu oricine ii iese in cale este considerat a nu fi prieten cu nimeni, este de parere filozoful grec si nu putem decat sa-i dam dreptate, mai ales ca tot el constata ca atunci cand este vorba de prieteni pe care ti-i alegi pentru virtutea lor si pentru ei insisi, numarul lor nu poate fi prea mare, ba chiar te poti considera fericit daca ai norocul sa intalnesti fie si doar cativa. In sfarsit, dintre multe alte probleme care sunt analizate in Etica Nicomahica, mai amintesc doar una singura, si anume: Cand avem mai multa nevoie de prieteni, in situatiile fericite sau in cele nefericite?

Si la aceasta intrebare Aristotel vine cu un raspuns de bun simt pe care l-ar putea enunta foarte multi dintre noi, fara sa avem cunostinta de spusele filozofului:

< Fara indoiala prietenii sunt cautati in ambele situatii>. Oamenii loviti de soarta au nevoie de ajutor, iar cei favorizati de ea au nevoie de companie si de persoane carora sa le faca binele (in situatia prieteniilor adevarate). Atat in fericire, cat si in nefericire prezenta prietenilor este un lucru placut. Cei aflati in suferinta se simt alinati cand prietenii le impartasesc durerea, poate prin faptul ca placerea prezentei lor atenueaza suferinta.

Pe de alta parte, ne doare sa ne vedem prietenul atins de propria noastra nefericire. De aceea firile puternice se feresc sa-si faca prietenii partasi la suferinta lor, ei insisi nefiind inclinati spre lamentare, nu accepta ca altii sa se lamenteze pentru ei. Cel mai indicat este sa apelam la prieteni doar cand, cu pretul unei usoare nelinisti pentru ei, ne pot aduce mari servicii. Cand prietenii sunt cei ce se afla in nenorocire, se cuvine sa ne grabim spre ei fara sa asteptam sa ne cheme, fiind si pentru unii si pentru altii mai frumos si mai placut. Cand prietenii sunt favorizati de soarta, trebuie sa ne grabim a lua parte doar la activitatea lor, (si in aceste imprejurari este nevoie de prieteni), nu spre a beneficia de sansa lor. Dar, refuzandu-le serviciile, nu trebuie sa dam impresia de nepolitete, cum deseori se intampla.

Oamenii de orice categorie vor sa-si petreaca timpul impreuna cu prietenii in ocupatii ce constituie pentru ei existenta insasi, sau ratiunea de a dori existenta. Astfel, unii se intalnesc sa bea impreuna, altii sa joace carti, sa vaneze, sa discute, sa faca filozofie, etc.,fiecare petrecandu-si timpul cu prietenii in genul de activitate care-l preocupa mai mult decat orice in viata, caci <dorind sa-si petreaca viata in intimitatea prietenilor, ei indeplinesc impreuna cu acestia si impart cu ei ceea ce in ochii lor inseamna viata>.

Traind in comuniunea prieteniei, oamenii se pot corecta reciproc si inalta moral pe o treapta superioara, asa cum spune dictonul: < Virtutea de la oameni de virtute se invata>.

Va urma

Vasile Bechis, Costa Mesa, California

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page