Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Europeni despre ordinea lumii

 
de Andrei Marga

Deja cu un deceniu in urma, tabloul european al ordinii lumii a inregistrat modificari importante. Tonul l-a dat Helmut Schmidt (cu Die Mächte der Zukunnft. Gewinner und Verlierer in der Welt von Morgen, Goldmann, Hamburg, 2006) care a atras atentia asupra schimbarii configuratiei create in 1989.


Consolidarea puterii globale a Americii, urcarea Chinei la rangul de putere mondiala (Weltmacht), agravarea conflictului dintre Occident si Islam (incat eventualitatea ciocnirilor nu mai este exclusa), dezvoltarea din Rusia, atenuarea profilului Europei unite (ca urmare a absentei politicii externe comune) erau luate ca indicatori.

Am inaintat, la randul nostru, pe directia captarii „schimbarii schimbarii" (Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultura, geopolitica, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2013) si am argumentat in favoarea considerarii lucide a raspunderilor SUA ca supraputere hegemonica, a ponderii Chinei ca supraputere, a alternativelor Europei, a revenirii Germaniei, a nazuintelor Rusiei, a anvergurii Frantei, a emergentei Poloniei, Turciei, Braziliei printre puteri. Decidentii cu vederi organizate din diferite tari europene resimt, in orice caz, prin forta situatiilor ce apar cu iuteala sporita, nevoia lamuririi noii geografii economice, politice, militare si culturale a lumii.

Desigur, viata launtrica a tarilor nu depinde neaparat, cum propaga o ideologie rudimentara, de ceea ce se petrece pe scena internationala. In definitiv, nu se poate pune in seama vietii internationale faptul ca o tara isi foloseste prost resursele, ca isi rupe echilibrul bugetar de dezvoltare, ca prefera favoritismul in fata meritocratiei sau ca nu are proiecte proprii. Acestea sunt produse mai curand indigene. In schimb, au legatura cu ceea ce se petrece in lumea larga obtinerea de investitii externe directe, sansele de comercializare a produselor, profilarea pe scala relatiei dintre initiativa privata si actiunea statului si, in mod normal, politica externa.

Aici am in vedere, pentru ilustrarea opticii europene asupra ordinii lumii, o analiza din Franta, pe piata careia creste mai nou literatura de avertizare cu privire la schimbarile ce se petrec in lume. Este vorba de cartea, eveniment in multe privinte, a lui Gerard Chalinad si Michen Jan (Vers un nouvel ordre mondial, Editions du Seuil, Paris, 2013). Scrierea atrage atentia din prima clipa intrucat, desi discuta ordinea mondiala, sase dintre cele saisprezece capitole se ocupa de pozitionarea interna si externa a Chinei.

Lucrurile nu se opresc nicidecum aici. Ceea ce conteaza este tabloul lumii, organizat in jurul „schimbarii echilibrului geopolitic", pe care competentii autori francezi il contureaza. Ei o fac pe baza unei bune cunoasteri a istoriei contemporane, pe care o folosesc cu profit in acest gen al scrierilor de geopolitica. Tabloul lor este derivat din evenimentele anului 1979, carora ei le recunosc anvergura unei „cotituri majore (le grand tournant)", pentru ca, in continuare, lucrurile sa fie aduse la zi.

In ceea ce priveste pragul creat de anul 1979, patru evenimente au fost hotaratoare, ne spun autorii francezi. Primul a fost inceperea aplicarii noii politici a lui Deng Xiaoping in China, care avea sa puna cu timpul in defensiva chiar speranta „neoconservatorilor" americani si britanici de a domina secolul urmator (p.49). Al doilea a fost „revolutia khomeinista", care a relansat „islamismul politic" al siitilor impotriva ambelor supraputeri de atunci. Al treilea a fost „criza petroliera", care a obligat tarile sa-si revada resursele si pe fondul careia sovieticii intra in Afganistan, SUA sprijina opozitia la ocupatie, islamismul politic capata un nou impuls, iar tarile islamice (Iran, Arabia Saudita, Pakistan) intra in concurenta pentru suprematia printre muslimi.

Al patrulea eveniment a fost politica lui Ronald Reagan si Margaret Thatcher, cu imbratisarea „dereglementarii", in politica economica, si ofensiva contra URSS. Voind sa depaseasca „sindromul Vietnam", SUA au trecut la ofensiva generala in lume, ale carei efecte se vor vedea in prabusirea Uniunii Sovietice si sporirea prezentei americane in tarile arabe.

Numai ca si in Afganistan si in Irak interventia americana - careia i s-a opus o miscare locala motivata de pretentia ca lupta contra „ocupantului strain" si unei „guvernari corupte" - nu a dus la rezultatele asteptate, incat presedintele Obama a luat decizia retragerii. „Cu aceste doua conflicte - sustin autorii cartii Vers une nouvel ordre du monde - Statele Unite si-au irosit semnificativ capitalul de care se bucurau ca putere militara capabila sa duca, dupa formula consacrata, <doua conflicte in acelasi timp>. S-a ajuns departe de deceniul triumfal care a urmat prabusirii Uniunii Sovietice.

Intr-un fel neprevazut de cei care erau atunci decidenti, criza financiara si economica a lovit exact in momentul in care, intr-un fel de asemenea neprevazut, China trecea in pozitia celei de a doua puteri a lumii, obligand Statele Unite sa-si reorienteze strategia spre Asia-Pacific" (p.107). A inceput astfel procesul prin care Statele Unite ale Americii, ramanand de departe prima putere a lumii, ia act mai amplu de prezenta, interesele si actiunile Chinei. „Hegemonia mondiala" exercitata de Occident in ultimele trei secole se apropie de sfarsit - cum au semnalat, de altfel, inainte, principalii contemporanisti englezi (Niall Fergusson, Martin Jacques, de pilda).

Dar cultura occidentala are de promovat mai departe valorile - demnitatea persoanei, libertatea de constiinta, egalitatea in fata legii, dreptul de a cere socoteala reprezentantilor temporari, limitarea puterii prin institutii - care i-au asigurat propulsia si succesul istoric (p.8-10).

Intre timp, pe scena internationala s-au petrecut si alte schimbari. Rusia a intrat in reconstructie. Pe masura acesteia, Rusia si-a particularizat optiunile. Serbia, Georgia, Siria au fost teren al particularizarii, iar situatia din Ucraina Moscova o abordeaza in functie de orientarea puterii de la Kiev (p.123-125). S-a format alianta globala BRICS care, avand in fata China, da peste 35% din productia mondiala si incearca sa creeze un sistem de creditare financiara paralel cu cel condus de la Washington. Brazilia manifesta ambitii si dispune de mari resurse. India este marcata inca de slabiciunile unui urias, dar, in fata ascensiunii globale a Chinei (p.143), incearca aliante la distanta. Pakistanul, totusi putere nucleara, ramane „epicentrul unei crize durabile" ca urmare a componentei tribale, ambiguitatii pozitiei fata de jihadism, relatiei tensionate cu India (p.131).

Turcia a devenit „noul pivot geopolitic", din partea caruia trebuie sa ne asteptam la o pondere sporita in viata internationala. Uniunea Europeana a intrat, mai ales dupa 2008, intr-o criza ce dezvaluie insuficienta solutiilor initiale (p.171). Ea are nevoie de reforme structurale pe directia mai pronuntatei integrari economice si a federalizarii, incat coeziunea ei sa nu mai depinda doar de cresterea economica. Lumea araba s-a impotmolit in terorism, in discrepantele stridente ale nivelului de trai din diferite tari si din interiorul acestora si in faptul ca modernizarea nu este asumata hotarat (p.192). O „revolutie intelectuala" iluminista, o „societate civila" , o egalitate mai perceptibila a celor care se proclama „frati", o economie ce nu se reduce la exploatarea petrolului - acestea sunt aici urgentele pe care modernizatorii se cuvine sa le vizeze. Iranul este reticent la globalizare si plateste costurile ambitiei de a deveni putere nucleara. Desigur ca terorismul detine prioritatea in media si monopolizeaza atentia populatiilor, dar istoria efectiva a lumii se joaca deja, in buna masura, pe terenul demografic (p.202). Sub acest aspect, Japonia este marcata de tendinta imbatranirii populatiei, in pofida inovativitatii ei redutabile.

Pe fundalul schitat mai sus, China „s-a desteptat (s'est eveillee)" si a urcat necontenit. „Dupa douazeci si sapte de ani (1949-1976) de maoism revolutionar, mai precis incepand cu sfarsitul lui 1978, China a inregistrat in scurt timp o reorientare <pragmatica> fara a parasi sinele ecartamentului chinez al sistemului comunist. Deng Xiaoping, artizanul acestui viraj, a stabilit noilor generatii de conducatori marile linii politice pentru deceniile urmatoare. In cursul acestei noi perioade (1979-2012), succesele economice, cresterea puterii militare, insotite de o diplomatie a unei mari puteri in ascensiune, au permis Chinei sa urce in a doua pozitie mondiala" (p.207).

Este o transformare de mari proportii care a afectat societatea chineza si societatea mondiala. „Influentele si activitatile chineze se extind de acum pe toate continentele si se afla in domeniile cele mai diverse, nu numai economice si financiare, ci, de asemenea, militare si culturale. Conducatorii inteleg sa redea tarii lor dimensiunea globala, care, gandesc ei, trebuie sa-i revina dupa doua secole de repliere, de retragere in sine, de agresiuni straine, de razboaie civile si de revolutii" (p.208). Lumea este dependenta de acum de un nou actor de magnitudine considerabila, iar actorul, China, intra in dependenta de ceea ce se petrece in lume. Un fapt se impune recunoscut de acum: „progresul Chinei si optiunile ei in deceniile ce vin sunt marea necunoscuta de care depinde echilibrul lumii"(p.11). Lumea se reconfigureaza, iar China a devenit motor al procesului.

Pentru anii ce vin, se pot anticipa cateva tendinte pe scena globala. Prima este aceea ca si China se manifesta conform intereselor ei de profilare internationala. „China joaca esentialmente pe cont propriu, cu Rusia ca aliat circumstantial, si conteaza pe investitiile ei pentru a se asigura de parteneri in Asia, in Africa, in America Latina etc."(p.130-131). A doua este tendinta „SUA, ingrijite sa faca fata Chinei", sa isi redeseneze politica internationala si sa cultive India, ca putere nucleara, si alte tari, intre care Turcia (p.166). A treia este tendinta de actiune rezervata a Europei. „In raport cu optimismul ce se constata in Singapore, Coreea de Sud si in China, Europa, inca dispersata si in pofida faptului ca este mereu prima putere comerciala, se arata timorata in deciziile sale". A patra este tendinta SUA, care raman „preeminente si doritoare sa continue astfel", de a se lasa absorbite de competitia curentelor interne, intarziind astfel lansarea asteptatei „redresari a natiunii" (p.312). In coordonatele acestor tendinte vor fi luate deciziile in anii ce vin.

Se pot observa - cum am aratat si in interventii anterioare - diferentele de accent. In optici chineze asupra ordinii lumii, accentul cade pe „armonie", derivata din principii ce permit profilarea Chinei ca mare natiune. In optici americane, concentrarea este asupra distributiei puterii globale in continuarea efortului de a vedea valorile proprii castigand teren in lume. In optici europene, atentia se indreapta spre ceea ce se face in diferite societati si le influenteaza actiunea internationala. Eu cred ca pentru Europa, a sosit momentul sa reuneasca cele trei accente intr-o analiza coerenta, care sa-i permita un rol mai profilat in anii ce vin.

Cinci fapte socotesc ca trebuie bine captate intr-o astfel de analiza. Capacitatea comerciala (mai ales producerea inteligenta pentru o piata largita) conteaza enorm, iar Germania, Japonia, mai nou China, fara a mai vorbi de SUA, sunt exemple istorice edificatoare. Accesul la surse de energie si materii prime ramane important. O debirocratizare capabila sa lase loc inovatiei si creatiei si sa rupa cu noul conformism este indispensabila. Alternativele societale se cer din nou lamurite, caci, asa cum se poate sesiza in multe locuri din lume, oamenii nu se mai lasa incadrati in orice sisteme.

Ne aflam, istoriceste, la sfarsitul politicii neoliberalismului, dar alternativele se discuta prea putin.Ca si altadata in istorie, poate juca un rol de prim plan cel care propune proiecte majore. In sfarsit, intr-o perioada de dezvoltare maxima a armamentelor (rachete si antirachete) razboiul se duce frecvent in mod „privat" (adica de actori ce nu sunt subiecti de drept international), difuz (in forma gherilei urbane), pentru a intimida populatii (cu o mana de razleti), incat pericolul terorismului (care a incetat sa fie doar islamic) este mai mare.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page