Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CURAJUL DE A IUBI, DRAGOSTEA DE OAMENI SI DRAGOSTEA DE MAMA

Gabriela JANIK

Am fost intrebata odata: „De unde am curaj sa spun unei persoane «Te iubesc»?” Am stat si am privit uimita, chiar daca persoana care mi-a pus intrebarea se afla la mii de kilometri departare, auzindu-ne doar prin tehnologia moderna. Pe moment, ramasesem fara grai. Apoi, ganditoare am raspuns: „Cand iti trebuie curaj? cand iubesti, cand spui vorbe frumoase, cand apreciezi sau cand injuri si blestemi? Daca pentru a infaptui raul iti trebuie curaj, atunci, de ce nu as avea curaj si pentru o vorba frumoasa?”

Daca pentru a spune cuiva „Te iubesc!” imi trebuie curaj, am gandit in continuare... oare cat curaj ar trebui sa aiba cei care urasc? Cat curaj ar trebui sa posede cei care fac raul, care ucid, mint, sunt razbunatori sau cei care isi vand sufletele pentru a castiga un ban necinstit? Personal, nu mi se pare iesit din comun sa spun cuiva „Te iubesc!” O vorba buna, zambetul si imbratisarea vindeca orice persoana care este bolnava sufleteste.

„Nuuu, nu dragul meu prieten” - gandeam, „sa iubesti, nu iti trebuie curaj! Iubirea este un sentiment natural. Il porti mereu in suflet. Traiesti cu si prin acest sentiment. Iubirea o ai tot timpul cu tine. Te insoteste din zorii zilei cand te scoli, pana cand, obosit, iti pleci capul din nou pe perna. Iubirea te insoteste in vis si, dimineata cand te trezesti este cu tine in gand. Ea dainuie in inima ta si astfel te insoteste pas cu pas pe cararea vietii tale.”

Am fost creati din iubirea Tatalui Ceresc si traim doar prin dragostea Sa. Ne-am nascut din iubirea parintilor nostri, chiar daca, din pacate, exista si acele persoane care nu pot spune acelasi lucru. Totusi, traim din iubire si cu iubire ne hranim sufletul. Din ea ne „adapam” zilnic, fiind sursa energiei noastre interioare.

...Dar revin din nou la intrebarea pusa: „Cum poti sa ai curaj sa spui unei persoane «Te iubesc»?” „Wow”, mi-am zis. „Sa ai curaj… curaj pentru asa ceva? Nu, dragul meu. Iubirea nu iti cere curaj. Ea cere doar vointa. Vointa ta este cea care face alegerea in viata ta personala. Aleg sa iubesc!” Si eu am ales. Am ales sa iubesc persoanele dragi de langa mine. Am ales sa imi iubesc confratii care sunt departe de tara sau pe pamanturile natale. Iubirea este o alegere puternica in urma vointei tale. Este alegerea constiintei tale. Alegerea acceptarii unei persoane asa cum este ea.

Nu poti alege sa iubesti o persoana doar pentru calitatile sale. Daca astazi se poarta dragut si bland il iubesti iar maine cand il vezi in toane mai rele, iti schimbi sentimentul dupa comportamentul sau.  Nu, iubirea este alegere si tot ce alegi va dainui.  Sa am curaj ca sa iubesc? Recunosc ca ma framanta aceasta intrebare si sunt inca nedumerita de persoana care mi-a pus-o, descoperind ca in viata sa, nu a cunoscut profunzimea acestui sentiment nobil.

In naivitate si inocenta mi-am spus: „De ce i-ar trebui cuiva sa aibe curaj pentru a spune: «Te iubesc»!?” De ce mi-ar trebui curaj sa spun unei persoane aflata departe sau de aproape, chiar daca am vazut-o sau nu vreodata in viata mea, dar cunoscandu-i caracterul nobil, sa nu rostesc aceste cuvinte frumoase si dadatoare de viata?”

* * *
O mama cu mai multi copii, i-a spus candva fiului ei mai mic: „Daca indraznesti sa ma minti, sa ma furi, sa ma inseli macar o singura data in viata ta, sa nu-mi mai spui mama cat timp voi mai trai. De asemenea, daca indraznesti sa lipsesti de la scoala macar o singura ora nemotivat sau sa devii lenes, sa nu ma mai numesti vreodata, mama!” La prima vedere, la primul „citit printre randuri”, pare un dialog foarte dur si cam  nedrept din partea mamei sale. Dar fiul, dupa o pauza indelungata, cu glas incet a intrebat: „Mama, cum poti sa spui asa ceva? Eu sunt si voi ramane fiul tau, indiferent ce s-ar intampla in viitor. Mama, de ce spui lucruri atat de triste?”

Mama, privindu-si fiul cu dragoste, printre lacrimi, i-a raspuns: „Pentru ca mi-am dorit atat de mult ca sa te am... Si te-am iubit inainte ca sa te nasti. Te-am asteptat cu lacrimi de bucurie, iar in suflet inaltam rugi necontenite sa fim ocrotiti ca sa nu intervina complicatii la nasterea ta. Mi-am faurit planuri si visam la ziua binecuvantata cand te voi tine in brate. Am suras la primul tau gangurit. Am varsat lacrimi de bucurie la gandul ca intr-o zi ma vei imbratisa... Apoi, intr-o zi, medicii mi-au spus ca s-ar putea sa existe dificultati in ceea ce priveste sarcina, punandu-ma sa aleg. Am fost nevoita sa aleg intre tine si mine. Intre viata si moarte. Un singur pas gresit din partea mea, o singura neatentie, era destul sa produca inevitabilul iar tu astazi nu ai mai fi existat. Si am ales, fiule. Am ales sa te am. Puteam alege intre o viata usoara, fara responsabilitati si scancete de copii. Fara nopti albe, fara scutece si fara biberoane... Am avut prilejul sa aleg intre tine si o viata de lux. O viata linistita... O cariera de vis. Dar, de dragul tau am renuntat la propria-mi libertate doar pentru ca te iubeam si te doream atat de mult inca inainte sa te fi vazut. Da, ai dreptate, intre noi a existat si va exista dintotdeauna acea legatura mai mult decat ombilicala care ne-a legat pe viata. Si pentru ca te-am iubit si te iubesc atat de mult, mi-am luat responsabilitatea sa te educ in asa fel, incat oamenii cand vor privi spre tine, sa vada chipul si numele meu oglindit in educatia ta. De aceea am dat tot ce am avut mai bun pentru a te educa, chiar daca uneori resursele financiare nu erau mereu indestulatoare. Mi-am dorit atat de mult ca cei care iti pronunta numele, sa ti-l pronunte cu mandrie si respect. Pentru ca in profunzimea numelui tau, prin tot ce faci sau vorbesti, prin realizarile, succesele si insuccesele tale este sapat numele meu. Pentru aceasta, te-am invatat mereu sa spui adevarul, sa fii harnic si cinstit. Sa iubesti. Sa nu asupresti pe cel sarac sau mai slab decat tine. Te-am invatat sa respecti... iar daca tu, fiul meu, ignori educatia mea de dragul leneviei, a minciunii, de dragul unei vietii dezordonate, iti spun ca ar fi mai bine sa nu ma mai recunosti ca  mama. Eu nu te-am invatat  si nu te voi invata niciodata sa faci lucruri urate. Dar daca vreodata te vei hotari sa alegi nedreptatea, un comportament urat si necinstit, atunci, atunci, vei merge acolo unde vei invata toate aceste lucruri nedemne de noi. Vei spune mama persoanei care te va invata sa minti, sa furi sau sa ai un caracter imoral. Vei numi parinte pe cel a carui educatie o vei cinsti mai mult. Eu nu te-am educat sa faci rau, dar vei „cinsti” pe cel care te va invata sa il faci. ” Si astfel, mama cu tristete in glas, vorbi fiului ei, iar discutia continua intre cei doi...

Chiar daca unora li s-au parut prea dure aceste cuvinte, am pretuit aceasta mama din tot sufletul meu si mi-am spus ca trebuie sa ai un curaj deosebit ca sa poti discuta astfel cu propriul fiu. Desigur, unii psihologi sau asistenti sociali la ora actuala, vor spune ca mama din povestirea mea a incercat sa-si manipuleze psihic si emotional fiul. Iar altii,  mai mult, vor spune ca din dragoste ar fi putut evita aceasta conversatie dintre ea si fiu. Si oare cati parinti nu ar face-o din cauza ca le este teama sa nu isi piarda copii? Probabil, vazand ca fiul ajunsese la varsta rebeliunii si a neascultarii, ea, mama, a incercat sa puna cateva granite in comportamentul copilului reamintindu-i de valoarea adevarata a virtutiilor.

Da, mama din povestirea mea a avut un curaj deosebit, plin de incredere in propriile-i forte interioare. Si pentru mine a fost si va ramane o mama model. Chiar daca era constienta de riscul ca ar fi putut sa isi piarda fiul pentru totdeauna, ea a ales sa discute ferm, cinstit si dur cu el. A ales calea adevarului, oricat de mult acesta durea si inima mamei tresalta in hohote de plans. Insa,  mama din povestire, si-a sustinut mereu cu fermitate, principiile, incat copilul a crescut pretuind invatatura mamei sale. O mama trebuie sa stie ca mila si compasiunea excesiva nu dau rezultate bune in educatia copiilor. Trebuie sa ai o dragoste desavarsita pentru copiii tai, incat, chiar cu riscul de a-i pierde, sa le trasezi valori morale in viata, sa fii corect si ferm in tot ceea ce faci sau spui.

Apreciez curajul acestor parinti, care, riscand sa piarda tot ce au mai drag, se sacrifica trasand drumul copiilor spre culmile inalte ale vietii morale. Culmi impodobite de stralucirea virtutilor. Acesta numesc eu curaj. Aceasta numesc dragoste adevarata. Si nu am inteles niciodata persoanele care se uita mirate la mine si imi spun: „cum ai curaj sa spui cuiva «Te iubesc»?” Iar raspunsul meu prompt nu intarzie sa apara: „De ce mi-ar trebuie curaj sa spun «Te iubesc»?” „Da, OK! Dar ai sot, copii, parinti...” „Da! Si? Cu atat mai mult imi permit sa spun simplu si sincer: «Te iubesc»!” Pentru ca dragostea dintre semenii nostri este o dragoste poruncita de Insusi Creatorul. ”Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti! ”Recunosc cu durere ca acest sentiment, aceste cuvinte nobile, in ultima vreme au capatat o conotatie cu totul aparte... Si deseori spunand „Te iubesc!”, unele persoane, se duc cu gandul la acele legaturi fizice, care exista doar in relatia dintre doua persoane de sex opus implicand anumite responsabilitati.
 
Am vazut sute de vieti ruinate din cauza lipsei de dragoste. Copilul inainte de a se naste, simte nevoia dragostei si in interiorul mamei sale, da semne, misca, dorind parca sa spuna: „Sunt aici! Iubeste-ma!”  Copilul se naste cu nevoia de a fi iubit. La randul sau, raspunde cu dragoste cand simte mangaierea mamei tresaltand la auzul vocii ei. In momentul nasterii, plansul noului nascut nu se linisteste decat la vocea blanda a mamei sale. Oricat de mult s-ar stradui asistentele la nastere sa il linisteasca, noul- nascut se simte in siguranta doar la pieptul mamei sale. La auzul vocii si la mangaierea sa. Vocea pe care a auzit-o atate luni... mangaierea... dintr-o data, devin reale pentru el, adormind la sanul mamei lui. Odata cu venirea sa in lume, simte daca este dorit sau nu. El cunoaste climatul familiei in care urmeaza sa se nasca, pentru ca, timp de 40 de satamani, in interiorul mamei, el a cunoscut vocea blanda sau dura a tatalui.Vocea calda sau obosita a mamei, stresul din familie se rasfrange in acelasi timp si asupra fatului nenascut. Astfel, cand vine pe lume, se naste cu o parte din insusirile formate inca din perioada de sarcina. Copilul simte daca este dorit sau nu si astfel, personalitatea lui devine puternica sau slaba.

Cu aceasta personalitate se nasc si traiesc apoi in anii vietii pamantesti La un moment dat, din pricina multor dezamagiri si a lipsei de dragoste, din pricina unui caracter slab, multi tineri obosesc psihic in cautarea lor dupa implinirea nevoilor psihice si sufletesti. In fata unor cazuri extrem de grele, ne punem uneori intrebarea: „Ce i-a lipsit unui student stralucit, singurul copil din familie, sa isi puna capat vietii?” sau „Ce i-a lipsit unui savant, unui om stralucit, implinit pe toate planurile, sa sfarseasca in chinurile aspre ale sinuciderilor?”

Si de fiecare data ne-am confruntat cu aceasta nevoie interioara de a fi iubit, acceptat si pretuit. Nevoia psihica de a fi „cineva” si pentru care multe persoane nu au curajul sa se destainuie. O cautare zadarnica... crezand ca daca devin elevi straluciti, daca au o cariera frumoasa, sau se afunda in bautura si droguri, vor umple golul sufletesc. Putini inteleg ca doua cuvinte simple si spuse la vremea potrivita sunt ca un balsam pentru suflet. Doua cuvinte cu o forta extraordinara pot schimba in totalitate viata cuiva.

„Te iubesc!” Atat de simplu, sincer si curat, aduce lumina pe chipul celui obosit de cautare, alina suferinta unui suflet bolnav si da „viata” copilului cu inima adormita intre virtual si realitate. Am intalnit persoane in varsta, strigandu-si la anii batranetii lor, mama. Si atunci am inteles ca mama este cautata si chemata cu mai multa ardoare in cele doua etape ale vietii. La inceputul si spre sfarsitul vietii noastre terestre.

Am intrebat anumite persoane in varsta:
-    De ce va chemati mama, care a trecut de mult timp in lumea celor drepti?
-    Pentru ca acum, cand realizam ca umbrele mortii ne cuprind, cand frica copleseste tot mai mult sufletul nostru, acum, cand suntem in pragul parasirii acestei vietii pamantesti, avem nevoie mai mult ca oricand de fiinta cea mai iubita.  A sosit din nou timpul, ca pe vremea cand eram doar niste tanci, sa avem poate chiar mai multa nevoie de ea.
-    De ce? am intrebat. Si recunosc ca am fost privita cu mirare.
-    Ati cunoscut in viata diferite persoane importante. Ati trait alaturi de un partener pe care l-ati iubit si v-a iubit. Ati crescut copii care va iubesc, de ce tocmai acum, cand aveti varsta de 70, 80, 90 de ani, va strigati mama tot mai des?
-    Oh,  acum nu  intelegeti toate acestea pentru ca sunteti tinerica. Dar cand veti ajunge la varsta noastra, veti vedea ca dragostea mamei intrece dragostea oricarui partener. Nimeni nu iti va intelege suferinta, incercarile si zbaterile sufletesti mai bine decat mama. Dragostea ei intelege mai bine decat oricine cum te simti in momentele de singuratate si de framantare spirituala. Nimeni nu stie mai bine decat ea, cum te simti atunci cand inchizi ochi, nestiind daca a doua zi te vei mai trezi sau nu. Si nimeni nu simte mai bine decat ea bucuria care iti cuprinde sufletul ca a doua zi inca mai ai harul sa vezi lumina zilei.  Nimeni nu intelege mai bine decat mama ce inseamna „teama umbrei mortii” Si nimeni nu stie sa incurajeze mai bine decat ea.

Si astfel, am inteles ca trecerea pe care o ai din aceasta viata conteaza foarte mult de relatia pe care ai avut-o cu fiinta care ti-a dat nastere si relatia ta cu Creatorul. Insa, sunt persoane care nu pot spune acelasi lucru si uneori trebuie sa le dam dreptate. Am intalnit si persoane care nu au avut bucuria sa isi cunoasca mama sau altii, chiar mai rau,  nu au simtit niciodata iubirea materna. Insa multi dintre acestia l-au avut pe Dumnezeu in sufletul si gandul lor. Iar El a fost alaturi de ei pana cand, cu zambetul pe buze, au inchis ochii pentru totdeauna „adormind” linistiti in bratele Sale.

Lumea are nevoie de dragoste si intelegere. Ar trebui sa ne miram atunci cand cineva este determinat sa infaptuiasca raul in viata sa. Aceasta trebuie sa fie mirarea noastra si nicidecum sa intrebam cum poti avea curajul sa spui cuiva „Te iubesc!”? Din cauza lipsei de iubire este atata vulgaritate si rautate in lume, iar oamenii nu se mai respecta intre ei. Dar deseori se produc confuzii din cauza ca iubirea, de cele mai multe ori este gresit inteleasa.

Adulterul nu este iubire. Mila, compasiunea excesiva, nu inseamna iubire... frica de a pierde pe cineva drag, nu este produsul iubirii curate iar dragostea adevarata nu face rau apropelui sau, ci din contra, aceasta protejeaza identitatea si statutul persoanei respective. Dragostea adevarata nu „impinge” partenerii in bratele altor persoane. Mi-a spus un pacient: „Draga mea, este adevarat ca noi, prin comportamentul nostru, de multe ori ne „impingem” partenerii in cautarea persoanelor mai iubitoare, mai tandre, cu mai multa sensibilitate. Iar cand aceasta gaseste persoana respectiva, in noi se „ rascoala” orgoliul. Si a trebuit sa ii dau dreptate, punandu-mi simpla intrebare: „Oare de cate ori, chiar noi, femeile, «mai vorbarete» nu ne determinam partenerii sa „plece in lumea larga?”
Cine isi iubeste partenerul, familia, acela poate sa faca distinctie intre dragostea curata - Agape si intre celelalte tipuri de dragoste. Fiecare tip de dragoste avand prioritati in viata noastra. O intelegere cat mai buna a acestor cuvinte „Te iubesc!” atat de simple, dar magice, se afla inca din leaganul familiei. Din primii ani de viata a copilului. Intelegand ce inseamna adevarata dragoste si fiind coplesiti de ea,  nu ne vom mai mira niciodata, ori de cate ori folosim aceasta expresie „Te iubesc!”. Din contra, vom intelege ca fara aceste cuvinte, este imposibil ca sa traim in viata cotidiana. Fara magia dragostei, nu vom putea razbate nicicand peste dificultatile vietii. Ea fiind sursa energiei noastre interioare. Vindecarea sufletului si psihicului nostru. Dragostea este singurul medicament si singura metoda prescrisa pentru vindecarea bolilor sufletesti.

Si inchei spunand ca „Daca Dumnezeu ne-a dat aceasta puterea de a iubi, de ce sa nu ne folosim de ea?” Atunci, lumea va deveni mai buna, copiii mai ascultatori, partenerii mai iubitori si parintii mai intelegatori, folosind cat mai des „Te iubesc!” Atunci, nimanui nu ii va fi frica ca te va pierde, daca vei impartasi aceste cuvinte celor din jurul tau, iar tu nu vei trai cu frica ca vei pierde pe cineva drag. „Te iubesc!” sunt cuvintele care pecetluiesc orice relatie, indiferent de gradul acesteia.
---------------------------------------------
Ligia-Gabriela JANIK
Aldingen, Germania
8 Martie 2015

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page