Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Rezistenta muzicii populare împotriva regimului sovietic


Vasile Craciun, Romania din stanga Prutului   

Vasile Craciun a readus acasa, in Basarabia, instrumentele nationale romanesti

„De-l munceste dorul pe roman, de-l cuprinde veselia, de-l minuneaza vreo fapta mareata, el isi canta durerile si multumirile, isi canta eroii, isi canta istoria, si astfel sufletul sau e un izvor nesfarsit de frumoasa poezie”, spunea Vasile Alecsandri. Romanul, daca ar fi sa parafrazez acest gand, si-a cantat durerile si nazuintele chiar si atunci cand i-a fost interzis sa cante sau sa planga, muzica fiind o rugaciune, un dialog permanent cu Dumnezeu in continua lupta pentru supravietuire. Pentru noi, basarabenii, folclorul, muzica au fost poate unicul limbaj, care ne exprima subtil, subliminal, sufletul, atunci cand era supusa cenzurii chiar si crea?ia populara, fiind interzise difuzarea la radio si tv a multor cantece romanesti. In acerbul proces de rusificare ni s-a impus nu numai limba rusa, dar si inlocuirea traditiilor populare, a instrumentelor traditionale romanesti cu cele rusesti. Nu putea fi rusificat doar Tatal nostru in rugaciunile parintilor nostri, ale taranilor care tacit, dar neinfranti, si-au aparat cu darzenie credin?a, doinele si baladele, sarbele si horele. In Basarabia anilor ’70-’80, cand la Chisinau, se nastea o literatura nationala de rezistenta reprezentata de Ion Dru?a, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Dabija etc, apare muzica lui Eugen Doga si filmele lui Emil Loteanu, similar, o lupta de rezistenta avea loc si in institutiile de invatamant superior. Un aspect mai putin cunoscut si elucidat in mass-media de la noi. Astazi ne mandrim pe buna dreptate cu orchestrele de muzica populara „Folclor”, „Lautarii”, „Mugurel”, „Fratii Advahov”, orchestrele Ansamblurilor de Muzica si Dans popular „Joc” si „Fluieras”, care fac concurenta formatiilor de peste Prut, dar mai putin cunoastem despre luptele de culise pentru salvarea a ce se mai putea, despre procesul de cenzurare a folclorului, a instrumentelor populare. Or, imediat dupa reocuparea Basarabiei in 1945, odata cu deportarea masiva a romanilor basarabeni in Siberia, instrumentele populare (de altfel, ca si cartile de limba romana), au fost si ele arestate, fiind inlocuite cu balalaika, baianul, dombra, in mare voga fiind ceastuska si kazaciokul.

Cine sunt acei eroi anonimi, din umbra, care, aidoma taranilor nostri, ne-au aparat muzica nationala, instrumentele populare, s-au opus fortelor oculte ale Kremlinului, readucandu-le acasa, redandu-ne bucuria si sarbatoarea de a ne delecta in sunetele fermecatoare ale naiului, tambalului, viorii, fluierului sau cobzei?! Un martor al acelor timpuri obscure, dar si un model de rezistenta este dl Vasile Craciun de la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chisinau. O personalitate marcanta a culturii muzicale de la noi, profesor universitar, un virtuos dirijor si solist-instrumentist, sprijinit si incurajat de maestrul Serghei Lunchevici si profesorul Ion Grosu, este intemeietorul artei aranjamentului pentru tambal in spatiul dintre Nistru si Prut. Autor a unor manuale si volume de specialitate, intre care Din tezaurul muzicii universale (1982), Metoda de tambal (in colaborare cu V. Sarbu), Chisinau (1982); Program pentru clasa speciala la tambal (1985). Totodata are in palmaresul sau 30 de creatii muzicale originale pentru orchestra de muzica populara, ansamblu de violoncelisti si violonisti, 80 aranjamente folclorice. Este protagonistul primului recital la tambal din R. Moldova. De-a lungul anilor a redat maiestria si farmecul sunetelor argintii ale tambalului (cum il descrie maestrul) si discipolilor sai, care astazi ne reprezinta si peste hotare. Doar cateva nume de referinta: Petre Dabija, Gheorghe sevcisin, Vasile Panainte, Valeriu Luta, Angela Rambu, Elena Danitova, Tatiana Costin, Nichita Comendant, Igor lachimciuc, Ghenadie Platon.

Facand parte din generatia de aur a virtuozilor muzicii populare, alaturi de Serghei Lunchevici, Dumitru Blajinu, Vasile Iovu, Nicolae Botgros, Ignat Bratu, Leonid Mosanu, Simion Duja s.a.,Vasile Craciun a inscris o fila remarcabila in istoria muzicii nationale, fiind unul dintre pilonii care au aparat-o de rutina si deznationalizare. Abordandu-l pentru un interviu, am aflat ca domnul Vasile Craciun era spitalizat. Totusi, a acceptat sa ne intalnim peste o saptamana la catedra. Desi starea sanatatii sale e precara si necesita un tratament costisitor de mii de lei saptamanal. De aceea e nevoit sa renunte la tratament. Modest din fire, nu s-a lamentat, doar ca intrebandu-l daca are sprijinul Uniunii Muzicienilor, al Ministerului Culturii, mi-a marturisit ca are un ajutor de 50 de lei lunar pentru titlu de Maestru in Arta. si atat. Or, pe fondalul unei crize politice si economice, se pare ca se degradeaza si solidaritatea, altruismul, notiunea de apreciere a valorilor noastre nationale, a personalitatilor ce prin verticalitatea si tenacitatea lor au contribuit la salvarea si promovarea patrimoniului cultural. In ultimii ani, a intrat deja in voga, decorarea cu hurta a celor „care au promovat integrarea europeana”, ca pana la urma acestia sa fie rezervati fata de Europa, a celor cu merite derizorii fata de actul culturii, doar cu apartenenta la o gasca sau alta, sau culmea, a celor care in anii de grea cumpana au facut pact cu regimul, astazi pretinzand la lauri si titluri. Speram ca, institutiile de resort vor reactiona si vor oferi sprijinul necesar, dar si meritat unei personalitati de talia lui Vasile Craciun, care a tinut piept unui regim dictatorial, aducandu-ne acasa vioara si naiul, tambalul si acordeonul, cobza si fluierul. Instrumente prin care, viata si activitatea Dumisale consacrata muzicii, a fost si continua sa fie un dialog perpetuu cu Dumnezeu.

Cine v-a altoit pasiunea, dragostea pentru muzica?

Vasile Craciun:Locul meu de bastina e satul Vanatori din partile Nisporenilor, locuri frumoase cu traditii populare si vestiti lautari. Copil fiind, mergeam cu parintii, amicii la hora din mijlocul satului, unde la sarbatori se intampla ceva cu adevarat miraculos: cantau lautarii si orchestre de muzica populara. Eram fascinat de sunetele instrumentelor muzicale si ascultam cu sufletul la gura, ore intregi aceasta mare minune. Prin clasa 5-a am avut norocul sa fiu selectat de o comisie de specialisti, venita de la raion, pentru a face scoala de balet la Moscova. Dupa un an am fost nevoit sa intrerup studiile, deoarece aveam probleme de sanatate cu inima. Am fost inscris la scoala speciala de muzica a Conservatorului de Stat, unde am studiat tambalul. Tot prin anii ceia mai era un tanar indragostit de acest minunat instrument-Victor Copacinschi,care inva?a la Colegiul de muzica „?tefan Neaga”. Dansul, dupa cate stim,canta cu diferite forma?ii muzicale in Austria, unde s-a stabilit cu traiul. Dar el mai mult se axeaza pe muzica clasica.Noi suntem mai aproape de muzica populara. Asa ne e sufletul.La ultimul an, cand deja ma afirmasem ca manuiam acest instrument, am fost invitat in Ansamblul de Estrada al Tineretului. tambalagii la acea vreme aproape ca nu erau. Din ansamblu mai faceau parte Mircea Otel, Nicolae Sulac, Angela Paduraru,Mihai Dolgan s.a. Am absolvit Conservatorul, in 1970, avandu-i profesori pe Valentin Vilinciuc si Ion Grosu (tambal), Boris Cotlearov, Iulia tibulschi, Alexandr Abramovici (istoria muzicii), Vitali Fuxman (polifonie), Leonid Berov (solfegiu), Bella Berghiner (armonie). Ulterior, am predat la catedra de tambal, sef de catedra si dirijor a orchestrei de instrumente populare (din 1977). In 1983 am facut parte din comisia pentru repertoriul colectivelor de amatori de la sate din cadrul Ministerului Culturii.

Ati evoluat ca tambalagiu in orchestra de muzica populara „Folclor” a RadioTeleviziunii? Cui datoram miracolul ca in acele timpuri de stagnare, cand se promova o politica acerba de deznationalizare, sa apara o formatie axata pe un repertoriu national?

Vasile Craciun:Procesul nu era atat de deznationalizare, cat de formare a unei noi, false, natiuni, cea „sovietica moldoveneasca”, diferita de cea romaneasca. Existau colective de muzica populara, dar ele erau obligate sa includa in repertoriu si cantece rusesti, ucrainene si cateva moldovenesti (romanesti), ca sa fie reprezentata cultura popoarelor statului sovietic. Adica trebuia sa fie „nationala ca forma si multinationala, socialista la continut”. Orchestra „Folclor” a fost un miracol care il datoram omului de cultura Dumitru Blajinu, un mare violonist si folclorist, dirijor virtuos, om cu personalitate. Datorita lui, toate piesele muzicale, cantecele erau din repertoriul national, avandu-i ca solisti pe Veronica Mihai, Nina Ermurache, Angela Paduraru, Teodor Negara, Ioan Paulencu, Valentina Cojocaru, Larisa Arsene, Maria Sarabas, Nicolae Glib etc.

In acei ani, datorita acestei faimoase orchestre, au fost inregistrate la radio circa 400 de piese vocale si instrumentale in diverse forme si peste 300 de creatii de autor. Desi fiecare inregistrare era supusa votului la un consiliu special. Aparusera si culegerile de cantece „Zii, lauta!”, „La vatra jocului”, „Primul ghiocel”, „Canta inima si dorul” de Dumitru Blajinu. Acelasi autor editeaza peste ani, in 2002, o „Antologie de folclor muzical. 1107 melodii si cantece din Moldova istorica” din seria „Tezaurul poporului roman”.

De ce orchestra „Folclor”, cea care a format fondul de aur al RadioTeleviziunii, a nimerit in dizgratia conducerii companiei?

Vasile Craciun:Cu siguranta ca motivul a avut un substrat antina?ional, desi Ilie Telescu, presedintele de atunci al companiei Teleradio-Moldova, ar fi afirmat ca statutul companiei nu prevede si o orchestra populara. Chiar si folclorul era supus cenzurii. Din 1984 orchestra „Folclor” a fost preluata de Maestrul Petre Neam?u, un virtuos acordeonist si dirijor, care a continuat procesul de completare a fondului cu inregistrarile celor mai valoroase piese folclorice.Dupa ce orchestra a nimerit in dizgratia ideologilor vigilenti, a fost gazduita de catre Filarmonica Na?ionala. La randul sau, Petre Neamtu a inregistrat muzica cu toti interpretii valorosi de pe o parte si alta a Prutului. Cu alte cuvinte, acesti oameni au facut o epoca in istoria muzicii populare. Orchestra de studio s-a transformat in una de concert, acompaniind participantii si invitatii la mai multe festivaluri-concurs din R. Moldova si Romania: „Crizantema de Argint”, „Crizantema de Aur”, „Maria Tanase”…

Prin anii 70, ati fost numit in calitate de lector la Conservator. Care era starea de spirit de aici?

Vasile Craciun:Erau doua facultati, cea de interpreti si cea de iluminare culturala, pentru casele de cultura de la sate. La catedra Instrumente populare, sef fiind Valentin Vilinciuc, 80 la suta din instrumente fiind baiane. Balalaika era la facultatea de interpreti. In 1976 am fost numit sef de catedra. Era nevoie de multa diplomatie, vointa, energie, daca vreti, ca sa schimbi situatia. A fost foarte greu, dar am reusit. Treptat am inlocuit baianul cu acordeonul, iar ulterior, balalaika – cu cobza, vioara, fluierul. Dupa ce am activat un an la Ministerul Culturii, am fost invitat la Facultatea de interpreti, deja la Conservator, care luase locul Institutului de Arte. Acolo am continuat sa reabilitez instrumentele populare moldovenesti. O faceam la modul elegant. Daca unul absolvea baianul, altul nu primeam in loc. In anul viitor anuntam deja concurs la acordeon. Astfel, treptat, reveneau acasa acordeonul, cobza, fluierul. Doar naiul nu a putut fi introdus, nu a trecut la consiliu. Am obtinut, totusi, sa fac o clasa de nai facultativa, unde a activat in calitate de lector viitorul rege al naiului, Vasile Iovu.De fapt naiul se preda ca instrument adaugator din 1973,pedagog fiind tot Iovu.

Cu certitudine, a fost o adevarata lupta de rezistenta sa te opui unei politici acerbe promovate de Moscova printr-un ministru, V. Cherdivarenko, sau al tovarasului A. Suslov, rectorul Conservatorului „G. Musicescu”. Vi s-a incriminat ca sunteti nationalist, ati avut de suferit?

Vasile Craciun:Sunt lucruri pe care nu le pot destainui inca. Sunt oameni in viata. Dar trebuie sa recunosc am avut sprijinul unor oameni cu influenta. Mai erau si pe atunci oameni, nedeformati de regim. Desi am avut mai multe provocari, chiar au incercat sa ma racoleze. Intr-o buna zi au venit doi tipi, care, in urma unei discutii mi-au propus nonsalant sa-mi supraveghez colegii si sa raportez despre ce vorbesc, care e starea de spirit. Imi promiteau plecari peste hotare, avansare in functii etc. Eu aveam de acasa, de la mama, o educatie romaneasca, dragoste pentru neam. Atunci mi-am zis, cum o sa ma uit in ochii mamei, ce o sa-i spun. Bineinteles ca nu au putut sa ma atraga. Le-am spus sincer ca nu pot umbla cu para, sunt educat altfel, nu pot sa ascult pe la usi, sa-mi divul colegii, studentii… desi respect, chipurile, idealurile socialiste. In 1984 am fost invitat la Conservator si numit sef de catedra. Aveam deja faima de revolutionar si un grup de studenti au scris o petitie contra mea la Comitetul Central de la Moscova fiind etichetat ca nationalist. Era deja in timpul dezghetului gorbaciovist. Scrisoarea a fost expediata spre verificare la Comitetul Central de la Chisinau. Ca rezultat, la Conservator a venit o comisie, m-au verificat, m-au interogat, dar pana la urma cineva de la cc le-au dat indica?ie sa ma lase in pace. N-au avut de ce sa se lege. A fost un scenariu. Dar, oricum, nimerisem in vizorul lor. Pana la urma am depus cerere de eliberare. In locul meu a venit ca sef de catedra, Simion Duja, un bun specialist si patriot. Am ramas ca lector in clasa de tambal.

In calitate de dirijor al orchestrei populare a Conservatorului, ati fost in diverse turnee peste hotare. Care a fost cel mai impresionant?

Vasile Craciun:Cu siguranta cel mai impresionant a fost cel de peste Prut, in patria istorica. In 1989 am avut primul turneu in Romania, la Iasi. Emotiile au fost extraordinare Vedeam prima oara Iasii, cetatea de scaun a Moldovei, Copoul, Teiul lui Eminescu, bisericile, locurile istorice… Am fost primiti cu multa caldura si suflet, cu aplauze si chemati la bis. Atunci am avut o intalnire de suflet in restaurantul hotelului. Chelnerii, toti ne priveau cu interes. Vedeau si ei prima oara basarabeni, care vorbeam aceeasi limba si cantam aceleasi cantece. Noi eram putin mai dezghetati, ei mai incorsetati. Era inca epoca lui Ceausescu. Am mai avut turnee in S.U.A.(impreuna cu Vasile Iovu, Anastasia Lazariuc si Mihai Munteanu), Germania Federala, Cipru, Italia, Bulgaria, Austria s.a.

Domnule Vasile Craciun, ce va mai doriti sa infaptuiti in plan profesional?

Vasile Craciun:Daca imi va permite sanatatea, imi doresc sa vada lumina tiparului lucrarile mele metodice si creatiile muzicale nepublicate, sa gasesc sprijinul institutiilor abilitate. Si, bineinteles, sa contribui si in continuare la pregatirea cadrelor de instrumentisti sa promovez frumusetea si farmecul instrumentelor noastre nationale, ale tezaurului muzicii populare.

Va uram multa sanatate si implinirea sperantelor.

Au consemnat Tamara Gornicioi si Vasile Soimaru
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page