Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PRO-PRIMAVARA

Gabriela CALUTIU SONNENBERG

Il parafrazez fara spirit de contrazicere pe poetul disparut Adrian Paunescu si ma incumet sa deschid in proza subiectul pe care Domnia Sa l-a tratat cu sensibilitate lirica in versurile „Antiprimaverii“. Nu de alta, dar nu-i de ici colo sa te apropii, chiar si in pasi masurati, de teritoriul operelor consacrate. Fiti fara grija, voi cauta sa nu stirbesc cu nimic nici forma, nici fondul anotimpului care reuseste paradoxalul spagat intre depresie si veselie exuberanta. Pentru ca, de buna seama, anul acesta va semana cu predecesorii, provocandu-ne migrene si depresii pentru inceput, dar si inexplicabile explozii de entuziam, la intalnirea cu miracolul renasterii naturii.

Stati putin, care renastere? O fi ea pe acolo, pe unde ninge si viscoleste, prin Muntii Carpati, la temperaturi sub zero grade, pe la Madrid sau prin Extremadura, dar nu la noi, pe litoralul Mediteranei. Aici, cand nu e vara, e primavara. In rest nimic, decat poate nitel de toamna, ca sa culegem strugurii si portocalele.

Atata iarna e in noi: zero, absolut. Suntem fericitii Europei, cei care au parte de clima cea mai blanda de pe intregul continent. O spun meteorologii, dar si coloniile de flamingo, care s-au saturat sa faca naveta si, nici una nici doua, s-au stabilit definitiv prin lagunele Costei Blanca. De-mi vine-a zice, vorba poetului: „ca martie se poate duce, cu toti cocorii inapoi”. La fel, o spun si rezidentii straini de prin nordul Europei, sau romanii veniti sa agoniseasca ceva banuti, care mereu amana sa se mai intoarca acasa. Da, cam atata iarna e pe la noi – foarte putin – cat sa bage de seama unele plante ca s-a scurtat ziua-lumina si sa-si deschida generos inflorescentele taman de Craciun. La Marea Mediterana, mereu infloreste ceva, nu sunt discontinuitati. La nevoie mijeste macar cate un zambet de om fericit, bucuros sa se poata imbaia zilnic in lumina solara, distribuita gratuit, uniform, fara discriminari.

Ce-i drept, nu-i pentru oricine betia asta de buna dispozitie nepasatoare. „Ce daca vine primavara?” par sa se intrebe unii, nu fara motiv. Am experimentat adesea cu ingrijorare reactii violente din partea unor musafiri. Administrata in supradoza, minunata „stare de primavara” poate provoca alergii. Pentru un tanar de la oras, obisnuit cu aglomeratia si cu asaltul cotidian, un coltisor de natura ancorata in propria ei nemiscare rezulta ca o insulta perisflant “inflorita”. Trebuie sa fi trecut prin stresul unor decenii de viata de manager de concern international, sa fii un fost profesor surmenat sau un comisar pensionat, ca sa poti gusta fara mustrari de constiinta deliciile unei lumi fara suisuri si coborasuri, fara ierni cu viscole, dar si fara ghiocei?

Unii spun ca, pe timp de iarna, statiunile litoralului spaniol se transforma in nici mai mult, nici mai putin decat „centrul geriatric al Europei”. Nu-i de gluma, cand „un batran si o batrana/ trec tinandu-se de mana” aproape peste tot, pe falezele asfaltate ale plajelor fara sfarsit. Ce e rau in asta? Nu le-am dori in taina si parintilor nostri, ramasi statornici la vatra, imbatranind departe de noi, o senectute la fel de serena si pasnica? Ba bine ca nu, dar, din pacate, “copacii” nostri de acasa nu se lasa dezradacinati asa usor. Prefera statornicia iernii romanesti, chiar daca viata ne confrunta cu situatia absurda a emigrarii personalului calificat, care s-ar putea ingriji de ei la fata locului. Cu alte cuvinte, daca vrei ca sa le dai o romancuta de ajutor, trebuie sa-ti muti parintii in Germania sau in Spania.

Pe ei nu-i pot „dezradacina”, dar am incercat sa plantez ghiocei si lacramioare in Spania. Nu s-au prins. Nici mararul nu creste, chiar daca i-am adus cernoziom de acasa. Trandafirii se usuca sub soarele hispanic, cel util doar plantelor cu denumiri exotice, ca palmierii, bougainvillea sau jacaranda. Lamai ca noi n-are nimeni, in tot cartierul!

Am devenit si noi exotici, adaptandu-ne. Se minuneaza familia care ne viziteaza din cand in cand, de cata liniste e-n jur. Prietenii se intreaba la modul serios daca nu cumva au murit deja. Nu tu clopote, nici cocosi sau masini, motorete, trenuri sau muzica de prin vecini.

Tot zambindu-ne unii altora am ajuns sa parem suspecti. O doamna de la Bucuresti mi-a marturisit ca prefera sa pastreze o mina serioasa, ca sa nu creada trecatorii ca vrea ceva de la ei. Are ceva nefiresc lipsa noastra de graba, felul nonsalant in care ne risipim in gesturi largi. Fara indoiala, orice om cu scaun la cap ne suspecteaza de curiozitate perversa, de cine stie ce interese ascunse. Nu poti fi amabil doar asa, de-amorul artei. Decat poate daca n-ai imaginatie si nu stii cum sa-ti ocupi timpul. Sau nu?

Revin la primavara paunesciana si constat ca nu e usor s-o intampin mai optimist decat poetul, chiar daca premizele de aici sunt infinit mai bune. In fond, ce ne putem dori mai mult decat sa lepadam zgribuleala si sa schimbam straiele cu maneci lungi pe tricouri mai subtirele, sa auzim din nou galagia placuta a vacantelor, sa dam fuga la plaja, cu o carte in mana, sa inceteze stirile despre nametii ucigasi din America sau despre potopul australian? E trista primavara care incepe cu moarte de om in nordul Africii, dar nu e oare acesta un semn ca acolo incep sa imboboceasca ghioceii unui anotimp mai bun? Vorba scriitorului Wilhelm Busch: „sunt pesimist cu prezentul, dar optimist cu viitorul”.

Nu ma lasa inima sa nu ma bucur de venirea primaverii. Iar daca nici anul acesta nu va sti nimeni pe aici ce inseamna sa porti un martisor in piept, imi voi aminti de inelul pe care l-am gasit pe trotuar intr-o zi de 1Martie, dintr-o primavara trecuta. Cu piatra in forma de inimioara, incredibil de mic la prima vedere, parea o gluma de inel pentru copii. Spre surpriza mea, mi s-a potrivit pe deget ca turnat, mai abitir decat pantoful cenusaresii. Ulterior, un giuvaergiu mi-a confirmat ca e din aur...

Vedeti Dumneavoastra, primavara are intentii bune cu noi. De ce sa o dezamagim, intampinand-o cu neincredere? Atat noi, cat si ea, ne meritam din plin soarele.

Gabriela CALUTIU SONNENBERG
Benissa, Spania
1 Martie 2015      

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page