Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

STÂLPII SOCIETATII INFRACTIONALE

Corneliu LEU

       Trei adevaruri – candide in masura in care pot fi la mizera sa conditie morala - a debitat Basescu in perioada de cand se tot silea sa elibereze Cotrocenii si pana acum cand inca nu se-ndura sa paraseasca locuinta prezindentiala. Ambele lucruri, dar mai ales acesta din urma, facandu-l la modul cat se poate de nedemn: Ca si cum ar incerca sa amane, in speranta ca se culca in acelasi pat, iar dimineata se va trezi ca si cum n-au avut loc alegerile, aghiotantii si girofarurile asteptandu-l ca sa-l duca la serviciul din care inca nu-i vine sa creada ca a fost concediat.  Sfideaza baiatul la modul penibil si abuziv; conditia lui de mincinos notoriu facilitandu-i chiar si automintirea.
    Un singur lucru, insa, nu-i faciliteaza aceasta aroganta cu care i-a molipsit aproape pe toti ministeriabilii, din toate partidele: Neindemnarea de a-si ascunde neadevarurile. Faptul ca ea, aroganta de smecherie descurcareata dovedind cat de virulenta a fos tulpina de golanie a microbilor sai in contaminarea clasei politice, a ajuns a-i juca renghiul facandu-l sa creada ca, orice spune pe gura, e un lucru „dastept”. Si, astfel, sa se dezvaluie cu maximum de naivitate.
Pai ce altceva poate insemna faptul ca, inca la Cotroceni, pe ultima suta de metri fiind, spunea: „...Sunt la sfarsit de mandat; nu mai am de ce sa mint sau sa ma prefac!”... Si o spunea cu atata nonsalanta, incat vajnicii ziaristi acreditati sa-i stea cu reportofonul la buze, nu numai ca n-au comentat, dar poate ca nici n-au sesizat, atat parea de normal-basesciana asertiunea ca nu mai are de ce minti. Asta recunostea cu nerusinare presedintele inca in exercitiu, considerand a fi un lucru atat de firesc, incat ii fascina si pe vajnicii gazetari obisnuiti sa se dea mari in diverse provocari superficiale, dar ne simtind nevoia sa comenteze o asemenea monstruozitate: ...acum, la sfirsit de mandat, trebuie sa ma credeti: nu mai am de ce minti ori ma preface”... Ceea ce, in fondul lucrurilor, era o concluzie ferma asupra politicii practicata cu cinismul minciunii vreme de zece ani.
Si iata ca, acum, cand chiar ca „nu mai are de ce”,  fostul presedinte  mai face doua declaratii despre modul cum, cu imoralitatea sa a stalcit modelul de relatie interumana: Cu cateva zile in urma, vrand sa se laude ca-i un domn care continua cavalereste relatiile cu puscariabila Udrea, iarasi scapa o pasarica de sinceritate: M-am dus la ea, la arest, acolo unde era, la domiciliu...ca s-o conving ca n-am abandonat-o”... Adica, de fapt, ticalosul o abandonase. Imi permit sa ma exprim ca-n telenovele, numai datorita faptului ca acum il vedem cum se da mare gentleman. Dar cand ea, inca neincatusata, s-a dus la el la poarta - dupa ce fusese si la cuscrul dupa Eba, pesemne spre a se pune de acord cu cat au dat pentru campania electorala a acesteia – a facut-o pe inocentul care se simte bine-n familie si nu mai vrea sa auda de guvernare, de justitie si de alte implicatii care se declina la feminin. A trebuit ca feminina cu care s-a conjugat atat de sentimental-politiceste sa-i faca semn cu degetul la nas, ca la Sile Camataru, pentru ca el sa ia pozitia de protocolara erectie a cavalerului care duce flori, straduind s-o convinga ca n-a abandonat-o.  
Acum, suntem martorii unui al treilea acces de involuntara sinceritate din partea fostului presedinte:  Iesit la rampa in conditia sa civila, dupa zece ani de  stradanie de a duce societatea  noastra pe culmile civilizatiei infractionale, Traian Basescu are un remediu clar pentru infractionalitatea cu care partidele si-au facut rost de bani intr-un mod atat de consecvent, folosind toate parghiile guvernarii, ale puterii de decizie si ale relatiilor de influenta. Au facut-o cu atata persuasiune si perseverenta, incat au influentat intreaga societate in incurajarea actului penal. Iar acum, cu senina convingere de guru al unei asemenea mentalitati a fraudarii, el vine sa ofere remediul, reucnoscand cam asa: ... Da, e o practica curenta; s-au furat si se fura oricum si de oriunde bani pentru partide (acesta devenind  nu numai un scop ci si un  exemplu de cum se poate fura, un adevarat model social pe care, apoi, cei pusi sa-l practice pentru partid, il utilizeaza si in folosul propriu). Pe fostul nostru presedinte l-a preocupat problema aceasta intens, asa ca, bine-nteles, dupa vasta experienta capatata pe seama siluirii noastre, are si solutia: Sa li se dea partidelor bani de la guvern... Cati? Cat de multi, pana ii facem pe strengari sa nu mai fure!...
Aplicand  acest remediu ex-prezidential la nivelul societatii adanc contaminate de  sentimentul furaciunii prin ideologia infractionala - singurul element doctrinar practicat si propagat  din plin de partide pentru „educarea politica”  a societatii romanesti -  ar insemna ca, acum, dupa exemplul acestor partide guvernante sau parlamentare am ajuns, daca nu o natiune de hoti, oricum o natiune cu o clasa conducatoare bazata pe hotie si crescuta in hotie. Asta am ajuns, de vreme ce fostul presedinte ne indeamna sa nu vrem sa ne transformam destinul hotesc spre care am fost impinsi, sa nu aratam cu degetul spre coruptia politica, sa nu mai apelam la  justitie, la politie, etc, pentru eradicarea prin coercitie a unui asemenea rau. Ci sa combatem infractionalitatea dand bani, cat mai multi bani, celor care sunt tentati sa fure. Si, astfel, ei nu vor mai fura.
Stiti cum vine asta? E ca si cum, dupa ce s-ar dovedi ca povestea cu zece la suta mita din tot ce trecea prin ministerul ei, s-ar proba juridic, Madam Udrea sa nu primeasca sentinta penala corespunzatoare, ci sa fie lasata a-si conduce partidul spre victorii, completandu-se de la buget cee ce ar mai avea nevoie pe langa sumele incriminate cu masura de sechestru preventiv.
Dumnezeule ce solutie!... Atat de irationala incat poate trece numai printr-o minte furibund chinuita de ceea ce ar putea dezvalui in continuare femeia care inca-l mai asigura cu gest cavaleresc, precum toata atitudinea ei sfidatoare ca: ea nu va proceda precum  subalternii ei; adica nu va plasa mai sus vina si dezvaluirile”... Ce-nseamna acest „mai sus”, cand e vorba de Elena Udrea si de banii pe care, poate, nu i-a bagat in buzunar ci i-a folosit pentru campaniile electorale, isi da seama oricine! Asa ca, bietului fost presedinte ii trece prin minte sa mituiasca partidele cu o asemenea promisiune, doar-doar o scapa mai usor: Ba, voi mai aveti nevoie de mine; eu creez curent de opinie publica in asa fel incat, spagile voastre de azi, sa se completeze si cu o subventie de la Buget, pe masura!... Nu trageti in mine si, daca ajung prim-ministru, asa cum vede in scufundarile lui politice Onaca, prima Hotarare de Guvern, asta va fi!
Dar, chiar si fara acest interes personal al sau, tot putem spune: Ce concluzie grandioasa trage intelectul lui Basescu dupa zece ani de guvernare!... Pai, o societate se costruieste prin exemple, prin modele. Aceste modele trebuie  sa fie vizibile, sa se afle in atentia tuturor. Cine e in atentia tuturor astazi?  Udrea ca un Robin Hood  avertizand ascensiunea lui Arturo Ui, Hrebe si Mitrea silentiosi, multumiti sa-si poata alege puscaria preferata, Sarbu ca secatura care da vina pe  subalterni, Vosganian ca las penibil, tremurand jalnic pentru ce-l paste si folosind pantalonii parlamentarilor ca un copil plangacios care se ascunde de batausi agatandu-se de pulpana unui adult. Printre ei, cu frumosul sau obraz inert in expresie, trece mai putin pedepsit si mai putin observat Videanu, cu pasul bine exersat in a ocoli bordurile, cariera lui politica parca mai avand marmura de-o guvernare. Pe toti acestia, in sobor, la modul evanghelic, ii urmeaza in catuse cei 33 de baroni locali, presedinti de Consilii judetene, jurandu-se cu candoarea din versurile copilariei noastre mioritice: „Catelus cu parul cret...”!... Si totul arata ca o fresca votiva pictata in cel mai pur stil bizantin, deasupra careia ex-presedintele binecuvanta: ”Adevar spun voua: Primi-vor partidele bani de la guveeern”...
Cu alte cuvinte: Pornind de la prezumptia de nevinovatie care e sfanta pentru dorinta de inamovibiliatate a lui Basescu, partidul il invata pe politician sa fure, iar guvernul e cel care trebuie sa-l dezvete de asta. Dar nu prin mijloace coercitive, ci intinzind celalalt obraz. Sau, mai bine zis, cealalta mana cu care sa-i dea un avans legal din  banii pe care, cand va ajunge la guvernare, va incepe sa-i fure.  Fiindca asta nu vrea sa recunoasca Basescu: In societatea  adusa de el la maximumul de coruptie, cheltuielile electorale sunt numai acontoul pentru grosul de bani care se fura la guvernare.
Progresista viziune!...
Care se vrea tot mai bine consolidata de cei care au devenit in deceniul basist stalpii  acestei societati de generalizata infractionalitate.
(Va urma)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page