Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SANSA VIETII

Elena BUICA


Nu de putine ori ne punem intrebarea: oare cum isi alege viata  acei oaneni carora sa le ofere  o sana, iar altora sa le intoarca spatele?

Cand in luna ianuarie, 2014 a fost larg mediatizat accidentul aviatic aproape de localitatea Horea, atunci am retrait o intamplare petrecuta cu mai multi ani in urma pe aceste meleaguri, dar nici atunci nu am vazut evenimentele asezate intr-o relatare scrisa. Totusi, subconstientul a lucrat treptat. Incercand sa dezleg jocul incurcat al itelor acelei sanse a vietii care a  trecut doar de partea a trei persoane si a intors spatele pilotului Adrian Iovan si studentei Aurelia Ion intr-un mod atat de neindurator, deodata am simtit ca amintirile se astearn parca singure pe hartie.
 
Cam cu vreo 30 de ani in urma, intr-o vacanta de vara, ma aflam cu bunul meu prieten, Coriolan Bucur, medic oftalmolog, Lanu, cum ii spuneau prietenii, haladuind prin muntii Apuseni.  Ajungand la Albac,  ne-am intalnit cu istoria stand la umbra gorunului lui Horea si depanand fragmente din acele evenimente care s-au inscris adanc in inimile noastre. Intalnirea cu motii localnici ne-a umplut pieptul de mandrie pentru acesti oameni de stirpe aleasa.
 
Ajungand in aceasta localitate, Lanu ardea de dorinta de a revedea un om caruia ii pastra o deosebita dragoste si aleasa pretuire pentru ca i-a dovedit un nemarginit devotament ca ordonanta in timpul razboiului pe frontul de rasarit. Vorbea despre el ca despre un om de mare omenie, cu o intelepciune ce-si tragea seva din stramosi. Spre marele nostru regret, nu l-am gasit acasa. Cu o zi inainte plecase in vizita la fiul sau in Timisoara. Nu ne-a ajutat sansa, ne-am zis noi si am plecat mai departe intorcand pe toate fetele motivul  sansei in viata omului, Lanu facand multe trimiteri la intamplari din timpul razboiului. Strabatand cu pasul minunatele locuri stapanite de moti, am ajuns la niste case rasletite pe dealuri. Acolo am legat vorba cu un satean care ne-a invitat la el in casa, bun prilej sa aflam nemijlocit aspecte din viata motilor. Multe si frumoase imagini ne-au umplut inima de bucurie, admiratie si pretuire pentru moti, dar, cu deosebire, mi-a ramas in minte un joc al intamplarii, legat de tema in discutie, sansa vietii.

Sateanul cu care stateam la taifas, om de mare omenie, i s-a adresat lui Lanu:
- Domnu` doctor, avem in vecini un om foarte bolnav. L-au trimis  acasa de la spital fiindca nu mai au ce-i face. V-as ruga sa mergem sa-l vedeti, stiu ca nadejde de vindecare nu e, dar macar sa dati putin curaj familiei si sa vada ca imi pasa si mie ca bun vecin ducandu-i acasa un doctor.
 
Dupa o jumatate de ora de mers la deal, am ajuns la casa vecinului. Acesta, numai piele si os, parea o aratare, zacea in varful patului macinat de tuberculoza. Sotia abia se tinea pe picioare, iar celor doi feciori, le puteai numara coastele.
Privind bolnavul, lui Lanu i-a venit in minte o anecdota  care circula  pe seama limitelor medicinii. Cand o femeie de la tara a intrebat medicul ce sa ii dea de mancare sotului trimis acasa in faza terminala, acesta a pregatit-o spunandu-i ca poate manca orice, tot moare. Femeia a inteles ca trebuie sa ii dea tot moare, adica sa-i dea cu insistenta zeama de varza, cum se spunea in graiul popular. Facand astfel, sotul s-a insanatosit, spre marea uimire a doctorilor cand s-a dus la control. Lanu s-a gandit sa ii dea acest sfat si femeii care se uita rugator in ochii lui ca la icoana. Ne-a multumit fain si noi am plecat cu inima intristata vazand suferinta acestui om despre care eram convinsi ca  viata  nu-i mai da nicio sansa.

Timpul a trecut si aceasta imagine aproape ca ni s-a sters din minte, caci altele si altele stateau la rind sa ni se rostogoleasca in cale. Dupa vreo 4-5 ani, ne aflam pe strazile aglomerate din Scheii Brasovului privind cu nesat ceremonia somptuosilor calareti, frumos numiti  Junii Brasovului. In locul unde ne aflam era inghesuiala mare. Printre multime am vazut o femeie dand din coate sa-si faca loc si ajungand la noi, a prins mana lui Lanu, i-a sarutat-o, apoi cu glasul tremurat i-a spus:
- N-am stiut, domnule doctor, unde sa va gasim ca sa va multumim ca l-ati facut bine pe barbatul meu. Imi pare rau ca nu e si el aici ca sa va multumeasca cu gura lui. A ramas cu treburi la baiatul nostru al mare ca se insoara cu o fata angajata de la „Tractorul". Cred ca numai Dumnezeu mi-a indreptat pasii sa vin pe aici ca sa va gasesc si sa va aduc mare multamita. Sa stiti ca m-am rugat si ma rog mereu pentru sanatatea dumnavoastra si a doamnei.
 
La inceput, Lanu a crezut ca e vorba de salvarea vederii vreunui pacient aflat candva sub bisturiul lui si acum e insanatosit. Abia ulterior ne-am reamintit cine este, dupa ce femeia povestea pe nerasuflate cum au venit toti vecinii vreme indelungata cu moare proaspata pana omul ei a prins puteri si acum e om bun de munca.
Noi am ramas cu convingerea ca aici a fost doar un joc al intamplarii,  dupa reguli numai de ea stiute.  Ne-am bucurat ca sansa vietii si-a aratat fata cea buna pentru acei oameni aflati in pragul disperarii, chiar daca nu am inteles nimic din tainele ei
De atunci au trecut multi ani si anii se pot aduna in secole, in milenii, dar sansa vietii ramane neschimbata, staruitoare in acea taina a itelor ce-o urzesc.
---------------------------
Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
20 februarie 2015


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page