Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

REGASIREA PURITATII SI ILUMINAREA DINAUNTRU A COSMOSULUI POETIC

Stefan DUMITRESCU


Cronica  literara la cartile de poezie
”Semnele timpului” si ”Spiralele adolescentei” de Elisabeta Iosif

Frumoase si imbogatitoare sunt intalnirile cu poetii autentici, daruiti de Domnul cu suflete bune, care trudesc la cresterea literaturii romane! O cunosteam pe  poeta Elisabeta Iosif din paginile revistei al carui redactor sef este, „Cetatea lui Bucur”, o revista buna, unde semneaza editoriale pline de lumina toamnei si de mireasma  campului cosit. Cand  eram  copil si adolescent ii divinizam pe  scriitori. I-am iubit din tot sufletul meu naiv si idealist, si am privit la ei ca la  astri. Cand am ajuns sa traiesc printre scriitori am fost profund indurerat vazand cat de egoisti si cat de egolatri sunt, cat de invidiosi si cat de mici. Majoritatea dintre ei sunt ca politicienii, obsedati numai de ei, de ”marimea si de gloria lor”. L-am auzit pe Ion Cristoiu, (asta care schimba televiziunile ca pe batiste, mergand la stapanul care-l plateste mai bine) spunand ca el nu a vazut niciodata un scriitor bucurandu-se de succesul altui scriitor. Intristandu-se, murind de invidie, da!  Din pacate nici noi nu am vazut!

Si totusi in lumea literara exista multi oameni minunati, care-si daruiesc sufetul si energia publicarii colegilor, propunand scriitori de talent, descoperind talente. Am o mare stima pentru acesti oameni, pentru cei care pun suflet la cresterea si imbogatirea limbii romanesti, pentru cei care publicandu-i pe scriitorii care nu au avut noroc sa ajunga in lumina reflectoarelor,  in  lumea gastilor literare foarte active, imbogatesc si umanizeaza climatul literar de la noi, altfel  destul de coroziv.

Intamplarea a facut sa o cunosc fata in fata, vorba  poetului Ioan Alexandru, la lansarea celor 7 carti ale mele care a avut loc pe 24 octombrie la Centrul socio-cultural Luis  Calderon din Bucuresti, pe doamna care  creeaza o revista  de valoare, asa cum este „Cetatea lui Bucur” si este Presedintele Filialei Ligii scriitorilor din Bucuresti. Care ar trebui  iubita de sora ei mai mare, Uniunea Scriitorilor.  Am fost impresionat de omenia, de politetea si de sufetul cald al colegei noastre Elisabeta Iosif.

Lecturandu-i cartile de poezie pe care mi le-a daruit, „Semnele timpului” (aparuta la editura Rawex Coms SRL) si ”Spiralele adolescentei” (aparuta la Editura Destine), amandoua cu o grafica inspirata, am ramas impresionat de activitatea foarte bogata a doamnei Elisabeta Iosif care lucreaza de multi ani in domeniul Culturii: ca redactor de radio,  al manegementului cultural, ca autor de programe culturale si am ramas impresionat de  numarul cartilor, al lucrarilor literare al caror autor este. Un asemenea om si scriitor nu se poate sa nu-ti trezeasca respectul.

Dupa lectura celor doua carti de poezie, impresionat fiind de puritatea si de lumina poemelor  am resimtit nevoie sa le mai citesc inca o data. Sa las gandul sa lucreze in mine, sa las poezia din cartile ei sa-mi patrunda ungherele  sufletului… O carte mare, de poezie, de proza, un eseu, o piesa de teatru sunt cu adevarat mari daca nasc in sufetul tau acea vibratie stranie a spiritului care se lumineaza pe sine, daca deschid in mintea ta faliile unor intrebari pe care ai fi dorit sa ti le pui, daca evoca in sufetul tau ganduri si stari pe care le-ai trait, vise pe care nu le-ai visat, raspunsuri care nasc alte intrebari. O carte  buna este cartea pe care ai mai dori sa o mai citesti inca o data, care  te  duce cu gandul la lumile in care ai fi dorit sa traiesti.

Amandoua cartile doamnei Elisabeta Iosif (poeziile ei  le simti ca fiind fragmentele unui Mare Poem al puritatii, al luminii, al copilariei, al unui nivel ontologic superior) sunt o tindere necontenita,  un mers pe un drum presarat cu frunze de ciresi si petale de crini, dar si ajungere dintotdeauna  in lumea copilariei: „Abia am trecut de ora copilariei,/  mereu privindu-ma/ Sub zambetul subinteles al pleoapelor,/ celorlalti…/ Dar,…inca vreau sa mai copilaresc!/ Alunec in mare,/ Forfecand iarasi soarele spre…/ adolescenta. Ce bine e!...” (poemul  ”Albastru  anotimp”, din vol ”Spiralele adolescentei”)

Cu poezia  Elisabetei Iosif copilaria si adolescenta renasc candide, pure, asa cum sunt cu adevarat, in sufletele noastre: „Si totusi, mai raman o clipa doar,/ Langa barca amintirilor,/ Alaturi de jocul ”de-a castelul de nisip”/ netulburat, inca./ De ce este atat de rotunda, lumina acestui/ albastru anotimp?!/ Adun toate jucariile, corabiile… Nostalgic,/ le trec dincolo, la ea,/ Cea numita, Adolescenta. Ma mai uit,/ inainte de a sari coarda,/ Peste linia ei” (din poemul ”Anotimp  albastru)

Am redat intocmai  asezarea in pagina a versurilor pentru ca  poeta are „stiinta” nasterii „campului poietic” din modalitatea risipirii cuvintelor pe pagina, din arhitectura subliminala a poemului.

Poezia Elisabetei Iosif este o intoarcere inefabila si curajoasa in lumea copilariei dar si la izvoarele, marele temele dintotdeauna ale poeziei, copilaria, lumina, dragostea de mama, chipiul mamei, casuta copilariei, lumina  rosietica a apusurilor, fragezimea diminetilor,  iubirea, frumosul,  adevarul, toate fiind reinviate cu ochii puri ai copilului: „Imi pune-o floare, mama, in oglinda/ Si-un curcubeu strans bine intr-o funda,/ Miroase parul ei a flori de tei,/ Doamne, as vrea sa locuiesc in ochii ei/ Sa-ncerc iubirea sa i-o desenez pe cer…/ Si s-o reverse apoi spre mine./ E tot ce-i cer”/ (Poemul ”Mama”, din volumul ”Spiralele adolescentei”

Timpul, marele Mister al existentei noastre, cel care ne aduce pe lume, cel care ne daruieste iubirea, cel care sapa in noi transeele melancoliei, si ne faramiteaza viata in clipe de aur,  are culoare albastra. Pe treptele lui devenim ingeri, suntem contopire si despartire a spiritului de trup,  inaintand si deschizand zarea cunoasterii. Iar Ochii eului poetic transcend realitatea pentru a surprinde mirificele ei nivele epistemologice si estetice ascunse: „Sunt triunghiul cu varful  in Cerc/ Strapung pana la tine infinitul/ Spre Timpul Magic. Mai incerc/ Perfectiunea tainica. Fecund e spiritul./ Esti mereu Triunghiul Sublim/ Ma arcuiesc in juru-ti si-ti cer/ O Delta de Lumina, un imn/ Sunt inger. Jumatate pamant. Jumatate cer.” (Poemul ”Dialog cu timpul”, don volumul ”Semnele timpului”)

Setea de absolut a sufletului omenesc se exprima prin imagini plastice de o frumusete selenara, pe panza  pictata a cerului.  Aspiratia spre absolut are  ecouri senzoriale, ca si cum timpul, infinitul ar putea fi sorbite, gustate: „De-ar  fi sa bei mereu, din laptele lunar/ Nu te-as opri. E visul tau. Nimic nu-i in zadar./ Gustand din cosmos, eu nu m-as mai plange…/ Iubind pe acoperisul lumii. Lumini as strange./ Si-am fi sorbit din ele vesnic, impreuna-n noapte…/ De-abia atunci, ar fi iubirea noastra scrisa-n Carte!/ (Poemul” De-ar fi…”, din volumul ”Semnele timpului ”)

Subtextul poemelor ne dezvaluie o initiata in misterele poeziei, cu instinctul  profunzimilor si cu deschidere catre stratul mitologic: „La Voronet Biblia se naste din culoare  (vers antologic!  n. n)/ Cantecul ei deschide poarta spre Rai/ Si trepte spre Judecata de apoi./ Monumentul a incremenit in vis…/ Cu lapis lazuli s-au scris amintiri in zid,/ Inecate in albastru. Timpul a incremenit/ Se numara pasii lui spre judecata./ Cine mai tine cadenta coridoarelor vremii.” (Poemul „Sfarsit de timp” din volumul „Semnele timpului”)

Ca mai toti inaintasii nostri strabatuta de fiorul materiei primordiale si de spiritul stramosilor Poeta da glas iubirii ei pentru pamantul romanesc pe care-l iubeste, temelie a neamului romanesc, care respira prin  fiinta poetilor, ii aduce in substanta poeziei ei pe Eminescu si pe Blaga: „Prietene, aflat oriunde,/ I-ati iubirea si cuprinde/ Tara. Si-ai sa-i vezi pridvorul./ Blaga si – Eminescu-i dorul./ Vino iar in glas de glie,/ Stelele incoltesc, o mie,/ Pajistea-i in primenire,/ Iar padurea o sa respire,/ Ca-n copilaria ta,/ Pamantul tot va canta/ Talpile ti-ar saruta,/ De cate ori l-ai calca.”// (Poemul ”Sarutul pamantului”, din volumul ”Spiralele adolescentei”)

Iata acum un pastel impresionist (amintindu-ne vag pastelul „Iarna”, al lui Vasile Alecsandri, capodopera a  speciei literare) construit cu tuse groase de lila, cu linii subtiri de ivoriu, pe  fundalului unei taceri monumentale,  a unei materii inghetate, invaluite  in  tonuri misterioase. Este un pastel de o frumusete stranie, care-ti taie respiratia,  argument ca mijloacele poetice de care dispune autoarea sunt  bogate: „Raul viseaza a lila – e tot in adormire/ Si casa mica din zavoi e-ncremenita-n fire,/ Trimite printre gheturi mov,  mimandu-si o regie/ Apusul vag, inzapezit, la ora de magie.// Lumini de-opal in ivoriu, prelinse pe sub rau,/ Culori de liliac aduna, cazand in al sau brau/ Ascund sticlirea iernii-n ger, se-aduna iar in cer,/ Se-agata-n pomii-ncremenitii, ducandu-i in mister.”// (Poemul ”Apusul violet”, din volumul „Spiralele adolescentei”)

Ceea ce surprinde placut la Elisabeta  Iosif este apropierea ei cu dragoste de marile modele ale poeziei romanesti, ne gandim la Eminescu, la Blaga, la Cosbuc, la Alecsandri (asa cum vedem din pastelul redat in intregime mai sus), apropiere care seamana cu un fel de intoarcere acasa, cu o regasire a sinelui poetic, insotita insa de o inovare a poeziei, cu mijloace tesute cu iglita subtire a metaforelor, a  simbolurilor ca in poemul de mai jos: „Te leg prin alb, cu inocenta mea./ Dezleg prin rosu, de de-ochi si-o stea,/ Pe fruntea ta. In martie iti strang din jur,/ Dorinta si ardoarea mea. Si-a zilelor din snur!// Si vine iarasi clipa, ce calca egal noaptea./ In echinoctiu slobod. Iti mai citesc iar cartea –/ Zilelor poeme…E-un martisor din soare,/ Iubirea ta-vioara! E ziua-n sarbatoare!// (Poemul”Martisor”, din volumul „Spiralele adolescentei”) Ceea ce te uimeste in acest poem este capacitatea de inventie coloristica si muzicala, rimele interioare, metaforele creatoare de cosmos coloristic, metaforele concentrate, atmosfera  impresionista si simbolismului intregului poem.

 Am putea sa dam mai multe exemple si sa vorbim mai mult despre bogatia de mijloace poetice a Elisabetei Iosif, esentiala nu se pare insa candoarea, puritatea poeziei sale, care reconstruieste un univers poetic bogat, de o fragezime uimitoare, inspirat din  marile teme ale poeziei, copilaria, lumina, mama, iubirea, pamantul, dragostea de pamantul natal, nostalgie, frumusetea primaverii,  fertilitatea, femininatatea, aspiratia  catre absolut. Ca si faptul ca in peisajul  poeziei romanesti exista o astfel de poezie  care ne uimeste si ne purifica spiritul. Ne-a bucurat intalnirea cu poezia doamnei Elisabeta Iosif si o asteptam in continuare cu alte carti  pline de lumina si de puritate, reflexe ale psihologiei ei de fiinta umana frumoasa !

Stefan DUMITRESCU
februarie 2015
Bucuresti    
                                                 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page