Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Umbrele Caselor în Lumina Diminetii

Aplecat asupra mesei de lucru el scria privind razele rasaritului de soare care se raspandeau in intreaga camera desenand figuri fantastice pe peretii aflati inca in semiintuneric. Distingea tonalitatile multicolore ale fasciculelor de lumina aruncate sub forma unor jerbe ce izvorau din acel singur punct incandescent, soarele. Degetele sale alergau pe tastele claviaturii de calculator, care devenise un fel de pian la care canta piese din aleasa muzica a cuvintelor. Linistea patrundea cu valuri de aer curat pe fereastra larg deschisa, din cand in cand fiind intrerupta de trilurile vesele ale pasarilor ce se trezeau dupa lungile ore ale noptii.
Dar el privise acea noapte fantastica si urmarise toate detaliile trecerii ei maiestuoase peste bolta cerului pe masura ce ea isi etala rochia albastra cu falduri de nori presarate ici si colo cu nestematele sclipind aprins ale diamantelor stelare. „Frumoasa mai este aleasa Doamna a Noptii!” isi spuse rememorand clipele de tacere ale ultimelor ore. Cumva, ii placea sa o intalneasca si altfel decat dormind sau stand intins in pat. Cand toti ceilalti se retrageau din lumea vazuta, el prefera sa iasa pe terasa si sa se aseze pe un scaun contempland indelung oceanul celest de deasupra si intinderea de pamant de dedesubt.
Cu toate acestea, el iubea lumina solara in desfasurarea plina de splendoare a zilei. Dar doua erau evenimentele pe care le admira cu nespusa afectiune: rasaritul si asfintitul. In ambele intuia puterea transformatoare a naturii prin intrepatrunderea starilor fundamentale aflate in mod normal in opozitie. „De multe ori m-am intrebat daca pot fi impacate partile aflate in contrast direct, de exemplu, daca ziua si noaptea pot avea un numitor comun, insa niciodata nu am gasit vreun raspuns,” monologa mai departe intr-un sirag de ganduri ce aparent prelungeau impactul luminii stralucitoare a zorilor de zi.
Masinile se auzeau cum treceau pe strazile somnoroase ale orasului. Zgomotul motoarelor electrice ale troleibuzelor ambalate la maxim se amesteca la intamplare cu strigatul sirenelor de tren ce soseau sau plecau prin gara aflata la cateva sute de metri distanta. Acest amestec bizar de sunete se suprapunea strident peste tabloul grandios al soarelui aflat acum undeva, deasupra liniei orizontului, zambind de la departare creaturilor acestui pamant.
Un puternic miros de fum de lemn ars patrunse in camera evocand amintiri din perioada cand se plimba pe strazile pline de case ale orasului natal. Blocurile erau o raritate la acea data si numai cei veniti din alte parti locuiau acolo. Din pacate, si el statea intr-un astfel de bloc incropit la repezeala pentru muncitorii marii platforme industriale rasarite de niciunde, dar prefera sa isi aleaga totdeauna drumul prin mijlocul arabescului de cladiri vechi, unele avand chiar aproape o suta de ani.
Uneori atingea zidurile acestor case, ce inca mai aminteau de epoci apuse, si simtea ca memoria lor nu disparuse, ci se impregnase in tencuiala scorojita de vreme. Instantaneu, imaginatia incepea sa ii zugraveasca tablouri fermecatoare pline de fastul primilor proprietari, care isi gravasera de multe ori initialele numelor pe frontispiciu alaturi de un numar gravat cu litere latine ce semnifica anul constructiei. Se amuza citind acea incalceala de consoane ce aveau o semnificatie cifrica si calcula in gand anul respectiv chicotind amuzat cand dupa mult efort reusea sa duca operatia aritmetica pana la capat.
Rezultatul il surprindea fiindca uneori incepea cu optsprezece, iar alteori cu nouasprezece, prin urmare „Unele case au fost construite in secolul al XIX-lea, iar altele in cel urmator, ” gandea el. „Unde sunt urmasii proprietarilor?” se intreba mai departe si privea cu ochi de copil zidurile crapate din lipsa de ingrijire ce brazdau fata imbatranita a cladirilor orfane ramase la cheremul unor chiriasi dezinteresati. „De ce sunt lasate sa sufere si sa moara aceste cladiri atat de frumos ornamentate?” continua sa isi vorbeasca ca si cum ar fi putut sa raspunda.
Dar nimeni nu spunea nimic. Adultii din jur treceau indiferenti pe langa cladirile ce agonizau, iar copiii alergau voiosi indiferenti la realitatea colturoasa din jurul lor. Insa blocurile avansau vertiginos. Cartiere intregi dispareau peste noapte sub lamele de otel ale buldozerelor. Imediat peisajul urbanistic se schimba semanand tot mai mult cu o cazarma militara in care unghiurile drepte caracterizau fiecare colt de strada, precum si fiecare cladire.
Oameni la fel de colturosi, straini de loc, se asezau cu obiceiurile lor aduse din zone indepartate ale tarii in aceste corturi de beton cu etaje suprapuse ce umileau privelistea cu ecouri de cariera ce decoperteaza si inghite treptat peisajul natural. Praful abundent devenea omniprezent ridicat de trecerea miilor de masini pe asfaltul intins peste dale albe de beton denivelat lasat nefinisat in punctele de imbinare.
Si astfel, se vedea calatorind intr-un autobuz ce hurduca la trecerea pe drumurile proaspat date in folosinta pe masura ce distingea cerul posomorat de deasupra sfartecat de zecile de macarale inaltate pentru ridicarea de blocuri-turn ce inchideau libertatea privirii. Vibratia caroseriei se transmitea pasagerilor indiferent daca stateau in picioare sau pe scaun. Barbia ii dardaia si dintii i se loveau unii de altii in timp ce se tinea de o bara metalica slinoasa la atingere. „Unde sunt casele pe care le iubeam atat de mult si in care mi-as fi dorit sa locuiesc?” se intreba rotindu-si privirile peste pustiul de beton din jur, dar raspunsul nu venea in vreun fel.
O frana puternica pusa de sofer il arunca inainte si o demarare in tromba il impinse inapoi ciocnindu-se de alti pasageri, care injurand se tineau de orice bara metalica la indemana la fel ca marinarii aflati pe puntea nelinistita a unui vas cuprins de furtuna. „De ce au ucis casele? De ce le-au urat atat de mult? Ce le-au facut aceste cladiri frumoase? De unde a venit acest taifun distrugator si din ce a pornit o atat de mare manie fata de trecut?” se intreba copilul devenit adult nu peste multa vreme.
Cand trecea peste zeci de ani mai tarziu prin acele locuri si inchidea ochii i se parea ca acele cartiere disparute prind din nou chip in jurul sau. Le vedea in lumina stralucitoare a soarelui cum apareau asa cum fusesera ele la inceput. Observa chipurile oamenilor care locuisera in ele si distingea o realitate plina de gust si frumusete. In haine de secol al XIX-lea ei se plimbau pe langa el, iar trasurile treceau fara graba pe strazi atent pietruite cu dale atent finisate. „Cat de mult mi-as fi dorit sa traiesc in acele vremuri!” isi spunea adeseori si lacrimi ii rasareau in colturile ochilor.
Pleca mai departe prin pustiul de strazi si blocuri privind fatadele scorojite de trecerea vremii. Neingrijite de proprietari, acestea isi etalau structura anatomica prin bare metalice ruginite iesite din zidul grosolan realizat. Tencuiala cadea dupa numai douazeci de ani dezvelind tesatura rectangulara a fierului incarcerat in beton, cea mai ieftina solutie de constructie pentru cladiri ridicate la repezeala destinate lucratorilor combinatului din localitate, ce inghitise sute de hectare de padure la realizare si distrusese alte cateva mii cu cladirile anexate intr-un fel de labirint industrial.
Dar si acolo zgura trecerii timpului insotita de schimbarea de epoca de la secolul al XIX-lea la cel al XX-lea lasase acea dara cenusie a degradarii. Falimentat economic, golit de muncitori, vandut pe nimic si ras de lame de buldozer in cea mai mare parte, acest combinat facuse loc unor hale metalice, ridicate in pripa din materiale usoare in care se instalasera vremelnic diferite firme multinationale vanzand la preturi mari tot felul de marfuri importate ieftin din strainatate, si care luasera locul produselor autohtone.
Insa nici blocurile si nici noile constructii nu mai vorbeau cu el. Nu aveau trecut si nici viitor, fiind doar plasmuiri de moment ale unei imaginatii colective ce se schimba asemenea dunelor purtate de vant prin pustiu. Ele taceau la atingere; erau lipsite de mirosul epocilor trecute purtand doar decorurile ieftine ale reclamelor necitite de nimeni, dar intalnite pretutindeni asemenea prostituatelor trecute de o anumita varsta ce stau pe marginea soselei.
Dar el privea cerul cum se lumina de ziua care incepuse in timp ce degetele ii alergau cu rapiditate si precizie pe claviatura de cuvinte a calculatorului invocand muzica timpului care apune si rasare necontenit. „Si totusi,” isi spuse, „frumosul nu moare, ci doar se metamorfozeaza de la o epoca la alta; aparent dispare pentru a aparea neasteptat asemenea raurilor ce curg subteran si rasar fara sa iti dai seama la cateva zeci de kilometri distanta de locul unde pamantul aparent le inghitise,” continua ca un raspuns la nenumaratele intrebari pe care si le pusese de-a lungul vietii.
Inchise ochii si simti gustul proaspat al apei ce izvoraste din adancuri si deslusi aroma pietrelor asezate la temelia muntilor la un nivel subteran niciodata intinat de maini omenesti. Vedea multimea de case ce impanzeau dealurile inverzite si aleile ce se pierdeau prin padurile dimprejur. Iar el alerga plin de bucurie in racoarea diminetii pe masura ce noaptea si ziua se uneau in acel crepuscul al unui nou inceput, care iarasi si iarasi apare de-a lungul istoriei omenirii, dar si al trecerii fiecarui om. Iar degetele sale desenau pe suprafata ondulata a claviaturii de scris acea muzica aparte a cuvintelor ce izvorasc din adancuri ce nu au fost vreodata intinate de mainile sau gandurile niciunuia dintre profanatorii de materie si de suflet ce au existat vreodata pe pamant.

Octavian Lupu
Bucuresti
27 februarie 2015

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page