Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Sistemul de Intelligence creat de Alexandru Ioan Cuza

   
Col. (r) Dr. Tiberiu Tanase   


Alexandru Ioan CuzaAlexandru Ioan Cuza, Domnul Principatelor Unite, apoi al Romaniei (24 ian.1859-11 febr.1866), fondatorul sistemului informativ modern al statului roman.  

Sistemul de Intelligence creat de Alexandru Ioan Cuza a dispus de toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare si transmitere de informatii, desfasurand si activitati specifice muncii cu agentura. Acesta a avut ca suport de transmitere si centralizare a informatiilor in vederea luarii deciziilor politico-statale structura Telegrafului si, mai tarziu si a Postei. Telegraful a reprezentat in acele momente mijlocul cel mai rapid de informare dar si de secretizare a informatiilor necesare actului de decizie a puterii statale romanesti. Sistemul de Intelligence conceput de Alexandru Ioan Cuza, a insemnat o baza solida pentru periodele urmatoare ale evolutiei Intelligence-lui romanesc modern si a contribuit la crearea si functionarea in siguranta a statului modern romanesc pe plan institutional. Guvernarea celor doua Principate Romane unite prin persoana Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a impus crearea unui aparat de stat modern, cu institutii care sa contribuie la mentinerea si afirmarea autonomiei, la organizarea interna, la inlaturarea amestecului Puterilor Garante, la prevenirea conflictelor sociale indeosebi din cauza problemei rurale si la reglementarea statutului supusilor straini existenti pe teritoriul sau, la fundamentarea activitatilor politice pe baze nationale, la temperarea pasiunilor politice si la deplina unificare politico-statala. Cunoasterea mediilor si locurilor de interes pentru siguranta statului a dus la implicarea intregului aparat de stat in culegerea de informatii necesare actului decizional in vederea realizarii deplinei uniri. In acest sens, au primit misiuni informative specifice si au fost inzestrate cu componente informative patru ministere: Ministerul de Interne, Ministerul de Razboi, Ministerul Afacerilor Straine si Ministerul Justitiei. Activitatea informativa a depasit cadrul specific actiunilor politienesti, primind o puternica tenta preventiva. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a trecut la reformarea intregului sistem de culegere de informatii, pana atunci componenta a activitatii politienesti. Vechiul sistem, care a avut, prin excelenta, o misiune represiva, mostenit din vremea ocupatiei rusesti sau austriece a Principatelor, nu mai corespundea nevoilor de informare. In noile conditii, in care unirea se realizase „de facto”, centrele de putere ostile faceau planuri vizand distrugerea statului roman, iar in interior se confruntau si se intersectau vectorii „razboiului secret” intre diferitele servicii de informatii straine.

Ministerul de Interne, care a pastrat in structura sa detectivii mosteniti din perioada anterioara, a avut ca principala sarcina mentinerea ordinii si linistii publice. Personalul din subordine a fost obligat sa obtina informatii de interes pentru siguranta statului. La nivel central s-a constituit o „politie secreta” care a fost condusa de prefectul politiei Capitalei. Informatiile au fost cautate in toate locurile si mediile de interes prin agenti sau politai si erau raportate prefectilor de politie, iar apoi Primului Ministru si Domnitorului[1]. Politiei i-au fost puse la dispozitie fonduri secrete pe care le utiliza in obtinerea de informatii[2] si in recompensarea propriilor agenti. Activitatea Politiei a fost asezata in cadrul legal[3]. Activitatea informativa din judete a fost coordonata direct de catre prefecti, care aveau in subordine agenti proprii. Acestia dadeau personal instructiuni agentilor proprii asupra problemelor pe care erau obligati sa le urmareasca si sa le comunice in timp util[4]. Activitatea respectiva a fost insa ingreunata de faptul ca nu peste tot s-a reusit inca de la inceput sa se creeze o politie secreta care sa lucreze prin agentura, iar pentru obtinerea informatiilor, prefectii de judete erau nevoiti sa le plateasca pe cele de valoare din fondurile proprii[5]. De remarcat, ca Ministerul de Interne, a preluat si problema comunicatiilor intre cele doua tari, luand in gestiune Telegraful. Acesta a fost uzitat si de administratorii de judete, care comunicau direct cu Domnul[6]. De asemenea, cu ajutorul unei misiuni de experti francezi a fost reorganizat si unificat Serviciul Postelor[7], care a fost utilizat de politie in obtinerea de informatii prin interceptarea corespondentei. In acest fel a fost inlaturata „posta ruseasca”, uzitata in Principate si au fost luate sub control propriu toate trimiterile postale[8].

Primele structuri informative institutionalizate, cu caracter militar, au aparut o data cu organizarea armatei romane moderne, dupa Unirea Principatelor. Data de referinta este 12 noiembrie 1859, cand Alexandru Ioan Cuza, prin Inalt ordin de zi nr. 83, a infiintat Statul Major General al Armatei, in componenta caruia se afla si Sectia a II-a, primul serviciu de informatii al armatei romane, condus de sublocotenentul Gheorghe Slaniceanu[9]. Documentul fondator al primei structuri specializate de operatii este reprezentat de Ordinul de Zi nr. 123, din 14 decembrie 1859, potrivit caruia Statul Major General a fost strucuturat pe patru sectii, fara a avea o denumire anume. Sectia a II-a prin responsabilitatile sale intrunea toate conditiile de a fi considerata prima structura specializata de operatii- sectia opertatii militare cum va fi cunoscuta pana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial[10]. Armata avea nevoie de informatii privind instruirea proprie, mentinerea disciplinei[11], formarea corpului de ofiteri, dar si probleme legate de loialitate, de inzestrare cu armament modern si insusirea tehnicilor de lupta moderne. Informatiile cu caracter militar au fost necesare si pentru cunoasterea atitudinii Marilor Puteri, descifrarea intentiilor acestora, „inmuierea” celor ostile, cautarea de aliati. Pregatirea noului corp de ofiteri a primit si o componenta informativa. Ofiterii trimisi in „misiuni militare” peste hotare, in nordul Africii in contextul razboiului dintre spanioli si marocani sau in Italia in contextul razboiului pentru unificarea Italiei au avut dublu statut: de „observatori” si „atasati” pe langa comandamentul spaniol, respectiv piemontez[12].

Mai trebuie subliniat faptul ca si Ministerul Afacerilor Externe a primit sarcini informative peste hotare, atat prin oficiali, cat si prin trimisi speciali sub acoperire, iar in interior a continuat activitatea diplomatica obisnuita. De pilda, Ministerul de Externe din Moldova, condus in prima faza de Vasile Alexandri, a fost structurat pe 6 sectii, conduse de un director. Informatii utile erau obtinute de la Sectia I („corespondenta cu consulatele puterilor straine in dialectul roman”), Sectia a III-a („slobozirea pasapoartelor”), Sectia limbi straine („corespondenta in dialecte straine cu consulatele), Sectia Supliciilor (insemnarea rezolutiilor domnitorului) si Sectia „Arhiva”[13]. De asemena, lipsa reprezentantelor diplomatice a fost suplinita si in domeniul informatiilor necesare din afara hotarelor tarii prin crearea, de catre Alexandru Ioan Cuza, a unor misiuni speciale de informare sau a unor reprezentante particulare, cu caracter semi-oficial[14]. in fapt, germenii serviciului specializat in culegerea informatiilor externe, care a primit, de la inceput, un caracter ofensiv, prin imbinarea activitatii diplomatice, cu propaganda in favoarea unirii depline a celor doua Principate romane[15], dar si cu culegerea de informatii, absolut necesare luarii deciziilor de politica externa. Pentru transmiterea informatiilor, agentii romani au cautat sa evite folosirea sistemului clasic - telegraful si posta,- apeland la curieri improvizati: studenti romani aflati la studii in strainatate, rude sau apropiati sau chiar agenti diplomatici sau consulari straini, filo-romani[16]. Toate celelalte institutii ale administratiei de stat si-au creat sisteme proprii de informare, iar informatiile erau transmise organelor cu competenta din domeniile apararii sau sigurantei publice. Intregul sistem informativ al Principatelor Unite a fost indrumat personal de catre Domnitor, care a imprimat informatiilor caracterul de ,,secret de stat”[17]. Aceasta atesta ca informatiile au fost supuse unui regim secret, in functie de natura si importanta lor operativa in fundamentarea deciziei.

Alexandru Ioan Cuza a fost ajutat in munca de analiza a informatiilor de un secretar particular. Pana in februarie 1860 acesta a fost Victor Place, iar apoi, la recomandarea lui Vasile Alecsandri si Costache Negri, ziaristul francez Balygot de Beyne, care a devenit „sef de cabinet”[18], dar si coordonator al structurii de informatii interne si externe[19]. Dar, A.I. Cuza a avut si un serviciu mai putin cunoscut serviciul secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al postelor si telegrafelor[20]. Necesitatea coordonarii acestui sistem informativ piramidal, a obtinerii rapide, a centralizarii si prelucrarii informatiilor, au impus crearea unui Serviciu Special de Informatii, paralel cu structurile informative departamentale, care a fost condus personal de Domnitor. La aceasta a recurs si din cauza abuzurilor unor functionari si a dezinformarii practicate de unii agenti „nesiguri”. Menirea sa a fost sa serveasca la imprimarea rigurozitatii intregii activitati informative, dar in acelasi timp, sa semnaleze si fisurile sistemului informativ, adica sa desfasoare o puternica activitate contra-informativa. Acest Serviciu Special, nascut din necesitatea controlului total al informatiilor cu relevanta pentru siguranta statului, a fost creat legendat, in cadrul Ministerului de Interne pe structura institutiei Telegrafului - ca mijloc tehnic de transmitere rapida, dar si de control a informatiilor. In acest context, in februarie 1859 Alexandru Ioan Cuza l-a chemat de la Iasi pe specialistul in telegrafie, belgianul Cezar Librecht[21], pentru a prelua conducerea Telegrafului. La scurt timp a fost luat in evidenta ostirii, iar in martie 1859 a fost numit si inspector de telegraf in tara Romaneasca. Acesta a devenit oficial „Inspector general si responsabil al administratiilor de telegraf din tara Romaneasca si Moldova”[22]. Astfel, Telegraful a fost prima institutie unificata formal, fapt ce a permis un control riguros al tuturor informatiilor vehiculate prin acest mijloc modern de comunicare. La putin timp s-au deschis cursuri pentru telegrafie, s-a elaborat statutul, institutia a fost militarizata, iar portul uniformei pentru salariati a devenit obligatorie. Astfel, principalele ministere - Interne, Externe, Razboi, Justitie - au beneficiat din plin de sprijinul Telegrafului pentru a pune la dispozitie informatii. Este important de mentionat ca titularii acestora au fost schimbati si in functie de aportul informativ, iar guvernele s-au mentinut si in functie de capacitatea de a transforma informatiile in decizii. Din acel moment, toate informatiile din afara si din interiorul tarii, necesare actului de decizie pentru Domnitor si Cancelaria sa au fost astfel centralizate si prelucrate prin acest sistem nou.

Acest aparat informativ special, care a dublat sistemul de informatii conceput in cadrul departamental, a avut menirea de a elucida si a clarifica informatiile mai deosebite, cu implicatii profunde pentru siguranta statului, de a asigura transmiterea operativa a acestora si de a proteja propriile secrete in fata „curiozitatii” tot mai agresive a agentilor serviciilor de informatii straine si a fortelor ostile din interior. Noul aparat informativ, creat pe structura retelei de telegraf, s-a transformat rapid intr-un serviciu de informatii si contra-informatii, care a preluat „din mers” misiunile incredintate. In activitatea informativa au fost introduse tehnici si procedee de lucru moderne, incepand cu codificarea si cifrarea informatiilor destinate Domnitorului si Cancelariei domnesti. Sub indrumarea personala a Domnitorului, belgianul Cezar Librecht, specialist in telegrafie, si om cu „relatii” intre fostii membri ai Comisiei Europene a Dunari[23], a contribuit atat la impunerea unui strict control al statului asupra Telegrafului si, mai tarziu a Postei, cat si la crearea unui serviciu specializat de informare a autoritatii centrale de decizie cu problemele de interes pentru siguranta statului roman. Prin intrarea acestuia in randul corpului ofiteresc si numirea sa ca adjutant domnesc[24], intregul circuit al informatiilor destinate Domnitorului a trecut practic in subordinea Ministerului de Interne. Desi oficial acesta a pastrat functia de „inspector general al telegrafului”[25], el a devenit, in fapt, seful acestui serviciu original de informatii subordonat direct Domnitorului. Astfel au fost eliminate verigile intermediare de transmitere a informatiilor care au fost astfel ferite de ochii unor agenti din organele politienesti, aflati in „simpatii” fata de boierii „reactionari”, ostili unirii si favorabili unor interese straine.

Sistemul informativ creat de Alexandru Ioan Cuza a dispus de toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare si transmitere de informatii, desfasurand activitati specifice muncii cu agentura. Acesta a avut ca suport de transmitere si centralizare a informatiilor in vederea luarii deciziilor politico-statale structura Telegrafului si, mai tarziu si a Postei. Telegraful a reprezentat in acele momente mijlocul cel mai rapid de informare dar si de secretizare a informatiilor necesare actului de decizie a puterii statale romanesti. Atentia pe care Alexandru Ioan Cuza a acordat-o acestei componente a aparatului de stat din nevoia de a suplini masurile de forta, a fost permanenta. In anul 1862, cu prilejul unei vizite la Prefectura politiei Capitalei, a recomandat prefectului sa ia toate masurile pentru buna functionare a „cancelariei de renseignemente”[26], adica Serviciului de Informatii, pentru a fi capabil, in orice moment, sa previna acele acte, fapte si evenimente care aduceau atingere sigurantei statului roman[27]. In actiunea de informare a Domnitorului au fost implicati si oameni politici de incredere si, in acelasi timp, inalti functionari de stat, precum D.Bratianu[1], I. Ghica[29] [2], V. Malinescu[30], oameni din afara partidelor, rude si apropiati ai sai - cum a fost si un anume N. Docan[31] - trimis acolo unde era nevoie de informatii sigure. In paralel, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a continuat sa uziteze sistemul informarii personale, prin observarea directa. Deci, in perioada domniei lui Cuza in Romania functionau cateva servicii si structuri de informatii unele oficiale, dar si structuri de informatii acoperite si neoficiale. Astfel, oficial functionau Serviciul de informatii al Armatei (Sectia II condusa de colonelul Slaniceanu, reorganizata in 1865), Structura informativa a Sigurantei Statului condusa de loan G. Valentineanu, iar alte structuri neoficiale erau structura de informatii interne si externe a secretarului particular al Iui Cuza, Baligot de Beyne, serviciu secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al postelor si telegrafelor(cel mai important)[32], precum si structura de informatii a partidei liberale constituita pe principii francmasonice[33].

Trebuie remarcat faptul ca toate aceste structuri se spionau reciproc, se infiltrau reciproc si se intersectau in activitatea lor pentru detinerea puterii sau, pentru interese de conducere, urmarind gestionarea acelor informatii utile in scopul administrarii puterii.

Intre acestea, serviciile oficiale care erau abia la inceputul activitatii intr-un cadru unitar (prin unirea celor doua principate), dar si serviciul secret condus de Cezar Librecht, construit in jurul personalitatii fostului director al Postei si Telegrafului, puteau fi caracterizate ca avand o experinta si o eficienta redusa, in timp ce structura partidei liberale dispunea de exercitiul a doua decenii de practica si, mai ales, de regulile severe ale conspirativitatii francmasonice. Asa s-ar putea explica de ce Liebrecht, care detinea suficiente informatii despre conspiratie si conspiratori, dar a fost luat complet prin surprindere de actiunea din 11 februarie 1866[34]. In concluzie, se poate aprecia ca sistemul de Intelligence conceput de Alexandru Ioan Cuza, a insemnat o baza solida pentru periodele urmatoare ale evolutiei Intelligence-lui romanesc modern si a contribuit la crearea si functionarea in siguranta a statului modern romanesc pe plan institutional.
-------------------------------------
[1] Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza, vol. I,1859-1861, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1989, Documente,I, nr.281, p. 219;
[2] Idem., I, nr. 335, p. 257;
[3] N.Turcu, Manual politienesc, Bucuresti, 1935, p. 11-12;
[4] Idem., I, p. nr.272, p. 212-213; nr. 279, p. 217;
[5] Documente,, I, nr. 383, p. 191-192;
[6] Documente, I, nr. 292, p. 229;
[7] Idem., I, nr. 205 , p. 186; nr. 318, p. 246; nr. 349, p. 268; nr. 417, p. 320;
[8] Aurel David, Alexandru Ioan Cuza -fondatorul serviciilor de informatii romanesti moderne,Sesiunea INI, 17-18 martie, 1995, p. 9.
[8] Colonelul Gheorghe Slaniceanu,(27.04-18.08.1877, 1878-22.02.1879, 1882-1883.
[10] General de brigada dr. Dumitru Scarlat, Directia Operatii – un veac si jumatate de existenta in structura Statului Major General, in Gandirea Militara Romaneascanr. 5 / 2009, p. 55.
[11] Ibidem.,I, nr. 347, p. 267;
[12] Paul Cernovodeanu, Misiuni militare romanesti trimise peste hotare in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, in „Revista istorica“, Serie noua, tom.1, nr.1, ianuarie 1990, p. 24-25.
[13] Documente,I, nr. 2, p. 2.
[14] Paul Stefanescu, Istoria serviciilor secrete romanesti, Bucuresti, 1994, p. 8.
[15] Vezi, pe larg, Cornelia Bodea, Din actiunea de pregatire a Agentiei diplomatice de la Paris. Infiintarea Biroului de corespondenta (1/13 ianuarie 1860), in „Studii”, XIII, nr.6, 1960.
[16] Aurel David, Alexandru Ioan Cuza -fondatorul serviciilor de informatii romanesti moderne, Sesiunea INI, 17-18 martie, 1995, p. 10.
[17] Documente, I I, nr. 262, p. 209.
[18] Irina Radulescu-Valasoglu, Alexandru Ioan Cuza si politica europeana, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1974, p. 26.
[19] Artur Baligot de Beyne (?1820-1884) a fost ziarist (a colaborat la ziarul La Presse din Paris), a fost cancelar al ambasadei Frantei la Constantinopol si a sustinut cu inflacarare cauza romaneasca in revolutia de la 1848. Trebuie precizat faptul ca la inceput Cuza il foloseste numai in misiuni diplomatice la Constantinopol si Paris. Mai tarziu numai il numeste seful cancelariei princiare. Baligot a ramas credincios domnitorului pana la moartea acestuia si a pastrat legatura si cu Elena Cuza, sotia domnitorului, fiind preceptorul copiilor acesteia. (ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_Baligot).
[20] Cezar Librecht (n. 1820 - d. 1890, Paris), inginer, ofiter, director general al postelor si telegrafelor, politician. Belgian la origine, au circulat doua variante despre modul cum a ajuns in Moldova: servitor al unui boier roman sau dezertor din armata belgiana. Avand vaste cunostinte de inginerie, ajunge sef al serviciului telegrafic de la Galati in anul 1854, cand parcalab era colonelul Alexandru Ioan Cuza, moment in care s-a apropiat foarte mult de acesta.. Apropiat al domnitorului este insarcinat cu crearea unui serviciu secret fiind astfel la curent cu tot ceea ce se intampla in tara. Dupa abdicarea domnitorului este arestat chiar in noaptea de 10/11 februarie 1866, fiind acuzat de delapidare de bani si alte acte de coruptie. Adus in fata justitiei, folosindu-se si de „armele” pe care le manuia atat de bine, este achitat si paraseste Principatele Unite, mergand in Spania si Franta.  http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cezar_Librecht.
[21] Despre activitatea lui Cezar Librecht vezi si   Aurel David, Un episod putin cunoscut din istoria serviciilor secrete romanesti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, in Istoriografia in tranzitie, Editura INI, 1995, p.82-90.
[22] Nicolae Perciun, op. cit., in loc. cit., p. 43-44.
]23]C.C.Giurescu, Viata si opera lui Cuza voda, Bucuresti, 1966, p. 93.
[24] Idem., p. 356.
[25] Documente,I, nr. 161, p. 143; nr. 198, p. 179.
[26] Vasile V. Daskovici, Istoricul resedintelor Politiei Capitalei. Fosta Agie, Bucuresti, 1932, p. 45.
[27] Aurel David, Un episod putin cunoscut din istoria serviciilor secrete romanesti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, in Istoriografia in tranzitie, Editura INI, 1995, p.82-90.
[28] Documente, I, nr. 29, p. 21-22; nr.35, p. 25-26;
[29 Idem., I, nr. 40, p. 28; nr.43, p. 30-32;
[30] Ibidem., I, nr. 363, p. 277; nr. 364, p. 277-278;
[31] Ibidem., I, nr. 42, p. 29-30; nr. 44, p. 31; nr. 177, p. 154-155; nr. 184, p. 168-169;
[32] cf Aurel David, Un episod putin cunoscut din istoria serviciilor secrete romanesti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, in Istoriografia in tranzitie, Editura INI, 1995, p.82-90.
[33] Alex Mihai Stoenescu, Istoria Loviturilor de stat,in Romania (1821- 1999) vol I, Revolutie si francmasonerie, editura RAO, 2000,   p256- 257.
[34] Vezi pe larg , Alex Mihai Stoenescu, op.cit. p. 257.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page