Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BUGETUL PERSONAL AL SCRIITORULUI SI FOAMEA PE CARE VOR ALESII SA I-O TIMBREZE

Corneliu  LEU

    Ma suna confratii agitati, confratii indignati, confratii nedumeriti de ceea ce vor alesii lor  din Uniuni, precum si alesii alesilor lor din Parlament cu acest timbru; si ma acuza ca stau insensibil, privind cu prea mult calm.
    Ma suna, dintre cunoscuti, telespectatorii mai obiectivi si ma-ntreaba ce parere am despre ce se tot spune la televizor, ca timbrul ar schimba soarta famelica a scriitorului.
    Ma suna profesionisti buni care ma-ntreaba daca avem ceva de castigat din asta si ma suna grafomani care spera ca, iesind scandal, sa-i primeasca si pe ei in Uniunea Scriitorilor.
    Ma suna, ma suna, ma suna!...
    Inainte vreme as fi spus ca telefonul meu suna-ntr-una ca la Gara de Nord; dar cu foamea asta generala, in care nu mai sunt bani pentru biletul de tren, singura comparatie e cu urgentele de la unu, unu, doi!... Ma suna, iar eu nu pot sa raspund fiindca rad si rad si rad...
    Nu, nu rad de moftul lor, al celor care spun populist ca fac toata aceasta tevatura pentru mine si pentru nivelul meu de trai; nici de rafinamentul celor care vorbesc elevat despre „conditia creatorului”!... Nu.  Fiindca asta nu e de ras. Logica simpla imi spune ca, pentru mine, ca scriitor pe piata libera, care depind de modul in care mi se vand cartile, orice scumpire ma indeparteaza de cumparator, deci ma lasa mai flamand. Eu stiu clar ca doar relatia mea intermediata de editor, cu cititorul care ma cumpara, imi face masa mai bogata sau mai saraca. In vreme ce relatia incasarilor mele intermediata de o organizatie ce le timbreaza, acopera cel mult salariile celor care o timbreaza. Asa ca nu ma bag in aceasta poveste si, la fel cum cetateanul agresat de fiscalitate se roaga la Dumnezeu sa nu-l mai binecuvinteze guvernul cu vreo taxa, eu sunt multumit cu orice stare care nu-mi alunga sau nu-mi imputineaza cititorii.
    Pentru ca, asa cum vedeau autorii ratatei prevederi legislative, banii pe timbru trebuie sa se fure  din punga autorului, lasandu-l fara cititiori si  facandu-i pe editori sa dea banii inainte, precum stim noi unde: La casa de toleranta a guvernului fiscalist!...  De aici ar fi urmat, chipurile, sa se imparta cu organizatii asociative care nu-i redistribuie niciodata la toti membrii, ci numai intre o mica parte a lor. Deci, beneficiari ar fi cativa, iar  perdantii sunt marea masa de creatori la care se adauga editorii sau producatorii lor, plus cititorii carora li se baga mana-n buzunar pentru o taxa de vreo sapte ori mai mare.
    Si atunci, va veti intreba, desigur: Ce naiba gasesc de ras?!
    Gasesc de ras toate argumentele caduce pe care le-au rostit aseara la un post TV niste starosti de breasla artistica - presedinti care, au si recunoscut ca „Incasand timbrul, isi pot plati incalzirea pentru biroul lor”, adica un lucru care, pe mine, nu ma incalzeste cu nimic... Dar gasesc de ras mai ales faptul ca rizibilul nu i-a facut sa se jeneze pe parlamentarii care au luat in serios aceasta Lege. A carei expunere de motive, chiar daca este semnata de doi deputati si un  senator, are stilul inconfundabil  al unui confrate de al nostru pe care de curand l-am vazut lacrimand. Dar nu din grija pentru noi, ci din usturimea gazelor... furnizate la pret ieftin unui veros cavaler de industrie.
    Se constata, deci, ca lucrurile nu stau asa cum ma acuza unii: m-a interesat si pe mine scandalul si am vrut sa ma documentez. Astfel am ajuns la elementele insotitoare ale „Legii privind  instituirea  timbrului cultural”  initiata de  domnii parlamentari Traian Dobrinescu, Varujan Vosganian si Gigel Sorinel Stirbu, care scriu in Expunerea de motive, adica in documentul de sustinere ce trebuie sa fie cel mai temeinic si mai sobru la o lege :
    „...Prezentul act normativ... va inlocui Legea nr 35/1994... intrucat s-a dovedit greu aplicabila si, in consecinta, ineficienta...” – text onest si la locul lui, dar, caruia, imediat, ii urmeaza ca o mare tirada de teatru sforaitor, urmatoarea fraza ce se doreste a fi argumentativa: „...Cultura romaneasca, desi este copilul inteligent si talentat al familiei, a fost trimisa la coltul strazii sa se descurce. Si nu se descurca la coltul strazii! Timbrul cultural poate, insa rezolva problema existentei ei...”etc, etc...
    Vai de mine, Domnule Deputat Dobrinescu, vai de mine Domnule Deputat Stirbu, ma emotioneaza sensibilitatea artistica a limbajului Dumneavoastra, dar nu pot crede ca gogomania cu copilul de la coltul strazii va apartine!... De ce nu se descurca, oare, acolo, la coltul strazii, acest copil inteligent si talentat al familiei?!
    Pai, cum o sa se descurce, daca nici un ministru nu trece pe acolo ca sa-i dea si lui niste gaze mai ieftine?!... Cum o sa se desurce daca nici un presedinte sau prim-vicepresedinte de Uniune nu-i da si lui un premiu pentru opera-omnia?!... Cum o sa se descurce daca, oricat s-ar incasa acest timbru, el se cheltuieste tot pentru impingerea unora spre „Nobel”; chiar si in soapte!.. Soapte manipulate prin fondurile de la Copyro si mai putin auzite de membrii de rand, pe care nu-i incalzeste cu nimic timbrul!...
    In vreme ce, noua, ni se alunga bruma de cititori, prin tentativa acestor accize umflate, ca si cum cartea se vinde ca benzina si poate suporta oscilatia preturilor artificial globalizate.
    Exista o singura solutie legislativa pentru aceasta: Sa acordam imunitate parlamentara membrilor Uniunii Scriitorilor si sa-i facem sa aspire la premii literare pe parlamentari!...
    Va rog frumos, luati-ma in serios si nu radeti de acest paradox. Eu cred ca - de facto - lucrul s-a si intimplat. Poate ca nu voit legislativ; dar din confuzia creata voit de unii, de vreme ce sunt in stare sa impaneze cu asemenea formulari o prea cinstita si sobra expunere de motive. Si tocmai de asta, copilul inteligent si talentat isi consuma genialitatea stand cu mana-ntinsa la coltul strazii, ca si cum ar cere mila in plenul Senatului.
    Teribila metafora! Tare as vrea s-o vad  analizata si comentata sub toate aspectele valentelor ei etice si estetice, intr-un studiu pe care, la despartirea de prim-vicepresedintele sau, il va semna Nicolae Manolescu.
    Pe care il salut netimbrat, dar cu intregul meu respect colegial de cotizant la zi.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page