Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Specialistii anticipeaza o seceta fara precedent în centrul si sud-vestul SUA în acest secol


Marile campii din SUA vor cunoaste probabil in secolul 21 secete mai grave decat cele care au avut loc in ultimul mileniu, punandu-i in pericol pe locuitorii din aceste zone, au avertizat oamenii de stiinta americani care au efectuat simulari pe 17 modele informatice ale schimbarilor climatice din America de Nord, informeaza AFP.
 Foto: (c) Adrian CUBA / ARHIVA AGERPRES

Cercetatorii au reconstituit climatul pentru o perioada neobisnuit de calda si uscata din secolul al XII-lea si al XIII-lea, cu ajutorul cercurilor de pe trunchiurile copacilor batrani, a explicat Toby Ault, climatolog la Universitatea Cornell, din statul New York, acesta fiind unul dintre principalii autori ai lucrarii prezentate la Conferinta anuala a Asociatiei Americane pentru Progresul ?tiintei (AAAS) reunita in aceasta saptamana, la San Jose, California.

"Am fost foarte surprins de modul in care aceste zone vor fi probabil in viitor foarte uscate", a adaugat el. Potrivit opiniei sale, "aceste super-secete sunt asemanatoare unui dezastru natural in miscare lenta" si merita aceeasi mobilizare ca pentru alte dezastre naturale.

Climatologii au atras atentia ca a devenit clar ca schimbarile climatice au exacerbat seceta actuala din centrul si sud-vestul Statelor Unite ale Americii.

Potrivit acestora, rezultatele acestei noi cercetari sugereaza ca aceste zone vor cunoaste in viitor perioade prelungite de seceta, care vor fi mult mai severe si chiar mai fierbinti decat mega-seceta din secolele al XII-lea si al XIII-lea numita "anomalia climatica medievala".

Cititi stirea integrala pe fluxul destinat abonatilor

AGERPRES/(autor: Constanta Nita, editor: Mariana Ionescu)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page