Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTERVIU CU FOSTUL MINISTRU AL TURISMULUI, DAN MATEI AGATHON

Paul POLIDOR


„Aruncam comorile noastre naturale la cos pentru cladiri inspirate din Dallas pentru ca acolo a ramas mentalitatea romaneasca ca aspiratie arhitecturala. Daca vrem modernitate, sa ne uitam spre Dubai, spre cladirile viitorului, spre futurismul de inspiratie SF. Avem bani de asa ceva? Evident ca nu. Atunci ar trebui sa fim inteligenti si sa ne intoarcem spre natura. Macar acolo unde o mai avem curata.”

Paul POLIDOR: Stimate domnule Dan Matei Agathon, cum considerati initiativa publicatiilor Fundatiei „Paul Polidor” pentru UNESCO de a va promova ideile si conceptia despre lumea in care traim, alaturi de interviurile, editate de noi, cu personalitati precum vedeta tv Marina Almasan, analistul de politica externa Corneliu Vlad, actorii Eugen Cristea si Tudorel Filimon, fostii ministri de externe ai Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu si Adrian Severin, intr-o tara cu o mass-media  in care toata lumea injura pe  toata  lumea  si  intr-un  an in care  (daca  am observat  bine)  ati  implinit 65   de   ani  pe  17  septembrie  2014, ocazie cu care permiteti-ne sa va uram sanatate  si traditionalul „La multi ani”?

Dan Matei AGATHON: Va multumesc pentru urare si va felicit pentru initiativa dvs. Care mi se pare salutara intr-o vreme a detractorilor in care pare cool sa pictezi totul in culori sumbre si in care da bine, cum spuneti, daca stergi cu Romania pe jos. Eu mi-am asumat de mult timp rolul ingrat de a vedea si lucrurile bune din tarisoara noastra, pe care le-am si pus intr-o carte intitulata „Romania mereu surprinzatoare”. Cred ca lucrurile bune le depasesc pe cele negative si ca ar trebui sa ne permitem sa le observam si sa le incurajam: in felul acesta ele se vor inmulti. Nimic nu a lovit mai greu Romania acestor ultimi ani decat lipsa de solidaritate. Cred ca o mare parte din lipsurile noastre ca tara, ca stat, ca societate, se datoreaza acestui mic amanunt care se dovedeste capital prin consecintele sale: absenta acelui spirit de a fi impreuna care defineste, pana la urma, comunitatea umana.

Atunci cand au luat nastere natiunile europene, in secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, ele s-au definit pe sine ca largi comunitati umane care impartaseau ideea unui popor unitar, chiar daca existau si minoritati nationale consistente in cadrul teritorial definit prin tratate. Unitar, adica animat de idealuri comune, in mare parte si de o limba si o cultura comune, ca sa nu mai vorbim de istoria care lega participantii la idealul national. Solidaritatea era inclusa in acest concept, dovada  si statul social care s-a creat o data cu nasterea multor natiuni. Tot ceea ce cunoastem azi ca sistem de pensii, de ajutor social, subventii, subsidii si alte forme de sustinere sunt rezultate ale solidaritatii coagulate in jurul natiunii.

Poate ca Romania nu a mai avut timpul normal necesar coagularii, pentru ca istoria a fost prea dura. Cel putin ultimii 25 de ani sunt marturia atomizarii si individualizarii extreme, dupa comunitarismul fortar si artificial impus de comunism. Cred, insa, ca am platit destul pentru a ne reveni din sablonarea la care ne-a obligat comunismul. Era firesc, pe undeva, ca dupa 50 de ani de lipsa de intimitate si individualism, sa alunecam cumva periculos in cealalta extrema. Nu e nimic normal in atomizare, ca dovada ca cea mai liberala si mai individualista dintre societati, cea americana, e capabila de demonstratii impresionante de solidaritate. Asadar, libertatea si individualismul democratiei moderne nu sunt incompatibile cu solidaritatea. Exista, daca vrem, si mijloacele, si cadrele in care sa ne reamintim de solidaritate. Mai e nevoie doar de bunavointa. Si de intelegerea faptului ca fara solidaritate nu mai suntem o natie, ci doar o multime fara scop si fara perspective!

Paul POLIDOR: Cu viitoarea vedeta tv (de mai tarziu) Marina Almasan m-am intalnit cu 30 de ani in urma cand realizam, in anii 1985-1987, in cadrul emisiunii ei (alaturi de Andrei Partos) la „Radio Vacanta - Costinesti”, un excurs intercultural despre opera si biografia artistica a multor autori de muzica clasica, compozitori sau interpreti celebri, de la Paganini, Beethoven la Yvri Gitlis, Emil Gilels ori Yehudi Menuhin... Cum vi se par, dupa trei decenii, statiunile „de tineret” din Romania, cat de mult s-a schimbat „infatisarea” de promovare a unor valori culturale alaturi de fireasca destinatie catre divertisment, distractie etc.?  Iata, in acest sens, marturia Marinei: „Tin minte ca si eu, si partenerul meu de microfon, fermecatorul Andrei Partos, am fost, la inceput, foarte sceptici cand ne-ai propus acea rubrica de educatie muzicala. Dar... ce ne costau cateva minute de muzica clasica, in programul nostru-maraton, zilnic? Am riscat, iar apoi nu ne-a venit sa credem ce reactii pozitive am primit din partea purtatorilor de slipi si costume de baie de pe plaja! Se pare ca, intr-o combinatie inedita cu soarele si fosnetul valurilor, muzica lui Bach, Beethoven, Chopin etc. a incalcat orice regula de aur a vacantelor la mare!”

Dan Matei AGATHON: Dorinta pentru lucruri frumoase, pentru cultura autentica nu a disparut, dar a fost obnubilata de scandaluri si productii ieftine, ceea ce poate crea impresia ingroparii interesului pentru ele. Dar eu ma incapatanez sa cred in inteligenta, in rafinament, si sper ca ele isi vor gasi locul si in continuare in sufletele tinerilor, pentru ca fara cultura viata ar fi nu doar mai saraca, ci si de-a dreptul nefericita. Statiunile sunt, ce-i drept, invadate de gusturi indoielnice din punct de vedere muzical, dar credinta mea este ca frumosul si autenticul vor razbi pana la urma.

Paul POLIDOR: Imi amintesc ca in anii 1984-1987 m-am intanit pe litoralul nostru cu multi turisti ucraineni din fosta U.R.S.S., extrem de incantati de atmosfera din statiunile romanesti de la malul marii... Cum vedeti domeniul turismului si al serviciilor adiacente vizavi de relatiile Romaniei cu Ucraina sau cu Federatia Rusa? Nu cumva, cel putin in ultimul deceniu, am avut o relatie defectuoasa cu vecinii nostri estici, care a afectat si turismul?

Dan Matei AGATHON: Acum, in conditiile situatiei tensionate din Est, nu am mari asteptari din acea directie, pentru ca, vrem nu vrem, suntem toti tributari politicii, iar marile directii geostrategice ne influenteaza pana si in  turism  atat  pe noi, cat si pe altii.
Dar, vorbind despre turism, sa imi permiteti sa dau si niste cadre mai largi, pentru ca este pasiunea vietii mele. Fie ca ne dorim turisti din est sau din vest, regulile succesului sunt aceleasi. De exemplu, turismul rural ar trebui promovat mai mult, dar ma refer la cel autentic. O spun cu parere de rau, ceea ce vedem in anumite zone nu mai e turism rural, ci o poveste pestrita cu vile, jacuzzi si gresie spaniola. Nu am nimic impotriva modernizarii, dar trebuie sa ne hotaram.

Turismul rural nu poate fi mixat cu culorile roz ale multor pensiuni, nici cu discoteci sau motoscutere oferite pentru a scapa de linistea de la tara care ar trebui sa constituie, dimpotriva, idealul turistic care atrage lumea in acel loc. Turismul rural ar trebuie sa te duca intr-o zona traditionala. Aveam in 1990 zone eco avant la lettre, dinainte de a cunoaste moda, dar le-am distrus pentru o modernitate ieftina si oricum inapoiata. Acum ne-am trezit ca ne-au luat-o toti inainte cu idealul vietii eco, in timp ce puteam sa pastram ceea ce aveam deja si doar sa punem in valoare. Mai exista, insa, zone necontaminate, ar trebui sa le incurajam si sa le pastram asa. Taranii oricum nu au bani sa cumpere ingrasaminte chimice, statul nu le mai ofera subventii decat cu taraita, asa ca romanii s-au intors la ingrasamintele de grajd, adica eco. Dar nici de asta nu stim sa profitam.

Aruncam comorile noastre naturale la cos pentru cladiri inspirate din Dallas pentru ca acolo a ramas mentalitatea romaneasca ca aspiratie arhitecturala. Daca vrem modernitate, sa ne uitam spre Dubai, spre cladirile viitorului, spre futurismul de inspiratie SF. Avem bani de asa ceva? Evident ca nu. Atunci ar trebui sa fim inteligenti si sa ne intoarcem spre natura. Macar acolo unde o mai avem curata. Acolo unde am murdarit-o, poate nu e prea tarziu sa recuperam. Daca am curata Delta Dunarii de sticlele de plastic, ar fi un paradis terestru. Acolo, intr-o casa acoperita de stuf, turistii ar putea manca un peste facut la protap si o ciorba lipoveneasca si ar retrai atmosfera imemoriala a civilizatiilor nascute langa ape.

De ce ne este asa de greu sa pretuim ceea ce avem deja si tinem sa fim imitatori ieftini cu orice pret? Bucovina ar putea fi o destinatie turistica rurala extraordinara daca am intelege valoarea civilizatiei traditionale romanesti si felul in care poate fi prezentata turistilor straini, satui de civilizatie si dornici sa guste altceva, o calatorie in timp, nu numai una in spatiu. Am mai spus ca solutiile pentru problemele romanesti trebuie gasite in interior. Avem resursa materiala, dar si resursa umana de inteligenta si creativitate cu care sa transformam zonele “inapoiate” ale Romaniei in magnet pentru turisti. Trebuie doar sa iesim o data din magnetismul formelor fara fond in care tot ratacim de cateva sute de ani si sa ne regasim propria cale. Ca vorbeam de turisti straini.

Eu am avut de multe ori ocazia sa fiu gazda pentru oaspeti de pe alte meleaguri in Romania si pot sa descriu pana in cele mai mici amanunte ce trebuie facut pentru a-i aduce inapoi si a le lasa o amintire de neuitat. Totul pleaca de la viziune. Prea multi din cei care ofera servicii turistice in Romania cred ca turistii straini vor sa regaseasca aici ceea ce au si acasa. Atunci de ce ar mai veni, de ce ar mai plati si de ce ar inchide ochii la lipsurile noastre din infrastructura? Mi se pare, dimpotriva, ca, fara a renunta la confort si servicii de calitate, turistii straini ar veni mai multi in Romania pentru a gasi altceva, pe care nu il pot gasi acasa sau in celelalte locuri celebre in care se duc. Nu am intalnit pana acum, de exemplu, nici un turist strain caruia sa nu-i placa mancarea romaneasca si veselia noastra atunci cand ne adunam mai multi la ospete. Atmosfera de bine, de veselie si de comunitate care se creeaza in jurul mancarii traditionale romanesti nu a dezamagit niciodata pe nimeni si eu stiu o multime de straini care erau foarte sceptici vizavi de Romania, uneori pe buna dreptate, dar care s-au imbunat in fata bucatelor romanesti. Aici nu este vorba doar de turism pentru gurmanzi, desi facem fata la o asemenea provocare cu brio, ci de tot ceea ce inseamna in mod complex comuniunea si bucuria care se creeaza la masa si care ne vine din trecut, cand ospetele marcau momentele de sarbatoare si de belsug.

Desigur ca turismul nu se reduce la atat, dar pe aceasta cale putem intelege ca strainii nu vin sa le oferim ceea ce au in tarile lor, ci ceva deosebit pe care nu il pot gasi acolo. E cel putin straniu si neinspirat sa-i duci pe italieni in Romania sa le oferi pizza sau spaghetti. Ale lor sunt mai bune decat ale noastre, sau cel putin la fel. De ce ar veni cineva tocmai din Italia sa guste ceea ce are langa casa lui? Stilul nostru de a imita cu orice pret ne face deservicii majore. Si nu este o dovada de inteligenta si de pragmatism, chiar daca intentiile sunt bune si noi vrem, de fapt, sa il facem pe turist sa se simta bine. Da, dar nu fara a-i oferi ceva nou si de calitate, ceva pe care sa si-l aminteasca si sa-l regrete, pentru a fi siguri ca va dori sa vina inapoi. Nu fac aici apologii pasuniste. E esential, insa, sa identificam si sa conservam ceea ce avem valoros si unic. Acelasi lucru care e valabil pentru hrana, e valabil si pentru obiceiuri si traditii.

Nu cred ca-i vom impresiona pe nemti daca le oferim concerte la orga. Ei au orgi si in satele din munti. Poate am fi mai interesanti daca le-am oferi un turism rural autentic, unde sa poata vedea modul traditional de viata in tot ceea ce inseamna el. Bineinteles ca acest lucru e greu de facut cand ti-ai vopsit pensiunea in roz, iar mancarea pe care le-o oferi e cumparata din supermarketul de la sosea... Sunt multe asemenea amanunte care conteaza, dar care aici sunt esentiale. Cel mai bun ghid de servicii in turism ar fi aici originalitatea care nu inseamna, insa, servicii proaste la preturi de lux, ci, dimpotriva, servicii foarte bune la preturi competitive. Suferim inca de preturi mai mari ca in Austria, Grecia sau Turcia.

Nu cred ca suntem pe drumul cel bun. Ar trebui sa revizuim toate aceste componente inainte de a ne lansa pe piata turistica internationala. Iar ca directie, as lua ceea ce mi-a spus un prieten italian care vine anual in Romania atunci cand, din curiozitate, l-am dus intr-un restaurant cu bucatarie internationala din Bucuresti: „Nu am venit in Romania pentru a zecea oara sa vad ceea ce pot gasi oriunde in lume. Vreau sa ma duci acolo unde am mai fost si am primit mancare romaneasca. Toti prietenii mei din Italia ma asteapta sa le povestesc ce specialitati romanesti am mai descoperit de aceasta data...”

Paul POLIDOR: Toti facem greseli, mai mici, mai mari atat in viata profesionala, cat si in viata personala, de aceea este drept sa va intreb ce mesaj le transmiteti criticilor si dusmanilor dvs.? Mai ales in  tara  unde,  in  loc sa folosim Capra in turism si servicii, ne rugam sa nu mai moara ea, saraca, ci direct vecinul?...

Dan Matei AGATHON: Eu am mers pe zicala aceea ca numai cine nu munceste nu greseste, asa incat eu muncesc in continuare si ii las pe „prieteni” sa se ocupe de greseli, ca sa aiba si ei ce face din lipsa de altceva. Doar de aceea se spune ca cine nu are treaba sta si o critica pe a altora...

Paul POLIDOR: In urma cu exact 20 de ani lansam prima mea caseta muzicala „Generatie de sacrificiu”, pe versurile fostului ministru pentru bugetul Romaniei, Liviu Voinea. Considerati ca vom mai avea pe viitor generatii de sacrificiu si in ce context?

Dan Matei AGATHON: Dintr-un anumit punct de vedere, fiecare generatie sacrifica anumite lucruri. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa continuam la nesfarsit logica sacrificiului. Sa stiti, insa, ca tinerii de azi, in ciuda adversitatilor economice, isi gasesc timp si disponibilitate pentru a se simti bine, iar daca mergeti in Centrul Vechi al Bucurestiului nu o sa vi se para ca aveti de a face chiar cu o generatie de sacrificiu. Eventual, de sacrificiu al noptilor nedormite din avantul distractiei! Dar, dincolo de distractie, problema viitorului acestor tineri care vor o viata buna si nu mai sunt dispusi la sacrificii pe termen lung ramane.

Am avut ocazia sa ma intalnesc cu studentii de nenumarate ori in calitatea mea de profesor universitar, si nu de putine ori am fost suprins sa vad ca prima intrebare pe care mi-o adresau studentii la inceput de an era daca ii sfatuiesc sa plece din Romania...  Ar trebui sa ne ingrijoram serios daca studentii acestei tari, in timp ce stau cu ochii pe carte, nu-si pot stapani  gandul de a parasi tara. Scriu aici ceea ce le-am spus si lor: daca si ei parasesc aceasta tara, cine o va duce mai departe? Cine va schimba lucrurile si va repune valorile pe un fagas normal?

Cred ca toti politicienii si oamenii care iau decizii pentru aceasta tara ar trebui sa incerce sa se confrunte cu studentii romani si cu asteptarile lor, ca sa inteleaga mai bine ce putem astepta de la viitor. Ca sa priceapa ce au de facut pentru ca inteligenta acestui pamant sa nu plece, ca de atatea ori, spre orizonturi mai bune. Le-am spus studentilor de multe ori ca am umblat peste tot pe glob, dar nicaieri nu e ca acasa, si ca oricum lumea nu mai e un loc generos si primitor in conditiile atator amenintari. Dar atasamentul fata de casa si de familie e suficient ca sa-i tina aici? Nu e cam putin? Nu le cerem cam mult daca le spunem sa ramana in Romania doar pentru ca e acasa? Si viitorul lor, si sansele lor unde sunt?  

Societatea romaneasca si statul trebuie sa se gandeasca serios la viitorul tinerei generatii care nu mai accepta sa fie de sacrificiu. Tinerii acestia au vazut prea multe la o varsta frageda ca sa se mai multumeasca cu putin. Si ar putea descoperi foarte curand si proverbul latin „Ubi bene, ibi patria”: unde ne este bine, acolo este si patria noastra. Caz in care Romania va ramane cu amintirea inteligentei... Nu mai putem miza doar pe atasamentul fata de familie si loc atunci cand le cerem tinerilor sa ramana. Trebuie sa le si oferim o sansa potrivita cu orizontul lor de asteptari, care e tot mai larg. Acum au posibilitatea sa compare si sa decida. De prea multe ori  atat comparatia, cat si decizia nu ne sunt favorabile. Suntem dispusi sa-i pierdem? Atunci sa nu ne mai miram ca pierdem toate competitiile, toate bataliile, si ca nu reusim sa indreptam nimic. Cu cine sa reconstruim Romania daca toti cei care isi doresc sa realizeze ceva ajung sa construiasca in alta parte, unde sunt mai bine primiti ca acasa? Ori facem ceva rapid in acest sens, ori o sa vedem cum exodul din ultimii ani va creste alarmant si ireversibil. Ceea ce isi va pune amprenta de nesters pe viitorul acestei tari.

Paul POLIDOR: I-am vazut pe multi dintre patronii unor firme de mai mica marime deceptionati de sistemul fluctuant al fiscalitatii din Romania, de povara unor taxe si impozite care le-au blocat in ultimii ani dorinta de a pune umarul la insanatosirea economiei romanesti. Sunt sperante de regandire a sistemului respectiv dupa alegerea unui nou presedinte al tarii?

Dan Matei AGATHON: Vanturile, valurile impozitelor si taxelor romanesti sunt, intr-adevar, de poveste, numai ca e o poveste trista pentru investitori. Acum, presedintele, nou sau vechi, poate sa isi doreasca o stabilitate fiscala, dar adevarul este ca ea poate fi impusa numai de Guvern. Depinde de colaborarea dintre cele doua institutii.

Paul POLIDOR: Exista o replica intr-unul din filmele cu „B.D.”-uri din anii 70 ai secolului trecut, interpretata de Ion Fintesteanu: ”Ma, voi pe-aici vorbiti mult si realizati putin!...” Sa fie una din metehnele noastre ca popor sau exista doua tipuri de romani: cei care au invatat ce-nseamna munca in Occident si cei de acasa?

Dan Matei AGATHON: De muncit se munceste si in Romania, nu as merge pe aceasta dihotomie intre romanii din tara si cei din alta parte. Romanii din tara sunt, insa, mai slab motivati financiar, poate si acest lucru conteaza avand in vedere ca preturile noastre se cam aliniaza la cele din Occident, iar veniturile raman mici in continuare.

Paul POLIDOR: Marina Almasan se confesa in interviul pe care l-am publicat de ziua ei de nastere, pe 7 iunie:”M-am obisnuit foarte greu cu violarea, de catre presa, a vietii personale a cuiva, fara acordul, fireste, al respectivului. Inteleg perfect interesul publicului fata de latura nevazuta a celor pe care-i vad la televizor.Insa goana dupa senzational, dupa scandal a denaturat mult acest interes.Iar ziarele, din pacate,cad in plasa vulgului: se dau peste cap pentru a-i oferi, cu orice pret, scandal si senzational. Si de aici multa minciuna, multa exagerare, multe rautati.” Cum a „evoluat”, de-a lungul anilor, acest aspect delicat in cazul dvs.?

Dan Matei AGATHON: Eu sunt blindat din acest punct de vedere, s-a scris atat de mult si s-au inventat atatea fabulatii despre mine, incat nu cred ca ma mai poate atinge ceva. Sunt detasat de interesul anumitor publicatii fata de viata personala, mananca si ei o paine, desigur as prefera sa ma intrebe despre negocierile cu FMI si despre cum sa ne tinem economia pe linia de plutire, dar e o tara libera si nu mi-as dori sa fie altfel.   

Paul POLIDOR: Ce amintiri, placute sau neplacute, aveti din intalnirile cu diaspora romaneasca si care credeti ca sunt dorintele si sperantele neimplinite ale acesteia vizavi de piata mondiala a muncii?

Dan Matei AGATHON: Romanii din diaspora sunt, de multe ori, idealisti cand vine vorba de Romania, si acesta este un lucru emotionant, o vad altfel de la distanta, vor si mai mult de la ea, iar intalnirile cu ei, de obicei, te obliga sa privesti altfel spre Romania. Sunt tratati de multe ori nedrept pe piata muncii, sunt discriminati, avem o imagine teribila in Occident la care va trebui muncit mult pentru indreptare, dar, in rest, sunt oameni ca si noi, cu probleme, cu dificultati, numai cine nu-i cunoaste si nu stie regulile societatilor in care activeaza crede ca acolo umbla cainii cu covrigi in coada.

Paul POLIDOR: Multumindu-va pentru amabilitatea de a raspunde intrebarilor noastre, la finalul „decalogului” v-as pune o intrebare sinonima unei profesiuni de credinta: credeti ca mai poate fi „resetata” relatia umana, morala, pe care oamenii nostri politici ar trebui s-o aiba cu propriii lor alegatori si concetateni, cu sufletul atat de incercat al poporului roman, mintit, inselat peste masura in sfertul de secol care a trecut de la Revolutia din 1989?

Dan Matei AGATHON: E cea mai grea intrebare din acest interviu pentru ca mi-e greu sa fac distinctia intre ceea ce se poate din acest punct de vedere si ceea ce imi doresc. Pentru o resetare a relatiilor intre clasa politica si alegatori este nevoie de un liant comun, care nu poate fi decat atasamentul fata de aceasta tara, asa cum e ea, cu bunele si cu lipsurile ei. Daca toti vor ajunge la concluzia ca Romania e casa noastra comuna si cum avem grija de ea, asa o avem, atunci se va gasi un liant. Cat timp fiecare trage numai pentru sine, fara referire la interesul comun si la viitor, avem o mare problema ca societate!

Dar solutiile nu sunt legate numai de politica. De fapt, economia ne obliga sa facem mai putina politica. Sau ar trebui sa ne oblige, cata vreme e clar ca certurile si disputele nesfarsite nu ne ajuta sa gasim solutii de iesire din criza. Cat la suta din blocajul actual e datorat razboaielor sterile e greu de spus, dar ma tem ca e vorba de o parte serioasa de vina. Si atunci de ce nu ne dezmeticim sa lasam conflictele deoparte macar pana scoatem Romania din gaura neagra in care tinde sa se scufunde? Cum ar fi daca pe un avion care are probleme tehnice si risca prabusirea, echipajul si-ar aminti de nemultumirile pe care le au unii fata de altii si ar sta sa se certe in loc sa repuna aparatul in functiune si sa-l aduca teafar la sol? Baieti, haideti sa repunem Romania in functiune si apoi o sa ne vedem la cafea si ne certam cat vreti, acesta este mesajul meu catre clasa politica de azi.

Am crezut de aceea in solutia unui minim de consens pe cateva chestiuni economice grele care sa ne ajute sa depasim marasmul momentului. Ar trebui sa fim constienti ca criza mondiala nu s-a terminat. Ca dovada, alte tari din Europa incearca sa tina bine ascuns secretul ca au probleme cu platile. Si atunci, de unde atata energie pentru conflict? Nu mai bine punem toata acea energie care se duce pe apa sambetei in fiecare zi in slujba redresarii tarii? Trebuie sa avem un moment de luciditate si sa ne revenim din nesfarsita neintelegere. Responsabilii politici au tendinta de a se certa din principiu, chiar si cand nu au motive, chiar si cand nu au ce imparti. Asa nu se poate guverna o tara. Niciun patron nu isi permite in afacerea lui sa practice un asemenea gen de abordare decat daca vrea sa falimenteze imediat.

O tara seamana cu o mare companie. De aceea e nevoie de un liant, de un plan national de ingaduire reciproca.  Asta e, nu avem ce face, nu suntem singuri pe lume, trebuie sa ii inghitim si pe ceilalti, chiar daca mai-marii par sa fie toti sartrieni si sa creada ca infernul sunt ceilalti. Deocamdata trebuie sa traim in acelasi loc, chiar daca unii nu-i inghit pe altii. Si ce facem atunci, ne scufundam cu totii, numai sa moara capra vecinului?  Bine,  dar nimeni nu-si da seama ca suntem toti in aceeasi barca si ca daca se scufunda vehicolul, ne inecam cu totii? Sper sa ne vina mintea romanului cea de pe urma si sa punem capat razboiului tuturor impotriva tuturor celorlalti. Numai asa o sa reusim sa o scoatem la capat. Si, credeti-ma, nu ne asteapta vremuri usoare. Dupa criza financiara va urma criza alimentara. Ca sa nu mai spunem ca se termina resursele planetei, ceea ce inseamna o saracire generala a tuturor. Iar noi inca nu am terminat de demonstrat, dupa 25 de ani, care din noi e mai tare si mai destept! Ei bine, eu spun ca cel mai destept ar fi sa intelegem situatia grava in care suntem si sa punem capat razboiului romano-roman.
---------------------------------------------------------------
Interviu realizat de
Paul POLIDOR
(nov.2014-ian.2015)
Preluare din „AFACERI, DIASPORA, ARTISTI”
Revista internationala de manageriat si culturologie Nr.4/2015
(Director fondator: Paul Polidor) ISSN:2360-1647
Editura Fundatiei „Paul Polidor”, Bucuresti
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page