Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Corneliu Leu si-a lansat volumul `Anexe nedorite`, ce cuprinde extrase din dosarele Securitatii


Scriitorul Corneliu Leu si-a lansat joi, la Libraria "Mihail Sadoveanu", volumul "Anexe nedorite", care cuprinde extrase din dosarele Securitatii puse la dispozitie autorului de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).
 Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

"Am vazut ca, atunci cand colegi de-ai mei au scos carti in care au publicat documente obtinute din dosarele Securitatii, foarte multi le cumparau ca sa vada daca sunt sau nu descoperiti acolo. Asa ca am mizat si pe cartea asta, publicand sase dosare din arhivele Securitatii, dosarul unchiului meu, episcopul Grigorie Leu, care a fost ucis in 1949, dosarul arestarii tatalui meu, dupa aceea, dosarul unui var al meu care a fost arhiepiscopul emigratiei romane si a fost rapit de KGB, dus la Moscova, anchetat si dupa aceea trimis in tara spre a fi condamnat la moarte si, in conjungere, si dosarul meu de anchetat in procesul acela", a spus joi Corneliu Leu.

El a tinut sa precizeze ca ultima parte a cartii nu este de fapt nici macar un pamflet: "E un amuzament al meu, ca pot sa demonstrez ca si teroarea, cand e birocratica, e penibila cu desavarsire si ca intotdeauna birocratia profitoare de buget de stat e in stare sa inventeze anumite actiuni, de suspiciune, de urmarire, de acuzare, ca sa-si justifice bugetul institutional din care beneficiaza toti".

Corneliu Leu si-a exprimat bucuria ca soarta i-a dat posibilitatea sa faca din aceasta culegere de documente un amuzament, si nu un "lamento", si i-a indemnat pe cei care-i citesc cartea sa o priveasca numai sub aspectul umorului care il caracterizeaza.

Prefata a fost realizata de prozatorul Florentin Popescu, care a spus ca interviurile din aceasta carte nu urmeaza un tipar, ci sunt un amestec de impresii, de pareri si de puncte de vedere.

"Ce mi-a placut mie este faptul ca dansul este foarte transant, in toate problemele, pornind de la literatura si ajungand la politica. Dansul, pe langa activitatea de scriitor, pe care multa lume i-o cunoaste (...), este un foarte bun animator, putina lume stie ca acum doi ani a strans cateva mii de oameni in Bucegi, la Crucea de pe Caraiman, la Sarbatoarea limbii romane", a aratat Popescu.

Titlul complet al cartii este "Anexe nedorite, obligatorii la viata noastra de odinioara si, uneori, greu de evitat chiar in cea prezenta, adica ceea ce ni se alatura prin ochiul celor ce ne urmaresc" si a aparut la editura Rawex Coms.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page