Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

GOLANIA



„Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieste a se reorganiza,
decat a da franele guvernului in mainile parvenitilor.” – Nicolae Filimon


   Am vorbit in trecut despre obraznicie, despre tupeu, dar parca am avut o jena sa vorbesc despre golanie si golani. Si aceasta din cauza ca apelativul de „golan”, atribuit indivizilor cu un comportament stanjenitor pentru oamenii cu bun simt, avea in vremurile trecute o mare gravitate. Acum optica s-a schimbat, numarul unor astfel de indivizi, cu un astfel de comportament, a crescut simtitor.
   Golan, conform dictionarului este omul fara ocupatie, care bate toata ziua drumurile fara sa faca nimic util; se mai defineste omul sarac, cersetor, zdrentaros, care nu are cu ce se imbraca, nu are preocupari serioase; om de nimic; derbedeu; secatura. Nu este cazul golanilor vremurilor noastre. Golanii zilelor noastre au treaba, sau se fac ca au treaba, fac politica, se lacomesc la avut, prea putin ii intereseaza binele tarii lor, prioritar le este binele personal si al clanului din care fac parte.
   Golan a mai fost numit si manifestantul anticomunist care a participat la fenomenul Piata Universitatii  denumit si Golaniada, eveniment de masa petrecut in perioada 22 aprilie-15 iunie 1990, cotata ca cea mai mare manifestare anticomunista din Europa de Est, determinata de nemultumirea fata de evolutia vietii politice din tara noastra, dupa evenimentele din decembrie 1989. Din ura si de teama, Ion Iliescu a fost cel dintai care s-a referit la cei din Piata Universitatii folosind termenii jignitori de „golani” si „huligani’, chemand muncitorii din mine, cu ajutorul carora a inabusit miscarea anticomunista. A fost momentul cand balconul Universitatii a avut rolul unei tribune a democratiei si cand, paralel cu acest eveniment, securitatea si-a reincarcat armele. Multe personalitati de valoare au vorbit de la acest balcon, printre care si filozoful, eseistul Petru Cretia: „…In al treilea rand va instig la dobandirea unui cadru constitutional, care sa descatuseze fortele vii ale tarii, pe oameni buni, pe oameni cinstiti, pe oameni drepti si curati, talentati si priceputi, pe cei care pot face o tara noua, mai dreapta si mai curata. Este vorba de oameni pe care nimeni nu-i poate minti, nici infrica, nici cumpara. Sunt aceia pe care-i reprezentati aici, cu atata staruinta, cu atata darzenie si cu atata lumina. Acesti oameni dau in clipa aceasta si dincolo de orizontul ei, sensul si nobletea acestei adunari. Traiasca libertatea!”. Personalitatile, tinerii plini de speranta numiti golani de catre Presedintele tarii de atunci, au adoptat porecla si au transformat-o in renume, chiar multumindu-i in deradere lui Iliescu pentru cuvantul cu care i-a taxat, intrucat importante universitati din lume s-au declarat, in acele zile, „universitati de golani”. Scriitorul, diplomatul Alexandru Paleologu a scris o carte dupa acest eveniment, intitulata „Ambasador al golanilor”, fiind la acea vreme ambasadorul tarii noastre la Paris.
  Privind din punct de vedere istoric, avem  motive sa ne simtim mandri ca apartinem acestui popor care si-a pastrat identitatea sub cele mai cumplite urgii, a dat lumii personalitati stiintifice si artistice de prima marime, distinsi profesionisti in toate domeniile si s-a remarcat printr-un bun simt de exceptie. Acest dar a fost atribuit cu prisosinta in aceasta lume, fiind acea putere de a judeca si a distinge ce este adevarat de ceea ce este fals. Si poate nu pentru ca unii au o judecata mult mai buna decat altii, ci datorita faptului ca existand cai diferite de gandire, se alege calea cea buna, caci „nu este de ajuns sa ai un creier bun; principalul este sa te servesti bine de el”, dupa cum nu este de ajuns sa ai o simtire buna, daca nu se releva prin fapte.
   De sufletul poporului roman, acea parte nevazuta si luminata, s-au interesat multi cronicari, psihologi, filozofi, istorici. Au scris despre specificul lui: Nicolae Iorga, George Calinescu, Radulescu-Motru, Eminescu, Cioran, Eliade, Mircea Vulcanescu, Blaga, Mihai Ralea, Tutea si altii. Radulescu-Motru chiar opina: „cunostinta sufletului unui neam este o serioasa opera de stiinta”. Pana si strainii au analizat sufletul acestui popor si citez doar spusele poetului, diplomatului spaniol Romon de Basterra (1888-1928): „Nici la bucurie, nici la durere, nu-si pierde firea. Isi pastreaza in orice imprejurare o atitudine senina si cumpatata: ca si cum firea lui gingasa de om din popor ar fi rodul unei intelepciuni blajine si zambitoare''. In discursul sau rostit in limba romana cu ocazia inaugurarii Universitatii romanesti de la Cluj (1920), printre altele spunea: „Dar ce vitalitate nemaipomenita va insufleteste neamul! Cat adevar in proverbul romanesc care spune ca „Romanul nu piere!”.   
   Cu toate aceste frumoase consideratii scoala romaneasca nu si-a mai facut datoria in ultima vreme, ignorand educatia, iar influenta extrem de nociva a sistemului comunist si-a pus amprenta vizibil asupra unei parti a tineretului de atunci. Constantin Noica scria despre tineri, in acel timp, intrebandu-se ce simt ei pentru tara lor si spunand: „Nu stiu cati sunt… au rafinamentul indivizilor crescuti in culturi decadente – si dezgustul lor doare, umileste si place”, concluzand ca nimic nu se poate cladi cu indiferenta tinerilor. A fost o etapa cu tineri blazati, dezorientati. Au fost si unii care s-au orientat rapid si au profitat de „originile lor sanatoase”, dobandind functii si diplome. Fenomenul a continuat si dupa caderea comunismului, s-au distribuit o multime de diplome prin intermediul universitatilor particulare, de stat, si mii de doctorate s-au obtinut, cele mai multe fara daruire, osteneala si merit din partea scolitilor, calitati necesare si cunoscute in vremurile de demult. S-a instituit smecheria, de asemeni furtul intelectual, dar si cel material, cu alte cuvinte golania care intruchipeaza cele mai perverse metode in actiune si comportament. Golania s-a nascut, s-a cultivat si s-a dezvoltat precum ciupercile, in familiile comunistilor si securistilor, adica a celor care detineau puterea si, din familii si scoli a trecut in sferele institutionalizate ale statului, acolo unde totul se subordona politicului. Imoralitatea, josnicia, mitocania, marlania, impostura, hotia, chiar si prostia mascata de smecherie, au format un buchet de trasaturi ale caracterului. Avansarea in ierarhia publica, de cele mai multe ori, cerea si cere si in prezent, lipsa de omenie, atribut indispensabil golaniei.
   Astazi golania o intalnim mai peste tot, in expuneri publice, dar si in cele private; limbajul folosit in vorbire dar si in scris este de multe ori un limbaj golanesc, de mahala, dupa mediul in care se traieste. Manifestarile de golanie au devenit frecvente in viata cotidiana si mai dureros este ca ele trec drept normale. Ca acestea lezeaza bunul simtul al oamenilor corecti si cinstiti, nu intereseaza. Nimeni nu se ocupa de admonestarea manifestarilor de golanie, in opinia unora ele chiar dau „culoare vietii”. Bascalia, jignirea si smecheria triumfa, devine contagioasa si considerata model de vietuire si de lansare. Atat vorbele cat si faptele ii oripileaza pe cei cu bun simt. Ei, si? ii auzi pe unii raspunzand. De cate ori nu ramanem perplecsi in fata unor expresii sau a unor faptuiri? Ei, si?... Atitudini de acest fel sunt considerate cheia succesului si se cer copiate rapid, fara nici un filtru al ratiunii, de catre toti aceia care ajung sa vada in josnicie modul de a ajunge in top, la bunastare. Ei, si? Mi se falfaie! - Si atunci ne intrebam: de ce oamenii de valoare, educati si cu bun simt se dau la o parte? Fiindca la vorbele intelepte ale unuia, sare sleahta de golani si… musca! Se poate trai intr-o astfel de societate? Nu suntem singurii pe glob, mentalitatea golaneasca a patruns in multe societati. Cine este de vina? – Tot oamenii societatii care nu intervin, pentru a nu se ajunge la distrugerea sufletelor oamenilor cinstiti. Biblia ne invata: „Cum e carmuitorul, asa-i sunt si carmuitii”. Adica, dupa carmuitorii pe care i-am avut…
   Facusem candva aluzie la romanul „Ciocoii vechi si noi” sau „Ce naste din pisica soarece mananca” a lui Nicolae Filimon, scriitor care a realizat o fresca a societatii romanesti de la inceputul secolului XIX, perioada care a marcat serios viata tarilor romane – sfarsitul domniei fanariote si revenirea la domnii pamanteni -, cel care a cautat, dupa propriile-i marturisiri, precum Diogene, oameni cu simtaminte nobile si cu inima de adevarati romani, sperand ca vor putea face mult bine patriei lor;  „Acolo unde credeam ca voi gasi toiagul, am gasit ignoranta intronata, invidia, mandria, lacomia si alte pacate mortale…”, scria autorul si mai amintea: „Cu doua mii de ani inainte de a lua scriitorii pana in mana, Platon spunea: ca un om sa poata deveni cetatean onest, mai intai de toate trebuie sa fie bine crescut, cu frica de Dumnezeu si toata viata sa traiasca inconjurat de oameni virtuosi si drepti”. In capitolul „Ce dai sa te fac ispravnic” specifica: „Sa spunem ca in timpii aceia, ca in toti timpii, jafurile si mancatoriile nu se faceau asa de-a dreptul. De la domn pana la zapciu, toti pe atunci furau cu mijloace delicate si cu o iscusinta atat de mare, incat hotul isi asigura inviolabilitatea si nu se expunea la umilire”. Toti slujbasii mari si mici isi aveau „prepelicarii” lor (a se intelege rasa de caini de vanatoare de talie mare, folosita pentru vanat mic) care cautau vanatul si-l aduceau inaintea vanatorului ca sa-l „jumuleasca”. Si de aici incepea filiera… In acest mod Postelnicu (titlu de boier in Tara romaneasca si in Moldova) l-a initiat pe Dinu Paturica (personajul principal) in hotie. Interesant este dialogul dintre cel venit dupa o slujba si „initiatul” Dinu Paturica. In pledoaria catre cel venit sa obtina locul de ispravnic la un judet, Paturica strecoara ideea, ca o conditie de a dobandi - „chiverniseala cu orice pret”. - Cu alte cuvinte sa furam, sa jefuim? intreaba postulantul. - Si de ce, nu? raspunde initiatul. Cand il intreaba de mustrare de cuget, i se ofera raspunsul: „Aceasta slabiciune sa o lasam pe seama femeilor cu istericale, iar noi, barbatii, sa facem ce face toata lumea […] Cunosti prea bine cum stau lucrurile in ziua de astazi: ai bani, esti tare si mare; esti sarac, nu te baga nimeni in seama”. Si postulantul, indignat oarecum de judecata lui Paturica, ii intoarce spatele si pleaca, iar Paturica in loc sa se simta umilit, insultat, zambeste siesi si gandeste: „Iata un nebun precum nu am mai vazut!”. A fost una dintre perioadele de care amintea mai tarziu Radulescu – Motru: „cand neamul romanesc era silit sa se imbrace in hainele unor culturi nepotrivnice firii sale”.
   Intr-un articol recent publicat in pretiosul ziar Deutsche Welle, se afirma: „Romania nu e de azi de ieri o tara agresata si cotropita de marlani. Si nu e singura. Iar Occidentul, care nu-i doar un spatiu al libertatii, ci si al legilor si regulilor consimtite si impartasite, in fata carora sunt toti egali n-are cum sa ramana indiferent. Atata doar ca are tot mai multa treaba sa faca fata ostirilor de toparlani de te miri unde, care considera ca Uniunea Europeana e destul de slaba si de abulica spre a fi smecherita de niste coate-goale, luata cu asalt si pusa pe butuci de niste mate-fripte”. Sa inteleaga tot omul!
   Cu gandul la cele spuse de Nicolae Filimon, redau un poem intitulat „Caut un om”, din noul volum de versuri pe care-l pregatesc:
 
Cuprinsa de furie / mi-am izbit tampla-n perete. / Am vazut sticletii gandului / sarind si lovind / peretii odaii. / Am auzit glasul ceasornicului, / despre timpu-n care traim, / in limba lor clipele vorbind. / Cu o lanterna in mana am iesit afara. / Nici tipenie de om! / Atmosfera bizara. / Doar frunzele copacilor atarnau pe crengi, / de lumina rece a lunii luminate,  /tremurand ca niste mici fiinte / mute si nevinovate… / M-am oprit si am vrut sa strig: / „Caut un om!” Da!, un om as fi cautat, / desi banuiam ca in acest timp, /„omul” nu putea fi aflat. / Am luat pietre in maini / si-am lovit in ziduri cu manie. / Un sobolan in noapte fugea, / intre drumuri mai cumpanea; / trupu-mi de teama si scarba / ca un ocean se zbuciuma. / Si-atunci am strigat:  „Caut un om!” / Indivizi obositi, / unii de munca, altii de dragoste / din case au iesit, in jurul meu s-au adunat. / Crezandu-ma nebuna, / bineinteles ca nimeni nu a cautat. / Unde sa-l fi aflat?

Vavila Popovici - Carolina de Nord
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page