Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

TEATRUL ÎN VIATA MEA

Adina ROSENKRANZ-HERSCOVICI


La Bucuresti, in orasul meu natal, deja de mica eram atrasa de teatru si-l frecventam cu parintii sau cu profesorii nostri de la scoala elementara si apoi medie. Mai des insa, ascultam scenete si piese radiofonice transmise in cadrul emisiunii „Teatru la microfon".
Uneori prezentam spectacole pe care le pregateam cu invatatoarea noastra din clasele mici, doamna (atunci "tovarasa") Eleonora Chirculescu, zisa Noni, care ulterior s-a imprietenit cu parintii mei si intr-o perioada mi-a fost ceas desteptator: telefona zilnic dis-de-dimineata ca sa ma trezeasca, deoarece aveam suparatorul obicei de-a lenevi in pat. In anii aceia, am fost odata Catiusa si am dansat cazacioc; altadata, intr-un basm pe fond muzical, in trei tablouri, am fost printesa la un bal, in rochie de matase - si nici nu va inchipuiti cat imi placea matasea! Intr-o noapte, eram mica si fiind treaza cand parintii primeau musafiri, am vazut o doamna care purta o rochie dintr-un material moale si lucios, l-am pipait si i-am spus mamei: „Tu dece n-ai din asta? Vreau sa ai si tu din asta!" Apoi, tot in basmul acela cu muzica, am fost taranca si am purtat o fota rosie... Intr –alt an, intr-o fabula de Grigore Alexandrescu, eu l-am jucat pe Curcanul cel frumos, tantos si... fricos! Si-mi amintesc ce costume grozave ne-a furnizat atunci unul din teatrele bucurestene bine cunoscute!

In clasa a saptea s-a pus in scena „Chirita in Provincie” a lui Vasile Alecsandri, cu cativa colegi si cu o prietena buna de-a mea in rolul titular, interpretat cu un talent deosebit; piesa a avut un succes rasunator.

Intr-o vara la Predeal, unde plecam adesea in vilegiatura cu parintii si obisnuiam sa luam masa la „Casa Avocatilor" (tata era avocat), am regizat chiar eu schita lui Caragiale „Vizita", in care am interpretat rolul mamei care-si cocolosea copilul, iar fiul unui avocat prieten al tatei a jucat rolul baietelului meu cel obraznic, cel care turna dulceata in galosii musafirului-narator! Asa-zisul meu fiu avea numai cu trei ani mai putin ca mine, dar tare mai era mititel si pirpiriu! Spectatorii, adica parintii nostri si inca vreo cativa vilegiaturisti, ne-au aplaudat furtunos performanta. Aveam 12 ani. Toate aceste experiente mi-au lasat amintiri de nesters.

Sub influenta lor, si stimulata de draga mea „Tante Sophie", alias Madame Sophie Stéphane, profesoara mea particulara de franceza, cu care luam lectii de la varsta de 6 ani si care ma indemna sa scriu, am compus un catren in frantuzeste. In versurile acelea, declaram sus si tare ca vreau sa fiu artista (de fapt voiam sa spun "actrita"), sa impresionez lumea, sa ma imbat de succese, dar sa nu ma umflu in pene! Nu va las in suspense; iata poezioara:
„Je veux etre une artiste pleine de gloire;
Impressionner les gens par ma beauté.
Je veux remporter victoire sur victoire
Et n'avoir pas du tout de vanité".

Mai tarziu, in tara, mi-am completat la scoala medie „Alliance" anii de liceu inceputi la Bucuresti si am luat parte, fireste, si acolo la spectacolele anuale in ebraica si in franceza: ba o seara de poezie intitulata „In original si in traducere", ba recitari inregistrate, ba piese intregi. In clasa a 12-a, de exemplu, piesa „Despre oameni si pasari", inspirata dintr-o opera a scriitorului Marcel Ayme, a fost premiata si astfel, am jucat-o si pe scena Teatrului national „Habima". Ce mandrie pe noi! Eu am intruchipat-o acolo pe Madame Vogel, o profesoara originala, putin aiurita; si ma tin minte aparand pe scena intr-un prosop de baie, dupa ce trecusem printr-o metamorfoza dubla, din om in pasare si vice-versa!

Mi-am dat seama atunci ca-mi place sa recit, sa ma exprim prin vorbe, mai curand decat sa joc, si asta deoarece nu prea stiam sa ma misc, sa gesticulez; in schimb, voce fonogenica aveam, si mai am si acum!

Dupa bacalaureat, m-am inscris la Facultatea de Litere, la sectia de Franceza si la Facultatea de Teatru a Universitatii Tel Aviv. Dupa un an insa, din pacate, am parasit teatrul, zicandu-mi ca sunt prea timida, nu sunt in stare sa fac toate exercitiile cerute, nu sunt buna la improvizatii si precis nu sunt facuta pentru o cariera teatrala. Pe atunci nu ma gandeam ca pot deveni, daca nu actrita, cel putin profesoara de arta dramatica si de istoria teatrului, doar eram buna la toate cursurile teoretice, ca si la recitare, pronuntare si lectura artistica. In sfarsit, mi-am promis ca odata si odata voi reveni la facultate si –mi voi termina studiile de teatru abandonate...

Au trecut anii, m-am dedicat profesoratului, dar atractia pentru teatru nu m-a parasit. Ca profesoara de franceza, am montat de mai multe ori spectacole, in care elevii au recitat si jucat in franceza poezii, monologuri, dialoguri si scene din piese cunoscute. Atat unele din aceste seri festive in intregime, cat si unii din elevi au repurtat un mare succes si au castigat ca premii cate un voiaj sau un sejur intr-o „Scoala de Vara" (Summer school) din Franta.

Daca nu mi-am tinut pana acum promisiunea facuta mie insami de a reveni la facultate si de a-mi incheia studiile de teatru abandonate, ceva totusi am realizat: am revenit la scena!

Acum cativa ani, fiind ceva mai libera, m-am inscris la un atelier de teatru pentru amatori. Asa am ajuns sa joc cu un grup atasat Teatrului din Holon, grup denumit "Microbul scenei", intai intr-o piesa bazata pe operele lui Hanoh Levin; apoi, in „Bolnavul inchipuit" al lui Moliere, am imbracat straiele doctului (chipurile!) Doctor Diafoirus, devenit de data aceasta doctorita Diafoirus!

Era sa uit sa mentionez ca intamplator, in timp ce avansau repetitiile cu spectacolul dupa operele lui Hanoh Levin, am aflat ca un grup de francofoni din Tel Aviv, sub directia unei tinere regizoare nou venita din Franta, vor sa monteze piesa dramaturgului francez Jules Romains" Docteur Knock ou le Triomphe de la Médecine". M-am alaturat grupului cu mult entuziasm si pastrez o amintire de neuitat colegilor din grup, dar mai ales celebrei Doamne in Violet, bogatasa venita in consultatie la doctorul cel sarlatan, rol pe care l- am interpretat atunci!

In sfarsit deci, cateva decenii dupa ultimele mele experiente teatrale, m-am produs pe scena eu si nu discipolii mei! Pardon, inca un lapsus: uitam sa pomenesc de cei doi ani petrecuti intr-un grup muzicalo-dramatic (denumit „atelier de prezentare de cantece pe scena"), unde, sub bagheta unei profesoare muziciene si a unui tanar actor si regizor, am invatat sa tinem microfonul in mina si sa interpretam cantece la microfon, cu accentul pe joc dramatic, asa fel incat, de doua ori pe an, am montat cate un mic spectacol feeric! In serile acelea, am fost Piaf, Gigliola Cinquetti, Yves Montand, Sergio Endrigo, Yossi Banay... Si moralul mi-a crescut pana la ceruri!

Trebuie sa recunosc ca inclinatia mea pentru teatru m-a influentat si in poeziile scrise in ultimii ani, in special in cadrul atelierelor de creatie poetica pe care le-am urmat si, in mod constient sau nu, textele mele par scrise cu scopul de a fi spuse, recitate sau/si jucate in fata unui public dornic de a impartasi. - Cred eu. - Cu mine, crampeie de viata reala, impletite cu „jonglerii" poetice, nascute din impactul asupra mea al unor teme, cuvinte, fraze sau sunete.

Pe scurt, jucand pe scena un rol, devii un altul, traiesti mai multe vieti, te simti sufleteste mai bogat si. - Moralmente, daca nu si fizic. – Mai tanar. In fond, iti pastrezi prospetimea si pofta de viata. Eu o cred si am si spus-o intr-o recenta poezie: „Voci ceresti/te leagana domol... /Un monolog comic, /unul dramatic, /il spui, il joci... /Nimic nu te apasa. /Deodata, esti alt om. /O piesa buna te cufunda/in ape tulburi, /in ape tumultuoase, /din alte lumi, /din alte vremuri. /Tu esti Doamna/care danseaza twist/si canta in aur si Violet!... (extras din poezia" Te leagana domol")

Adina ROSENKRANZ-HERSCOVICI
Holon, Israel
5 februarie 2015


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page