Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cel slab intotdeauna loveste

 

Ne regasim cu totii la sfarsitul unei mari epoci

si este necesar sa ne reintoarcem la inceputul tuturor lucrurilor,

pentru a regasi ceea ce s-a pierdut".

Constantin Brancusi

Despre violenta unii spun ca este rautatea genetica, ce trebuie stapanita prin vointa si prin educatie. Dar, se pare ca in acest secol in care am intrat, oamenii grabiti, obsedati de prea rapida trecere a timpului, nu mai vor sa tina cont nici de vointa – cea care poate regla comportamentul verbal sau fizic si nici de educatie, daca ea exista!, pentru directionarea comportamentului. Prin viclesug, perfidie sau violenta, cei slabi jinduiesc si uneori chiar obtin puterea.

Ma aflam in tara mea, la inceputul unei toamne frumoase; circulam pe una dintre strazile orasului si am asistat la niste scene la care, dintr-un inceput, nu stiam daca pot rade sau ma pot intrista. Nerespectand indicatoarele si ciocnindu-se doua masini, soferii acestora s-au dat jos de pe scaunele lor si au inceput a invoca cuvinte de un plasticism uluitor! Injuraturi multe si „grele"… Era o priveliste salbatica si vulgara a vietii noastre si oricat de ingaduitoare am incercat sa fiu, nu puteam fi de acord cu dezmatul verbal, manifestat fara pic de rusine. Oamenii nu-si mai respectau propria limba, pe care de bine, de rau, o invatasera in scoala. Am mai vazut si la televizor, am citit si in ziare despre astfel de manifestari violente, surprinse in traficul auto, violenta verbala, dupa care, de cele mai multe ori, a urmat cea comportamentala: Pumni, picioare si chiar arme cu care s-a tras in adversar; oameni raniti, chiar omorati in bataie. Intrebarea este: De ce oare nu incercam sa ne stapanim? Un intelept spunea: „Cand cineva stie sa se stapaneasca, ajunge la echilibru; odata echilibrat cu masura, dobandeste limpede-vedere; calmul ingaduie omului sa cerceteze si sa judece lucrurile; lucrurile odata cercetate, omul isi atinge scopul".

O stare de conflict, conflict permanent s-a instalat in societatea romaneasca! Dar nu numai in societatea romaneasca! si nu de acum, ci mai demult, dar parca amplificata astazi si practicata fara limite, ca si cum ar fi un drept dobandit al libertatii. Libertatea poate fi haotica sau civilizata, prima actionand in democratia haotica si cea de-a doua intr-o democratie civilizata. La care subscriem? In libertatea haotica actioneaza dreptul fortei, in cea civilizata - forta dreptului. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie sa respecte legile bunei-cuviinte, altfel echilibrul social nu este posibil. Am vazut ce s-a intamplat si se mai intampla chiar la oamenii care ne reprezinta, exemplul cel mai edificator au fost scenele de la dezbaterea legilor in diferite tari ca: Mexic, Coreea de Sud, Ucraina, Rusia, Italia, Taiwan, India, Japonia. Alesii s-au comportat violent, cu scene in care ori se vocifera inadmisibil de tare, ori se administrau pumni, ori se strangea adversarul de gat, ori i se inchidea gura cu cate o palma zdravana… gesturi inadmisibile pentru oameni civilizati, dar care isi pierd firea in anumite momente si se comporta ca niste animale. Si la noi in Parlament am vazut astfel de scene; alteori i-am vazut pe unii dormind in timpul dezbaterii legilor. Nu este si aceasta o atitudine lipsita de respect, de inselatorie, sa fii prezent si totusi absent? Din punct de vedere istoric, manifestarea de violenta despre care se spune ca este o rautate genetica, pare a-si avea punctul de plecare inca din momentul savarsirii crimei biblice a lui Cain, cel care s-a razbunat pe fratele sau Abel, omorandu-l. Considerandu-ne urmasii lui Cain, vrem sa-i urmam exemplul? Sau vrem sa imbratisam sintagma lumii antice „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte?" Sa ne lipsim total de dialogul civilizat? Dorim sa cladim si sa traim intr-o societate bazata pe principiul violentei si impunerii prin orice mijloace? Intr-o societate bazata pe maxima latina „Divide et impera" (Dezbina si stapaneste!)? Sa urmam diplomatia lui Machiavelli, admitand folosirea oricaror mijloace in politica, si nu numai in politica, pentru atingerea scopului propus, precum viclesugul, minciuna, lipsa de scrupule, sforaria, tradarea, coruperea etc., doctrina care si-a luat numele de machiavelism? In piesa „O scrisoare pierduta" a lui Caragiale intalnim expresia: Apoi, daca umbla el cu machiaverlacuri, sa-i dau eu machiaverlacuri…"  Nu traim tot in epoca lui Caragiale? Dar parca iscusinta ne-a determinat sa mai adaugam si alte mijloace, tot machiavelice, gandurile noastre legate de rau si ura. Iata doua cuvinte ale caror litere sunt doar inversate!, intrate sub protectia «democratiei». Un profesor de psihologie din America, Frank L. Schmidt spune ca „ Nenorocirea in democratie nu este triumful cantitatii, ci triumful proastei calitati". Poate ca are dreptate, daca ne raportam la acea democratie haotica!

Manifestarea temperamentului vulcanic pare a fi la moda! Agresorii sunt de ambele genuri: masculin si feminin: Barbatii agreseaza de cele mai multe ori prin cuvinte si batai (de cate ori nu i-am asemanat cu cocosii!), femeile prin barfa, perfidie, manipulare, minciuni. La baza agresivitatii de orice natura, fie verbala, fie comportamentala a oamenilor sta orgoliul (trufia) si el raneste, intimideaza, insulta sau afecteaza integritatea si demnitatea unei persoane. "Batjocura, sudalma este partea celor trufasi si pedeapsa ca leul va pandi asupra lor". (Isus Sirah 27, 29)

Comportamente precum poreclele, bascalia, raspandirea unor zvonuri false, tachinarea, hartuirea, obtinerea unor lucruri cu forta si impotriva vointei unei persoane, toate ranesc psihicul omului. Dar cinismul? Sa arzi o persoana cu tigara ca sa o auzi tipand sau sa pui in mancarea unui prieten scobitori, pentru a vedea cum se sperie si le inghite? Despre omul cinic scria Cioran:„ Exista in el ceva diabolic, un joc pervers al spiritului…" 

Violenta se poate amplifica in cadrul societatii si poate duce chiar la Razboi. Am cunoscut acest aspect al violentei in anii nu foarte indepartati ai confruntarilor si atrocitatilor mondiale din secolul trecut, cat si in ideologiile regimurilor extremiste totalitare, care au promovat cu fervoare lupta omului contra omului si implicit contra lui Dumnezeu. Solutia pentru a ne priva de violenta? Cred, din tot sufletul, ca poate fi numai intoarcerea la credinta in Dumnezeu a celor rataciti, bazata pe duhul blandetii, intelepciunii si iubirii. Aceste nobile simtiri sunt opuse violentei, prostiei, urii.

Literatura, filmul si televiziunea, toate concura la violenta, si este normal, din moment ce se re-neaga prezenta Fiintei Divine, sa aiba loc astfel de manifestari. „Fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii", poate constitui un indemn peste timpuri adresat de Divinitate umanitatii noastre violente. Intoarcerea la Dumnezeu si recunoasterea invataturii Lui, iata modalitatea prin care ne putem vindeca de boala acestui secol – Violenta - sub toate formele ei de manifestare. Mai stim ceva despre Pacat si felurile lui? Mai cunoastem ce este Decalogul?

Am auzit pe cineva spunand ca saracia a dus oamenii la asemenea manifestari de violenta. Nu cred ca saracia poate scuza formele violentei. Nu cred ca buna stare conteaza in primul rand, ci stapanirea de sine, educatia, civilizatia; respectul fata de tine insuti si fata de cel de langa tine. De asemenea, dupa umila mea parere, nu este suficienta analiza si recunoasterea acestei boli a societatii, poate chiar a fiecaruia dintre noi, ci, si luarea de atitudine, atat personala cat si colectiva. Nu putem tolera la infinit bataile in scoli, pe strazi, in familii, umilintele de tot felul intalnite in magazine, institutii, piete. Societatea civila trebuie sa ia atitudine, sa ia seama de factorul educativ. Care societate civila? In ce tara traim, Doamne? Andrei Plesu ne reaminteste: „Ce tara e asta? - a exprimat Constantin Noica. Dupa care a izbucnit in plans".

Politetea trebuie considerata un imperativ al societatii moderne, al omului zilelor noastre, o victorie impotriva instinctelor, a primitivismului existent inca la unii oameni, un indemn pentru respectarea regulilor de convietuire sociala, a principiilor si normelor de munca si comportare intr-o societate libera. Daca politetea tine de zona luminii din noi, nepolitetea sau lipsa de respect tine de zona intunericului. Ar trebui sa incercam sa fim mai buni, lipsiti de orgoliu, mai iubitori unii fata de ceilalti, constientizand scurtimea si valoarea acestei vieti. S-a dovedit ca „autocontrolul, autodisciplinarea se transforma cu timpul in a doua natura a omului".

Ar fi bine sa nu asteptam sa ne civilizeze altii, ci sa incercam sa revenim la normalul existent candva in tara noastra, la politetea traditionala a poporului nostru, la iubire, respect, generozitate, pretuirea semenilor, ocrotirea femeilor, vaduvelor si copiilor, varstnicilor si suferinzilor. Sa alungam din inimile noastre violenta, dar si nepasarea!

Vavila Popovici, SUA

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page