Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Urmari ale terorismului actual

de Andrei Marga
 
Atacarea redactiei Charlie Hebdo, din Paris, ne arata ca terorismul ultimelor decenii si-a dezvoltat caracteristicile. De-a lungul timpului, el a fost sprijinit dinauntrul unor state. Acum, miscarile teroriste vor sa-si constituie un stat – „Statul islamic”.
Fiind pregatite militar, alimentate financiar si inspirate (dupa cum marturiseau atacatori din capitala Frantei) de personalitati religioase, actiunile lor se reduc si mai putin la gesturile unor razleti. In plus, aceste miscari cuprind tot mai mult descendenti de imigranti si chiar indigeni. Vedem tineri din Franta, Anglia sau din alte alte parti, care se inroleaza in retele teroriste din Orientul Mijlociu pentru a ataca tarile parintilor lor. Aceste retele sunt raspandite difuz in aglomeratii urbane, incat pot actiona neasteptat. Loviturile lor se indreapta tot mai vizibil catre valorile civilizatiei euroamericane, spre a o disloca.  
 
Atacul de la Paris a vrut sa zdruncine valori de baza ale acestei civilizatii – libertatea de exprimare si recunoasterea diversitatii in societate. El continua, de fapt, atacarea New York-ului si Washington-ului din 11 septembrie 2001, ca centre ale lumii libere. Putem discuta indelung aspectul pe care Samuel Huntington (deja cu celebrul articol "The Clash of Civilisations", 1993) l-a anticipat in termeni sumbri: conflictele internationale ale viitorului vor fi intre civilizatii cu afilieri religioase diferite. In mod sigur, nu am intrat, totusi, intr-o ciocnire pe fata a civilizatiilor, dar masacrul de la Paris va obliga europenii la reflectie si chiar la actiune. Este oportuna, insa, o reflectie ce iese din repetarea unor certitudini comode, caci multe nu vor mai putea ramane ca inainte.

Ce nu va mai putea fi cum a fost? Opinia mea este ca vor trebui si vor fi abordate intr-un fel nou macar patru probleme –  imigratia in tarile Uniunii Europene, asigurarea libertatii de exprimare, conceperea multiculturalismului si relatia dintre religie si viata publica. Sunt, in acelasi timp, indispensabile analize noi si masuri hotarate in cel putin doua domenii de importanta majora – ordinea publica si educatia. Sa detaliem.

Globalizarea economiei si a comunicatiilor antreneaza migratia fortei de munca si, de fapt, o noua migratie a populatiilor, in forme variate. Aceasta migratie nu mai poate fi oprita usor. Ea poate fi doar moderata prin investitii in tarile de origine, facute de acele tari sau de tarile dezvoltate. Foamea de forta de munca a fost insa atat de mare in metropolele economiei globalizate, incat imigratia a fost privita mai mult din punct de vedere profesional si economic. Alte puncte de vedere au fost desconsiderate. Asa cum se poate intrevedea, nu va mai fi posibila o imigratie in tarile Uniunii Europene fara control mai amplu, adica nu numai sub aspectul capacitatii profesionale si utilitatii persoanelor, ci si sub aspectul implicatiilor de securitate pentru tarile primitoare.

Libertatea de exprimare a individului in orice subiect este o valoare fondatoare a civilizatiei euroamericane. Nu sunt posibile nici europenitatea si nici democratia fara aceasta libertate. De aceea, nu este adecvata propunerea de limitare a libertatii de exprimare. In particular, presa nu mai poate fi pazitorul civismului si al democratiei daca valoarea libertatii de exprimare este atinsa. Problema practica aparuta este aceea de a dezvolta raspunderea odata cu exercitatea libertatilor. Nu limitarea libertatilor este solutia, ci dezvoltarea raspunderii exercitarii libertatilor. Se confirma din nou cat de realista a ramas propunerea unui vestit lider crestin de a complementa doctrina libertatilor si drepturilor fundamentale cu explicitarea raspunderilor imanente acestora. Realitatea atesta ca nu da rezultate limitarea libertatilor, dar nici exercitarea lor fara raspundere. Unirea libertatilor cu raspunderile redevine, oricum, tema a democratiilor.

Odata cu atacul terorist de la Paris, este in joc soarta politicii multiculturaliste din ultimele decenii. Este vorba de politica sensibila la valorile in care s-au format persoanele si gata sa respecte diferentele culturale (istorie, limba, confesiune) dintre comunitati. Aceasta politica a fost pacificatoare in nenumarate imprejurari. In ultimele zile, unii se grabesc sa-i proclame decesul. Cred, insa, ca lucrurile stau altfel. Doua fapte sunt sigure: a) coexistenta persoanelor cu valori diferite si a comunitatilor specificate lingual, istoric si confesional pe acelasi teritoriu si, uneori, in aceleasi institutii si companii, este inevitabila in era globalizarii; b) este contraproductiv – cum am argumentat deja la sfarsitul anilor nouazeci – un multiculturalism ce include ghettoizarea de persoane si comunitati. Acest multiculturalism trebuie evitat hotarat, fiind plin de capcane. Multiculturalismul bine conceput presupune o baza juridica si culturala comuna diferitelor persoane si comunitati, care va trebui pusa in fata.

Nu altcineva decat cel mai proeminent teolog din vremea noastra, Joseph Ratzinger, vorbea nu numai de „patologiile ratiunii”, ci si de „patologiile credintei” si nu ezita sa remarce ca terorismul de astazi are inspiratie religioasa. Acest fapt va trebui luat in seama fara ezitare observand ca si credinta sta pe o istorie ce se lasa inteleasa rational si are consecinte ce pot fi examinate cu obiectivitatea necesara.

Din cele de mai sus nu rezulta ca implicat in terorism ar fi intregul Islam. Ne aflam, in fapt, dupa decenii de cercetari si dezbateri, incat se stie mai bine astazi ce este Islamul. Bunaoara, cea mai intinsa scriere crestina despre religia intemeiata de Mohamed – ma gandesc la cartea lui Hans Küng "Der Islam. Geschichte, Gegenwart, Zukunft" (Piper, München, Zürich, 2004) – a aratat ca Islamul vine, precum alte religii, dintr-o istorie complexa, incat nici desconsiderarea si nici exaltarea nu duc la intelegerea sa (pp. 43-55). Cercetarea exemplara pe care o datoram lui Karl Josef Kuschel, din "Streit um Abraham" (Patmos, Düsseldorf, 2002), a reliefat imprejurarea ca traditia inaugurata de Abraham valorifica in intregime credinta in Dumnezeu doar daca Iudaismul, Crestinismul si Islamul sint gata, fiecare, sa nu-i mai descalifice pe ceilalti ca „necredinciosi”, „depasiti”, „deficitari”, „decazuti” (p. 16). M. J. Akbar, din partea Islamului, ne-a documentat, in "The Shade of Swords. Jihad and the conflict between Islam and the Christianity" (Roli Books, New Delhi, 2002), asupra a ceea ce inseamna „jihadul”, de la „baia sfanta” la „razboiul sfant”, asadar de la „curatare dinauntru” la razboi, si asupra impletirii preceptelor  muslimilor cu istoria (p. XVI si urm.).

Islamologul Adel Th. Koury ne-a sistematizat, deja in "Die Weltreligionen und die Ethik" (Herder, Freiburg, Basel, Wien, 1993), optiunile moralei Islamului si a remarcat tensiunea ce subzista intre interpretarea clasica, in care, de pilda, „pacea” va fi doar atunci cand granitele statului islamic vor fi granitele lumii, si interpretarea recenta, in care „pacea” este starea normala a relatiilor dintre oameni si comunitati (p. 200). Excelenta sinteza coordonata de Suha Taji-Farouki si Basheer M.Naji, din "Islamic Thought in the Twentieh Century" (I. B. Tauris, London, New York, 2004), argumenteaza ca „in secolul al nouasprezecelea reformistii islamici au parut a gandi ca imbratisarea ratiunii si a vointei libere va genera o noua renastere islamica. In secolul al douazecilea, gandirea muslima a imbratisat credinta in idealul pan-islamic, nationalismul, reusita statului modern si socialismul si, in consecinta, si-a pierdut-o. Ea a ramas profund divizata in ceea ce priveste meritele liberalismului si globalizarii” (p. 9). Aceasta sinteza ofera tabloul ramificarii inauntrul Islamului.

Dincoace de lamuriri, este evident ca Islamul este mai diferentiat decat ne asteptam. Neavand un centru coordonator – ceva analog marilor rabini (in iudaism), papei (in catolicism), patrarhilor (in ordoxism) sau conferintelor episcopale (in protestantism) – Islamul ramane mai dependent de contexte si personalitati (in cazul sau imamii) decat ale religii sau confesiuni monoteiste. Daca dependenta unor actiuni teroriste de personalitati citate in documentele terorismului se confirma, atunci este evident ca rolul inspirator al interpretarilor trebuie recunoscut. Consider ca orice imam are dreptate cand spune ca Islamul nu justifica omorarea oamenilor, dar cine isi asuma raspunderea interpretarii?

Un alt aspect are de asemenea importanta. Anume, acela ca in era terorismului inspirat religios, insasi religia are consecinte sociale relativ noi. Nu se mai poate spune ca religia ramane o chestiune privata. ?tim prea bine ca in constitutiile democratiilor actuale s-a preluat formula „statul este laic, religia este chestiunea privata a cetatenilor”. Aceasta formula a asigurat multa vreme pacea confesionala in Europa. Faptul nu ne impiedica insa sa observam ca formula este o „suprageneralizare secularista” (J. Habermas, "Zwischen Naturalismus und Religion", Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2005) si ca situatia s-a schimbat. In definitiv, cand religia este invocata pentru actiuni publice grave, precum lichidarea de vieti omenesti, nu se mai poate spune ca este vorba de chestiuni private.

Religia este oricand o chestiune de constiinta, iar constiinta este inexpugnabila, cum s-a spus foarte bine. Religia a incetat, insa, in imprejurarile date, sa mai fie doar o chestiune privata. Democratiile, respectand diversitatea si pastrand toleranta ancorata in principii si legi, nu-si mai pot permite sa nu interogheze initiativele ce ies din credinta. Dupa cum democratiile nu mai pot functiona fara morala dedicarii cetateanului pentru cauze publice ce poate avea printre resurse convingeri religioase.

Prin loviturile sale, terorismul surprinde aproape de fiecare data. Faptul probeaza ca analizele care s-au facut au ramas prea evenimentiale, iar masurile aplicate nu au mers destul de departe. Desigur ca vor fi multe de facut pentru a-i capta radacinile, a-i anticipa miscarile si a-l contacara. Ma refer aici doar la doua capitole de masuri.

Primul tine de asigurarea ordinii publice a tarilor democratice si a vietii internationale. Devenind global si fiind organizat riguros, pe baza unei strategii surprinzatoare, terorismul trebuie abordat ca un fenomen deloc secundar al lumii in care traim, care nu dispare prin aceea ca faptuitorii au fost prinsi sau lichidati. Nu mai da rezultate abordarea ce consta in ofensiva intensa cat timp tine un atac si relaxarea ulterioara. Strategiile trebuie adecvate la caracteristicile terorismului de azi. Sunt de parere ca, dincolo de considerentele autoritatilor si ale serviciilor de asigurare a ordinii publice, doua premise vor fi indispensabile.

Prima este asigurarea conlucrarii puterilor ce au impact in sfera orientarilor globale – SUA, UE, China, Rusia. Se observa ca terorismul profita de orice fisura in relatiile acestora. A doua este avansarea spre un aranjament exigent intre iudei, crestini si muslimi, cel putin la nivelul reprezentarii autorizate, pentru a izola terorismul. A devenit un adevar perceptibil acela – exprimat de Hans Küng – ca nu va fi pace intre tari daca nu intervine o pace intre religii.

Al doilea capitol tine de educatie. Imprejurarea ca la terorism adera tineri educati european pune semne de intrebare grave orientarii educatiei.  Trebuie asumat ca, de la inceputul anilor optzeci, educatia din Europa a intrat in canavaua neoliberalismului care, sub pretextul formarii „competentelor” cerute de locurile de munca, a sacrificat restul – adica formarea „abilitatilor de baza (basics)” si „educatia pentru valori”. Sacrificarea s-a agravat ulterior. Nu este vorba de a renunta la formarea „competentelor” pretinse de viitoarele joburi.

Trebuie insa asumat ca optici inguste asupra educatiei – oricum ar fi argumentate – dau persoane stramb sau semi educate. Sub pretextul formarii profesionale, desigur indispensabila societatilor moderne, „educatia pentru valori” nu ar mai trebui depreciata sau redusa la o simpla anexa. Pericolele ce se prefigureaza cu noile trasaturi ale terorismului sunt prea mari pentru a nu se proceda neintarziat la o schimbare a orientarii, prin care „educatia pentru valori” sa fie repusa in functiune – in invatamant si, inainte de toate, in dezbaterea publica.

Andrei MARGA

www.andreimarga.eu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page