Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MODELUL HIPERREALITATII MULTIPLE SI CRIZA DE IDENTITATE A MESAJULUI TRANSMIS

Magdalena ALBU 

Cand scrii H1, H2, ... , Hn, cititorul are dintr-o data impresia ca se afla fata in fata cu alura binecunoscuta a unui sir matematic infinit, format din elemente stabilite anterior. Unii se vor speria cu siguranta  de acest lucru, matematica fiind o disciplina destul de lipsita de atractivitate pentru foarte multe persoane. Insa trebuie specificat de la inceput faptul ca insiruirea cu pricina are o legatura de tip ombilical cu ceea ce denumim generic comunicare mediatica. Mai intai de toate, trebuie spus ca vom contura aici cadrele sui-generis ale unui model comunicational, ce deriva in mod firesc din succesiunea de evenimente radiografiate zilnic in mediul vizual. Personal, consider ca „nisa” comunicarii prin intermediul mijloacelor de informare in masa are un rol decisiv la ora actuala in privinta imprimarii unei directii anume in ceea ce priveste actul de comunicare in sine si cel atitudinal la nivel de societate (si facem referire aici la perimetrul autohton, desigur). Acest lucru este ca o sabie cu doua taisuri din mai multe motive, pentru ca poate produce, pe de o parte, din nefericire, o serie de erori fundamentale in perceptia corecta a maselor asupra coordonatelor definitorii ale realului contemporan, un real atat de „prezentificat” in organicitatea sa, asa cum, pe buna dreptate, unii intelectuali ai momentului sustin, iar pe de alta, lasa larg deschisa poarta analizei comparative a unui ochi critic avizat. Ceea ce nu realizeaza insa comunicarea mediatica privita in ansamblul ei la nivel de colectivitate este reprezentat de faptul ca, prezentand in evantai mai multe tipuri de realitate ale unuia si aceluiasi lucru, acopera, de fapt, esenta insesi a realitatii reale, sa o numim, a celei existente ca atare la timpul „tn”, cand apare expus un eveniment dat.

Conceptul de hiperrealitate nu imi apartine, insa cel al hiperrealitatii multiple, da, si pleaca de la ideea ca, prin mijlocirea multimii de canale mediatice existente pe piata vizuala la aceasta ora, trebuie ca transparenta in comunicare sa ofere publicului filmul unei realitati, asa cum se prezinta ea, de fapt, si nu unul cu puternice accente de mistificare a adevarului unic. Insertiile de discurs jurnalistic vizibil „remodelat” din diverse cauze mai mult sau mai putin absconse nu determina altceva decat nasterea unui alt cadru ideatic pozitionat, de regula, excentric in raport cu traiectoria initiala a evenimentului prezentat. Noul cadru ideatic format este echivalent in mentalul colectiv cu un anumit tip de realitate, ce nu se suprapune ca textura si coordonate aproape deloc cu cel creat de un alt mijloc mediatic. Cu alte cuvinte, canalului X ii corespunde hiperrealitatea Hx, in timp ce canalului Y ii corespunde hiperrealitatea Hy. Pentru publicul privitor, in general, continutul semantic al lui Hx este total diferit de continutul semantic al lui Hy (sau, matematic notand: Hx ? Hy), ceea ce, practic, e un lucru destul de grav, din simplul motiv ca realitatea R trebuie sa fie aceeasi ca mesaj atat pentru canalul X, cat si pentru canalul Y, cu variatii evidente doar in spectrul nuantelor descriptive si nicidecum in cel al substantei sale funciare. Diferenta de interpretare in sens voit eronat a uneia si aceleiasi realitati concrete din partea mediilor vizuale respective (si nu excludem aici nici pe cele auditive, scrise si de alte naturi) impinge societatea, asa cum lesne s-a putut constata de-a lungul timpului, catre o vadita polarizare artificiala din punct de vedere obiectiv, cu efecte negative greu reperabile pentru intreg corpul comunitar, unul dintre acestea fiind haosul - piatra de temelie a distrugerii valorice in genere.

Practic, asistam zi de zi la un fenomen complex de construire a unor tipuri de realitati diferite raportate la acelasi eveniment in functie de varii interese politice, economice s.a. Jocul periculos al distorsionarii concretului prin cuvinte, prin expunerea, de fapt, a unor opinii contradictorii fata de un subiect anume nu contine deloc in intrinsecul sau acea latura pozitiva, sprijinita pe bune intentii si creativitate intru reconfirmarea semanticii largite a realitatii imediate, ci, dimpotriva, subliniaza intrarea pe fagasul sumbru al pseudocomunicarii, al teritoriului unui mesaj articulat la prima vedere, dar fundamentat pe neadevaruri multiple. Constatarea corecta, de altfel, a lui Erdos Tibor, aceea cum ca „societatea de azi nu are emanatii spirituale”, nu poate sustine un intreg spatiu mediatic postmodern bazat, in general, pe propaganda si manipulare. Dimpotriva, il poate eroda si mai mult, aruncandu-i acestuia menirea adevarata in derizoriu si decredibilizare la nivel colectiv. De aceea, actualul model (in desfasurare) al hiperrealitatii multiple nu este cel mai bun pentru societate. S-a dovedit in nenumarate situatii ca el devine un generator de confuzie si atitudine violenta (in sfera limbajului etc.). Faptul ca Hx ? Hy nu ne plaseaza deloc in zona unei matematici serbezi, asa cum pare doar la prima vedere, tocmai pentru ca aceasta inegalitate semnifica un principiu deloc propice pe taram comunicational interuman, anume acela ca infatisarea concreta a realitatii nu are de-a face cu seria de coordonate ale mesajului conturat, ea, realitatea, riscand, astfel, sa ramana definitiv inchisa in propria sa launtricitate specifica, relatarea adevarului ca atare nefiind deloc coincidenta, de cele mai multe ori, cu interesul dominant de a-i denatura volitiv sensul.
      
In umbra timpului postmodern, se ascund multe, iar sumara noastra modelare matematica de mai sus face trimitere, printre altele, la faptul ca hiperrealitatea construita din ignoranta si din lipsa respectului fata de valorile cultural-religioase ale Celuilalt, in epoca neagra si antiumana a consumerismului global, pot indrepta colectivitatea umana, iata, catre moarte. O moarte improprie, cruda, cu iz ritualic, parca asteptata cumva, aidoma unui luptator kamikaze inconstient de finalul sau lipsit totalmente de eroism. Tragediile nascute la poarta celui de-al patrulea imperiu mondial stau drept marturie elocventa asupra faptului ca nicidecum ridiculizarea fundamentului cultural-religios constitutiv al unuia sau altuia dintre popoarele acestei lumi trebuie sa fie lantul comunicational prim si incarcat de irationalitate la ora actuala, ci, dimpotriva, bunul simt si respectul binevenit, dublate ambele de un discurs verbal pe masura, mai ales ca punctul comun al islamului, crestinismului si mozaismului se regaseste, dupa cum se stie, in o parte dintre profetii Vechiului Testament, Mesia Iisus, fiul Mariei, fiind prezentat, de exemplu, potrivit Coranului, drept „un trimis al lui Dumnezeu”. Ascendenta abrahamica a musulmanilor arabi devine, iata, un convingator stalp de soliditate la nivel global, care nu ar trebui deloc sa inflameze diferentele firesti dintre religii, ci, din contra, sa constituie un motiv concret de constructie interculturala puternica a contemporaneitatii.

Se cunoaste faptul ca Mahomed, ultimul si cel mai mare dintre profeti, initial, in secolul al VII-lea postcristic, mai precis, incepand cu anul 612, nu a fost luat in serios de catre propriii lui concetateni din orasul Mecca din cauza mesajului propovaduit, ceea ce l-a determinat pe Profet sa fuga, ulterior, la Medina spre a-si putea continua activitatea sa misionara, Hegira devenind, astfel, „ora H” a ceea ce denumim generic era musulmana. In secolul al XXI-lea insa, impingerea in derizoriu, chiar si sub raport caricatural, a fibrei funciare a oricarei mari religii a umanitatii, a ceea ce s-a constituit, cu alte cuvinte, de-a lungul mileniilor in cadrul rotund al mentalitatilor identitare de tip stabil, determina, iata, metaforic vorbind, desigur, ca glasul Kalasnikovului sa nu fie altul decat cel al unui inger intunecat din secularizantul prezent had.

Perspectiva interpretarii hiperrealitati multiple ar trebui vazuta in cadrul schemei de fata in raport cu specificitatea cazului particular la care dorim a face referire aici (si anume, atacul terorist din Franta asupra jurnalistilor unei publicatii, care l-a caricariturizat pe Profetul Mahomed) si din alte doua unghiuri de vedere decat cele vehiculate in spatiul public pana acum, si anume: pe de o parte, se poate vorbi despre o reala criza de perceptie postmoderna a sferei occidentale in raport cu sistemului axiologic al Celuilalt, oricare ar fi acesta, daca gandim sub aspect antropologic problema, iar, pe de alta, despre un act de excludere categorica in ceea ce priveste asezarea semnului egalitatii intre cadrele de gandire ale unei anumite religii, in speta cea musulmana, si episoadele de terorism dur ascunse in mod voit, din pacate, sub mantia sacra a Dumnezeului unic, respectiv, Allah si Mahomed, Profetul Sau. Sunt aici doua cai de abordare a subiectului care invita la o modificare esentiala de discurs din partea ambelor sfere punctual conflictuale, mai ales ca interferentele lor de natura culturala manifestate intre secolele IX si XII au fost de-a dreptul emblematice, arabii din Spania jucand un rol fundamental, dupa cum se stie, in diseminarea stiintelor si a filozofiei pe continentul european. Actiunea reprobabila savarsita de curand in numele islamului nu face altceva decat sa aseze religia mahomedana intr-un nejustificat con de intuneric pe plan mondial si sa amplifice, de asemenea, o stare de falsa eroziune intre doua tipuri de mentalitati distincte, atata vreme cat manifestarile criminale recente s-au petrecut in patria unde startul globalizarii interpretative muzicale a fost dat chiar de o artista nascuta pe malurile stravechi ale Nilului - Dalida, adica intr-un teritoriu cu un bogat istoric al asimilarii de-a lumgul timpului al feluritelor etnii venite de pretutindeni, asa cum e Franta.

Traim parca intr-o istorie care isi ucide istoria, cu o identitate pierduta, undeva, in trunchiul ancestral al facerii sale, motiv pentru care cu greu se mai poate infiripa acum un elogiu al tolerantei si bunei convietuiri. Societatea constant traumatizata de azi e sclava naratiunilor defaimatoare despre propriul sau tipar unic de a fi. De aceea, capacitatea de a privi distinct unul si acelasi lucru de catre doua entitati cultural-religioase din spatii diferite, dar si insertiile strecurate in cadrul unui discurs jurnalistic continuu remodelat din cauze mai mult sau mai putin precizate, dupa cum afirmam intr-un paragraf anterior, determina ca esfodajul hiperrealitatii multiple proiectate in momentul de fata la nivel global sa capete accente de o gravitate maxima. De la libertatea de exprimare proslavita, cum e si normal, de altfel, de catre perimetrul occidental si pana la libertatea de a crea in cheia lipsei de respect fata de valorile sacre ale Celuilalt nu e, cateodata, decat un pas mult prea fragil pentru a alimenta, din nefericire, actiuni cu un caracter antiuman evident. Pana la urma, creatia artistica in sine, indiferent de natura ei, fie chiar si una cu o explicita dimensiune satirica, nu trebuie sa nasca sub nicio forma moarte - fizica sau de ordin spiritual, dimpotriva, sa fixeze in constiinta umanitatii o filozofie superioara a existentei individuale si colective, situata nicidecum la distanta de un singur glont, ci departe de orice punct de vulnerabilitate, care sa genereze conotatii suplimentare fara de legatura directa cu fondul initial al problemei. Si, cu toate ca, de nenumarate ori, hiperrealitatea Hx a canalului X nu e deloc coincidenta cu hiperrealitatea Hy a canalului Y - precum e, de altfel, si corect -, acest lucru nu inseamna ca mesajul final ca atare construit e justificat sa aiba fiinta imbibata cu sange si identificabila cu siruri de cadavre omenesti. Caci, de sacrificii diurne inutile inchinate parca dinadins ingerului cazut Iblis, umanitatea nu mai are cu niciun chip nevoie acum. De forme canonice ale moralitatii, dar si de contururi precise ale libertatii personale si cunoasterii ca ideal, nu ca marfa, e nevoie insa mai mult ca oricand.       
        
Magdalena ALBU
Bucuresti
7 ianuarie 2015
Sf. Ioan Botezatorul
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page