Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Pacatul si prostia

Profesia de ziarist s-a diferentiat, la randul ei, asemenea altor profesii. Din multimea celor care scriu la ziare si fac parte din redactii, dar raman, de obicei, la redarea indistincta a amanuntelor vietii (fara sa isi dea seama ca datele necorelate pot fi prin ele insele false!), se desprind cei care se apropie efectiv de conditia de ziarist, asimiland informatii cuprinzatoare (si care sunt, intr-un fel, "cultivati").

Iar de acestia se desprind apoi, inca o data, cei care-si organizeaza informatiile in conceptii si pot sesiza alternativele de descriere si de evaluare. Ziaristii propriu-zisi nu mai sunt prizonierii impresiei ca devenim cunoscatori doar prin faptul ca suntem informati si nu mai confunda opinia contingenta cu realitatea. Astfel de ziaristi sunt efectiv cei care dau importanta si noblete profesiei de jurnalist, fara de care democratia in mod efectiv nu poate fi conceputa.

Aceste reflectii mi le-a suscitat excelentul interviu pe care Hans Conrad Zander, unul din cei mai cultivati ziaristi de astazi, i l-a luat lui Toma d’Aquino, celebrul teolog al crestinatatii, si l-a publicat sub titlul "Dummheit ist Sünde" (Patmos, Düsseldorf, 2009). Ingeniosul interviu cu o personalitate care a trait cu aproape opt secole in urma mi-a starnit, fireste, si alte reflectii. Bunaoara, reflectia asupra destinului care a facut ca un om prolific si patrunzator intr-un grad anevoie de egalat, familiarizat de la inceput cu felurile de a gandi diverse ale timpului, cum a fost Toma d’Aquino, sa trebuiasca sa infrunte obtuzitatea si ingratitudinea contemporanilor, pentru ca, ulterior, sa i se recunoasca dreptatea si sa fie adulat si proclamat sfant. Sau, observatia lui Zander: "Toma a fost un om al deciziilor rapide, pline de energie. La o decizie, odata luata, el a ramas si dupa, fara oscilatii" (p. 40).

M-a interesat insa, mai mult decat orice, reflectia asupra a ceea ce da chiar titlul volumului: felul in care este privita "prostia (Dummheit)" omeneasca. in cartea Summa contra Gentiles, Toma d’Aquino scria: "Numai atunci vointa omului este imuna fata de pacat cand intelectul sau este imun contra necunoasterii si erorii" (IV, 70). Iar imun esti, in termeni pamantesti, numai daca te straduiesti neincetat si-ti pui intrebari. Asadar, nu ajungi sa faci pacate daca te straduiesti cat poti de mult sa cunosti si sa eviti certitudinile de circumstanta, falsurile. Altfel spus, suficienta e cale sigura spre pacat.

Nu rezistam sa nu ne punem, imediat, intrebarea: cati dintre atatia insi ce isi etaleaza muschii, fizici sau de alta natura, s-au asigurat de cunoastere si de adevar? In definitiv, cati ignoranti si retrograzi nu sunt vioi si suficienti pe scena? Multi cred ca, de fapt, cunoasterea si adevarul vin de la sine, incat intrebarile si indoielile sunt superflue. Acestia cred, uneori naiv, dar vinovat, ca nimic nu mai este obligativ, in afara propriei vointe. Suficienta devine la ei regula de viata sesizabila. Deoarece "prostia nu doare", ci numai costa, ei nu mai au vreo instanta nemijlocita de control. O propozitie ca a lui Toma d’Aquino – "Religia este forma suprema a recunostintei" (Summa Theologica, II, II, 106, I, ad 1) – ii lasa, de obicei, rece. Ei nu mai vad "dezordinea" din ei insisi, caci nu vad nicio "dezordine" in lumea din jur. O alta propozitie a lui Toma d’Aquino ne spune: "Pacatul este o dezordine a sufletului, precum boala este o dezordine a corpului" (Questiones disputatae de Malo, 7, I). Dezordinea sufletului e traita de cei mentionati ca ordine de neclintit.

Exista, insa, o consolare in raspunsurile lui Toma d’Aquino la intrebarile potrivite ale contemporanului nostru, Hans Conrad Zander: "Daca Dumnezeu ar fi scos din cale tot ceea ce constituie pentru om o ocazie de pacat, intregul lumii ar ramane incomplet" (citat din Summa contra Gentiles, III, 7). Doar ca – mai ales in cazul unei multimi de suficienti raspanditi in administrarea unei societati, cum este acum societatea noastra – nu este consolare sa crezi ca tot raul este premisa pentru un bine ulterior. Se prea poate ca suficienta sa fi devenit natura adevarata a multora dintre acestia, incat nu este iesire pe aceasta cale. Singura iesire care a mai ramas este ca prostiei sa i se spuna pe nume, in maniera culturii democratice, fireste.

Andrei Marga

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page