Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Extaz si agonie - Cronica unei lumi apuse

Vasile Pistolea

Prozatoarea Veronica Balaj a publicat, la inceputul anului 2013, romanul Cina lupilor la Editura Cronica, din Iasi. Cartea rotunjeste/intregeste bibliografia operei sale, alcatuita din peste 20 de volume de proza si poezie, majoritatea lor fiind tiparite in editii bilingve (romana - franceza, engleza, germana, italiana, ebraica etc.), la care se adauga si un volum de Interviuri cu scriitori din diaspora, publicat in colaborare cu Cristina Mihai.
Cina lupilor debuteaza cu o secventa dintr-un vis, concretizata intr-o scena-suspans Adela, evadata in padurea de brazi din preajma Sanatoriului TBC in care a fost internata, este inconjurata de o haita de lupi, alcatuita din sase exemplare, pe care ii credea turbati, dupa stralucirea ochilor. Personajul traieste o spaima teribila: regreta gestul evadarii din sanatoriu, isi striga in gand tatal, fost primar mai bine de un deceniu intr-un targ de provincie, si reuseste sa se tarasca, prin umezeala si mocirla pamantului, spre camera din care evadase, in urletul lupilor, care strapungea si devorau bezna noptii.
Lupii, animale carnasiere, reprezinta simbolul central al romanului, homo homini lupus, percept  sugerat chiar si in titlu,pe care vom incerca sa-1 decriptam la sfarsitul analizei cartii.
Romanul debuteaza cu finalul: prozatoarea si sora ei pleaca intr-o calatorie documentara avand ca scop vizitarea Sanatoriului TBC (in realitate sanatoriul „Marila" de langa Oravita, considerat „sanatoriul groazei"), in care a sfarsit mama lor, Adela. Autoarea, in postura fiicei care isi  asuma  niste momente  cunoscute doar afectiv, din povestirile  rudelor, dorind acum o reconstituire a trairilor mamei sale internata aici . Ca insotitoare si-a luat-o pe sora  din partea tatalui, Adriana, si punctul de  volburare interioara  incepe chiar din gara unde au coborat din tren - pe peronul unei localitati de provincie, Barnova. Cele doua surori au varste si vederi diferite, caci au trait in lumi distincte. Sora ei, Adriana,  locuieste  acum intr-o mare metropola a lumii - New York - si de fapt, nu stie mai nimic despre mama surorii sale. Excursul  la care participa i se pare o aventura  fara  rost, nebanuind  cata importanta are  acest loc  pentru sora sa.
Ghidul lor in aceasta calatorie este „unchiul” Tavi (cum il apela lumea), iar scopul il constituie vizitarea sanatoriului si indeosebi al Pavilionului 2, unde a fost internata Adela, mama autoarei. Din convorbirea cu Tavi, personaj gasit intamplator insa, la momentul potrivit,  pe post de ghid, slinos, desprins parca din filmele  despre Evul Mediu, are loc intr-o baraca locuita de acesta. Important  era insa  Pavilionul 2, unde  suferise  Adela si pe care    acum  trebuiau sa-l gaseasca si  mai ales, sa aiba  voie sa intre acolo. Asa ca Tavi era un   mijlocitor necesar indiferent de palavrageala lui pe diferite  subiecte. Auzira fetele  vizitatoare povestea  romantioasa  a unui calugar ajuns pacient  bolnav de  tbc, aici, unde s-a  indragostit de o tanara internata si ea cu aceeasi boala grava, ambii traind la maximum clipa de viata ce le mai era harazita.
Spatiul  vechiului Pavilion 2 unde in sfarsit ajung cele doua fete, devine scena  unor  trairi  cu accente grave, palierele temporale, trecutul si prezentul  intersectandu-se la modul dramatic in sufletul fiicei care isi imagineaza mama luptand pentru viata, sperand inca in bine, asteptandu-si sotul, pe Victor, prezent pe aleile  din  jurul  sanatoriului doar in imaginatia sa.

Insertiile afective  sunt redate cu o mare forta  de sugestie, creand astfel, un plan doi al  raportului cu existenta, o perspectiva  franta, avand doar cateva nise spre  lumina. Balansarea  emotiilor la limita, intre dorinta de-a  invinge boala, teama de moarte, traite de Adela si  resuscitarea lor, reiterarea  din alta  conjunctura  temporala, cu sprijin in prezentul  fluent, este remarcabil prezentata.   Avem  libertatea ca si  cititor sa ne  miscam printr-un melanj fictiune-realitate.
De retinut ar fi si flexibilitatea stilistica, fraza cu accente poematice nu lipsite de  dramatism tinand cont  de faptul ca totul se insira si se leaga  in jurul  confruntarii dintre  forta  vietii si a mortii  care  vine in avalansa, ca o  furtuna apoi.. cand pare ca s-a linistit, devine o apasare  sufocanta.

Modernitatea  textului consta  in felul cum  autoarea exploateaza un motiv mitic - cel al cautarii, aici, avand functia recuperatoare a memoriei. Folosind tehnica retrospectiei, prozatoarea deruleaza incet, cu sincope si reveniri, existenta Adelei si a familiei sale.
 Materia epica a cartii se constituie intr-un fel de recurs  epic despre destinul unei familii si al unei colectivitati in perioada stalinista.
In acest fel, ascutisurile situatiilor sunt inevitabile, textul  urcand  in notele dramatice  din ce iin ce mai  mult.
Intoarcerea in timp, spre momentul  cand Adela se casatoreste si cand, se credea ca  va fi  pragul  unei noi etape  de liniste si  bucurie in viata familiei primarului Filimon,  face loc in  desfasurarea epica a numeroase planuri noi, confruntari cu viata,  in contextul unei terori  socio-politice care se instala  cu rapiditate si  aducea cu sine spaima, nesiguranta, bulversarea.
Nunta Adelei (fiica cea mare a primarului) se desfasoara intr-o atmosfera de extaz si bucurie, dupa intregul ritual indatinat: cununia civila, desfasurata la primarie si apoi cea religioasa, derulata la biserica, nasi fiind unchiul Grigore cu sotia. Celalalt unchi, Jorj, cavaler de onoare la nunta, le-a oferit mirilor ca dar o calatorie in strainatate, ramasa insa la stadiul de proiect. Vremurile erau  tulburi dupa razboi, iar evenimentele incepusera sa se precipite, prin prefacerile anuntate: se zvonea ca se vor face noi alegeri in toate structurile sociale, iar „homo sovieticus” isi facuse simtita prezenta in zona prin fotografia lui Stalin, aparuta deja pe geamurile unor institutii (primarie si scoala) sau magazine.
De altfel, nunta Adelei reprezinta singurul moment de extaz si bucurie al neamului Filimonestilor, la care participa intreaga comunitate a localitatii Ivanda. Dupa nunta, destinul personajelor se inscrie intr-o perpetua degringolada. Exista doua „forte” care actioneaza distructiv asupra acestei lumi, destramandu-i echilibrul si armonia, provocandu-i astfel o nesfarsita agonie.
 Prima este „agresiunea istoriei". Rostogolirea sa fulminanta si apasatoare  marcheaza profund destinele umane. Individul n-are posibilitatea sa opteze pentru o forma sau alta de existenta, ci este silit s-o accepte pe cea impusa de jocul irational si deseori brutal al istoriei. Iar neamul Filimonestilor constituie victima acestui joc.
Primul care intra in „malaxorul agresiv” al istoriei este primarul Filimon. Vina tragica ce i se imputa este aceea de a fi om harnic si instarit. Pentru aceasta „vina” a fost eliberat din functie, arestat de mai multe ori si in final, condamnat la inchisoare. Al doilea care suporta aceeasi „vina" este fratele sau Grigore, eliberat din functia de director al scolii, dat afara din invatamant si arestat.
Singurul care reuseste sa scape de strivirea acestui „tavalug” este Jorj, fratele primarului, student la medicina la Paris si care-i norocos prin fuga, prinzand ultima sansa inainte ca granitele sa fie controlate de forta  rosie  comunista. Anuntat la timp de celalalt frate, Grigore, ajunge in capitala franceza, isi construieste viata mult mai acceptabila si onorabila. Se casatoreste cu actrita de cinema Silvia care jucase  intr-un film  interzis imediat de noua ordine politica, motiv pentru care luase calea exilului si ea si regizorul. Tot la momentul  limita dintre libertate si  dictatura, la nunta sunt invitate si rudele din tara, dar in acele vremuri „de prigoana si reeducare”, acestea nu puteau parasi Romania.
 Aceasta secventa  contureaza din nou  un modul desprins din realitate si prezentat  cat se poate de convingator, bine integrat in fluxul epic al romanului. Silvia  jucase un rol secundar in filmul Odessa in flacari, regizat de Jan Cantacuzino. Prezentata la Bucuresti, pelicula era un omagiu adus trupelor care eliberasera Basarabia ocupata de sovietici in 1940. Dupa premiera filmului, despre scenaristul Nicolae Kirilescu nu se mai stia nimic, iar, la Paris, Silvia a primit vestea ca tanara protagonista a fost arestata si aruncata in inchisoare. Peripetiile cuplului Jan - Silvia, cu toate tribulatiile intreprinse, constituie un episod exotic si pitoresc in economia naratiunii.
A doua forta care actioneaza decisiv asupra familiei lui Filimon este de ordin supranatural si se numeste destin. E1 preia forma unui inger, conform credintei crestine care afirma ca fiecare persoana primeste, la botez, un inger pazitor care o protejeaza in toate actiunile si activitatile pana la finele vietii. In roman, acest serafim apare sub forma unui „inger batran”, protector al intregii familii, la care apeleaza mereu toti membrii ei. El si-a ridicat insa aripa ocrotitoare, permitand instalarea unei boli cumplite, tuberculoza, in trupul a doua fiinte dragi: Pasionaria, sotia lui Filimon, si Adela, fiica cea mare.
In scena  epica  se perinda  in forta Victor, ginerele primarului si sotul Adelei, atras  de  comunisti, dornic de parvenire, egoist, indiferent la drama familiei  chiar cand isi  stia socrul in puscarie, Marta, sora Adelei, mult mai  sigura pe sine,  dar  si ea devenind in timp  supusa  unui sot  avar  si  despotic, reiterand  pe  alta  sinusoida, acelasi  destin tragic.
Pasionaria, mama din familie, va sfarsi lent  invinsa de boala, Grigore, fratele  primarului  indurand si el acuzele noii puteri, Dr. Mares, iesind  din  conjunctura  tot prin   parasirea  tarii dar, nu inainte de a-ti ajuta cat a putut pe prietenul sau, primarul Filimon suspus  interogatoriilor  fortei  rosii.

    Marile probleme ale  existentei,  libertatea,  iubirea  implinita sau nu, mai ales, viata, cu  necazurile si  urcusurile sale, dar viata sa fie in opozitie cu moartea, acestea ar fi coordonatele  romanului,  complex in desfasurarea sa, dar  nu  nelipsit de veridicitate.
Sunt recognoscibile  destinele multor  familii care in perioada  stalinista  au  fost  nevoite sa  fie reduse la  rangul de fapturi invinse, fapturi infrante, oricat  s-ar  fi opus. Fie din pricini socio-politice, fie din cauza bolii, cum se intampla  cu Adela  si mama sa.

Paginile in care Filimon se confrunta cu implacabilitatea  mortii care trece val vartej  prin familia  sa, lasandu-l pustiit, sunt memorabile. In final, apare  lumina vietii prin  fetita nascuta de Adela. Desi ramasa orfana, este  semn de  viata, de  reinnoire  a  cursului existentei.
„Prada lupilor sa fiu as vrea. Zilele mele pomana pentru cina lupilor sa fie!
In final, trambita ingerului batran si temut, cu acordurile grave ale cantilenei mortii, a sunat si pentru el, lasand o perdea groasa de lintoliu peste intreaga gospodarie a Filimonestilor.
Ca realizare artistica, romanul e construit pe tehnica retrospectiei sau a rememorarii, cu aducerea trecutului in prezentul narativ, in care vocea auctoriala reprezinta vocea relatarii la persoana a  treia  singular.
Vocile personajelor se intretaie si se interpun continuu, iar notatiile sunt pline de concretetea realului.
Ritmul relatarii este in perfecta concordanta cu evenimentele narate. Cand acestea se deruleaza in limitele normalului, ritmul este molcom, precum o respiratie obisnuita. Cand evenimentele se precipita, ritmul relatarii devine alert, sacadat si, uneori, gafait, precum in visul cu lupii al Adelei de la inceputul romanului, unde fraza e cadentata, ca gafaitul si nerabdarea lupilor.
Desi in derularea actiunii aceste animale sunt prezente de mai multe ori, simbolismul lor are, in opinia noastra, doua semnificatii complet diferite. Primul inteles al simbolului reiese din convorbirea intre cei doi frati, Filimon si Grigore, intorsi din „iadul" interogatoriilor. Filimon fiind chemat din nou, il lasa ca unic sprijin pentru fetele lui pe Grigore. La marturisirea lui ca se poate lupta cu fortele potrivnice, Grigore ii raspunde: „Lupti? Cu cine sa te lupti? Cu lupii? Sunt haita infometata. Nu stiu nici ei unde ataca. Pornesc dupa o calauza si brusc se napustesc unde nu se asteapta nimeni...” in aceasta marturisire, lupii reprezinta „agresiunea istoriei” (prin venirea la putere a comunistilor) si anomia sociala provocata de ideologia lor resentimentara, instalata dupa 23 august 1944. Ideea o gasim rezumata in celebrul dicton „Homo homini lupus” (,,Omul este lup pentru om”) al cunoscutului comediograf Titus Maccius Plautus. Ea sintetizeaza lacomia fara margini, fiind reluata de mai multi scriitori si ganditori (Bacon, Hobbes, Balzac, Sadoveanu etc.) pentru a ilustra degradarea relatiilor umane, cand acestea sunt puse sub semnul unui egoism feroce.
A doua semnificatie a simbolului ii releva lupului functia de mesager sau emisar al mortii, atestata in credintele noastre populare prin urletul sau prelung. Cu acest sens, lupii apar in visul Adelei de la inceputul romanului, dar si in secventa semnalata deja, cand Filimon, retras in padurea din apropierea casei pentru a-si regasi echilibrul moral, isi exprima dorinta de a deveni tain pentru „cina lupilor". in acest sens, romanul Cina lupilor este, in plan simbolic, o cantilena a mortii care acopera cu acordurile ei grave destinul personajelor, conceput de autoare ca niste rani sangerande.
Marele invins al „tavalugului” istoriei si al destinului personaj ramane insa „bunicul” Filimon. Viata lui sintetizeaza, intr-un sens dramatic, intreaga existenta a neamului Filimonestilor: „Mereu m-am hartuit cu hameseala unor lupi napustiti asupra mea din toate directiile." Gandul acesta il rodea din ce in ce mai adanc: „N-am stiut sa tin piept. M-au invins toate cate s-au ivit in calea mea."
Romanul ofera cititorului un prilej de meditatie profunda asupra conditiei umane supuse unor forte potrivnice: ,agresiunea istoriei" si destinul individual. El poate fi si ramane pecetluit prin/cu celebra cugetare a Eclesiastului*din Cartea Sfanta, care deplange vidul si neantul din existenta umana: ,,Vanitas vanitatum et omnia vanitas” (Desertaciunea de?ertaciunilor si toate sunt desertaciune, 1,2)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page