Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

"ORICE MARE INTELIGENTA BASCULEAZA ÎNTRE RELIGIE SI FILOZOFIE" (Petre Tutea)

Isabela Vasiliu-Scraba

Motto: "Calinescu, fata de Nae Ionescu, nici n-a existat. L-am cunoscut personal, am stat de vorba cu el. N-avea vocatie filozofica nici cat un maturator. Calinescu era un simplu scriitor. Nae Ionescu nu se masura in vremea lui cu nimeni. Era el insusi. Era nemaipomenit de destept. La conferintele Criterionului, Nae Ionescu era al mai interesant" (P. Tutea)

    Mare serviciu a adus culturii comuniste micul articol despre Nae Ionescu din Istoria literaturii romane a lui Calinescu (1988-1965). O perfecta ilustrare a dorintei criticului literar de a "se plasa in lupta cu un om mare -fie chiar si pe teme mici, fie si NUMAI pe teme mici -, la standardul persoanei sale" (1). Fiindca nu este nici un secret pentru nimeni, iar opera, oricat de bine scrisa, nu a putut-o ascunde: intrat pe terenul filozofiei, pentru care nu a avut nici o inclinatie, "marele" Calinescu devenea deodata mic, chiar foarte mic si foarte stingher, incercand in van sa se ascunda dupa mestesugitele sale fraze. Ce-o fi inteles George Calinescu din "actiunea" propusa de Nae Ionescu  "al carei program ramane mereu in alb" nu se stie. Ce-au inteles insa altii, mai putin talentati la scris decat Calinescu, se stie.
    Pana la „razmerita sinucigasa din decembrie” (Mircea Sandu Ciobanu, 11 mai 1991), -in capul culturnicilor (bine situati dupa repetatele epurari ale culturii romane de tot ce o punea in pericolul de a-si redobandi aspectul elitist al unei adevarate culturi),  "cazul" metafizicianului Nae Ionescu se clatina atras magnetic de doi poli opusi, la fel de puternici. Sa-l ignore cu ignoranta lui Calinescu? Sau sa-l ignore din prudenta, pentru ca asa se cerea de sus?
    Abia dupa 1990 chinul lor a luat sfirsit. Atunci, rezistentii prin cultura graului, a porumbului si a fasolei (urmarite cu mare atentie de forurile judetene de Partid) au putut in deplina libertate sa decida, sa treaca alaturi de "colosul" Calinescu crescut pana in 1989 la dimensiuni colosale, sa fie si ei, daca nu prin altceva, macar prin asta, "colosali". De prost inspirati, se-ntelege!
    Dar nu numai "cazul" Nae Ionescu a fost (si ramane) o grea problema pentru ei, ci si "cazul" Tutea. Fiindca s-a dovedit si ras-dovedit ca niciuna dintre schimbarile post-revolutionare nu le-a fost mai greu de suportat decat aceea de a indura, chiar si numai doi ani, scoaterea la vedere a unui geniu cu adevarat impunator: Petre Tutea.
    In anii cand aflasera ca filozoful "amuza cu spectacolele lui" pe cei care frecventau Restaurantul  Scriitorilor, culturnicii mai aveau o scapare: nu se duceau pe acolo (2). Sa nu supere Partidul si sa nu riste a figura in categoriile neconvenabile de spectatori, enumerate de Petre Tutea unui securist: "eu la Restaurantul Scriitorilor intalnesc tot felul de lume: oameni destepti, imbecili, scriitori, curve si popi. Stiu eu cu care din acestia stati dumneavoastra de vorba?".
    Dupa decembrie 1989 "trezit cu gigafonul popularitatii in mana"- cum scria cu prosteasca invidie un oarecare intr-o revista unde era redactor sef  (rev. „Caiete Critice”, nr. 4-5/ 1994, p. 10) -, Tutea, prin insasi persoana sa, le dadea peste cap toate aranjamentele referitoare la deplina lichidare a marilor personalitati, de natura harismatica.  Oriunde s-a gasit, in temnita sau pe strada, filozoful Petre Tutea a atras cu o forta irezistibila pe cei din jur (p.11). De aici i s-a tras si criminala pedeapsa de totala recluziune din puscaria politica facuta fara vina, de ajunsese bietul om, cum singur o recunostea, de o sociabilitate excesiva. Daca ar fi fost numai suferinta pe care le-o provoca vederea unei minti stralucite, inca n-ar fi fost atat de greu de suportat, fiindca Petre Tutea(1902- 3.XII.1991), oricat geniu avea si oricata limpezime a gandirii pastrase, era pe ultima suta de metri, opera publicata n-avea, iar parerile sale, mult iesite din comun, puteau fi lesne "ajustate" odata cu publicarea interviurilor prin reviste, sau odata cu "stilizarea" inregistrarilor video. Dar Tutea, pentru unii, era de-a dreptul insuportabil, deoarece facea ce facea si il purta cu sine pe filozoful Nae Ionescu. Cum scria culturnicul nostru, il "invoca obsesiv"(ibid.).
    Fara sa-i pese ca-l scoate de sub straturi geologice de calomnii (3)-, cum se scotea si pe sine, fara sa-i pese ca Nae Ionescu (1890 - 1940) plecase de mult in lumea celor drepti,  Petre Tutea indraznea sa-si aminteasca (in public!) cat de mult l-a impresionat "sunetul pamantului cazand pe cosciugul lui Nae Ionescu". Pe  initiatorul Scolii trairiste il considera "singurul filozof roman care are acces -fara neliniste- la transcendenta". El "ancoreaza nu in imanenta, ci in transcendenta". Trairismul de care vorbea Calinescu in legatura cu Nae Ionescu, pentru filozoful Petre Tutea nu era actiune "cu programul in alb", ci era ceva mult mai simplu si mai evident. Era trairea religioasa crestina. Forma "Nae Ionescu" a acestei trairi, scria Petre Tutea in Tratatul sau de antropologie crestina (Ed., Timpul, Iasi, 1992), "nu trebuie confundata cu Erlebnis-ul laic comun, poetic sau filozofic (Dilthey), situat de Rickert in anticamera cunoasterii".  Dar nici cu experienta religioasa de care s-a ocupat marele istoric al religiilor, Mircea Eliade. Deoarece, prin variabilitatea istorica pe care o poarta  implicata in ea, consemneaza Tutea, experienta religioasa prezentata de Eliade nu poate "depasi psihologicul si socialul" (op. cit.. p.317).     
    "Am fost in biroul lui Nae Ionescu atunci cand Mircea Eliade l-a rugat pe Nae ca de ziua lui, a lui Mircea Eliade, sa-i faca cinstea sa-i publice o colectie din articolele lui. Si el a acceptat", isi amintea Petre Tutea in auzul curiosilor veniti sa-l inregistreze.
    La faimoasele cursuri de logica si de metafizica ale lui Nae Ionescu "nu s-a prea dus", povestea Tutea. In schimb, fusese  "de vreo 50 de ori" la Nae Ionescu acasa, la vila de la Baneasa, unde discutau ore intregi.
    Petre Tutea isi mai lamurea auditoriul - format de regula din tineri care n-aveau de unde sa stie asemenea lucruri-, ca profesorul Nae Ionescu "avea o mare putere de seductie...era o inteligenta debordanta...era extraordinar de inteligent...era spontan. Nu-si pregatea cursurile, intra in sala si vorbea pornind de la o premiza pe care o demonstra".  La "Cuvantul", Tutea isi amintea ca a scris 17 articole. Si nu de putine ori exprimand pareri deosebite de cele ale lui Nae Ionescu. Inca mai era impresionat, dupa atitia ani, ca niciodata Nae Ionescu nu-i returnase vreun articol. "Cuvantul", le spunea Petre Tutea tinerilor sai interlocutori, "era cel mai intelectual ziar din tara. Nu publica oricine la Cuvantul". Cu o gluma, Tutea le povestea ca pe vremea lui Nae Ionescu, "Cuvantul" era atit de pretuit, incit un parinte se lasa cu placere convins sa-si dea fata dupa un pretendent despre care afla ca este colaborator la "Cuvintul".  In contrast cu ziarul scos de Nae Ionescu, ziarul "Neamul Romanesc" al lui Iorga, sublinia cu deplina justete Petre Tutea, "era cam popular".
    Vasile Bancila, el insusi remarcabil eseist, l-a considerat pe Nae Ionescu "unul din marii nostri eseisti" si "cel mai mare gazetar dupa Eminescu -intr-un timp cind am avut colosali gazetari" (v. Vasile Bancila, Efemeride naeionesciene, in rev. "Manuscriptum", nr.3-4 / 1998, p.192). In toata opera ramasa de la Nae Ionescu se distinge insa o dubla dimensiune: filozofica si religioasa. Dupa Tutea, aceste trasaturi erau de asteptat sa apara in opera acestuia, intrucat "orice mare inteligenta basculeaza intre filozofie si religie".
    In ciuda faptului ca a format -impreuna cu Noica, Eliade si  Cioran-, "un cvartet de prieteni foarte apropiati", Petre Tutea se considera "in afara acestui context". Cu Mircea Eliade "vorbise impreuna, dar se intelesesera separat". Din punctul de vedere al inzestarii intelectuale, Cioran ii aparea mult mai inteligent decat Noica, desi, ca nimeni altul, filozoful Petre Tutea ii vazuse slabiciunile si limitarile. Admira din toata inima vocatia literara a lui Emil Cioran si performanta acestuia de a fi reusit sa devina unul din marii scriitori francezi (4). Sa razbesti in cultura franceza prin forta talentului si a inteligentei nu este putin lucru, le spunea Tutea reporterilor de la diverse ziare.
    In vremea tineretilor sale, cind era "oleaca agitat", manifestindu-si "pamfletar, nu si teoretic" pozitia de stanga, Petre Tutea l-ar fi intrebat odata pe Cioran: "Ce facem, ma Emile, cu nefericitii lumii?".
    De intamplare isi amintea peste ani pentru ca ii placuse raspunsul lui Cioran: "Sa nu confiscam atributele lui Dumnezeu. Sa-i lasam in grija lui!"
    Intalnindu-l la Berlin pe Tutea, Nae Ionescu l-ar fi  intrebat: "Domnule Tutea, tot de stanga, tot de stanga?" Petre Tutea ar fi  raspuns: "Nu, nu mai sunt, am evoluat". Atunci Nae Ionescu i-ar fi spus: "Domnule Tutea, nu exista evolutie, exista dumirire! Ideea de evolutie, raportata la fenomenul spiritual, este o prostie. Spiritul nu evolueaza, este asa cum l-a facut Dumnezeu! Esentele nu se schimba".
    Pe Constantin Noica il cunoscuse in redactia ziarului "Cuvantul".  "Si lui Noica, si mie ni s-a facut cinstea sa fim bagati in temnita" l-a dumirit Petre Tutea pe un reporter care tinea mortis sa-l faca sa vorbeasca de Constantin Noica si de inchipuita „Scoala de la Paltinis”, negata de Tutea si de insusi Noica (5).  Fusesera prieteni, dar "nu se vizitau", asa cum lesne este de presupus, pentru cine ia seama la „implinirea” lui Noica "sub ocupatie comunista"(V. Bancila) si la impiedicarea, prin orice mijloace, a filozofului Petre Tutea sa se implineasca.
    Se consola cu gandul ca nici filozoful Nae Ionescu, - "un foarte mare om", nu uita el sa-i edifice pe cei tineri -,  nu publicase carti, nu fusese un "implinit" din aceste considerente, si ca el, Tutea, fara carti publicate, ajunsese sa faca parte din familia lui Nae Ionescu.
    "De cand am iesit din puscarie -spunea Petre Tutea-, mi se fac din cand in cand perchezitii si sunt luat la Securitate pentru ancheta... Securistii mi-au zis: "nu mai e urma de dumneata, c-am avut noi grija". (...) Cred c-am scris lucruri interesante in cele 1000 de pagini cite mi-au confiscat la perchezitie, pentru ca aveam experienta de puscarias. Imi amintesc ca eram foarte frumos anchetat: Ce zici ma, banditule... Daca mi-ar fi spus cineva in cei 13 ani de puscarie ca voi fi televizat, as fi ris... N-am vrut sa apar la televiziune, dar n-am rezistat...".
    Greu de stabilit cit era prostie, sau rafinata badjocura, ori pura cruzime in urmatoarele replici ale d-lui Vartan Arachelian din acel interviu care a ajuns sa fie prezentat la televiziune in primavara lui 1990:
    "-Domnule Tutea, ati evitat aparitia editoriala...
    - N-am evitat-o...
    - Dupa stiinta mea nu aveti nici o carte publicata, nu?" (v. Petre Tutea, Intre Dumnezeu si neamul meu, 1992, p. 59).
    La romani, spunea Petre Tutea, "prostia e infractiune, caci vorba-ceea: "Poti umbla doua ore in galop prin Bucuresti si sa nu dai de un prost".
    Exceptie la aceasta regula o faceau reprezentantii regimului comunist, insusi comunismul fiind considerat de filozoful Petre Tutea "o crima continua".  "Un intelectual intre comunisti poate fi oricine", spunea Petre Tutea unui tanar interlocutor. Aceasta nu inseamna nimic, sau, cu vorbele lui: "nu-i mare branza".
    Arestarea a privit-o ca pe un abuz "facut de bolsevicii autohtoni sub cererile rusesti" .  Dupa inchisoare, doi ani Tutea fusese silit sa supravietuiasca fara nici un ajutor social. Mai apoi a primit o infima pensie, la care Zaharia Stancu ii adaugase o mica suma, din partea Uniunii Scriitorilor, pentru ca si Petre Tutea cand fusese director in Ministerul Economiei ii ajutase pe scriitori.  
    In puscarie, ca sa se pastreze "suveran pe vointa sa", Tutea considera ca a fost ajutat de Dumnezeu, pentru ca "a vietui acolo, la inchisoare, fara asistenta Lui, nu se poate".
    "Macedoromanii - spunea Petre Tutea dupa iesirea din detentie -, nu sunt romani. Sunt super-romani! Romani absoluti. Atat is de loviti si de goniti, ca au un instinct national de fiare haituite. Eu am stat cu macedo-romani in temnita. Pai, nu sunt oameni, domnule! Sunt semi-zei. Daca pe unul il bate pana nu-i mai raman ochii din cap, nu declara nimic. Ceva fantastic. Au o barbatie atat de perfecta!"(6).
    Tutea, care audiase stralucitele cursuri de filozofia religiei tinute de Nae Ionescu (pentru ca la celelalte cursuri, de logica sau de metafizica, nu s-a prea dus), ii impartasea parerile despre ortodoxie, catolicism si protestantism, precum si cele privitoare la disolutia provocata de inmultirea sectelor religioase, catalogate de Nae Ionescu, drept "protestantizante".
    "Nae Ionescu m-a iubit foarte mult" isi amintise (cu cateva luni inaintea mortii) Petre Tutea. "Varf de generatie", cum fusese odinioara considerat, filozoful Petre Tutea spunea despre sine ca ar fi vrut sa fie legiuitor, dar a ajuns sa fie filozof pentru ca "intamplarile au alergat peste el dar nu au reusit sa-l nimiceasca".
    Traducerea sintagmei heideggeriene "Sein ist mitsein" o considera gresita in forma "a fi impreuna". Credea ca la mijloc este o definitie: "a fi asemenea cu Ala", adica "omul e facut dupa chipul si asemanarea Aluia".     Dupa filozoful Petre Tutea, omul nu se poate autodefini. Tot ce contin autobiografiile marilor oameni, "pe care prostii le comenteaza ca si cum ar fi marturisiri autentice si revelatoare asupra naturii lor, nu reveleaza nimic. Tot ce trancanesc astia sunt amintiri sau nelinisti ale lovirii cu lucrurile concrete. Nu exista omul autonom ...Despre om nu se poate spune ca este, pentru ca atunci cand ii adaugam predicate nu-l mai intelegem si incepem sa-l ierarhizam. E filozof, e om de stiinta, e tehnician, e negustor, e taran...Noi nu putem sa spunem CUM suntem..." (v. Petre Tutea, Intre Dumnezeu si neamul meu, 1992, p. 335-337).
    Lui Petre Tutea ii placea sa invoce spusele unui indian, dupa care indienii, prin mistica lor, s-ar putea socoti superiori europenilor, dar sunt impiedicati de "unul care ii depaseste, de Platon".  Pe sine se considera platonician, cum il considera si pe Nae Ionescu.
    Platon, spunea el, este "miscarea spiritului inauntrul eternitatii".  "Daca incerc sa gandesc Universul, mai spunea Tutea,  mut Biblia in universul inghetat al Ideilor platonice. Asta e meditatia (...) Nu stiu cine a spus ca Platon este un avantcrist. De fapt, Platon e cel mai mare ganditor al Europei". Filozoful Petre Tutea critica "dictionarul filozofic al bolsevicilor romani" ca-i pusese in carca lui Socrate posibilitatea autocunoasterii. Il citise cu o intelegere superioara pe Platon si sesizase ca in fond, dincolo de autocunoaste, pentru Platon, formula "lui Socrate" era o invocare a ajutorului Divin (7).
    Intrebat ce crede despre augustinianul "interior intimo meo", filozoful, cu stilul sau inconfundabil, a reusit in chipul cel mai sugestiv sa ilustreze imanenta transcendentei: "Mai adanc decat noi e Dumnezeu. Si e-n noi. E in noi simbolic, nu real. Ca nu poate Dumnezeu sa intre in carcasa unui om, chiar daca este laureat al premiului Nobel" (Intre Dumnezeu si neamul meu, 1992, p.322 ).  Interlocutorilor sai, nu tocmai pregatiti sa urmareasca subtilitatile filozofice cu care umbla Petre Tutea, le spunea, gandind ca cine stie, poate vreunul din ei va ajunge sa-l priceapa, ca nominalistii moderni au incercat sa degradeze Ideea platonica, care e arhetip, in concept logic. Adica sa-l gandeasca pe Platon logic.  "Nae Ionescu - mai spunea Tutea -, nu l-a gandit logic pe Platon, ci metafizic. Ideea platonica e principiu creator, nu expresie formal logica, la fel cum este un concept".
    Tabloul platonic cu "grota" ii parea "cel mai glorios din istoria gandului omenesc", pentru ca, in perfect acord cu Platon, Petre Tutea credea ca omul vede lucrurile "in imagine, in ghicitura, nu in sinele lor". Un argument ii era oferit si de intuitia filozofica din versul eminescian: "ochiul te minte si mintea te-nsala". Ii placea sa aminteasca celor din preajma sa ca marele istoric Nicolae Iorga despre Eminescu spusese ca este "expresia integrala a natiunii romane", iar filozoful Lucian Blaga ca "Eminescu reprezinta ideea platonica de roman".
    Finalurile aporetice ale dialogurilor platonice il faceau pe Tutea sa evidentieze impasul in care Platon se afla permanent. In aceasta "se vede geniul lui Platon fata de Kant, care e mai plavan", gandea Tutea. Fiindca Immanuel Kant "are impresia ca  poseda solutii, in timp ce Platon isi da seama ca nu rezolva nimic". Dialogul Sofistul ii parea o capodopera pentru ca in el Platon scrisese ca singur Zeul este creator, omul ne putand fi decat imitator. "Eu cand citesc cuvantul creatie -spunea filozoful - creatie literara, creatie muzicala, creatie filozofica, lesin de ris".
Cumva pe linia lui Nicolae Iorga si a lui Nae Ionescu, mai vorbea Petre Tutea si de modestia taranilor, anonimi autori de capodopere, modestie pe care o scotea si mai mult in valoare, asociind-o cu ingamfarea neroada a mediocritatilor propulsate de cultura comunista. "Orasenii, isi spunea filozoful, mai pe ocolite, gindul, se semneaza unde vrei si unde nu vrei, pe garduri si pe hartie..."(8). Ceea ce insa ii aducea la exasperare pe culturnicii siliti sa asiste neputinciosi la tot mai marea audienta post-revolutionara a lui Petre Tutea erau formularile sale de genul: "S-a gandit, sa stiti, in Romania in generatia mea...Acum, in generatia noua nu e nimica. Fata de personalitatile generatiei mele...astia de acum sunt...baieti de viitor...nici unul reprezentativ".
    In vremea tineretilor sale, mai spunea el adaugand paie pe foc, "oamenii puneau mai mult spirit in ceea ce faceau...Astazi pun mai multa siretenie". Or, siretenie poseda si animalele, preciza Tutea pentru a nu lasa loc de confuzii, pentru ca siretenia este o forma inferioara de inteligenta, e instinct.
    Gandindu-se, foarte probabil, la filozoful Nae Ionescu si la pleiada de discipoli pe care i-a format, Petre Tutea va spune odata la un interviu: "apare un cap...sau poate mai multe deodata, care sunt ancorate in acelasi ideal. Si daca idealul este stralucit reprezentat, devine forma modelatoare pentru cei care-l urmeaza. Trebuie sa accepti ideea de oameni-model (...) Modelele se topesc in generatii. Cei care devin modele sunt hotaratori pentru cetate, sunt creatori de curente". Paradoxal este, sublinia indeajuns de apasat Petre Tutea, ca popoarele, oricat de mari, devin reprezentative printr-un numar restrans de reprezentanti.
    Despre Lucian Blaga spunea ca "a fost incontestabil cel mai mare filozof al nostru". Ca profesor insa, Blaga "se putea lua de mina cu Sombart, unul dintre cei mai prestigiosi economisti ai Europei, pe care studentii nici nu-l ascultau la cursuri. Si la cursurile lui Heidegger se cam dormea" adauga Petre Tutea.
.    "Mircea Eliade a fost cineva! De tanar a fost dotat", spunea filozoful Petre Tutea, neuitind sa-i aminteasca si calitatea de a fi fost "pretuit de Nae Ionescu".
    Despre apologetii devenirii, ca si Nae Ionescu, Tutea nu avea o parere grozava. "Sunt prosti istoricizanti -observa filozoful Petre Tutea-,  care se consoleaza prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti. Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Immanuel Kant, Descartes, Newton, ma rog, atitia mari creatori de cultura". Pentru a-si evidentia mai bine pozitia sa filozofica, el adauga: "Dar exista si fauritorul de religie Hristos". Apologetii devenirii nu iau in seama acest lucru: "ei se ineaca in istorie".
    "E o mare seceta de personalitati acum in Romania, o mare seceta" -constata cu profunda jale in suflet Petre Tutea. "Noica n-a produs nici un virf spiritual...nu a produs decat insi care ar putea fi buni asistenti la Filozofie, si atata tot." "Generatia de azi e mohorata", le mai spunea Tutea celor care se imbulzeau sa-l asculte sperand in zadar ca vor auzi -si de la el-, aceleasi lucruri mult trimbitate despre vreun „oficial” din cultura comunista. "Dar au fost figuri creatoare in epoca la noi", nu uita el sa-si lamureasca auditoriul.
    "Geniul, - considera Petre Tutea -, e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat inteligent, e suprainteligent". O buna ilustrare a unor asemenea ganduri o gasim chiar in relatarea lui Tutea despre Constantin Brancusi, pe care, cu multa finete de spirit, l-a definit "primul taran decadent" (9).
    Admirand sculptura lui Brancusi, Petre Tutea l-ar fi intrebat: "Maestre, cum evitati in geometrismul dumneavoastra simplificator, decorativul?". Cum era taran roman, destept si rafinat, Brincusi ar fi raspuns: "Asta o spune opera, daca ea vorbeste!" L-a intrebat apoi: "Care a fost ideea care a prezidat Pasarea maiastra?" Brincusi, hatru, ar fi raspuns: "Nici o pasare, domnule! Ce pasare? In America a fost taxata drept bronz!".
    Comentariile lui Tutea sunt de toata frumusetea: "Un taran ca asta e decadent, domnule!  Rafinament ca asta n-am avut nici eu, care-s de cultura filozofica!". Poanta este amanata, spre a mari efectul povestirii. Brancusi ar mai fi zis: "Am slefuit materia ca sa aflu linia continua si, cand mi-am dat seama ca n-o pot gasi, m-am oprit. Parca cineva nevazut mi-a dat peste maini!"
    Cu adanca uimire, cu care parca ar fi vrut sa-l contagieze pe interlocutorul sau, uimire trecuta mult dincolo de marginile, oricat de departate, ale admiratiei, in final Tutea intreba retoric: "Ce zici de asta?"
    Petre Tutea impartasea bucuros celor care-l vizitau concluzia la care ajunsese la cei 89 de ani ai sai: "prostii au mare rezerva fata de cei care vorbesc in termenii credintei si natiunii". Nae Ionescu, le spunea vizitatorilor sai Petre Tutea, "a fost o mare personalitate nationalista".
    Despre Tutea, Nae Ionescu credea ca va ajunge sa-i conduca pe altii, fiind temeinic pregatit in arta guvernarii. De unde sa ghiceasca tradarea Occidentului si soarta Romaniei dupa Yalta?  Cum sa-si poata Nae Ionescu inchipui cite capacitati creatoare vor fi frante odata cu intemnitarea celor mai valorosi intelectuali ai tarii, odata cu diabolica decapitare spirituala a Romaniei? "Pe vremuri -nota I.D. Sirbu(1919-1989) in jurnalul sau, puscariile erau pline de intelectuali; si acestia erau erau paziti de gealati semianalfabeti. Acum sunt inchise doar IDEILE; dar ele sunt pazite de doctori in filozofie si litere".
    Cand Tutea zicea: "faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi", probabil ca se gandea si la Nae Ionescu, chiar daca nu s-a impacat niciodata cu ideea ca Nae Ionescu ar fi murit de moarte buna.
    Asa cum am aratat in volumul despre metafizica naeionesciana (10), acesta poseda un extraordinar spirit critic, imbinat la modul cel mai fericit cu o mare finete speculativa. Si totusi, Nae Ionescu a dispretuit speculatia filozofica sterila, idealismul sub toate formele sale. Pe sine se considera "realist", cum tot "realist" il considera si pe Platon. Metoda filozofica a lui Nae Ionescu era hotarat "descriptiva", fiind interesat insa nu de particularul faptelor ca atare, ci de generalul din ele. Chiar atunci cand Nae Ionescu il concepea pe roman "ca pe un taran invatat, dens de credinta", el nu facea o speculatie gratuita. Foarte probabil, Nae Ionescu ridicase la rang de "element esential" un lucru real pe care il constatase de indata ce l-a cunoscut pe genialul Petre Tutea.
    Oricat de sincer dezaproba Petre Tutea parerea lui Nae Ionescu despre taranul roman, tocmai pe Tutea il regasim, ca sa spunem asa, in trasaturile romanului infatisat de Nae Ionescu. Pentru ca insusi Tutea se recunostea pe sine, din punct de vedere cultural, un european care a pastrat nealterat "fundamentul spiritual de taran din Muscel".
    Inainte de a-l lua la sine, Dumnezeu i-a ingaduit lui Petre Tutea bucuria ca, inconjurat de tineri reporteri sa-si aminteasca cum "a fost admirat de Nae Ionescu si de Blaga". Stiind bine ce spune, Tutea completa: "Cred ca e de ajuns".  



NOTE SI COMENTARII MARGINALE

 

            1. v. Nae Ionescu, Intre ziaristica si filozofie, Ed. Timpul, Iasi, 1996, p. 135.

            2. v. Valeriu Cristea, "M-am fatait asa, un pic, in epoca...", in rev. Caiete Critice, nr. 4-5 (77-78) / 1994, p.11. Articolul este scris dupa citirea micului  dictionar intitulat  321 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea (Ed. Humanitas, 1993), reprezentand o selectie din interviurile filozofului Petre Tutea insotita de o scurta prefata intitulata: "O posteritate in 50 de pagini". Pretentia editorului de a crede ca modestele sale notite -modeste nu numai ca numar de pagini!-,  ar reprezenta  "posteritatea"  filozofului Petre Tutea este, desigur, deplasata. Cu atat mai mult cu cat, in ciuda supra-aprecierii ei, selectia aduce pe undeva a referat de invatamint ideologic.Valeriu Cristea transcrie, pe coperta revistei "Caiete Critice" titlul prefetei d-lui Liiceanu: "O posteritate in 50 de pagini". In cuprinsul revistei titlul apare insa schimbat: "M-am fitiit asa, un pic, in epoca", pentru a evidentia parerea sa proprie ca filozoful Petre Tutea ar fi fost, nici mai mult, nici mai putin decat un "scandalagiu al breslei filozofilor".  Aspectul de "referat ideologic" al celor "321 de vorbe memorabile" retinute de Liiceanu este imediat recunoscut. Numai ca Valeriu Cristea ar fi alcatuit "referatul ideologic" intr-altfel,  compilatia lui G. Liiceanu parandu-i "vadit tendentioasa din punct de vedere politic".

            Dar fara indoiala, atat aparitia -la fosta Editura „Politica” -, a unui volumas purtand pe coperta numele lui Petre Tutea, chiar daca lucrarea ii apartine directorului Editurii si nu filozofului Tutea, cat si tiparirea numelui filozofului Petre Tutea pe coperta unei reviste editata "in colaborare cu Academia Romana" indica un mic semn de acceptare a marginalizatului Petre Tutea, haituit de securisti si ostracizat de „oficialii” culturii comuniste.  Urmatorul pas (nerealizat nici pana in 2014!) ar fi publicarea la Editura Humanitas a unor carti avandu-l drept autor pe filozoful Petre Tutea. Ceea ce ar atrage dupa sine receptarea gandirii lui Tutea, discutia in marginea adevaratei posteritati a lui Tutea, nu a unei posteritati contrafacute.

            3. "S-au ingramadit asupra lui Nae Ionescu (si a altora) prea multe calomnii (facute de diversi carlisti, de comunisti etc.) incat au format un strat geologic atat de gros, incat risca sa nu mai treaca nici razele cosmice. Omul cel mai calomniat din istoria noastra..." (v.Vasile Bancila, "Efemeride naeionesciene", in rev. "Manuscriptum", nr. 3-4 / 1998, p. 192).

            4. Pretuirea dintre Petre Tutea si Emil Cioran era reciproca. Iata ce-i scria (in 1974 lui Bucur Tincu) Cioran despre Petre Tutea:

            "Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea". (aprilie).

            "Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana: nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de incandescenta ca a sa" (mai).

            5. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Paltinis, pretext de fina ironie din partea lui Noica, on-linehttp://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-himera2ScoalaPaltinis10.htm , pe hartie in rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (67),  2013, pp.16- 17; sau http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ , precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Scolii de la Paltinis”, ironizata de Noica, on-line  http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-himera1ScoalaPaltinis9.htm , pe hartie in rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22 sau http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera scolii de la Paltinis ironizata de Noica.htm

            6. v. rev. Academiei Universitara Athenaeum, numarul intitulat "Petre Tutea, incercare de portret", 1992, p. 4.

            7. v. Platon, Charmides, precum si eseul nostru intitulat "Chezasia poarta nenoroc?" cuprins in volumul: Isabela Vasiliu-Scraba, Configuratii noetice la Platon si la Eminescu, Ed. Star-Tipp, 1998, p. 12-20, on-line https://fr.scribd.com/doc/130397690/IsabelaVasiliuScrabaPlatonEminescu, precum si volumul Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platonica, Slobozia, 1999. on-line https://fr.scribd.com/doc/153749198/IsabelaVasiliuScrabaPlatonMistic.

            8. v. Petre Tutea, Intre Dumnezeu si neamul meu, Ed. Anastasia, 1992, p. 357.

            9. Desigur, marele sculptor Constantin Brancusi era un taran roman cu totul aparte. Sa-i spunem, impreuna cu Tutea, "decadent". Dar, dupa iesirea din inchisoare, Petre Tutea s-a intilnit si cu tarani romani obisnuiti. Exista o intimplare cu niste "miri transilvaneni", povestita de filozoful Tutea d-lui Ion Papuc, si repovestita in mod magistral de acesta in Postfata volumului pe care l-a ingrijit: Petre Tutea, Batrinetea si alte texte filozofice (Ed. Viitorul Romanesc, 1992).

            10. v. Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, in unica si in dubla ei infatisare, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica.

 

Autor: Isabela Vasiliu-Scraba (29414 car.)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page