Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Zorii Romaniei post-Ceausescu, povestiti de corespondentul Times dupa 25 de ani: Revolutia din 1989 a avut o baza romaneasca, dar cu inspiratie sovietica. Semnatura ruseasca de la Athenee Palace?


Fostul corespondent al publicatiei britanice Times in Romania Revolutiei din 1989 crede, dupa un sfert de secol de atunci, ca prabusirea regimului Ceausescu s-a bazat pe o nemultumire generala a romanilor, insa a fost ajutata de Moscova. Christopher Walker a revenit la Bucuresti dupa 25 de ani, la invitatia Ambasadei Britanice in Romania si a vorbit, intr-un interviu acordat HotNews.ro, despre cum a perceput el Revolutia din 1989 si cum vede Romania de astazi.

Christopher Walker avea 43 de ani si lucra deja de 15 ani la reputatul ziar britanic The Times cand a fost trimis in Romania sa relateze despre Revolutia din 1989. In perioada aceea era corespondent permanent la Moscova, insa a trebuit sa plece la Bucuresti, dupa ce corespondentul de aici al The Times fusese impuscat la Revolutie, "din fericire nu grav", dupa cum isi aminteste Walker.

Ziaristul a fost zilele trecute la o receptie oferita de Ambasada Britanica la Bucuresti, la implinirea a 25 de ani de la Revolutia Romana. Nedespartit de un pahar cu vin rosu romanesc, din care mai gusta din cand in cand si in timpul interviului, Christopher Walker povesteste ca, acum un sfert de secol, el a ajuns la Bucuresti imediat dupa caderea lui Ceausescu, in perioada in care se mai dadeau lupte pentru putere intr-o stare generala de confuzie si incertitudine care cuprinsese tara.

"Nu-mi amintesc exact ziua, dar am ajuns la Bucuresti spre finalul lunii decembrie 1989, poate 1 ianuarie 1990. Singura rezistenta armata mai erau lunetistii securitatii pe acoperisuri si in canalizare. Erau tot felul de legende despre orasul secret din subteran al lui Ceausescu", spune jurnalistul, pensionar acum, la 68 de ani.

Romania lui 1989 intampina calatorii straini, inca de pe aeroporturi, cu geamuri sparte si cladiri ciuruite de gloante, isi aminteste Walker, care, insa, nu se considera un erou.

"Era mereu un taximestrist care, pentru cativa dolari verzi, era gata sa intre in centrul Bucurestului. E un cliseu, dar jurnalistii se bazeaza pe taximetristi.  Poate suna infricosator din afara, dar pot sa va asigur ca jurnalistii nu sunt tocmai mari eroi, desigur cu cateva exceptii", povesteste batranul ziarist.

    Gorbaciov voia sa scape de Ceausecu, dar nu de comunism

Ca jurnalist britanic acreditat la Moscova, Christopher Walker a avut contact direct cu politica si strategia Kremlinului inainte de izbucnirea Revolutiei romane din 1989. Desi recunoaste ca nu are dovezi palpabile, fostul corespondent Times crede ca fara o implicare a Uniunii Sovietice caderea regimului Ceausescu nu ar fi fost posibila.

"Din punctul meu de vedere, dar, sincer, fara sa fie bazat pe multe dovezi - pentru ca aceasta dezbatere nu se va incheia niciodata si este prea tarziu sa mai dovedesti ceva - a existat o inspiratie ruseasca in spatele unei baze romanesti. Singurul argument pe care il am sa mai adaug si putina "carne" pe aceasta teorie a conspiratiei destul de provocatoare, dar larg raspandita, este ca stiam cat il displaceau rusii pe Ceausescu", spune fostul corespondent al The Times la Bucuresti.

Inca dinainte de izbucnirea revolutiei, Kremlinul a informat jurnalistii straini de la Moscova, in briefinguri deep background, despre cat de mult isi dorea liderul URSS sa scape de Nicolae Ceausescu.

"Eu mai fusesem in Romania si inainte, pentru ca eram corespondent permanent la  Moscova. Si am fost la Kremlin, la o conferinta de presa, cand a venit domnul Gorbaciov. Si domnul Gorbaciov nu-l suferea pe domnul Ceausescu, il considera lider comunist tip Stalin. Gorbaciov chiar il ura pe Ceausescu", rememoreaza Walker.

Acesta era contextul in care Mihail Gorbaciov voia sa cape de Ceausescu, "dar nu neaparat de sistem". "Nu uita ca Maica Rusie, Gorbaciov nu voiau sa scape de comunism. El voia sa-l reformeze si a creat Glasnost si Perestroika, a facut comunismul mai usor de "vandut" oamenilor", crede Christopher Walker.

    Semnatura ruseasca gasita la Athenee Palace

In sfarsit, la mitingul din 21 decembrie 1989, din Piata Palatului, cand multimile s-au ridicat impotriva lui Ceausescu, tonul huiduielilor ar fi fost dat, probabil, de "niste rusi", dupa cum crede fostul corespondent. In sustinerea teoriei sale, el invoca un indiciu gasit de jurnalistii straini la Bucuresti: o semnatura ruseasca in cartea de oaspeti a Hotelului Athenee Palace, actualul Hilton, situat chiar langa sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Roman, unde Revolutia inceputa la Timisoara s-a aprins in valvataia care avea sa faca scrum regimul lui Ceausescu.

"A existat un scris de mana aparent rusesc in cartea de oaspeti a hotelului Athenee Palace din Bucuresti, dar pagina aceea a fost rupta. Si un jurnalist a facut o chestie de bun simt si a incercat, cu un creion, sa reconstituie semnatura de dedesubt si era ruseasca. Deci era o teorie, subliniez teorie, ca au fost niste rusi in acea piata, care au ajutat huiduielile. Pentru ca, fara sa fie cineva care sa dea tonul, de ce nu a izbucnit o revolutie si inainte?", spune Walker.

El este, insa, convins ca baza revolutiei a fost nemultumirea sincera a populatiei romanesti fata de regim. "Nu parasutezi 500 de KGB-isti cu caciuli caraghioase. KGB este o organizatie foarte inteligenta. Ma rog, acum se numeste FSB, dar e aceeasi Marie cu alta palarie. Eu cred ca au ajutat, asta e parerea mea".

    Implicarea slaba a Occidentului in Revolutia romana

In achimb, crede Walker, contributia Occidentului la Revolutia romana din 1989 a fost aproape insesizabila.

"Cred ca Marea Britanie avea o ambasada mai degraba incapabila aici, oarecum statuta. Acum este mai importanta, pentru ca, pentru Vest, (Romania) este una dintre putinele state membre UE pro-occidentale din partea asta de lume. Lumea ma intreaba despre americani, dar sa fiu sincer nu-mi amintesc de niciunul, nu-mi amintesc niciun agent CIA defiland pe-aici cu trabucul in gura, spunand "Hey, bud!". Eu cred ca rusii erau singurii".

Walker a mai observat o particularitate a Revolutiei Romane din 1989, care o diferentiaza de alte revolutii. "De obicei, cand ai o revolutie, ai si un erou, cum a fost Che Guevara. Nu stiu daca domnul Iliescu sau domnul Roman a fost erou".

Acum, cand a revenit la Bucuresti dupa un sfert de secol, fostul corespondent chiar l-a intalnit pe fostul presedinte Ion Iliescu. "Cred ca domnul Iliescu este un om foarte simpatic. L-am intalnit o ora si jumatate azi, personal l-am gasit foarte fermecator si cred ca este pacat ca nu este mai mult in centrul deciziilor. Este remarcabil de citit si este agil mental".

    Orfelinatele romanesti, mai socante ca securistii lui Ceausescu

Patru luni a mai ramas Christopher Walker in Romania, imediat dupa revolutie, pentru a informa cititorii din intreaga lume despre trecerea casnita a societatii romanesti din comunism in capitalism. Daca de "securistii inarmati din canalizare si din podurile cladirilor" nu s-a speriat prea mult, Walker a fost socat de copiii din orfelinate, legati de patuturi.

"Eu personal am fost socat. Am fost in multe zone de razboi. Unui fotograf de la The Times i s-a facut rau, mirosul... Copiii erau legati de paturile din metal", isi aminteste si acum corespondentul Times, care a fost martor si la violentele armate din Irlanda de Nord si Orientul Mijlociu in activitatea sa ca jurnalist de peste 30 de ani.

    Dupa un sfert de secol: "Bucurestiul imi aminteste de Dublin"

Cum regaseste batranul ziarist Bucurestiul dupa un sfert de secol de la caderea lui Ceausescu? "Cred ca este o speranta, acum ca a fost ales un presedinte cu mintea independenta, cu radacini germane. Va ajuta enorm in contextul european. (...) Desi nu indeajuns de prosper, ma bucur sa spun ca Bucurestiul este in forma buna si reuseste sa se mentina asa. Asa cred eu, pentru ca isi pastreaza un aer vechi alaturi de modernitate. Imi aminteste de Dublin, care este orasul de care am fost intotdeauna foarte atasat", marturiseste Christopher Walker.

Nu ocoleste nici subiectul numarul unu din Marea Britanie cand vine vorba despre romani. "A fost toata aceasta controversa cu romanii de la Londra care "imi iau jobul". Dar la Londra sunt mai multi cersetori decat aici si nu sunt cersetori romani, sunt tot felul de cersetori. Este multa saracie si la Londra".

Romania nu a scapat, insa, de amenintarea ruseasca, avertizeaza fostul corespondent al The Times. "Cred ca, la fel ca toate tarile care sunt in apropierea fostei URSS, va avea si probleme, pentru ca domnului Putin nu-i place ca tarile situate geografic in ceea ce el numeste "vecinatatea apropiata" sa fie in UE si mai ales NATO. Si cred ca putem sa trecem pe lista Estonia, Lituania, Letonia, Polonia si cred ca Romania este pe lista, prezinta un potential interes, pentru accesul la mare. Rusia a fost meru paranoica privind accesul la mare", considera Christopher Walker.
(Sursa: Hotnews.ro)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page