Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Noul declin al Europei?


de Andrei Marga

Un refren insoteste reflectiile geopolitice din ultima decada: dupa ce, in 1989, revenise in prima linie, Europa unita ar fi trecut in linia secunda a decidentilor in lumea de astazi. Iata cateva opinii de referinta.
Nu altcineva decat fostul cancelar al Germaniei, Helmut Schmidt (vezi Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen, Goldmann, München, 2006), atragea atentia ca atata vreme cat nu-si elaboreaza o politica externa, Uniunea Europeana nu are cum sa joace un rol international major. Ea nu va putea, de pilda, sa lege miscarile Rusiei de propriile actiuni (p.187). Cunoscutul lider al Bancii Federale a Americii, Alan Greenspan (L'Era della turbolenza, Sperling " Kupfer, Milano, 2007), mentiona ca Uniunea Europeana nu a realizat obiectivul „strategiei de la Lisabona" de a deveni cea mai competitiva organizare a lumii si nu-i ramane decat sa urmeze ciclurile economiei mondiale (p.319). In fapt, Europa a pierdut intaietatea in educatie si are mult de facut pentru a mai putea concura Statele Unite. Fostul consilier de stat francez Hakim El Karoui (Reinventer l'Occident. Essai sur une crise economique et culturelle, Flammarion, Paris, 2010) afirma ca, in Europa, pericolul nu este recesiunea, ci o „recesiune fara sfarsit" (p. 36), care isi are sursa intr-o indatorare publica enorma, la care nu s-a gasit rezolvare. Cel mai recent, Hillary Clinton (Hard Choices, Simon and Schuster, New York, 2014) evoca trecerea Asiei in pozitia de „pivot" al politicii americane (p.45).

Cu putin timp inainte, Zbigniew Brzezinski ( Strategic Vision. America and the Crisis of Global Power, Basik Books, New York, 2012) a fost, insa, cum nu se poate mai explicit: „Uniunea Europeana ca atare nu este o putere majora independenta pe scena globala, chiar daca Marea Britanie, Franta si Germania se bucura de un status global rezidual" (p.22). Uniunea Europeana ar putea fi printre „puterile globale", dar pentru aceasta ar fi nevoie de „o uniune politica mai robusta, cu o politica externa comuna si capabilitate de aparare impartasita". Explicatia data de perspicacele geostrateg o redau in cuvintele sale: „Uniunea Europeana ar fi putut avea o putere globala combinata cu o relevanta sistemica globala, dar, de la colapsul final al imperiilor lor, puterile europene aleg sa lase Americii sarcina mai costisitoare a mentinerii securitatii globale spre a-si folosi resursele pentru crearea unui stil de viata al securitatii sociale... finantat prin escaladarea datoriei publice nerelationata cu cresterea economica" (p.22).

Alte voci reiau asemenea considerente pentru a sugera trecerea Europei in linia secunda. Nu este vorba insa numai de opinii. Este vorba si de fapte. De pilda, „primavara araba" a surprins autoritatile europene, care nu banuiau ce se petrece in profunzime la Tunis, la Tripoli sau la Cairo. „Conflictul sirian" a aratat neputinta de a duce la capat o solutie imbratisata. „Criza ucrainiana" a fost gestionata greoi, incat nici astazi nu se intrevede o solutie fara costuri uriase, care nu s-au discutat inca. Nu exista curajul de a vedea realitatea din Orientul Mijlociu in fata - cu amenintarile unor grupuscule ce cauta acces la cele mai sofisticate armamente si falsifica manifest istoria regiunii. La evenimentele din Africa, participarea europeana este mai mult reactiva, dupa ce ani de zile presa din capitalele africane a acuzat ONG-urile ca se lasa instrumentate. Nu mai vorbim de Asia de Sud-Est sau America de Sud, unde Europa vine dupa ce altii au luat deja initiativa.

Un indiciu este si felul in care Europa unita este vazuta din afara. Spre exemplu, in analize americane, Uniunea Europeana nu a lamurit ce fel de organizare de stat vrea sa fie, iar acest fapt o impiedica sa joace un rol global. In optica chineza, exista Germania, Franta, Marea Britanie ca actori majori, dar Uniunea Europeana se vede mai putin. In optica israeliana, Europa nu si-a lamurit pana la capat propria istorie si plateste costurile aferente. In optica braziliana, Europa unita mai are de rezolvat probleme importante.

Faptele atesta de obicei realitatea. Opiniile ne arata ce tendinte domina deciziile. In orice caz, faptele si opiniile reprezentative sunt de luat impreuna in seama, pentru o evaluare lucida.
Evaluarea incepe, desigur, cu considerarea probelor factuale. In argumente precum: Uniunea Europeana nu are politica externa comuna, nu dispune de aparare impartasita, cultiva securitatea sociala pe seama altor cheltuieli, prefera extinderea in detrimentul integrarii, este vorba, desigur, de fapte. Discutia asupra lor poate duce insa la o solutie realista numai daca se recunoaste un fapt cu o greutate mult mai mare, anume acela ca Uniunea Europeana a pierdut din relevanta sa globala nu doar din motive de politica externa si de aparare. Ea a pierdut datorita „stagnarii" in care a intrat politica ei interna. De aceea, inainte de a dobandi o noua pondere externa, Uniunea Europeana are nevoie de o schimbare interna.

Despre ce este vorba? Toate analizele societatilor europene de astazi - dincolo de propaganda pentru naivi sau de optimismul de serviciu al birocratiei - dau diagnoze alarmante (societate „birocratica", societate a „vidului moral", a „cinismului", a „riscului", a „minciunii", a „indiferentei", a „infantilismului", „narcisica", „nesigura" etc.) propuse chiar de europeni. Aproape toate semnaleaza ca s-a apucat pe un drum ingust. Aceste diagnoze - oricum le-am privi - spun ceva despre viata oamenilor. De aceea, in Uniunea Europeana de astazi s-ar cuveni trase consecinte din adevaruri simple.

Din nefericire, s-a ajuns la formalism institutional chiar in Uniunea Europeana. Aceasta nu pentru ca formele, asadar institutiile, ar fi inadecvate, ci fiindca, in decada recenta, prea putini s-au mai interesat de fond, adica de spatiul de afirmare pozitiva a cetatenilor, si l-au gindit din nou. In fapt, in fata situatiei date, „stanga" a ramas perplexa, iar vederile „dreptei" sunt de scurta respiratie, controversa politica fiind la prea mare distanta de nevoile cetatenilor Europei actuale.
In orice caz, nu „stilul de viata" asigurat de politici de securitate sociala este vulnerabilitatea Europei. La dispozitia Uniunii Europene sunt inca uriase resurse nefolosite. La drept vorbind, nici exaltarea „statului social" si nici abandonarea lui nu sunt solutii. Problema efectiva in fata careia se afla Europa precede „statul social" si necesara sa reconstructie. Problema este inclusivitatea si productivitatea Europei unite, iar aceasta nu se mai poate rezolva fara reforme institutionale si un nou angajament al europenilor insisi.

Desigur ca politica externa comuna si apararea impartasita sunt premise de care depinde relevanta globala a Europei. Traim intr-o societate mondiala in care raporturile de forta au un cuvant greu de spus, incat temele mentionate nu pot sa nu fie preocupante. Dar ambele se pot satisface abia in urma repunerii in miscare din interior a Europei. Numai daca vor resimti entuziasmul si motivatia, cum incepusera in 1989, europenii vor declansa acel angajament moral, civic si politic fara de care nu se pot rezolva problemele de azi.
Putem, desigur, privi din unghiuri de vedere variate politica externa a fostei comisii a Uniuni Europene. Nu putem insa contesta ca extinderea in detrimentul integrarii nu da rezultate si pericliteaza intreaga constructie. Altfel, cum se poate constata usor, unele tari din Europa Centrala si Rasariteana nu gasesc rezolvari (in materie de energie, creditare, piete etc.) si recurg la solutii pe cont propriu (vezi Germania, Ungaria etc.), alte tari (precum Marea Britanie) au tendinte centrifuge, iar altele infrunta pur si simplu tendinte separationiste (Spania, Italia etc.). Toate acestea sunt, in prima instanta, probleme zonale, dar au, cu siguranta, nevoie de solutii si la nivelul conceperii Uniunii Europene. Or, la acest nivel, ca si la altele, rezolvarile se discuta prea putin deocamdata.

Trei probleme concrete vor trebui deschise pana la capat si abordate cu idei noi in Uniunea Europeana: problema birocratiei, problema calificarii personalului si problema alegerilor.
Anticipata de Max Weber, birocratizarea - care a inaintat continuu si in Uniunea Europeana - a inceput sa fie un obstacol perceptibil. Volumul atins de birocratie ne indreptateste sa ne intrebam: nu cumva problema europeana prin excelenta nu este de fapt „statul social", cum crede grabit dreapta improvizata a ultimului deceniu, ci birocratizarea? Nu cumva mari resurse ale Uniunii Europene sunt inghitite efectiv de o birocratie sufocanta? Nu cumva chiar birocratia indreapta ascutisul ofensivei spre „statul social" sau spre competitorii din afara, pentru a nu fi deranjata?

Ne asteptam ca de la Bruxelles sa vina solutii de politici comune ale tarilor Uniunii Europene care sa fie mai clarvazatoare decat cele pe care o tara le poate da. Asteptarea este, insa, confirmata prea rar. Motivele sunt la indemana. Un istoric (Tony Judt, Postwar. A History of Europe since 1945, Pinguin, New York, 2005, p.796) observa judicios ca Europa actuala este sediul unor cruciale dezbateri relative la situatia lumii, dar autoritatile nu se intereseaza de ele. Deciziile europene se iau ignorand aceste dezbateri. As spune ca politica este inteleasa mai curind ca lupta pentru pozitii ale persoanelor si partidelor decit ca realizare a unor proiecte comunitare. Politicianul este vazut mai mult ca actor intr-o selectie darwiniana decit ca servant al interesului public. Mai grav, ocolind orice competitie, tarile trimit la Bruxelles, cu notabile exceptii, garnituri de personal de mina a doua, a treia sau a saptea (pana la recordul ce consta in a trimite sotii, fiice, prietene, protejati etc.!). Nu cumva se traieste deja ceea ce cativa ganditori europeni de prim plan anticipau - faptul ca elita institutionalizata a Europei nu mai are anvergura profesionala si civica de altadata? Nu cumva in frunte ajung sefi, poate unii manageri, dar prea putini lideri, iar sefii insisi confuzioneaza perspectiva raspandind impresia ca nu exista alternative?
In Uniunea Europeana alegerile libere constituie mecanismul de stabilire a organismelor reprezentative. Aceste alegeri se desfasoara pe baza procedurilor democratice. Dar ceea ce iese deocamdata la capatul aplicarii tuturor procedurilor este nemultumitor: Europa pierde in relevanta globala, crizele - finaciare, economice, de administrare, de creativitate, de motivatie - o coplesesc, iar tot mai multi oameni se retrag dezamagiti in viata lor privata. Apatia devine impovaratoare intr-o epoca in care de participarea covarsitoarei parti a cetatenilor depinde competitivitatea generala. Nu ar trebui, oare, sa vedem mai profund ce este in spatele apatiei din unele tari? Nu cumva, dincolo de toate, ar trebui sa punem in discutie felul in care sunt intelese alegerile?

Este vorba practic de a face distinctia intre „semnificatia functionala" a alegerii - aceea de a da unei majoritati sansa deciziei mai bune si de a trimite pe altcineva in opozitie - si „semnificatia deliberativa" - aceea de a prelua vointa celui care alege si de a o include in decizie. Alegerile nu se fac - cum s-a creat, din nefericire, impresia - doar pentru a stabili reprezentanti care apoi sa nu mai fie deranjati. Va trebui - scurt spus - sa se faca din „semnificatia deliberativa" a votului ceva care sa preocupe democratii, tocmai pentru a scoate alegerile din simplul ritual in care risca sa se transforme. Numai in felul acesta sistemul deciziilor, ce are deja tendinta de a se inchide in sine, poate capata oxigen, iar apatia paguboasa ce-l inconjoara va scadea. Relevanta globala a Europei depinde de vitalitatea democratiei ei, dar democratia este numai atunci viguroasa cand alegatorul este incredintat ca votul sau se regaseste in vointa generala, pe care democratia isi propune sa o formeze.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page