Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

IISUS HRISTOS ESTE CALEA VIETII ; PENTRU CA E FIUL OMULUI


de Preot Aurel Sas, Las Vegas
 
„Atunci s-a atins iarasi de mine acela care avea infatisarea Fiului Omului si mi-a dat tarie” (Daniel 10, 18).
„Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David”. „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2, 11. 14).
 

(Continuare din editia precedenta)
 
Plinirea vremii si Nasterea lui Iisus Hristos, Fiul Omului

Istoria omenirii a fost secole de exitenta in asteptarea implinirii vremii ca sa vina  Mantuitorul fagaduit Mesia Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, in revelarea Scripturilor care zic: „Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, Ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea” (Gal. 4, 4-5).
Cand ingerul Gavril a vestit Fecioarei Maria ca va naste Fiu, i-a revelat ca va fi „Fiul Celui Preainalt”, cand i-a zis: „Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau”, iar cand Maria a intrebat cum va fi aceasta ca ea nu stie de barbat, ingerul i-a revelat cum va fi, dar si ca „Fiul lui Dumnezeu se va chema”, zicand: „Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 32, 35).
La fel, Dumnezeu a trimis pe ingerul Sau si la dreptul Iosif, cand voia sa o lase pe Fecioara Maria care era insarcinata de la Duhul Sfant (Matei 1, 18), si i-a revelat cuma a ramas insarcinata Fecioara Maria si ca va naste Fiu si ii va pune numele Iisus: „Iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis, graind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant. Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus, caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor” (Matei 1, 20-21).
Asa aflam ca, Cel ce a luat chip de om din Pururea Fecioara Maria a fost prin zamislirea Duhului Sfant (Matei 1, 18; Luca 1, 35), si ca El este Fiul lui Dumnezeu intrupat, cu numele de „Iisus, caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor” (Matei 1, 20-21). Nasterea Pruncului Iisus, de catre Fecioara Maria a fost in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele (Matei 2, 1), intr-o iesle (Luca 2, 7-16), fiindca nu mai era loc de gazduire (Luca 2, 7), din cauza poruncii Cezarului August de recesamant la care mergeau toti sa se inscrie in orasul sau (Luca 2, 1-4).
Dupa Nasterea Pruncului Iisus au venit trei magi de la rasarit sa se inchine Lui, Regele iudeilor, si i-au adus daruri: aur, tamaie, smirna (Matei 2, 10-11), ca unui Imparat si Dumnezeu. Pastori din apropiere ce erau cu oile pe camp au fost vestiti de ingeri despre Nasterea lui Iisus si au mers sa-L vada, raspandind vestea ca, S-a „...nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul...”, cu mesajul corului ceresc care a cantat: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2, 8-20).
In urma instintarii lui Iosif in vis de catre inger a luat pe Pruncul Iisus si pe Mama Lui si au fugit impreuna in Egipt, pentru a salva pe Pruncul Iisus de la Irod cel Mare (Matei 2, 13-18), care cauta sa ia viata Pruncului, pentru ca isi vedea amenintata domnia de nasterea imparatului iudeilor (Matei 2, 2). Regele Irod, ca un criminal: „...trimitand a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele lui, de doi ani si mai jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi” (Matei 2, 16). Dupa moartea lui Irod, ingerul Domnului a instiintat pe Iosif in vis sa ia pe Pruncul Iisus si pe Mama Lui si sa se intoarca in pamantul lui Israel. Dar de frica lui Arhelau, fiul lui Irod care domnea in Iudeea, s-au asezat in Nazaret, implinidu-se proorocia ca: „... Nazarinean Se va chema” (Matei 2, 19-23).
„Si cand s-au implinit opt zile, ca sa-L taie imprejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de inger, mai inainte de a se zamisli in pantece” (Luca 2, 21). Acest eveniment Biserica il sarbatoreste in ziua de Anul Nou. Iar „Cand s-au implinit zilele curatirii lor (de 40 de zile), dupa legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca sa-L puna inaintea Domnului”, unde au gasit pe dreptul Simeon si pe proorocita Ana, care au proorocit despre Pruncul Iisus ca va fi „Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel”, iar referitor la Fecioara Maria, Mama Pruncului Iisus, a proorocit ca  „… prin sufletul tau va trece sabie…”. Iar acest eveniment la 40 de zile a lui Iisus, il sarbatorim la 2 Februarie, cu numele sarbatorii de Intampinarea Domnului. Apoi, s-au intors inapoi in Galileea, in orasul Nazaret, unde „Copilul crestea si Se intarea cu duhul, umplandu-Se de intelepciune si harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2, 22-40). Copilaria Iisus a petrecut in casa mamei Sale Fecioara Maria si a dreptului si batranului Iosif in orasul Nazaret din provincia Galileea (Matei 2, 22-23), lucrand la tamplaria lui Iosif (Matei 13, 55; Marcu 6, 3).
Din relatarile istorice batranul Iosif, ingrijitorul Pururea Fecioarei Maria si a Pruncului Iisus, nu a fost un simplu dulgher, ci un mare sculptor din ale carui lucrari s-au gasit la marele palat al regelui Irod cel Mare. Astfel, Iisus care a sculptat in lemnul noduros, a stiut ca Fiu al Omului sa sculpteze, cu atat mai mult, chipul nou si spiritual al omului, prin credinta in Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, in calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, nascut din Dumnezeu Tatal mai inainte de toti veci.
 
Iisus la 12 ani in templul din Ierusalim
La Sarbatoarea Pastilor iudaice, Fecioara Maria cu Pruncul Iisus si dreptul Iosif, mergeau in fiecare an la Ierusalim. La varsta de 12 ani, Iisus a ramas in Ierusalim dupa Sarbatoarea Pastilor, iar Mama Lui cu dreptul Iosif s-au intors inapoi de pe drum si cautandu-L L-au gasit in „…templu sezand in mijlocul invatatorilor, ascultandu-i si intrebandu-i. Si toti care Il auzeau se minunau de priceperea si de raspunsurile Lui” (Luca 2, 41-52).
La intrebarea Mamei Sale, de ce ne-ai facut noua asa, El a raspuns: „De ce era sa Ma cautati? Oare, nu stiati ca in cele ale Tatalui Meu trebuie sa fiu?” (Luca 2, 48-49). „si a coborat (Iisus la Ierusalim) cu ei (Mama Sa si dreptul Iosif) si a venit in Nazaret si le era supus. Iar mama Lui pastra in inima ei toate aceste cuvinte. Si Iisus sporea cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni” (Luca 2, 51-52). Asa, Iisus a devenit un exemplu, pentru toti copiii si tinerii din toate generatiile, sa asculte de parintii lor si de Dumnezeu ca sa poata creste si ei „cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni” (Luca 2, 51-52), pentru viitorul lor.
 
Botezul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului
Iisus a fost botezat de catre Sf. Ioan Botezatorul in apele Iordanului: „Iar botezandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit” (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-23) „Si Iisus Insusi era ca de treizeci de ani cand a inceput sa propovaduiasca…” (Luca 3, 23).
La Botezul lui Hristos Domnul a avut loc prima Teofanie, adica aratarea lui Dumnezeu in Sfanta Treime: Dumnezeu Tatal a Carui voce S-a auzit din ceruri, marturisindu-L pentru Fiu: „Si iata glas din ceruri zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit” (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-23), Dumnezeu Fiul intrupat in umanitate, Care S-a botezat in Iordan de catre Ioan, si Dumnezeu Duhul Sfant, in chip de porumbel, pogarandu-se peste Iisus: „Iar botezandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El” (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-23).
 
Invingerea celor trei ispite in pustie de catre Iisus, Fiul Omului
Dupa botez Iisus a fost dus de Duhul in pustie unde a fost ispitit de diavolul. Dupa ce Hristos Domnul a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti a flamanzit, caci era om ca noi infara de pacat, si atunci  a venit diavolul la El si l-a ispitit. La toate cele  trei ispite Mantuitorul l-a invins pe diavolul, iar la a 3-a ispita l-a alungat pe satana, zicand: „Piei, satano, caci scris este: „Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti”. Atunci L-a lasat diavolul si iata ingerii, venind la El, Ii slujeau” (Matei 4, 1-11; Marcu 1, 12-13; Luca 4, 1-13). Asa Fiul Omului, Iisus Hristos a invins pe diavolul in numele omului. Astfel, Iisus a devenit Calea vietii omului de infrangere a diavolului cu ispitele lui.
 
Inceperea propovaduirii Evangheliei si chemarea apostolilor
Dupa invingerea ispitelor din pustia Carantaniei, Iisus a parasit Nazaretul si S-a asezat in orasul Capernaum, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Astfel: „Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit”. De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor” (Matei 4, 13-17). „S-a implinit vremea si s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie” (Marcu 1, 15). Deci, Imparatia lui Dumnezeu nu se poate dobandi decat prin curatirea omului in Taina Pocaintei si credinta in mesajele Evangheliei.
Apoi, Iisus a chemat pe cei 12 apostoli: „Deci a randuit pe cei doisprezece: pe Simon, caruia i-a pus numele Petru; Pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui Iacov, si le-a pus lor numele Boanerghes, adica fii tunetului. Si pe Andrei, si pe Filip, si pe Bartolomeu, pe Matei, si pe Toma, si pe Iacov al lui Alfeu, si pe Tadeu, si pe Simon Cananeul, si pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a si vandut” (Marcu 3, 16-19). „Si chemand pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat putere si stapanire peste toti demonii si sa vindece bolile. si i-a trimis sa propovaduiasca imparatia lui Dumnezeu si sa vindece pe cei bolnavi” (Luca 9, 1-2).
(Va urma)
 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page