Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ioan Alexandru si MIELUL

Sa presupunem ca nu stim de ce Ioan Alexandru s-a plecat cu toata poezia fiiintei lui asupra MIELULUI facand din el centrul universului sau poetic; dar ca el nu a facut acest lucru, mi-e rusine sa spun, pentru ca este prea evident. Se-nvarte cu toate mirarile lui imprejurul acestei fiinte de care se simte legat in aceeasi vesnica tesatura a vietii, pana ce ii rasare in suflet "IMNUL MIELULUI" pe care atat de frumos ni-l lasa mostenire. Nu-l impresioneaza niciun dragon, niciun dinozaur zdrobitor, nicio cobra inaripata, niciun vultur napraznic in agerime, nici macar un sarpe mai mic, hipocratic, incolacit pe trupul fiintei umane cu veninul sau chipurile vindecator, nu umbla la magii care tin lumea in sclavia fermecator de nimicitoare, ci saruta lumina lina si blanda din ochii umezi ai mielului scufundandu-se in pacea tainei lui.

Chiar sa fie o intamplare?

Pe pagina a patra a Bibliei sta scris ca dupa ce au pacatuit Adam si Eva, "Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele". Greu de presupus ca hainele acestea erau din piele de dinozaur sau de sarpe. Intelegerea cuminte este ca Domnul i-a invatat ca o fiinta nevinovata si blanda si fara vreo putinta de aparare trebuia SA MOARA ca EI SA TRAIASCA. Pe aceeasi pagina a Scripturii, al doilea copil nascut pe lume, Abel, "a adus o jertfa de mancare din oile intai nascute ale turmei lui". Tot ce urmeaza apoi in istoria miilor de ani are in centrul sistemului izbavitor MIELUL, pana ce marea revelatie evanghelica are loc in Isus, "iata MIELUL lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii".

Opera acestui mai mare al nostru nu este strabatuta de stafii, nici de stihii incurcate si ciudate, nici de spiritisme, nici de reincarnisme si nici chiar de lozinci ateiste de subordonare a naturii prin performante omenesti. El se minuneaza de natura si face trup si suflet comun cu ea, gasind ca e frumos a aduce slava Celui ce a facut-o si vrea sa o salveze si pe ea. Este poetul bolnav de ateism, de evolutionism, de paganism? Sa fii facut si el un pic de astrologie, putina magie, un pic de spiritism sau macar paranormalitate! Nici vorba. El se pleaca asupra ieslei in care este nascut MIELUL sa se minuneze de taina lui si apoi sa se mire cum de tocmai el este propus ca jertfa si cum isi poate "inrudi" sufletul cu el.

In poemul "IMNUL MIELULUI", sunt prezente pe intelesul oricui, toate elementele mantuirii ascunse in MIELUL de jertfa, ISUS HRISTOS. Redam mai jos cateva din ele, subliniate pentru usurinta intelegerii.

.........................................................................

"Sa-si puna mana toti pe capul lui

Din cei robiti de boli si de PACATE"

.........................................................................

"Se spala astfel de multele GRESELI

...............................................................

Si MIELU-MPOVARAT cu NEPUTINTA LOR"

..........................................................................

"Oameni tot vin si-si SPALA-n capul lui

Mainile groase, pline de RUGINE"

..........................................................................

"Si MIELUL, iata-l tap ISPASITOR

Pe DEAL in staur, RASTIGNIT in ploaie".

 

Nu-i acest poem (cititi-l intreg), imaginea crestina a mantuirii?

A crezut sau nu in El, mai marele nostru Ioan Alexandru?

Permiteti-mi dragi cititori, sa va prezint varianta mea epigonica la marele poem IMNUL MIELULUI, mostenire din MAREA MOSTENIRE.

 

MIELUL

Fructul pe care l-am mancat n-a fost bun;

Incerc sa spun ceva si mi se pare urat ce spun.

Un fel de slava a cazut de pe ochii mei si iata-ma jos

Si pentru prima data-n jurul meu, se-ntampla ceva nefrumos.

Parca se-aude un tipat,

Parca se stinge un sclipat,

Prin toate trece parca un fior

Si parca de ceva pierdut mi se face dor.

Si linistea de pan-acum... nu o mai am

Si frunza aceasta... de ce se desprinde de ram

Incerc s-o pun la loc, dar e moarta...

Ce sabie de foc invart heruvimii la poarta...

Din zborul sau de pe albastru,

De ce a cazut porumbelul?...

De ce, ca si cum i-ar fi teama,

Langa mama sa se strange mielul?...

Sa-l junghii?... nu, Doamne, nu mi-e cu putinta,

El este cea mai blanda fiinta

Sa-l junghii?... nu, Doamne, orice altceva

Cu ochii umezi, mielul se uita cand la mine,

Cand la mama sa

Si deodata se face noapte fara de stele

Si sangele primului miel este pe mainile mele;

Incremeneste firea de parca nu mai e nimic de spus

Si MIELUL junghiat de mine,

Iata-L pe cruce si se cheama ISUS.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page