Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

VEDERI DE PE PRISPA - „NOUA NI SE FÂLFÂIE !“


Din zori pana-n seara noi furam o tara !
Hotia continua !


N-am sa ma complac cu acest mod trivial de a trata situatia tarii. De altfel fiind plecat de mai bine de 30 de ani, cand am fost vanduti de regimul Ceausescu pe o mana de arginti, nu imi asum veleitatea unui bun cunoscator al realitatii romanesti, ba sa dau sfaturi sau solutii corespunzatoare.Ma voi margini insa sa privesc lucrurile „ de pe prispa“ , obiectiv si mai ales sa ma rezum doar la ce am vazut si trait in cele peste doua saptamani cat am stat in orasul meu de bastina, Bucuresti.

Titlul trivial este de fapt o reclama a fabricii de drapele si stindarde, plasata, voit sau nevoit, pe DN 1 Bucuresti-Ploiesti, la intrarea in capitala. Sa stie omul, ori care ar fi el, cum stam cu sentimentele noastre, o aluzie directa la situatia politica interna si externa. Nu pot reactiona altfel la vederea cestui spot publicitar, chiar daca drapelul „falfaie“ in vant, golul de aer provocat de aceasta pornopublicitate il lasa sa atarne mort de catargul  de care a fost arborat.

Calatoresc de data aceasta cu masina, 1600 km departare de locul unde sunt acasa, in occident. Prima mie de km  traverseaza doua tari jumate in mai putin de noua ore, un fleac pentru doi conducatori auto ce se schimba la fiecare trei ore. Restul de 600 l-am parcurs pe ruta de sud dupa un stop necesar la Lugoj  unde inoptam si ne refacem puterile pentru ultima batalie rutiera care sa ne aduca la Bucuresti. Hotelul din localitate gol, sala de mese a restaurantului goala si ea in pofida faptului ca e deservita de un ospatar foarte serviabil si de un bucatar excelent. A doua zi, dumineca,  pe valea Timisului si Cernei, incepe lupta pentru fiecare metru de teren ce trebue sa ne asigure inaintarea catre destinatie, sirul de camioane  inmatriculate in Serbia si Bulgaria fiind interminabil si impiedicand un rulaj la o viteza ceva mai eficienta. Cu chiu si vai ajungem dupa doua ore la Dunare, si inaintea schimbului de volan facem un popas la „Casa Sarbilor“, amplasata idilic pe malul fluviului European . Suntem luati in primire la intrare si condusi la masa.Pe drum primim o lista  cu meniurile posibile la preturi moderate. Stupoare la nota de plata : valoarea ei de trei ori mai mare decat ce scria in lista inmanata noua de ofiterul de serviciu ce ne-a condus la masa. Un tric sarbesc ? Intreb ospatarul si ne raspunde ca am comandat dupa cartea cu poze si nu dupa lista pe care o indepartase uimitor de repede dupa ce ne-am asezat la masa. Iar „in poze“ portiile sunt mai mari si logic si mai scumpe. Si cafeaua si ceaiul, intrebam noi , Da si acele sunt in poze mai mari decat pe lista de la intrare. De asemenea obraznicie iti ramane mancarea in gat asa ca o luam rapid in loc fara  lamentari suplimentare.
Surprind placut tronsoanele rutiere ce ocolesc Orsova, Drobeta, Craiova pana in drum catre Slatina merge totul ceas, mai bine ca pe vremuri. La Slatina n-au mai ajuns banii statului si ne chinuim pe deal si serpentine spre Pitesti. Sigur, popasul „ Stejarul“ sare in calea celui a carui tinta este drumul, si facem popasul de rigoare pentru schimbarea conducatorului. Cu aceasta ocazie ambientul imbie la mai mult, deci hai  niste mici de „oae adevarata“ – ori ce-o insemna aceasta – o pastrama de oae, fara vine daca se poate, si mustul de rigoare. Pastrama s-a servit plina de vine, asa ca deabea puteai s-o morfolesti in gura, micii cu gust ranced de oae si garnitura erau reci, doar mustul corespunzand cat de cat amintirilor si imaginatiei noastre despre acele mustarii care in anii 68 , imnpodobite cu stuf si mireasma pastramei la gratar, faceau onorul deschiderii anului studentesc si caderii primelor frunze ruginii. Plecam treisferturi deziluzionati de calitatea bucatelor si inghitim in sec pe ultimele serpentine pana la autostrada Pitesti-Bucuresti unde putem rula civilizat si la limetele vitezei legale pe care nu o respecta de fapt nici un conducator autohton.
Despre traficul rutier in Romania imi permit o observatie : Holocaust curat ! Se merge ca la Stambul, adica, fereste fata, ce e in urma mea, mi se falfaie ! Reguli de circulatie, indicatoare de viteza sau de alta natura rutiera ? Doar pentru prosti sau cei nestiutori ai realitatii rutiere romanesti.Restul, adica 99% din conducatorii auto locali li se falfaie! De exemplu: stau parcat pe Blv. Carol 1 la intersectia cu Calea Mosilor. Amiaza mare, trafic si mai si. Langa mine ruleaza incet o masina a politiei asteptand verdele pe primul din cele trei semafoare din intersectie.Langa si dupa ea un card de masini. Schimbarea de culoare a semaforului produce un racnet de taur injunghiat al motoarelor care demareaza bezmetic aruncandu-se in drum catre Piata Rosetti, in frunte cu masina de politie. Toti trec pe rosu la urmatoarele doua semafoare de parca acestea ar fi inexistente.Ma uit cu stupoare si astept parca ca prima masina din coloana sa afiseze un deget aratator in sus. Depasind masina politia la intrecere, care pe care, tantosul conducator al unei Daciei Duster scotea vizibil fum pe nas si pe gura nu doar din teava de esapament. Aceeasi intersectie cateva minute mai tarziu. Traficul, parca si mai intetit curge fluent cand observ cu stupoare cum o persoana, tragand dupa ea un carucior cu un plod invelit precar in niste zdrente, trece neabatuta pe mijlocul drumului, ca pe tarla, oprind sirurile de masini din toate partile. °in orice metropola din Germania i-asi fi dat inca doua secunde de viata, dar uite cum pe cel care i se falfaie  il ajuta si Dumnezeu sa treaca strada in mod neregulamentar.
Nu pot incheia observatiile rutiere fara sa mentionez Circa financiara a sectorului 1 din strada Roma. Lupta ce sa da aici pentru un loc de parcare, ori unde, chiar si prin ograda oamenilor daca s-ar putea, e indescriptibil. La o autoritate, unde merg nu numai oamenii dintr- un sector al capitalei, dar si toti cei veniti cu fel de fel de „chestii“  impozitare nationale si internationale, si oameni din strainatate, traficul rutier bucurestean atinge apogeul haosului necontrolat decat din cand in cand de catre o patrul a politiei, careia nu-i ramane decat o slaba miscare din umeri ca rezultatul acestei situatii iremediabile. Pasivitatea politiei rutiere in general poate fi numita „de pomina“. Asemenea stari rutiere si stradale ar fi un izvor nesecat de venituri majore pentru orice municipialitate occidentala, doar in Bucuresti nu, de parca edilii capitalei si politia s-ar fi solidarizat cu alandala a traficului. De fapt lor „li se falfaie !“
 In tara o perioada electorala fierbinte. In orice cafenea se aude : l-am vrea, dar neamtul   n-are nici-o sansa. Si-a facut sase case din banii luati pe meditatii. In plic sau pesini, pe mana, il intreaba un ziarist. Discutia ma lasa rece, dupa ce vizionez in fiecare zi la televizor m-apuca greata : Noua mebrii de guvern mituiti de Microsoft, un ziarist, agent acoperit, bagat la zdup. Mii de Euro bagati in case, ceasuri, terenuri in valoare de cateva milioane, cica spala banii din afacerea „Petrom“ ?! Si asa in fievare zi alt nume, alta fata alt personaj care a sau fura, care e dat pe mana parchetului de cercetare, hotie cat cuprinde in aceasta tara pe care Dumnezeu a inzestrat-o cu detoate doar cu politicieni gospodari nu. Si peste tot reclama, reclama si iar reclama „REGIO“ sponzorizata de UE si repetata pana la exasperare de actorul Victor Rebengiuc : Din zori si pana-n seara construim o tara ! Calatoria continua! Ma apuca rasul. Ce-or construi oamenii astia daca in fiecare seara la televizor mai aflam de unul care si-a bagat mana pana la cot ? Daca „li se falfaie la toti  ?
Citez impresia domnului Alin Fumurescu, care preda filosofie politica la Indiana
University-Bloomington :
„Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toatatara pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cat mai mare si cat mai repede.“
Leaganul copiilor de langa arcul de triumf, vestitul loc de unde securitatea lui Ceausescu isi recruta viitorii membrii .Azi locul unde se elibereaza pentru toti cetatenii straini actele civile internationale de identitate. Coada pana afara din cladire, multe voci iritate ca trebuie sa vina a nu stiu cata oara pentru a rezolva treaba. Majoritatea din Republica Moldova, care cer eliberarea de acte romanesti ca sa poata pleca la munca in occident. Si evrei care se reintorc in tara din partile unde statul islamic, razboiul civil din Siria au devenit un pericol iminenent.Dupa mai mult de doua ore de asteptare ne vine randul si nou sa ne solicitam copiile internationale dupa certificatele de nastere si casatorie pe care am fost obligati sa le predam la plecarea din tara in 1980.Avem copii legalizate.Functionara de serviciu e nervoasa. Ochii spun totul, gesturile nervoase, agitatia ei la paroxism. Degetele ei purica fiecare litera in parte a actelor mereu mai nervos ca nu gaseste ceva de reprosat. Ceva imi aminteste de vamesa de la Otopeni din ziua plecarii definitive din tara care ne „pieptana“ la fel. Sau cei de la vama din Nadlac si Episcopie cand ne-au intors din frontiera inapoi. Pe spinare curge „un rau rece mititel .Deoadata gaseste „buba“ : pe copia legalizata a actului meu de nastere emisa la plecare sta scris unul din prenumele pe care-l nu-l folosesc niciodata : Alexandru, pe buletinul german de identitate insa Alexander ! Un zambet victorios urmat de gestul ei prin care imi impinge surizand mefelic actele inapoi. V-ati naturalizat ! V-ati schimbat numele ! Ne trebue actul respectiv sau scuza tradusa, notariata si apostilata a autoritatilor germane daca au gresit numele.Spun ca sunt la o autoritate romaneasca si cer un document international in trei limbi iar numele Alexander-Alexandru poate sa-l scrie cum vor. Vorbesc la pereti.Nici nu ridica ochii la mine , i se falfaie cu alte cuvinte.Plec fara sa rezolv actul. Cineva imi spune ca trebuia sa „dau ceva“ fara de care nu se rezolva treaba. Ma gandesc cu groaza ca sotia trebue sa deschida o succesiune si sa vinda un apartament. Cui si cat trebuie sa dam ? Dar am aflat cum se rezolva treburile. Trebuie sa dai ca altfel fac serviciu dupa tarife si orare legale. Astfel ca ne conformam si dupa doua saptamani avem deja mai mult de jumatate din droaia de documente pentru succesiune si vanzare. Si dupa mai mult de 500 km parcursi de la o autoritate la alta, printre drumurile la notar si nenumaratele „apostilari“ cerute, ne bucuram ca avem jumatate din „dosarul de casa“  cu actele necesare. Peste tot insa aceleas maini intinse, altfel nu misca nimic !
In ziua a 16.-ea nu mai am aer sa respir. Vreau acasa in Germania altfel ma-groapa acolo.Vreau inapoi in civilizatie, departe de agitatia acestei capitale europene care nu-mi ofera decat stress, agitatie, alergatura si un trafic rutier printre sinucigasi si amputati mintali. Ne facem valizele si plecam la Poiana Brasov. „Casa Viorel“ ne intampina cu serviciii ireprosabile si Coliba haiducilor cu un meniu de zile mari. Sunt semne ca se poate si altfel decat sa stai cu mana intinsa si sa ti se falfaie. Daca muncesti din zori si pana-n seara poti sa construiesti o tara. Altfel hotia continua !

Fürth/Germania, 19.10.2014

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page