Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Chestiuni delicate


de Andrei Marga
 
In campania prezidentiala 2014 din Romania s-au ridicat trei chestiuni delicate: este pregatit cineva care a lucrat numai in provincie pentru principala functie in stat? se cuvine sa devina presedintele tarii membrul unei minoritati etnice? poate fi un lutheran, intr-o tara majoritar ortodoxa, acel presedinte?
Aceste chestiuni au fost puse atat de vehement la un moment dat, chiar de catre persoane cu raspunderi publice, incat pareau sa fie hotaratoare. Electoratul le-a dezlegat, insa, cu o buna intuitie, ceea ce este deja un fapt istoric, cu siguranta. Romania nu s-a lasat la remorca prejudecatilor. Numai ca, asa cum stim, democratia nu se reduce la fapte implinite, ci pretinde lamuriri rationale.
In tara noastra, suntem obisnuiti cu recrutarea din Bucuresti a liderilor de la varf. Rareori izbuteste cine nu este un „escu". Inainte de a ajunge in pozitii de decizie, multi dintre cei din provincie au trecut printr-un fel de stagiu prealabil in capitala. Si alte tari au aceasta traditie chestionabila, dupa cum sunt tari in care oameni consacrati in provincie cuceresc direct functiile de varf. In definitiv, multi presedinti americani (Carter, Reagan, Clinton in vremurile mai noi) veneau din pozitia de lideri din afara capitalei federale, la ca si unii premierii italieni sau francezi. Pe de alta parte, de multe ori este o binefacere sa vina cineva din afara establishment-ului, care schimba o directie de evolutie.
Pe buna dreptate, numerosi dintre cei care au urmarit prima dezbatere televizata a celor doi candidati la presedintia Romaniei si-au dat repede seama ca in fapt nu este, cum ne-am fi asteptat, vreo competitie intre un orizont larg si unul provincial. A fost, de fapt, o confruntare intre abilitati activistice si onestitate. Nu orizontul de cunoastere, mai larg sau mai restrans, distingea candidatii, ci cu totul altceva: disponibilitatea de a se angaja pe alta ruta decat cea pe care, din nefericire, politica romaneasca stagneaza de ceva vreme si care inseamna duplicitate, reducerea competentei la descurcare, preferinta pentru insi slab pregatiti si saracia de idei.
Aceasta nu inseamna ca pe noul presedinte nu-l asteapta un efort enorm pentru a-si satisface mandatul. Efectiv, este de regandit cam totul in tara, daca este ca deviza „Romania lucrului bine facut" sa devina realitate. De pilda, autoritatile nu si-au lamurit nici acum ce este de facut intr-o economie globalizata, spre a nu condamna tara la perpetue crize. Apoi, trebuie impulsionata o cuprinzatoare refacere a legislatiei, de la Constitutie, trecand prin legile organice, la alte legi. Nici o lege organica de astazi nu da rezultatele de care este nevoie, fiind lovita de erori de toate felurile. In plus, se cere o politica externa care sa nu mai fie mimetica si stearpa, precum cea din anii din urma, ci sa inoveze si sa aduca beneficii perceptibile. Peste toate, regula „omul potrivit la locul potrivit", fara de care nici o societate nu s-a normalizat, va trebui pusa in aplicare fara coruptia devenita endemica.
Chiar si numai aceste mari capitole cer o pregatire a candidatilor ce excede cu mult ceea ce ei au etalat pana acum. Ele cer echipe in mod real pricepute, care cunosc tara si o pot pune in miscare. Caci, din nefericire, nici dezvoltarea, nici modernizarea nici intampinarea globalizarii - ca sa reducem la trei orizonturi ceea ce este de facut - nu gasesc Romania cu lectiile facute. Iar confuzia valorilor - care a inundat-o si in virtutea careia oricine face ceva este improscat repede de neispraviti - ii impiedica orice pas inainte.
Faptul ca un minoritar (etnic) ajunge in fruntea unei tari nu mai este o surpriza. Istoria moderna este plina de exemple celebre (de la Disraeli, daca vrem, la Atatürk sau, in zilele noastre, la Rousseff). In sistemele democratice, aceasta eventualitate nu este exclusa. Se cuvine adaugat ca cine ajunge sa concureze la o functie nu ameninta sa ocupe locul altuia, cum s-a mai crezut in campania recent incheiata. Democratia bine inteleasa nu opereaza de fapt cu algoritmi. De aceea, in 1998, Klaus Johannis, desi venea din Forumul Democrat al Germanilor, o formatiune cu doar 8% pondere in populatia locala, a putut fi numit inspector general scolar la Sibiu, iar apoi Conventia Democratica i-a dat, in aceleasi conditii, sustinerea pentru a a deveni primar. Nu s-a procedat algoritmic, iar aceasta s-a dovedit a fi solutia matura.
Nu insist asupra argumentului lui Nicolae Iorga, care observa judicios ca interferenta popoarelor din regiunea europeana in care ne aflam face ca natiunile sa poata fi distinse mai curand dupa limba. Vreau sa aduc in fata un fapt prea putin discutat la noi: contributia creatoare a comunitatii germanilor din arcul Carpatilor, care a intrecut totdeauna, de departe, ponderea lor demografica. Dupa epoca romana, sasii au fost cei care au dat profil Transilvaniei in cadrele europene si au legat-o de Occident (cum ne arata Harald Zimmermann, Siebenbürgen und seine Hospites Teutonici, Böhlau Verlag, Köln, Weimar, Wien, 1996). Ei au dat unul dintre primele sisteme scolare organizate riguros din Europa (Heinz Brandsch, Haben die Siebenburger Sachsen das erste allgemeine Schulwesen gehabt?, Hermannstadt, 1931). Din randul lor s-au ridicat devreme rectori ai universitatii din Viena si invatati renumiti ai regiunii. Ei au dat inovatii tehnice recunoscute universal, de la Meissner la Oberth (cum ne arata Hans Barth, Von Honterus zu Oberth..., Bukarest, 1980). Ei si-au asumat initiative culturale in premiera (de pilda, crearea primei reviste de literatura comparata, cum ne spun cercetatori americani). De la aproape un milion in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, sasii si svabii au ajuns - datorita deportarilor si emigrarii - la cifra de azi. Micsorarea comunitatii germane a adaugat de fapt - dupa diminuarea comunitatii evreilor romani, datorita holocaustului si emigrarii, a doua mare pierdere a Romaniei postbelice, de care tara noastra se resimte si acum.
Peste toate, intre timp lumea s-a schimbat mai mult decat se ia in seama, incat dimensiunea demografica si teritoriul in sine au importanta majora impreuna cu alte coordonate. Punerea in lucru a capacitatii creatoare si contributiile efective conteaza de asemenea.
Foarte probabil, odata cu alegerea din 16 noiembrie 2014, se priveaza de suport acuzarea „nationalismului" autohton, care a ramas plina de clisee. Romanii au aratat ca pot proceda conform valorilor universale. Pe de alta parte, acum se vede limpede ca Georg Weber (in monumentala sa monografie Die Emigration der siebenburger Sachsen..., Böhlau, Köln, Weimar, Wien, 2003) a avut dreptate cand lasa deschisa intrebarea daca prezenta germana in arcul Carpatilor se incheie dupa opt sute cincizeci de ani, cum spuneau neincrezatorii. Fondatorul Forumului Democrat al Germanilor, Paul Philippi, a reluat, totusi, nu cu multi ani in urma (in volumul Weder Erbe noch Zukunft?, Honterus, Sibiu, 2010), doua intrebari grave: se mai poate pastra mostenirea saseasca? Se mai poate construi un viitor pentru comunitatea germana in Romania? Nu sunt intrebari usoare. Aproape sigur, la incheierea alegerii prezidentiale din Romania lui 2014, invatatul istoric si pastor va trebui sa scrie o noua carte.
Unii, laici sau credinciosi, au insistat pe ideea ca cine nu este ortodox nu s-ar cuveni sa aspire la functia suprema intr-o tara majoritar ortodoxa. Punerea transanta a conditiei a starnit spiritele. O parte a alegatorilor, se poate banui, a acceptat conditia, dar alta, cea mai mare parte, a nesocotit-o. Raspunsurile date explicit nu au fost multumitoare nici intr-un caz, nici in altul multumitoare.
Nu mai este un raspuns suficient, ci mai degraba sumar (chiar daca in parte justificat) acela ca statul este secularizat. Este un raspuns ce ocoleste veritabila problema. Caci nu putem impiedica oamenii sa puna chestiunea religiei in calitate de cetateni ai statelor secularizate. Stim, deja din iluminismul german, in mod exact de la Moses Mendelsohn, ca nimeni nu poate cuceri fortareata convingerilor unui om. In fapt, oamenii nu sunt cetateni doar cu o jumatate a fiintei lor. De altfel, secularizarea nu poate opri cetateanul sa aiba optiuni religioase si sa le exprime public, chiar in chestiuni ale vietii publice.
Discutia in spatiul public despre afilierea convingerilor ar trebui sa ramana insa politica. Dar daca, totusi, aceasta discutie urca la religie, atunci nu suficienta de sine reprezinta solutia. Nu duce departe, cultural vorbind, obstinatia de a socoti ca cei care au alta confesiune decat tine nu pricep adevarul. Pe de alta parte, ca parte a crestinatatii, nici ortodoxia nu discrimineaza oamenii, ci-i integreaza in comunitatea bazata pe smerenie si iubirea aproapelui. Autenticitatea credintei se confirma in crestinism in preocuparea de a-l cuprinde pe celalalt in cercul vietii tale.
Dincolo de aceasta, ar trebui insa luata la cunostinta contributia lutherana, a protestantismului in general, la modernizare, inclusiv in Romania. Din pacate, sintezele istoriografiei nationale nu reusesc decat prea rar sa incorporeze rezultatele cercetarilor valide intreprinse in afara tarii sau in institutele minoritatilor. Sa mai spunem ca protestantismul a initiat si desfasurat (de la Reimarus, trecand prin David Strauss si von Harnack, la Sanders) impunatoarea cercetare a lui „Isus istoric", fara cunoasterea careia un crestin - fie el catolic, ortodox sau protestant - se priveaza de imensa cultura de astazi a credintei sale?. Nu cumva chiar mari teologi protestanti (precum Jürgen Moltmann in relatia cu Dumitru Staniloaie) au vehiculat in actualitate varfuri ale teologiei ortodoxe? Nu cumva cea mai mare parte a teologilor ortodocsi de astazi au studiat in spatiul germanofon, majoritatea la facultatile de teologie protestanta? Peste toate, Rusia nu a devenit mai putin ortodoxa avad in frunte, nu de mult, un patriarh prestigios de sorginte germana si nimeni nu a pus problema in alti termeni decat in cei ai consecventei credintei.
Discutia despre confesiunea candidatilor la demnitati publice - daca este sa aiba loc - ar trebui facuta, in orice caz, cu o cultura crestina adusa la zi. Sub alt aspect privind lucrurile, subiectele religioase au nevoie de o anume gravitate cand sunt aduse in spatiul dezbaterii publice si nu ar trebui lasate pe mana unor propagandisti de ocazie. In definitiv, chiar in maxima protestanta „sola scriptura" este o invitatie la opinia cea dreapta, dar la o opinie dreapta ce duce la nevoie dincolo de conventiile traditiilor si se deschide continuu spre cunoastere.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page