Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Concluzii la Nobel


de Andrei Marga

Unul dintre premiantii Nobel pentru chimie din 2014 a parcurs scoala generala si, apoi, un an la liceul german din Timisoara, incat suntem stimulati sa reflectam asupra starii educatiei si cercetarii stiintifice din Romania plecand de la exemplul lui Stefan W. Hell. Nu este singurul, George Palade, Elie Wiesel, Herta Müller fiind alti premianti Nobel cu radacini in Romania, dar consacrati in alte tari.
Premiul Nobel, stim prea bine, incununeaza realizari de varf si este, ca prestigiu, maximumul premiilor existente. Nu inseamna deloc ca cel care nu ia Nobel nu poate fi, de fapt, un varf, mai cu seama ca aceste premii nu se acorda decat in cateva discipline. Pe de alta parte, procedurile (de pilda, unanimitatea voturilor in organismul care decide in unele cazuri) duc adesea la rezultate mai putin favorabile personalitatilor celor mai profilate, care intrunesc anevoios, prin natura lucrurilor, consensul.

In orice caz, pare mai sigura decantarea varfului in stiintele experimentale, datorita posibilitatilor mai mari de a masura contributia. Ea este in discutie in literatura sau in sfera servirii pacii (domenii in care lui Bergson, Camus, Sartre, Gorbaciov sau Valesa li s-a acordat pe drept prestigiosul premiu, dar unui, sa spunem, Ratzinger sau Habermas sau Attali, care au schimbat, cu siguranta, situatia argumentarii din lume, in favoarea unui umanism improspatat cu noi viziuni, inca nu!). Mai presus de toate, obtinerea premiului Nobel este o performanta exceptionala, iar experienta laureatilor este luata justificat ca baza pentru reflectii.

Ce concluzii ne permite sa tragem premiul Nobel din 2014 obtinut de profesorul Stefan W.Hell de la renumita universitate din Göttingen (Germania)? Consider ca este vorba de o evaluare privind educatia generala din Romania, alta privind invatamantul german care a inflorit odinioara in jurul Carpatilor, una relativa la ceea ce are de facut universitatea ca institutie, una cu privire la cercetarea stiintifica, iar peste toate, o concluzie cu privire la criteriile evaluarii cercetarii stiintifice. Sa detaliem.
Plec chiar de la interviul lui Stefan W.Hell, redat de ziare romanesti. Savantul aminteste educatia generala pe care a parcurs-o in Romania, asistata de buni profesori (profesorul de fizica fiind socotit „fantastic"!), care a contat „foarte mult" in compunerea carierei sale. El lauda aceasta educatie pentru ca „i-a insuflat interesul si pasiunea pentru stiinta".

Putem conchide, pe baza marturiei sale si, desigur, si pe baza altor confirmari, ca invatamantul general din Romania a avut o calitate de care nimeni nu s-a putut plange cu motive temeinice cata vreme s-a orientat spre cultivarea interesului elevilor pentru cunoastere. Aceasta nu inseamna ca invatamantul general nu trebuie reformat si adus la nivelul exigentelor contemporane. Cu siguranta, el trebuie reformat. Dar nu se poate construi nimic solid in educatie eludind interesul elevilor, iar profesorilor le revine misiunea, deloc usoara, de a destepta interesul pentru cunoastere al varstelor mici. De aceea, se poate spune din nou, cu argumente intarite, ca invatamantul orientat spre „competente", pe care Romania l-a legiferat in 2011 ca efect al incompetentei celor care au impus legea, nu poate da rezultate si nu va da, caci vrea sa construiasca educatia elevului in afara interesului sau pentru cunoastere. Legea educatiei, adoptata fara dezbatere parlamentara in 2011, este o carcasa stramta, aproape mutilanta, pentru educatia elevilor nu numai pentru ca dizolva - precum in politicile compromise ale educatiei din anii 1930 - „abilitatile de baza" si „educatia pentru valori" in ceea ce se inchipuie ca sunt „competentele", ci si pentru ca nu cladeste pe interesele de cunoastere ale elevilor desteptate de profesor. De aceea, profesorilor care cer continuu cat mai multe ore, fara alt orizont, este din nou ocazia sa li se aminteasca importanta preocuparii pentru ca elevul sa-si puna in miscare interesul. Pedagogia axata pe dezvaluirea interesului de cunoastere al elevilor se dovedeste din nou incomparabil superioara.

Educatia generala este mai buna in Romania datorita unor initiative de organizare luate in timp, legate, intre altii, de Spiru Haret sau Constantin Angelescu (de exemplu, introducerea bacalaureatului sub inspiratie franco-germana, care a structurat pe o mare suprafata curriculum-ul). In Transilvania, organizarea s-a bucurat si de alte traditii acumulate istoric. Stefan W. Hell ne aminteste, prin reusita sa, de valoarea liceelor germane din tara noastra - cele cu traditie catolica din Banat si cele cu traditie evanghelica de la Brasov, Sibiu, Sighisoara, Medias, Bistrita si altele. Din pacate, la noi s-a discutat putin despre invatamintul german de pe teritoriul actual al tarii, iar istoricul sau cel mai calificat, profesorul Walter König, ramane necunoscut chiar si printre istorici si pedagogi (in pofida monumentalei sale scrieri Schola seminarium rei publicae. Aufsätze..., Böhlau, Köln, Weimar, Wien, 2005, una dintre cartile fundamentale scrise vreodata despre invatamintul din Romania). In 1998, spre ilustrare, am sustinut la Academia Romana o conferinta despre opera lui Honterus, dupa care mai multi specialisti de referinta ai tarii ma intrebau de unde se pot lua informatiile!

Performantele de recunoastere universala din stiintele tehnice, istoriografie, literatura comparata, calculul zborurilor cosmice, atat de impresionant reconstituite de istorici demni de incredere ai Transilvaniei, precum Harald Zimmermann (cu volumul sau, plin de surprize informationale, Siebenbürgen und seine Hospites Teutonici, Böhlau, Köln, Weimar, Wien, 1996) sau Paul Philippi (cu Weder Erbe noch Zukunft?..., Honterus, Sibiu, 2010), sunt inconjurate de tacere. Noul premiant Nobel, cu ascendenta scolara in Banat, confirma inca o data o experienta scolara inovatoare recunoscuta international, nu numai a Romaniei, nu doar a germanilor, ci si a Europei.

Universitatea - spune Stefan W. Hell - „trebuie sa ajute oamenii sa fie la cel mai inalt nivel". Este un adevar sigur si simplu. A urca la cel mai inalt nivel nu este o chestiune de conventie, precum in rapoartele universitare, care au indeobste tendinta de autoflatare, ci tine de conotatia notiunii de universitate.

Respectarea acestei conotatii se afla insa intr-una dintre cele mai profunde crize ale istoriei universitare, care loveste acum mai ales Europa. Criza este cu atat mai acuta cu cat venim spre Rasarit. De ce? Pentru ca aici libertatea de initiativa, in loc sa se manifeste plenar in economie, s-a dezvoltat dupa izbavitorul an 1989 intr-un sector in care, din multe motive, investitia era mica, iar castigul rapid, incat au aparut ca ciupercile unitati ce s-au botezat pompos „universitati". Aici s-a crezut ca poti deveni peste noapte „universitate" fiind, in cazul bun, un respectabil institut de profil. Aici se crede ca a deveni „profesor universitar" este o chestiune nu de opera personala in specialitate, ci de simple aranjamente administrative, iar credinta se confirma din nefericire iarasi, abundent, in anii din urma. Aici se crede ca turismul academic si prezenta la sesiuni oarecare dispenseaza de cercetarea staruitoare in laborator, arhiva sau pe teren si de elaborarea operei proprii. Aici se crede ca festivismul si flatarile de circumstanta pot substitui seriozitatea profesiunii. Concluzia la care ne indeamna noul premiu Nobel este ca cine vrea performante iesite din comun nu poate sta la orice nivel al invatamintului superior si trebuie sa se intrebe daca ceea ce face in mod curent tine de universitate sau de ceva util, dar de cu totul alt nivel.

Proaspatul premiant Nobel mentioneaza nevoia de asigurare de „conditii pentru ca oamenii de stiinta sa faca descoperiri fundamentale". Se intelege bine ca nu poti face descoperiri in stiintele experimentale fara aparatura adusa in acord cu temele si interogatiile cercetarii. In unele cazuri este nevoie de laboratoare complexe cu dotari extraordinare. Acestea implica eforturi financiare de care nu toate tarile sunt in stare. Unele laboratoare de acest fel sunt abia in cateva tari. In orice situatie, insa, efortul de dotare trebuie precedat de interesul intens al cercetatorului si, desigur, de precizarea problemei ce se investigheaza.

Cu cativa ani in urma, l-am avut ca oaspete pe consilierul pentru legatura cercetarii cu insustria al presedintelui Ronald Reagan. Acesta, dupa ce a vizitat laboratoarele experimentale ale universitatii clujene, a facut o remarca de neuitat: „sunteti supradotati, dar lipsesc temele de cercetare si, cum imi pot da seama, o strategie nationala a cercetarii". Intr-adevar, un aparat foarte scump de masuratori in microcosmos era la Cluj-Napoca, la acel moment, in vreo trei exemplare, in vreme ce intr-o universitate germana de prima linie un astfel de aparat se cumpara dupa ce este bine stabilita problema ce se cerceteaza. Concluzia este ca echiparea extraordinara a laboratoarelor de mare performanta trebuie sa preocupe autoritatile, pe fondul insa al unui interes lamurit al cercetatorilor pentru dezlegarea de probleme.

Stefan W. Hell vorbeste de nevoia de a crea „institute de clasa mondiala". Formula este cunoscuta, dar suna mai bine cand este rostita de o personalitate din clasa cercetatorilor de rang mondial. Imediat intervine, desigur, discutia asupra criteriilor pentru departajarea „clasei mondiale". In Romania actuala, bunaoara, sunt in vigoare criterii cantitative (efectivul de publicatii in reviste si edituri cu anumita cotare). Nu este rau ca sunt astfel de criterii, dar este rau daca criteriilor „clasei mondiale" le scapa doua lucruri de importanta hotaratoare: originalitatea (care este descoperirea, creatia sau inventia?) prezenta in publicatiile elaborate si impactul (in ce sens amelioreaza practicile de pana acum?) solutiilor in viata oamenilor. Or, vedem bine ca Stefan W. Hell ia premiul Nobel pentru ceva cu mare impact, inclusiv tehnologic. Concluzia este ca Romania nu ar trebui sa defileze cu criterii stabilite acum trei-patru ani de persoane sarace cultural, obsedate vizibil mai mult sa urce in ierarhia formala dintr-o universitate sau alta, decat de mersul cercetarii stiintifice din tara, in relatie cu nevoile oamenilor.

Spus direct, cu cantitatea enorma de articole triviale (pentru publicarea carora mai nou este destul sa se plateasca!), de cercetari care nu rezolva vreo problema, cu cercetatori care nu inteleg ca cercetarea stiintifica incepe cu formularea unei probleme si cu o multime de institute care se ocupa mai mult de publicat, decat de descoperiri sau inventii - asadar, cu toate acestea la un loc, va fi greu sa se faca un pas inainte. Concluzia ce revine din nou este ca pasul inainte se cuvine facut intr-o buna zi, dar pentru a-l atinge va trebui sa se revina la intelegerea profunda a legaturilor dintre problema, cercetare, descoperire si cultura. Altfel, la incheierea fiecarei sesiuni de decernare a premiilor Nobel, se va spune precum copilul din clasele primare: „Azi era sa iau un zece."


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page