Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cum se administreaza?

de Andrei Marga
Coordonatele administrarii universitatii clujene in cele patru mandate de rector si in mandatul de presedinte al Consiliului Academic, pe care le-am exercitat in intervalul 1993-2012, pot fi rezumate pe mai multe puncte de interes.
Astfel, principalele coordonate sunt nevoia de reforma neintarziata a educatiei pentru a depasi neajunsurile trecutului si a pregati Romania pentru intrarea in Uniunea Europeana si Alianta Atlanticului de Nord; aplicarea si in tara noastra a sistemului modern al finantarii globale a universitatilor; proclamarea constitutionala a autonomiei universitare si consacrarea ei prin reglementarile guvernamentale din prima parte a intervalului; imperativul largirii posibilitatilor de a studia in invatamantul superior pentru tinerii din tara avand in vedere ramanerea continua in urma a Romaniei la indicatorul studentilor dintr-o cohorta si la indicatorul absolventilor de studii superioare din populatie; nevoia maririi impactului cercetarii universitare asupra dezvoltarii indigene; datoria obtinerii noii recunoasteri internationale a universitatii clujene, avand in vedere traditia transilvana; imperativul exigentei sporite la examene si la orice forma de verificare si de validare profesionala, pentru a inlatura cedarile paguboase ale universitatilor din tara; nevoia de a crea o noua elita profesionala.

In raport cu reperele mentionate s-au elaborat si implementat initiative, adesea in premiera nationala. Arhivele stau la dispozitie, ca proba, incat nu voi face aici o listare. Vreau doar sa raspund la intrebari care s-au pus pe parcurs si raman instructive si astazi.

Cum sa faci performante universitare intr-o tara saraca? Argumentul meu a fost acela ca, mai ales in ultima decada, Romania a intrat, datorita diletantismului si abuzurilor decidentilor ei, in cea mai grava criza a istoriei ei moderne - o criza cuprinzatoare, a economiei, administratiei, a politicii si celor care fac politica la noi, a ideilor, a motivatiei. De aceea, intrebarea se acutizeaza. Este limpede ca suntem intr-un cerc vicios: tara este saraca in multe privinte, incat nu permite schimbari rapide, iar fara schimbari adanci nu poate iesi din saracie. Ce este de facut?

Raspunsul meu este ca cercuri vicioase apar in multe sectoare ale realitatii romanesti atunci cand se vrea schimbarea ei. De pilda, nu poti schimba legile cu unii parlamentari actuali, dar nu poti avea alti parlamentari daca nu schimbi legile. Sau nu poti asana societatea fara educatie, dar o noua educatie trebuie sa o genereze societatea existenta! Putem starui oricat asupra cercurilor vicioase, fara sa gasim o iesire facila. In fapt, intr-o societate deschisa iesirea din oricare cerc vicios nu poate fi decat democratia. Nu mai putina democratie, apeland la tot felul de vatafi sau gaselnite, cum se face in Romania actuala, ci mai multa democratie, adica raspunsuri bine elaborate si discutate public constituie solutia. Sub acest aspect, dintre cei care au reflectat la noi asupra iesirii din cercurile vicioase, Virgil I. Barbat avea (vezi cel putin cartea sa Dinamism cultural, Cluj, 1926), dreptate: doar cu noi pasi pe calea unei democratii ce nu niveleaza opiniile si persoanele se poate inainta. Consecinta: cine conduce institutii publice trebuie sa fie capabil sa conceapa solutii si sa le supuna fara ezitare examinarii si deliberarii argumentative, pentru ca apoi sa le aplice.

Cum se poate face in asa fel incat sa se evite atat populismul cat si impunerea autoritara a deciziilor? ?i in Romania trebuie facuta in sfarsit distinctia clara intre nivele diferite implicate in relatia dintre reflectia profesionalizata si decizia de actiune. Este vorba de cel putin trei nivele: elaborarea deciziei pe baza informarii cat mai largi cu putinta si a prelucrarii conceptuale calificate; punerea in dezbatere publica si critica argumentativa a solutiei; adoptarea deciziei de actiune si implementarea ei cu toate energiile. Primul nivel presupune competenta, al doilea dezbatere, al treilea hotarare. Daca primul nivel este firav, apare populismul, daca al doilea este slab pericolul este autoritarismul, daca al treilea nu functioneaza avem de a face cu ineficienta. Trebuie realizata fara cusur performanta specifica de la fiecare nivel.

Ce se poate face in conditiile unei legislatii plina de improvizatii si incoerenta, cum este cea din Romania? Drept constatare din propria experienta, as spune ca legile din tara noastra ar trebui redate juristilor spre elaborare si formulare. Este prea mult diletantism in materie, care se acopera cu pretentia ca cel care detine puterea poate face orice. Nu este democratica nici credinta ca cel de la putere nu e supus vreunui control public cat are puterea si nici convingerea ca „seful si face echipa" cat este sef. Democratiile mature nu lucreaza cu astfel de vederi primitive. In orice caz, sunt prea elementare lacunele de conceptie, de logica, de limbaj din legile noastre, dupa cum acestea sunt prea putin legate de interesul public (si nu de interesul unor grupuri care de dau drept public!) si prea disponibile la schimbari si chiar la adoptari pe cai lipsite de legitimitate (incropiri de majoritati in pofida alegerilor, asumari de raspunderi, ordonante de urgenta etc.), cum se observa copios pe reglementarile ultimei decade.

Ca rector am prins perioade, cum a fost cea de pana in 1995, cand a lipsit legislatia. Am folosit ocazia, cum se poate observa pe documente, pentru a inova. Am prins apoi perioade in care legislatia nu sprijinea destul reformele necesare. Am examinat aceasta legislatie din perspectiva exploatarii posibilitatilor ei si am folosit-o. Nu da rezultate incalcarea legislatiei si, din multe ratiuni, trebuie evitata. Am prins perioade cu legislatie retrograda, cum este cea actuala. Ca rector trebuie sa reactionezi argumentat, reprezentandu-i pe ceilalti si pe tine, chiar daca lumea din jur pare a surzilor, si sa cauti sa convingi oamenii de buna credinta. Nu exista dispensa de la obligatia argumentarii nici in cea mai dificila situatie, sub conditia ca argumentele tale sa fie in serviciul interesului public. Cat timp nu privatizezi in nici un fel interesul public poti sa ai incredere ca argumentarea ta va castiga in cele din urma terenul.

Ce este de preferat: sa aplici cu fermitate hotarari ele unui centru, propriile hotarari sau sa asiguri autonomie? Am ramas la principiul autonomiei cat mai extinse, caci numai autonomia genereaza responsabilitate. Intr-o institutie mare nu poti asuma raspunderea pentru orice si nu da rezultate asemenea asumare. Exista - si a fost mereu prezent - riscul derapajelor. De pilda, sub cupola autonomiei unul voia sa-si aranjeze toata familia in universitate, altul se angajase in programe si servicii platite incat ii trebuie o zi de patruzeci de ore sa le poata justifica, altii plagiau cu ajutorul masteranzilor, altii cheltuiesc mai mult decat facultatea lor produce, altii nu au idee cum se creeaza resursele, dar trimit nota de plata s.a.m.d. Nu exista alternativa de aceeasi valoare la autonomie, iar solutia la derapaje ramane informarea comunitatii universitare asupra a ceea ce s-a intamplat. Patologiile universitare sunt reale, iar la noi acestea prolifereaza deocamdata, intr-o perioada de grava confuzie a valorilor, dar nu trebuie dezarmat in fata lor. Se poate constata (vezi nr.10303/2008; nr.3603/2011; nr.6637/2011; nr.6624/2009 si altele) ca a trebuit sa luptam cu ele si nu am ezitat.

Respectul autonomiei nu a impiedicat interventii ale Rectoratului si Senatului pentru a orienta dezvoltarea facultatilor. S-a intervenit cu hotarari precise in serviciul consolidarii la Informatica (nr.8083/1996), Chimie (nr.13463/2001), ?tiinte Economice (2002), Drept (nr.25071/2003), Matematica (25391/2003), Litere (nr.19205/2009), Biologie (3668/2o11) etc.. Practic fiecare facultate a avut in rectorat o reprezentare si un control informat si riguros.

Trebuie preferat sistemul numirilor in functii sau cel a alegerii prin vot? Rectorul este de ales de un corp electiv cat mai larg. M-am expus alegerii de cinci ori si am castigat cu majoritati mai mult decat confortabile. Nu am avut si nu am teama de alegeri libere si de votul secret, caci m-am pregatit cu solutii elaborate temeinic si o fac totdeauna.

Nu da rezultate sistemul prevazut de legea 2011 care da rectorului competenta numirii decanilor, caci transforma decanii in simplii servitori, ingrijiti sa nu rateze numirea viitoare. Decanii sint de importanta cruciala, iar daca ei devin servitori, precum in majoritatea cazurilor din zilele noastre, acea universitate devine una de linguseala a functiilor si esueaza cu timpul.

Nu da rezultate nici scoaterea decanilor si sefilor de departamente din Senat. Asa cum arata lucrurile la noi in tara astazi, Senatul devine un fel de adunare generala a tot felul de persoane care isi spun parerea, in vreme ce decidentii ies de fapt de sub control public. Senatul nu de parerile cuiva are nevoie, ci de competente de administrare, caci universitatea nu este asociatie civica, chiar daca nu este nici intreprindere. Am preferat Senat puternic, cu decani care au opinia proprie in reprezentarea intereselor facultatilor si cu prorectori care au vocea distincta. In definitiv, am propus si prorectori care priveau altfel decat mine universitatea ca institutie, iar unii stiam ca lucreaza din prima zi sa-si creeze sanse de a accede la rectorat, ceea ce este normal. Nu m-a deranjat ambitia cuiva niciodata, dar am reactionat la lipsa de suport, in viziune si pregatire, a ambitiei, aratand ca ne hazardam.

Administratia tehnica este de ascultat sau de supus hotararilor administratiei academice? Am optat pentru administratie tehnica compusa din economisti si ingineri priceputi, care isi expun cu fermitate si onestitate considerentele profesionale, caci stiam ca gestionam cea mai complexa institutie publica din Transilvania. Nu ar fi fost de inchipuit ceea ce s-a petrecut dupa 2012, anume scoaterea din functii a unor ingineri cu rezultate excelente pentru a face loc unor nepregatiti sau aducerea in fruntea serviciilor tehnice a unor persoane docile in controlarea circulatiei bunurilor si comercializarii, care nu au de a face cu ingineria. Posturile din administratia tehnica nu ar trebui acordate niciodata dupa algoritmul politic al celor care au pus mana temporar pe decizii si in baza abuzurilor.

Sunt de preferat ritmul mai lent al schimbarilor, pentru a nu crea nemultumiri, sau schimbarile energice? La noi unii decidenti nu schimba mai nimic, voind sa fie bine cu toata lumea. Personal nu am imbratisat niciodata aceasta cale, ci am ramas proactiv. De aceea, nu m-a interesat sa devin parlamentar sau orice altceva care nu permite initiativa personala si dinamica suficienta sau le conditioneaza prea tare. Am pus si pun intreaga greutate a rolului meu in initiative de innoire si in dezvoltare semnificativa. Initiativa de schimbare bine elaborata si profunda este mereu de preferat adaptarii la situatie, oricat de aducatoare de aplauze este la noi mimarea schimbarii. Aceasta inclinatie personala a gasit teren propice in imprejurarea ca am exercitat functia de rector intr-un context care cerea reforme si o vreme a si cultivat reforme chibzuite.
Au trebuit create unitati de diferite dimensiuni pentru a profila universitatea si a o insera optim in mediul inconjurator si am creat acele unitati. La cele deja mentionate pe parcursul acestei evocari, adaug doar crearea Secretariatului General (nr.20873/2002), a Centrului de Cooperari Internationale (nr.2185/2000), a Directiunii Generale (nr.20128/2002), a Prefecturii Studentilor, a Televiziunii si Radioului UBB (nr.25292/2003), restabilirea Colegiului Academic (nr.25764/2003) si a Extensiunii Universitare (nr.2039/1997). De asemenea, crearea Marelui Senat (nr.1782/2000), a Consortiului Universitatilor Clujene (nr.25283/2003) si a Consortiului „Universitaria" al universitatilor clasice din tara.

O implicatie a exercitarii rolului de rector asa cum l-am inteles si schitat mai sus a fost obligatia de analiza continua a institutiei si a mediul inconjurator economic, administrativ, politic si cultural. Orice cadrul didactic poate vorbi despre ceva, dar aici chestiunea era abordarea la zi a uneia dintre cele mai vechi institutii, care este universitatea, intr-o societate internationala foarte dinamica, care este sau ar trebui sa fie a cunoasterii, a intelepciunii, a riscurilor, a cinismului, a vidului moral, a minciunii organizate, a mediatizarii. O institutie orientata universalist se confrunta cu o lume in schimbare, careia trebuie sa-i faca fata. Am luat in seama provocarile ce veneau din aceasta situatie si am aplicat trei optiuni. Una privea actiunea mea si consta in a absorbi abordarea universitatii ca institutie in abordarea modernitatii. A doua consta in a intreprinde eu insumi elaborarea unei conceperi a universitatii la trecerea din secolul douazeci in secolul actual. A treia consta in a intretine o dezbatere argumentativa asupra masurilor majore pe care le promovez, ceea ce insemna o interventie cvasicontinua cu analize, comparatii, argumente si contraargumente. Nu poti administra cu succes o institutie cu oameni pe care-i respecti pentru lecturile si traseul lor de viata fara a-ti explicita optiunile si ratiunile. De aici a rezultat un ansamblu de scrieri ce compun, asa cum se poate observa cu toata obiectivitatea, cea mai elaborata vedere din Romania asupra universitatii si una din cele care conteaza dincolo de granitele tarii, intr-o epoca a interactiunilor mai dense ca oricand in istorie.

(Din volumul Andrei Marga, Anii inovarii, in curs de publicare)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page