Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

APOLINIC SAU DIONISIAC?


„O cunoastere independenta de vointa poate fi conceputa;
dar o vointa independenta de cunoastere este de neconceput.
Vointa oarba nu este vointa; vointa adevarata vede bine.”
 - Benedetto Croce
   

   Termenul Apolinic provine de la numele eladic al zeului Soare - Apollo si desemneaza, conform dictionarelor, ordine, masura si armonie, caracterizat fiind printr-o contemplare senina, detasata: „lucid, rational, luminos, senin, echilibrat”. Termenul Dionisiac provine de la numele zeului pelasgo-trac al viei, vinurilor si orgiilor, Dionis (grecizat: Dionysos) fiind echivalentul roman al zeului Bacchus. Bine cunoscutele „serbari dionisiace” erau festivitati romane tinute in cinstea lui Bacchus, denumite Bacchanalia, care urmareau eliberarea de inhibitii si constrangeri sociale. Unele dictionare definesc termenul „dionisiac”: „spargerea echilibrului, lipsa de forma, rascolirea instinctelor” sau „stari paradoxale, betiile, orgiile, violenta domnind peste ratiune” etc.

   Filozoful german Friederich Wilhelm Nietzsche (1844-1900) a folosit ambii termeni si intrucat la gandirea lui ma voi raporta succint, amintesc ca s-a nascut intr-o familie protestanta, neasumandu-si valorile religioase ale familiei; s-a simtit vesnic un izolat, s-a declarat ateu si adversar al crestinismului. Considera ca toate valorile supreme ale existentei ar fi inventate, inaccesibile omului, care isi pierd vointa de putere in timp, si astfel existenta devine lipsita de sens. Cu aceasta logica si-a facut aparitia nihilismul, una din temele sale centrale. Admitea ca viata poate avea un sens, o orientare catre ceva, doar cu conditia existentei vointei de putere, care ii poate determina finalitatea, conceptul de supra-om desemnand o necesitate in personalitatea umana.

  Se considera „imoralist”,  in lucrarea „Dincolo de bine si de rau” morala fiind catalogata ca „o actiune tiranica, impotriva naturii si de asemenea impotriva ratiunii”. Lumea o impartea in casta stapanilor si masa sclavilor, fiecare detestand-o pe cealalta. Adevarul este ca Nietzsche a fost un om bolnav si boala si-a pus amprenta asupra gandirii sale. Cu toate acestea, filozoful austriac Rudolf Steiner (1861-1925) recomanda sa ne desprindem de gandirea ca geniul trebuie sa fie un om complet sanatos, vorbind totodata despre „un sambure morbid existent in personalitatea sa”, amintindu-si cum singur  recunostea ca „din boala a primit impulsul de a dezvolta in interiorul lui o conceptie despre lume optimista”. Vorbim despre optimismul fortat, ca o reactie fata de pesimismul schopenhaurian, dupa ce Schopenhauer ii facuse initierea in filozofie si Nietzsche fusese, la inceput, in admiratia sa. Lui Nietzsche ii placea tot ceea ce vestea prezenta puterii, ii displacea si renega tot ceea ce trada slabiciune. In cartea  „Nietzsche Anticristul” pe care am citit-o cu un mare dezgust, scria: „Mila impiedica legea evolutiei care este cea a selectiei”. Gandirea sa contrasta izbitor cu cea a scriitorului german J. W. Goethe (1749-1832), care analizase dictonul „cunoaste-te pe tine insuti”, sustinand ca nu trebuie sa-l interpretam in sens ascetic, prin cugetare sau autocontemplare (cum a facut-o Nietzsche), ci prin fapte: „Cauta sa-ti faci datoria si vei sti imediat ce e cu tine”.

   Gandirea lui Nietzsche a fost in opozitie si cu cea a filozofului german Immanuel Kant (1724-1804) care afirmase: „Ratiunea nu aproba fericirea, daca nu este unita cu demnitatea de a fi fericit, adica cu puritatea morala”, iar mai tarziu, psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) exprima: „Moralitatea nu este o neintelegere nascocita de un Moise ambitios pe muntele Sinai, ci ea tine de legile vietii si este produsa de cursul normal al existentei, la fel ca o casa sau un vapor, sau oricare alt instrument de cultura”.

   De fapt, Nietzsche a fost inspirat, dintru inceput, de frumusetea culturii grecesti, aceasta constituind punctul de plecare in gandirea sa si pe parcurs constituind un punct de comparatie pentru tot ceea ce il nemultumea in cultura vremurilor in care traia. Analizand tragedia antica, s-a cantonat pe antiteza intre frumusetea apolinica si grandoarea destinului tragic dionisiac. Figura lui Dionysos are o semnificatie importanta in filosofia sa, atribuindu-i o vesnica transformare si devenire, devenirea fiind expresia vointei de putere. Morala crestina bazata pe mila, ajutorare a substituit-o cu morala duritatii, morala stapanilor, a celor care dicteaza, ca o morala a resentimentului celor multi. Individualista fiindu-i gandirea, considera ca omul, in adancul fiintei sale, este o „fiinta ratata”, un „animal bolnav”, pentru ca nu-si urmeaza instinctele, este ratat ca fiinta libera, deoarece constiinta sa falsifica vointa de putere: „natura omului este himerica: el se dezbina pentru a construi un vis, o morala, o religie, pentru a-si justifica existenta in lume, inventeaza o lume, in asemenea lucruri sta maretia si infrangerea sa”. Pentru Nietzsche principiul vietii nu era utilitatea si conservarea, cum sustinea biologia darwinista, ci cresterea puterii.

   In lucrarea intitulata „Asa grait-a Zarathustra” (profetul, coordonatorul religiei din Iranul arhaic si zeu) si-a cristalizat ideea imaginii supraomului, spunand ca „Dumnezeu a murit!”, construind o filozofie cu un orizont anticrestin declarat, in care inlocuieste fiinta Divina cu supraomul; in zadar incearca unii sa rastalmaceasca spusele lui, sustinand ca moartea lui Dumnezeu ar insemna „moartea intregii lumi, proiectate ca fiind o lume suprasensibila, a idealurilor, principala justificare a realitatii”.
   Dionisiacul folosit de Nietzsche - starea exploziva a unui spirit - reda tocmai sugestia unui afect, echivalent in psihologie cu „impulsul” oscilant si haotic: extravertirea, senzualitatea, tumultul, sexualitatea, izbucnirea voluptoasa a formelor spirituale individuale. Apolinicul se dezvolta la celalalt pol, introvertit si melancolic, influentat de lumina formelor frumoase, a soarelui si a aparentei. Sunt numite doua stari modificate ale constiintei, complementare – betia si visul - stari ale inspiratiei; artistul dionisiac se lasa convertit de pierdere de sine in jocul betiei, celalalt – apolinicul -  accepta jocul visului si-al contemplarii. Formele de exteriorizare ale artei, muzica si poezia erau pentru el expresiile cele mai puternice ale creatiei, ale dionisiacului si apolinicului, ele putand patrunde in adancul fiintei, metamorfozand, accentuand starile spirituale; cu ajutorul vointei fiind sporite puterea si plenitudinea de viata a personalitatii, omul devenind mai puternic ghidat de propriile legi create de sine insusi; cuvantul si imaginea, ca semne ale zeului Apollo, nu pot reda niciodata mitul tragic in toata profunzimea lui, in lipsa lui Dionysos.

   In  cartea „Nasterea tragediei” marturiseste ca cele doua zeitati ale artei, Apollo si Dionysos, impreuna cu termenii apolinic si dionisiac sunt imprumutate de la grecii care nu-si exprimau teoriile ezoterice profunde ale conceptiilor lor despre arta in notiuni, ci le intruchipau in figurile graitoare ale zeilor, spre o mai usoara si buna intelegere pentru cele doua zeitati ale artei. Acest fapt dovedea ca in universul grecilor exista un contrast urias, atat in origine, cat si in finalitate, cearta dand nastere, prin emulatie, unor creatii mereu mai viguroase. Nietzsche era insa de alta parere, pentru el „Totul este haos”, adica lipsea ordinea, armonia, intelepciunea si frumusetea. Aceasta nu-l impiedica sa fie indragostit de destin, oricum ar fi el, chiar o existenta dionisiaca. Si, deoarece grecii socoteau visele mesaje ale zeilor, Nietzsche explica: „Pentru a intelege mai bine acele doua instincte, sa ni le inchipuim ca pe niste lumi estetice deosebite: a visului si a betiei, fenomene fiziologice intre care se poate observa un contrast analog aceluia dintre apolinic si dionisiac.(…) Crede-ma ca iluzia cea mai adevarata a omului i se dezvaluie numai in vis (…) toata „divina comedie” a vietii cu al ei „Inferno”  trec prin fata sa…”. In continuare Nietzsche vorbea in lucrarea respectiva despre exaltarea dionisiaca ce il cuprinde pe om uneori, in special in timpul betiei, spunand ca sunt oameni care se feresc de aceste manifestari ca de niste „boli”, intarind ideea vrajii spiritului dionisiac ce reinnoieste legatura dintre om si om, iar natura instrainata pana atunci, isi serbeaza impacarea cu fiul ei ratacit, Carul lui Dionysos nu in zadar fiind acoperit cu flori si coroane, sub jugul lui pasind tigrul si pantera. Supraomul cu intreaga cultura umana nu poate fi asa cum vroia Nietzsche - numai o creatie de arta fara alt criteriu decat pasiunea sau frumusetea creatiei insasi -, ci umanitatea are nevoie de criteriul moral care sa primeze asupra celui estetic si care trebuie sa o insoteasca pretutindeni, in toata existenta sa.

   Desi Nietzsche isi manifesta aversiunea fata de politica, conceptele folosite de „vointa de putere” excesiva, (inspirata de Schopenhauer dar dusa la extrem) si „supraomul”- ca o derivata a primului concept - si care ia atitudine impotriva turmei impunand tuturor propria morala, au constituit sursa de inspiratie a ideologiei si politicii naziste.

   Sigur ca filozofiei lui Nietzsche i s-a raspuns in acest mod: Tot ce a fost creat in omenire, n-a fost creat ca un prestigiu al fortei, ci ca o evidenta a idealului; crestinul stie ca valorile constiintei sale sunt mai inalte, ca mila este o actiune mai inalta decat o actiune dura, de egoism; sensul adanc al devenirii si creatiei ce fixeaza pozitia omului in cosmos este tocmai de a descoperi tot mai adanc sensul notiunii de umanitate, « a ceea ce este mai uman in om ».  

   Si cu toate glasurile auzite, inspirate din filozofia lui Nietzsche, dar nu numai, vointa omului de a-si imbunatati existenta, intelegerea rationala a limitei putintei, credinta in existenta si ajutorul Divinitatii exista si vor exista, ele fiind „o inzestrare umana universala, capabila sa-i uneasca pe oameni, sa-i emotioneze si sa le ridice spiritul in sfere inalte”.

   Unii se mai intreaba si astazi, daca filozofia lui Nietzsche, numit si „falsul profet”, cunoscandu-i-se firea blanda, amabila, avand si o educatie crestina, nu este cumva provenita dintr-o iubire rasturnata: „Dragostea nu da nastere urii? Oare nu l-a atacat pe Wagner fiindca l-a iubit? N-a atacat crestinismul fiindca stia cat de adanca este mila de oameni? Nu este filozofia sa numai o drama a singuratatii sale adanci?” Dar si a suferintei fizice?
   Toti filozofii, in gandirea lor, pornesc de la samburele fericirii - cautat, gandit in diverse forme, voit sa fie gasit si de multe ori pierdut. Cauzele pierderii au fost si continua sa fie adanc analizate.

   Lumina zeului-soare Apollo, astazi, pare umbrita de nori negri. Dar, cred, ca si multi altii, ca vom depasi aceasta perioada intunecata a timpului nostru; credinta in frumusetea adevarului isi va pastra puterea de a-i aduce pe oameni impreuna, in mod demn, pentru un scop comun, „fie ca acesta va fi unul moral sau unul de aparare”. Si nu poate fi altfel, deoarece omenirea a aspirat intotdeauna spre lumina, armonie si echilibru, omul bucurandu-se de ratiunea daruita de Divinitate, pentru a trai in bucurie si comuniune, fructificand sentimentul dreptatii si al iubirii.

   Dorim, da, sa construim un „Templul apolinic”- frumoasa exprimare a unui poet! - acesta fiind scopul luminos al vietii noastre, dar el nu poate fi construit folosind „pietre dionisiace”. El trebuie construit cu „pietre apolinice”. „santierul” trebuie curatat! Avem curajul si demnitatea sa dam la o parte „pietrele dionisiace”?

Vavila Popovici – Carolina de Nord


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page