Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Primii Pasi în Lumea Iluziei


M-am nascut in primavara anului 1968 chiar in duminica Floriilor undeva, nu departe de Poarta Schei, din Brasov. Din cauza numarului mare de nasteri, saloanele maternitatii erau umplute pana la refuz, fapt pentru care fusesera plasate paturi de spitalizare pana si in biblioteca unitatii medicale. Acolo, printre carti, am avut ocazia sa imi petrec primele zile din calatoria mea prin aceasta lume. Si poate nu intamplator, cartile aveau sa exercite o fascinatie speciala asupra mea in anii care urmau sa vina.
Acea primavara era friguroasa, dar florile incepusera sa isi etaleze petalele in stralucirea tot mai puternica a soarelui. Intr-un amestec de zapada si petece de iarba inverzita anotimpul invierii imi oferea sansa de a pasi pe caile acestui univers cu o chemare tot mai puternica si o atractie irezistibila. Dupa o noapte de chin si suferinta petrecuta in maternitate, am aparut si eu o data cu venirea diminetii. Poate din aceasta cauza la lasarea intunericului simt adeseori acea tensiune a nasterii si prefacerii ce se destrama de indata ce soarele rasare pe bolta albastra a cerului.
Am iubit orasul Brasov de la inceput, chiar daca impresiile au fost mereu amestecate in tonuri cenusii greu de separat in culorile fundamentale. Chiar si acum revad nenumaratele strazi si alei din cartierul Steagul Rosu, acum numit Astra, pe care m-am plimbat la intamplare sau am mers spre o anumita destinatie, cel mai adesea spre casa sau spre scoala. Cu alti copii ma jucam in fata blocului si revad cu placere imaginea apartamentului in care am locuit undeva pe strada Neptun, nu departe de un pod ce facea legatura cu comuna Zizin din apropiere.
In acele vremuri cartierul se afla in constructie si constructii noi apareau neasteptat in tot locul. Ca un fel de desant aerian, macaralele plasau cu repeziciune placile de beton ce erau legate imediat in structuri de rezistenta ce se inaltau luand chip de blocuri, magazine, scoli, piete sau dispensare. Acest elan al constructiei m-a urmarit in toata acea perioada cand se dezvoltau intreprinderi de renume national si international. Si astfel, lumea Iluziei se popula in jurul meu cu obiecte felurite si deopotriva cu oameni de toate felurile si din toate conditiile.
Fiindca in fond, spectrul Iluziei s-a asternut pe toata acea lume in care am trait in acea perioada si ce a trecut nu poate sa mai apara vreodata. Dar la acea data nu constientizam prea bine aceasta prefacere a lumii din jurul meu si ma bucuram de fiecare clipa asa cum numai un copil o poate face. Desi aceste randuri le scriu intr-o zi de toamna, imaginea primaverii in care m-am nascut a ramas intiparita mereu cu prospetimea trairii intr-o lume mare si minunata.
Scoala am urmat-o in mai multe locuri din oras din cauza relativ frecventelor schimbari de domiciliu. Insa am avut colegi plini de viata si care m-au insotit pe drumul primilor pasi prin aceasta lume. Cu majoritate dintre ei nu am avut ocazia sa ma mai revad, dar amintirea acelor vremuri a ramas vie pentru mine. Cumva interiorul meu a refuzat sa dea uitarii acele timpuri in opozitie cu Iluzia ce isi schimba mereu forma intr-un joc naucitor si greu de inteles pe deplin. Fiindca acei ani au fost in cele din urma inghititi de permanenta schimbare a lucrurilor si Iluzia a topit realitatea ce ma anima in acea perioada.
Revad drumul pe care il faceam catre scoala si cel mai hazliu era sa parcurgi strazi care fie aveau nume spatiale in genul: Saturn, Neptun sau Uranus fie de specii de pasari: Berzei, Randunicii sau Cocorului. Aceste denumiri pitoresti m-au amuzat mereu in acea perioada si imi fortau imaginatia sa ma gandesc la cauza care generase o astfel de asociere. Dar tot Iluzia era in spatele acestui joc, fiindca in dansul ei perfect, logica dispare cu totul.
Disting profesorii care m-au indrumat in acei ani ai copilariei incercand sa imi transmita cunostinte si valori despre lume si viata. Pe multi dintre ei ii mai tin minte inclusiv dupa nume, pe altii insa Iluzia i-a absorbit chiar la modul real spre marea mea parere de rau. Fiindca abia tarziu m-am dezmeticit suficient pentru a aprecia acei ani cand credeam in permanenta realitatii in care ma aflam si in faptul ca universul va mentine acea stare de lucruri pentru totdeauna.
Acum, cand realizez cat de frumoase au fost acele timpuri, ma cuprinde parerea de rau ca nu am stiut sa pretuiesc mai bine acei ani trecatori ai copilariei. Fiindca Iluzia nu stie nici de mila si nici de lipsa noastra de cunostinta; ea are regulile ei ce nu pot fi incalcate si mereu in urma noastra sterge urmele si genereaza inaintea noastra forme care sa ne atraga si sa ne distraga atentia de la frumusetea vietii pe care o traim. Dar de unde sa fi stiut toate aceste lucruri cand eram doar un copil? Acum stiu, dar acele vremuri au trecut de mult si nu se vor mai intoarce.
Nu departe de acel apartament in care am stat cel mai mult de pe strada Neptun se afla calea ferata unde zilnic puteam vedea trenurile cum veneau sau plecau din Brasov. Mersul lor rapid si lipsit de ezitare ma inspira cu admiratie si teama. Nu stiam ca peste ani de zile urma sa plec definitiv cu un astfel de tren si aveam sa ma intorc tot mai rar in orasul care m-a modelat in prima parte a vietii. Dar Iluzia este neiertatoare. Acele vremuri au apus, iar astazi daca as avea ocazia sa revad toate aceste meleaguri nu as mai putea sa discern ce anume a mai ramas din realitatea vietii pe care am trait-o in acele locuri.
Cu toate acestea, relativ de curand am mers din nou pe strada primei parti a copilariei mele si am ajuns in dreptul blocului in care mi-as fi dorit sa raman daca nu ar fi intervenit in mod nefericit divortul parintilor. Stand in fata intrarii la scara ce ducea la apartamentul in care am locuit, mi-am adus aminte de cum ma jucam undeva in fata, catre strada. Parca aievea ma vedeam iarasi copil fiind si distingeam pe colegii mei de joaca. Spre surprinderea mea, chiar in clipele cand eram adancit in aceasta meditatie launtrica, mi-am auzit numele strigat de catre niste copii ce treceau prin fata blocului. Am tresarit in momentul in care s-a produs acest lucru. Bineinteles ca nu era vorba de mine, ci despre un baietel care purta intamplator acelasi nume, dar atunci am inteles mai bine decat oricand ca Iluzia nu a reusit sa stearga pe deplin amprenta lasata de trecerea mea prin acele locuri.
Si cumva, trezit de aceasta experienta, am inceput sa ma revad pe toate strazile si in toate apartamentele in care am locuit in Brasov. Era ca si cum amprentele lasate de viata pe care am trait-o nu puteau fi sterse de catre Iluzia care cauta sa arunce in desertaciune tot ceea ce omul realizeaza pe pamant. Si de acest lucru m-am bucurat, fiindca primii mei pasi in lumea Iluziei si tot ce a urmat nu vor putea fi niciodata stersi pe deplin, ci doar pentru o vreme ascunsi vederii imediate, dar nu pentru totdeauna.
Lupta cu Iluzia a inceput acum peste patru decenii pentru mine, dar victoria ei este mereu temporara, chiar daca pe moment ea pare ca stapaneste lumea in care traiesc. Privesc in jurul meu si observ urmele trecerii mele prin acest univers ce nu suporta o aceeasi forma pentru mult timp. Cumva exista o lege a firii ce supune vremelniciei tot ce exista, dar dincolo de aceasta putere malefica ce sterge locuri si oameni se descopera o realitate ce nu poate fi distrusa, care in cele din urma isi va descoperi adevarata forta a nemuririi.

Octavian Lupu
Bucuresti
06.10.2014


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page