Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ce aduce filosofia?


de Andrei Marga

Traim in Europa un stadiu al modernitatii ce are diagnoze ingrijoratoare. Este vorba de fragilizarea libertatilor si intrarea intr-o „carcasa tare ca otelul a supunerii” (Max Weber), de extinderea „cinismului” (Sloterdijk), a „vidului moral” (Lipovetsky), de trecerea la o societate a „minciunii” (Reinhardt), la una a „indiferentei” (Slama), cu corelatele lor.
Este vorba, pe alta latura privind lucrurile, de expansiunea societatii „mediatice” (Adorno),  a uneia „haotice” (Vattimo), a unei „societati a cunoasterii”, nu si a „intelepciunii”, a uneia a „comunicatiilor”, dar nu neaparat a „comunicarii” (Habermas), de proliferarea „riscului” (Beck). Eu cred ca putem reuni aceste caracterizari sub formula mai intuitiva a „societatii nesigure”. Este  o societate in care, nu doar in geometria acceptata, ci chiar in practica vietii, o linie dreapta este anevoie de trasat, iar sigurantele de odinioara (de pilda, a proprietatii, a libertatii, a triumfului adevarului si dreptatii, a dezvoltarii economice care lichideaza saracia, a  competentei ce genereaza solutii, a moralei ce rezulta din cunoastere, etc.) sunt puse la incercare de forte considerabile.
Ca si altadata in istorie, crizele iau la noi forme mai acute. De aceea, Cioran sau Eugen Ionescu sau Tzara sau Celan nu au aparut in alt loc. Concret, nu este intelectual roman in viata, care sa-si merite numele – prin ceea ce a scris si a exprimat public – care sa nu fi emis rezerve fata de directia culturala pe care a apucat societatea in care traim. Romancierii si poetii care spun ceva despre viata oamenilor au exprimat literar trairea dinauntrul unei lumi ce nu izbuteste sa-si puna de acord realitatile cu pretentiile. Cultivarea formala a stiintei, aberatiile birocratice, dispretul pentru sarman, izolarea politicii de morala, ascensiunea la decizii a celor nepregatiti, incetosarea orizonturilor sunt aici mai perceptibile. Filosofia are ca menire – in opinia mea –  sa exprime conceptual de ce se petrec crize de felul celor mentionate si cum se ajunge la astfel de situatii. Nu doar filosofia cauta raspunsuri, dar filosofia este angajata totdeauna daca investigatia este dusa suficient de departe.
Conceptele trebuie elaborate, dar din ele nu rezulta realitatile la care se refera, cum nu rezulta, de pilda, „democratia” din simpla folosire a termenului. In fapt, in prea putine scrieri ale celor declarati filosofi vom regasi problemele traite de oameni in zilele noastre, dincoace de cliseele zilei si de limbaje fara aderenta la ceea ce se petrece. Traditia de la noi este de a se lasa pe umerii literaturii si ai istoriografiei ceee ce trebuie sa spuna filosofia. Mai recent, o alta orientare nefasta prinde contur - cea a detasarii  de realitate sub pretextul cultivarii specificului filosofiei si a escamotarii tacite a raspunderii.
Oricum ar fi insa reprezentata, filosofia ramane indispensabila cata vreme acceptam ca oamenii isi reproduc viata asumandu-si anumite valori, in conditii date, ce se cer  lamurite, si unele si altele, ori de cate ori se iau decizii. In rest, nu putem sa nu fim de acord cu Heidegger, ca arta, fiind in substanta poezie, numeste zeii, iar apoi filosofia le expliciteaza actiunea.
La noi, increderea in filosofie este redusa, iar intrebarea „la ce bun filosofia?” este luata ca semn de luciditate. Una dintre explicatiile acestei stari de lucruri consta in prevalenta a trei impresii, preluate fara examinare.
Prima este impresia ca filosofia este ceva subiectiv, incat fiecare are filosofia sa si nu merita sa se mai osteneasca sa se informeze. ?tim prea bine – mai ales dupa ce un coleg ceh a avut rabdarea sa cerceteze „filosofia nefilosofilor” – ca exista o „filosofie implicita” chiar la cei care resping filosofia ca gandire elaborata. Nu mai putem fi de acord cu Hegel ca pana si luarea mesei poate fi interpretata, dar putem admite ca in actiunile prin care ne asiguram viata se afla angajari fata de realitate, ce se lasa explicitate. Riedel socotea filosofia, cu argumente destule, drept „gandire mai departe” – acea gandire ce merge din treapta in treapta atat de departe incat capteaza temeiurile ultime. Ramane insa mereu, mai presus de toate, o diferenta neta intre „filosofia implicita” a actiunilor si „filosofia explicitata” in contact cu elaborarile din domeniu, precum este, ca sa facem o analogie, diferenta dintre leacurile verificate de traditie si medicamentele controlate de cunoasterea stiintifica a momentului.
A doua este impresia ca in scrierile celor care fac filosofie intalnesti idei ale altora, la limita „istoria ideilor filosofice”, dar prea putina „filosofare”. Este adevarat ca istoria filosofiei are pentru filosofare mai mare importanta decat istoria stiintei pentru cel care face investigatie stiintifica sau istoria artei pentru artist. In ambele cazuri, istoria stiintei, respectiv, istoria artei, pot fi informative, dar nu sunt hotaratoare. In cazul filosofarii este cu totul altfel.
Au existat, intr-adevar, filosofi care au format praguri in evolutia filosofiei universale, precum Wittgenstein, care abia daca a citit o mana de carti de filosofie, sau Husserl si  Camus, care nu excelau in stapanirea istoriei filosofiei. Dar aceste cazuri nu sunt simple. Ganditorii citati confirma ca de cunoasterea rapsodica a filosofiei te poti dispensa, de intelegerea istoriei filosofiei, nu, daca scopul este o filosofare relevanta! Filosofia este, in definitiv, sinonima cu gandirea libera, inteleasa nu numai pe orizontala, ci si pe verticala, si nu se lasa confiscata de vreo scoala sau catedra. In alte cuvinte, filosofia bine elaborata mentine in actualitate, prin natura ei, variate puncte de vedere consacrate de istoria ei. Nu poate fi filosof cel care nu are o buna intelegere a istoriei filosofiei ca desfasurare de idei vii.
Altfel, si filosofia are patologiile ei, cum le au si stiintele, arta, religia, cum spunea chiar cel mai profilat teolog al epocii, Joseph Ratzinger. Se vede bine astazi, de pilda, dezorientarea medievistilor (istorici, filosofi, literati etc.) si inadecvarea lor cand se exprima, fara suficienta edificare, in terenul problemelor filosofice contemporane. Unul, de exemplu, tinea studentilor lectii avantate, cu incredintarea ca este inovativ in exaltarea subiectivitatii ca vointa in sine, cand i-am aratat, pe textele pe care le subsemna in reviste, ca nu face decat sa-l reia pe aventurosul Nae Ionescu, ceea ce el nu voia in ruptul capului, din motive ce-l privesc.
A treia impresie este ca filosofii reiau mereu aceleasi idei din trecut, batand pasul pe loc. Filosofia nu ar fi cunoscut schimbari majore, incat, cum ne spunea pretuitul profesor D.D.Rosca, „nu este nimic nou sub soare in filosofia de dupa Hegel”. Opinia mea este ca nu ne putem ingadui sa privim atat de „de sus” situatia fara sa riscam sa credem ca toti cainii sunt lei. Cum spunea, cu bune argumente, Hillary Putnam, doar in perioada postbelica filosofia a inregistrat mai multe idei noi decat in intreaga ei istorie anterioara. Aceasta este starea de fapt. Oricum, cine vrea sa intre in filosofia ce se face astazi si sa se pronunte asupra ei are de luat contact cu acest peisaj adanc schimbat.
Dar intrebarea „ce aduce filosofia?” revine, mai ales in confuzia valorilor de la noi, din zilele noastre, cand, bunaoara, se crede ca functiile persoanelor le confera valoare, ca ideologia este viziune, in care oportunismul este luat drept inteligenta si in care prea rar felul in care oamenii traiesc devine tema. Chiar dintr-o astfel de confuzie nu este iesire, fara a urca – daca ne referim la cunoastere – de la zvonuri si pareri, la informatie, de la informatie despre evenimente si pareri, la cunoastere factuala, de la aceasta la stiinte, de la tabloul stiintelor, la interogarea conditionarii stiintelor si de la aceasta la filosofie. In general, nu exista iesire spre cultura matura ce-si lasa urmele benefice in viata oamenilor fara filosofie.
Iar ce vedem in jurul nostru confirma, fie si indirect, aceasta convingere a utilitatii filosofiei. Dupa ce, in ultima decada, am trait copios decizii eronate, juridic si economic, vedem mai nou decizii de pe azi pe maine, care nu fac decat sa prelungeasca crizele. Vedem neputinta de a duce la capat o solutie si mai ales de a proiecta realitati diferite. Vedem prea putina incordare ce duce la descoperire stiintifica, inventie tehnica si creatie artistica. Vedem incapacitatea de a fi corect in viata publica. Vedem absenta reperelor de drept si de morala sau ignorarea lor dezinvolta, chiar la cei care ar trebui sa le promoveze. Vedem o adanca criza de motivatie, care face ca prea putini sa fie disponibili la sacrificii.  Toate acestea – si multe altele – nu pot fi infrante doar cu filosofie, dar pot fi depasite cu contributia filosofiei desfasurata competent, apeland la cultura si cu raspundere pentru consecinte.
Carnap a plasat, intr-adevar, intrebarile traditionale ale filosofiei in sfera „problemelor fara sens” (intr-o acceptiune proprie!), superflue, alaturi de cele ale teologiei. I se poate raspunde, insa, concludent. Habermas a argumentat nu de mult ca “problema sensului vietii nu este lipsita sens”. Putem spune ca problemele sensului pe care realitatea ne obliga sa-l conferim propriei vietii si sa-l recunoastem vietilor din jur nu sunt nici ele fara sens. Cine nu interogheaza sensul nu poate dezlega chestiunile foarte practice din viata sa si a comunitatii. Iar unde se cauta sens este filosofie.
Avem in sprijinul filosofiei invataturi pretioase ale istoriei.  Unde nu e filosofare este fragmentare si delasare. Unde nu e filosofie se traiesc evenimente, dar ele nu se pot evalua durabil. Unde lipseste filosofia, se ajunge, eventual, la cunoastere, dar nu si la intelegere. Unde nu e filosofie, se traieste prezentul, dar nu se pot arunca sonde in viitor. Unde nu este filosofie cultivata, actiunea se stinge.  Filosofarea are meritul de a intretine  intrebari precum „de ce? care este sensul?”,  de a da raspunsuri inspirate de  intregul vietii noastre, al societatii, al istoriei, al lumii si de a feri oamenii de dogmatisme. Filosofia este antidotul cultural cel mai profund la conformism si stagnare. Aceasta pentru ca este reflexivitate rationala, iar unde este ratiune, cum ne spunea Fichte, este si vointa de ratiune.
Filosofia este de la inceput impinsa in umbra de suficienta si incultura. Ea sta mereu sub presiunea ideologiilor. Ea este pusa sub semnul intrebarii atunci cand urgenta este alta. Cu suficienta si incultura ea lupta. Primului filosof, lui Thales, i se atribuie replica sugestiva conform careia iubitorul de intelepciune, privind spre inalt, se poate impiedica si cadea intr-o groapa, dar oponentii sai sunt, de obicei, la nivelul gropii.  Filosofia poate opune ideologiilor argumentul ca nici o problema nu se rezolva fara perspectiva omului intreg. Cand sant urgente, ea poate aminti ca in orice situatie este de apelat la capul si constiinta omului.
Astazi, la o examinare dusa destul de departe, pe care o poate face fiecare, ne vom da seama ca, mai mult decat oricand in epoci recente, nu mai sunt solutii durabile – la framantarile noastre, ale comunitatii din care facem parte – fara filosofie elaborata. De aceea, in intrebarea „Ce aduce filosofia?” este cuprinsa si o chestiune ce priveste felul in care vrem sa traim, adica o optiune culturala.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page