Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BANCA AMINTIRILOR (2) – FANTOMELE





























George GOLDHAMMER



As dori sa precizez ca denumirea de „Banca amintirilor” a fost inspirata de dragul meu frate, Eduard, cand i-am revocat cateva amintiri placute din anii copilariei si tineretii. Atunci el m-a sfatuit sa deschid o „banca a amintirilor” cu capital uman... care nu falimenteaza asa usor precum restul bancilor financiare. I-am retinut sfatul. Iata urmatoarea depunere!

***

Consider necesar cateva explicatii ce au dus la nasterea unor „fantome", la care am avut o contributie personala neintentionata. Sunt un pasionat iubitor al naturii. Am cautat si gasit modalitati de a pastra frumuseti sub o forma artistica. „Frumuseti  neobservate"! Asa s-au si numit expozitile avute de mine... care deseori s-au bucurat de un mare succes.
Dupa aceasta introducere, revin la imprejurarile care au dus la nasterea „Fantomelor", fapt care are legatura directa, deci, cu activitatea mea expozitionala. Cu multi ani in urma am dorit sa realizez cu ajutorul tehnicii mele de conservare o mica particica din minunatul roman scris de Ernest Hemingway „Batranul si marea". Am incercat sa vizualizez momentul cand batranul pescar ajunge la mal dupa o lupta eroica cu uriasul peste mult visat, dar care... pana la urma este devorat de rechini ramanand din el doar scheletul.
Din punct de vedere tehnic nu au ridicat probleme realizarea aspectului de mare, a malului marii, a unui cer albastru, sau a barcii... Problema era scheletul de peste, dar si asta parea simplu de rezolvat! Cum pestele conform descrierii din carte trebuia sa aiba aproape lungimea barcii, mini-exponatul meu ar fi avut aproximativ 12-15 centimetri. Si astfel dupa ore de gandire, masuratori, m-am pus pe treaba! L-am rugat pe tatal sotiei mele, care era pescar amator, sa-mi aduca vreo zece pesti de lungimea dorita... si am fost servit prompt. Problema mare insa, dupa cum am relatat mai sus, a fost obtinerea scheletului, adica indepartarea carnii si a organelor interioare, adica a tot ce contine pestele, cu exceptia oaselor capului, coloanei vertebrale si a costitelor fine, care, cu toate „tehnicile folosite” se desprindeau de la locul lor firesc. In ideea reusitei acestor amanunte, as fi asezat scheletul langa barca ajunsa la mal, conform descrierii, si as fi inclus totul in rasina transparenta precum alte lucrari personale de arta.
Dupa mai multe incercari nereusite stiind ca „mai are balta peste" l-am rugat din nou pe tata-socru sa-mi mai aduca inca vreo zece pesti, avand o idee salvatoare... La 30 de kilometri de Oradea, orasul in care locuiam, se gaseau mai multe paduri frumoase, dintre care una, chiar aproape de comuna „Lazareni” unde aveam niste cunostinte. O padure in care am colindat foarte des, in lunile caniculare de vara, in cautare de natura, racoare si de aer curat. Frumusetile locului m-au inspirat deseori in conceperea lucrarilor mele „de arta”. Locul era minunat. M-am plimbat pe covorul de iarba si frunze uscate, am ascultat cantecele pasarelelor, greierii, vantul, freamatul copacilor, bijuteriile zburatoare, fluturi si insecte. Si ca in orice padure si aici era un mare musuroi de furnici pe care in cautam asiduu! Aveam nevoie de acele furnicute considerate pe buna-dreptate „sanitarii padurilor”!
Am crezut ca le voi face un bine micilor vietati daca voi aseza cei zece pesti pe musuroiul lor... iar dansele flamande vor devora carnea de pe oase! si astfel vom profita fiecare dintre noi! Furnicutele vor fi cu burta plina iar eu cu scheletele mult-dorite! Zis si facut... Le-am urat mancacioaselor „pofta buna” si m-am reintors satisfacut acasa, la oras! In prima duminica libera am incalecat pe nazdravana mea motocicleta „C.Z.” si am calarit plin de sperante spre minunata padure unde isi aveau lucratoarele mele lacasul! Dar o mare supriza, de fapt dezamagire, ma astepta in padurea cu musuroi! Am gasit pestii intregi, exact in pozitia pe care i-am asezat. Erau mai uscati si miroseau ingrozitor. Neatinsi insa de furnici! M-am asezat necajit la radacina unui copac din apropiere si am cugetat pe indelete. Pana la urma am gasit explicatia. Furnicile mele bihorene nu cunosteau carnea de peste si de aceea nu s-au atins de ea! Nu le-o fi placut nici mirosul emanat de catre acele fiinte necunoscute lor...
Si acum incepe reala poveste a nasterii „fantomelor". Cum padurea ma atragea prin minunatiile ei, nu la multa vreme mi s-a facut dor de verdeata acesteia si de concertul zburatoarelor de prin copaci. Incalec din nou batranul meu „C.Z” si o iau ata spre padurea de langa Lazareni! Nu intru bine in acel rai verde ca dau nas-in-nas cu un padurar – cu pusca-n spate - pe care il stiam mai de multa vreme. Ma intreaba ce fac pe acele meleaguri... Ii spun ca sunt in cautarea linistii si a aerului curat. Se uita la mine cu niste priviri ciudate si da sa plece murmurand abia soptit „Dumnezeu sa te ocroteasca!”. Raman uimit de mesajul lui. Altadata ne desparteam spunandu-mi bihoreneste traditionalul „Alduiasca-te Dumnezeu!”. Ma uit in ochii lui cu atentie si observ o oarecare ingrijorare. Fara sa-l intreb nimic isi face semnul crucii si imi spune: „Asculta domnul meu, tata tatii, cat si toti din neamul meu au fost padurari, dar amu va spun sincer ca mie imi este frica de padure! Pe aici umbla fantoamele si diavolu’!” Si isi face din nou semnul crucii! Il intreb ce s-a intamplat, se uita in stanga, se uita-n dreapta, se uita-n sus, apoi in jos... isi mai face trei cruci, dupa care se apropie de ureachea mea si imi sopteste: „Tulai Doamne domnu’ mneu, p-aice umbla necuratu’! Nu este nicio balta prin apropiere, nicio vale, nicio apa curgatoare, dar am vazut pesti prin copaci si la radacina lor! Cum o putut s-ajunga in aceste locuri? Asta-i facatura sau vrajitorie! Nime’ nu mai vre’ sa vina la padure. Tati taranii din Lazareni is spariati!”
M-a umflat rasul si am incercat sa-l linistesc pe bietul om povestindu-i ca „mana necurata” a fost a mea... ca eu am pus pestii acolo, sa fie mancati de furnici...  S-a uitat sceptic la mine si simteam ca nu ma crede. Mi-am cerut scuze ca am creat neintentionat aceasta spaima, motivand intentiile mele artistice si concursul la care trebuia sa particip. I-am vorbit de Hemingway, de romanul lui, de premiul Nobel, de omagiul pe care intentionam sa i-l aduc prin opera mea de arta. Apoi i-am povestit despre cazuri in care, datorita unor furtuni puternice pe mare, pestii au fost ridicati la ceruri, in nori, apoi norii dusi de vant si-au slobozit captura piscicola in diferite locuri indepartate... odata cu ploaia. Ma privea cu neincredere in continuare si sunt convins ca nu a crezut o iota din ceea ce i-am spus! Pacat! Sper ca timpul marele vindecator, sa-l tamaduiasca de aceasta gresita parere.
Lucrarea am terminat-o pana la urma. Am avut bucuria sa obtin un schelet de peste aproape intact! Ei, cum!? Va povestesc eu altadata! Acum „Omagiu lui Hemingway” sta la loc de cinste in expozitia mea personala si cu fiecare privire pe care o arunc intr-acolo mi se deschide „banca amintirilor" unde am depus la pastrare „tot ce a fost mai frumos pe parcursul tineretilor mele”... Privind lucrarea revad padurea, aud muzica pasarelelor si stau de vorba cu padurarul nostru speriat...

George GOLDHAMMER
Holon, Israel
25 septembrie 2014


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page