Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

LIMBA OPEREI LITERARE ESTE ARTA

Al Florin TENE

Categoria expresivitatii poetice are sensul de calitate fundamentala ce caracterizeaza limba artistica la modul general. Analizand aceasta situatie de-alungul istoriei stilistice, pornind de la retorica, practicata in perioada Renasterii, si pana la stilistica structuralista, dar aflata in penumbra unor denumiri variate si studiata din perspective diferite, expresivitatea literar-artistica nu poate fi izolata de factorii ce conditioneaza si definesc functia ei in comunicarea artistica. Acesti factori sunt de natura estetica, lingvistica si psihologica.
Potrivit factorului lingvistic, expresivitatea poetica isi gaseste originile si fundamentarea in calitatea si virtualitatile limbii actualizate in travaliu comunicarii artistice. Glisarea de la starea potentiala la actul realizat prin limbajul artistic se exprima sub forma unui raport intre general si individual, intre uz si inovatie, intre conventie si creatie. Expresia sonora si continutul semantic se constituie si se combina ca termini ai unei relatii intre forma a doua substante: forma pe care o ia substanta materiala a expresiei si forma pe care o ia substanta ideala a continutului. Astfel stilul se constituie in manifestarea si concretizarea acestui raport solidar de dubla dependenta intr-o structura artistica. Acest fenomen ne aminteste de combinatiile chimice dintr-un laborator, cand dintr-o combinatie de doua substante ia nastere una noua cu caracteristici diferite, dar avand elemente comune.
Expresivitatea este prin latura ei ce tine de semnificat ca produs elaborat al subiectivitatii artistului, functia ei evidentiindu-se prin adecvarea uneltelor lingvistice la substanta semantica a comunicarii. Structura verbala a operei literare este o constructie semantica in care este implicata o reprezentare traita, autentica si emotionala a lumii. Acest fenomen este posibil daca acordam semnului lingvistic, pe langa functia sa in sistem, si o functie extralingvistica, prelungind-o pana la obiectul, cum ar fi fenomenul, sau starea de constiinta, pe care el il numeste, caci in virtutea acestuia si numai in virtutea lui cuvantul poate functiona ca semn. Ca si in limba comuna, vorbita in mod curent, si cu atit mai mult in limba artistica semnul lingvistic nu este numai „ceva pentru ceva” ci „ceva pentru unele”. (aliquid pro aliquot, ci aliquid propter aliquod).
Cum spuneam si in titlu, limba operei literare este arta, adica expresivitate, si prin substanta ei sonora, prin ritm, prin felul particular de organizare interna a elementelor ce alcatuiesc tesatura ei sintactica. Prin toate aceste mijloace, topite in creuzetul fluxului verbal de o natura specifica, ea actioneaza asupra sensibilitatii umane, o tulbura si facand sa vibreze psihicul uman. In acest context emotia estetica vine spre noi purtata de undele acestui amestec savant de intelesuri, sunete, imbinari si cadente, pe care constiinta destinatarului le inregistreaza ca expressive si determinate, regasindu-se pe sine printr-un act de fuziune, de integrare a subiectului care percepe in obiectul perceput prin forma lui elaborata, apta sa comunice un sens unic.
Pentru indeplinirea acestor functii, limba artistic se foloseste de mijloace „figurate” de expresie, ea devine „o alta limba”, cu o alta organizare formal, conditionata de schimbarile produse in planul semantic, acestea fiind la randul lor determinate de modificarile suferite in planul desemnatilor, adica al obiectelor designate, surprinse intr-o ordine noua, in raporturi inedited, ca rezultat al unei viziuni artistice proprii, creatoare. Aceasta face ca limbajul expresiv, mobilier simplu sau impodobire de sine (ornatus facilis sau ornatus difficilis), sa functioneze ca limbaj propriu al artei literare.
Expresivitatea poetica, in ansamblul ei, este o categorie stilistica ce tine de structura din constructia artistica a operei literare, ce se manifesta in context si prezenta sub forma unor dominante stilistice care pun in evidenta prin subtext sensurile acoperite, adanci ale unei creatii individuale ce figureaza ca un intreg si pentru analiza careia este necesara raportarea la intreg.
Mijloacele sonore, lexicale, gramaticale si prozodice isi asuma rolul de procedee dominante care diferentiaza si definesc individualitatea stilistica a unui scriitor sau a unei opere.
Criteriul stilistic va trebui confruntat nu numai cu frecventa mijloacelor expuse mai sus, ci mai ales cu judecata de valoare sub specie temporis, (timp specific) singura care poate conferi valorilor expresive suportul perenitatii artistice, garantat de felul receptarii artei literare de catre constiinta umana de-a lungul veacurilor.

Al Florin TENE
Cluj-Napoca
25 septembrie 2014

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page