Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

POPULATIA FLAMÂNDA, ZIARISTUL SI ACTRITA

Ion HOLBAN

Despre Magdalena Bratescu, o insemnare de dictionar consemneaza „sec” astfel: „A absolvit Facultatea de Filologie, sectia Limbi Romanice si Clasice a Universitatii din Bucuresti, orasul sau natal. A debutat in anul 2003 cu romanul Lume. In 2007 a publicat culegerea de povestiri Oglinda. In paralel a colaborat cu schite, povestiri si cronici in diferite reviste literare". Dupa aceste prime doua volume, Magdalena Bratescu a tiparit o serie de romane - Casa Diamant (2010), Vanessa Beri (2012), Chipul (2013) - care au adunat un dosar de presa cu totul remarcabil. Iata. Rodica Grindea: „Oglinda este una din acele carti pe care simti nevoia sa o recitesti o data, de doua, de mai multe ori, ori de cite ori simti nevoia de o consolare, de o deslusire a propriilor situatii, de o refacere a fortelor sufletesti in vederea confruntarilor cu prezentul, dar si cu propriul trecut"; Alexandru Mihalcea: „O scriitoare stapina pe mijloacele de expresie ale prozei moderne, atenta la fenomenul social si la spectacolul vietii"; Zoltan Terner: „Povestirile Magdalenei Bratescu vorbesc simplu, firesc, placut, omeneste cu un simt sigur al dozarii surprizelor. Au sare si piper. Cartea ei te capteaza, nu-ti mai vine s-o lasi din mina(...) Aminteste de Efraim Kishon sau de povestirile lui Saroyan cu risul plinsul lor induiosator"; Carol Isac: „Magdalena Bratescu a impresionat lumea cititorilor de literatura buna cu un stil bine conturat, cu inventivitatea si relevanta intruziunii in nuantele psihologiei de o inalta acuratete literara" etc.

Cum se vede, proza Magdalenei Bratescu din Casa Diamant, Vanessa Beri si Chipul, mai ales, a fost bine primita de critica de intimpinare; numele „grele" amintite mai sus, carora li se adauga Razvan Voncu, in „Luceafarul de dimineata", de exemplu, fixeaza citeva dintre coordonatele epicii Magdalenei Bratescu, intre care – „perla coroanei", s-ar zice - ramine povestea, ceea ce naratologia numeste "intriga". Magdalena Bratescu, asemeni povestitorului oriental, al carui prototip ramine Seherezada, rostogoleste povestile, aduna si imparte personajele, face o saga si, apoi, scrie despre un furt de bijuterii in casa unei femei prinse in "gheara geloziei"- si cine va citi Casa Diamant va afla cine si de ce, dar, mai ales, pentru ce s-a furat doar o bijuterie "de familie", cu o valoare sentimentala, s-ar spune. De aici, povestea curge, spre semnificatia dragostei, ca o nevoie de ocrotire, ca o teama de singuratate; hotarele sint subtiri, se trece usor dintr-o parte in alta, iar sentimentele pot primi, oricind, nume noi: ca si in Chipul,  „formula" din Casa Diamant se afla in ultima fraza: „Amintirile frumoase ale trecutului te fac pe deplin fericit doar daca le poti retrai". In Casa Diamant (care nu e, desigur, „Casa Mincu" din Bucuresti, de pe coperta cartii, sem¬nata de, altfel, talentatul Mihai Zgondoiu!), Magdalena Bratescu face dovada inzestrarii sale epice, dar, in aceeasi masura, a finetei analizei psihologice; fie ca e vorba de „virsta critica" a femeii la patruzeci de ani, de eterna problema a cuplului ca o „pereche conflictuala", dar si de coliziunea mentalitatilor, in raportul niciodata decis intre toleranta si lipsa acesteia, romanul Magdalenei Bratescu se organizeaza pe multiple planuri narative, in locuri si epoci de o diversitate deconcertanta (Tel Aviv, Bucuresti, Canada, Africa de Sud etc).

In Casa Diamant, prin ochiul si pana ziaristului Alex Diamant, prozatorul face o incursiune in Bucurestii anilor '60 ai secolului trecut: povesti de dragoste pasionale (Maxim si Diana, de exemplu), saga unei familii, linga sedinte de partid care „scot din sarite", apoi, inserturi din media bucurestene si israeliene, discursul epistolar si portrete ale unor personaje istorice (Moshe Dayan), scrisori din epoca, de la Arad sau Bucuresti, linga portrete ale vremii, unele in derizoriu („Un barbat ametit de bautura se lipise de scaunul ei si-i arunca priviri libidinoase. Se ridica si se muta pe bancheta din spate, linga o femeie grasa, cu cosnita in poala. Auzi injuratura betivului, dar n-o inre-gistra"), altele, ca o ghilotina: „Femeia avea parul carunt, tuns barbateste, ochelari cu rama neagra de baga, un nas mare, borcanat si buzele nerujate. Picioarele groase ca niste butuci ii erau incaltate cu papuci de casa labartati".

De altfel, arta portretului si farmecul povestirii fac din Casa Diamant, Vanessa Beri si Chipul, romane, in fond, impecabile.  Mai mult, in romanul din 2010, Magdalena Bratescu dezvolta un discurs critic prin intermediul unor personaje-raisonneuri; Alex Diamant e unul dintre acestia, ziarist la "Scinteia" in Bucurestii anilor '60-'70: „Intr-adevar, ziaristul se intrecuse cu gluma. Scrisese un reportaj despre Canalul Dunare-Marea Neagra si intervievase citiva fosti detinuti, care cazusera victime in anii teroarei lui Gheorghiu-Dej. Studenti la filosofie si litere, baieti tineri, de familie buna, care se trezisera azvirliti in temnita, alaturi de scriitori, preoti si invatatori, deopotriva considerati dusmani ai regimului comunist"; fireste, ziaristul se expune, politia politica il fixeaza si il executa. Epoca e, in fond, una a „populatiei flaminde", a executiilor sumare, in deriziunea creatiei unui scriitor si a unei actrite (Eva Diamant), in multiple decoruri asumate de personaje si de narator ca niste stari de suflet:  in cheia memoriilor sau in aceea a notatiilor Anitei, intr-un Bucuresti, azi, surpat: „In diminetile bucurestene senine, vazduhul e de un albastru spalacit. Nori rari, alburii si ciltosi, stau suspendati in inaltul boltii ceresti, aproape in nemiscare. Casele cu aspect prafuit, patriarhal, ale periferiilor emana parca o caldura omeneasca. Unele dintre ele au un aer misterios, napadite fiind pina la acoperis de iedera verde, cataratoare. Umbrite de otetari sau salcimi batrini, cu trunchiuri groase, strimbate de vreme si cu coroane stufoase, incremenire, strazile tacute sunt adesea denivelate de radacinile vietii lor vegetale, inversunate, invirtosate, urmindu-si cu incapatinare calea spre pinzele de apa freatica. Peste tot, garduri de lemn pe care se intind invadatoare, frunzele zorelelor liliachii si florile albe, feciorelnice de rochita rindunicii": prin astfel de segmente, proza Magdalenei Bratescu documenteaza epoca, realizind o remarcabila sinteza epica a acesteia.

Ioan Holban
Convorbiri literare
20 septembrie 2014

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page