Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Drama poloneza

 

La aceasta data, se cunoaste deja, in intreaga lume, nu numai faptul ca, la sfarsitul saptamanii trecute, in apropiere de Smolensk, in Rusia, a avut loc un accident aviatic care, practic, a decapitat conducerea statului polonez, ci si numarul foarte ridicat de demnitari morti. In urma acestui cutremurator incident aviatic si-a pierdut viata inclusiv presedintele statului polonez, Lech Kaczynski.

De multa vreme nu ne-a fost dat sa asistam la o asemenea incredibila drama, datorata unor erori umane, dupa cum pare sa rezulte din investigatiile initiate de autoritatile ruse, sub conducerea personala a primului ministru Vladimir Putin.

Disparitia unei insemnate parti a elitei politice poloneze este o pierdere cumplita pentru aceasta tara cu un destin dramatic de-a lungul istoriei mai indepartate sau mai apropiate.

Personal, regret disparitia neasteptata a presedintelui polonez fata de care, trebuie sa marturisesc, am nutrit si nutresc o deosebita admiratie, considerandu-l intre cei mai demni si verticali sefi de state ai Europei rasaritene, fosta comunista. Nu spun acest lucru doar pentru ca exista sintagma: „De morti numai de bine". Am admirat, in mod cu totul deosebit, verticalitatea si curajul exceptionale ale unei personalitati politice est-europene demne, care nu s-a lasat nici intimidata, nici manipulata de noile autoritati imperiale de la Bruxelles si care, in repetate randuri, si-a impus, cu fermitate punctul de vedere, nerenuntand, nici macar cu un milimetru, la indeplinirea mandatului propriu si la apararea intereselor nationale ale statului si poporului polonez. Chiar daca – de multe ori – polonezii au fost singuri in fata Europei, ei nu au facut jocul Bruxelles-ului, dorind sa promoveze puncte de vedere care subliniaza demnitatea exceptionala atat a defunctului presedinte, cat si a tarii pe care el a condus-o pana de curand.

Nu am urmarit, in mod special, activitatea pe plan intern a presedintelui Lech Kaczynski si, deci, nu as putea sa fac aprecieri legate de justetea unora din deciziile sale politice. E posibil, asa cum insinueaza unii dintre comentatorii evenimentului, ca anumite decizii ale sale sa-i fi atras si critici, mai mult sau mai putin justificate, din partea intregii populatii sau a anumitor segmente ale acesteia. Pe plan extern, insa, prestatia defunctului presedinte a fost absolut impecabila, dat fiind faptul ca, o fosta tara socialista, cum era Polonia, a reusit sa-si impuna punctul de vedere si sa obtina, de fiecare data, castig de cauza in chestiuni fundamentale, care tin de integrarea europeana a acesteia, dar – mai ales – de rolul ce revine statului polonez in structura noii aliante europene.

Un alt aspect, pe care nu putem sa-l trecem cu vederea, este acela ca, desi si Polonia a fost lovita de actuala criza economica si financiara, gratie si politicii promovate de defunctul presedinte, impactul asupra populatiei si al economiei a fost mult diminuat, in raport cu ce s-a intamplat in alte state foste socialiste, inclusiv in Romania.

Asa cum spuneam, defunctul presedinte Lech Kaczynski a demonstrat, cu fiecare prilej, ca este cu adevarat unul dintre cei mai mari oameni politici ai continentului, profund atasat interesului tarii si poporului sau.

Spuneam ca, el nu a cedat noilor autoritati imperiale de la Bruxelles, a dovedit aceasta verticalitate si curaj, aproape singulare, in a-i trimite la plimbare inclusiv pe presedintele nord-american si ceilalti demnitari ai S.U.A., care au vrut sa-i impuna Poloniei acceptarea dezastruoasei politici antiracheta – in realitate un santaj ordinar indreptat impotriva Rusiei, dar care poate destabiliza si raporturile politice si diplomatice din zona central si sud-europeana. Prin decesul, in asemenea conditii de tensiuni sporite in aceasta parte a Europei, a presedintelui Lech Kaczynski, nu pierde numai poporul polonez, ci toate fortele politice est-europene, adepte ale dialogului si colaborarii, exclusiv, in conditii de demnitate si de interes reciproc.

Personal, regret aceasta tragica disparitie din scena politica europeana a unui om si politician admirabil, care ar fi putut fi un model demn de urmat si pentru multi politicieni romani cu sira spinarii prea plecata, atunci cand „negociaza" chestiuni ce privesc, nu doar interesul lor personal sau al gastilor politice din care fac parte, ci si al unei intregi natiuni si tari.

Cred ca nu este intamplator faptul ca, in marea sa majoritate, poporul roman a primit vestea tragicului accident care a dus la moartea unui mare numar de demnitari de stat si politici polonezi cu multa parere de rau si este, in aceste clipe de grea incercare, alaturi cu sufletul de familiile indoliate, dar si de simpli cetateni ai Poloniei, care dovedesc o impresionanta solidaritate si unitate nationala.

Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe cei disparuti!

dr. Dan BRUDASCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page