Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Despre Prietenie

 ( philia- amicitia)

Ca si iubirea, prietenia este o preocupare constanta care nu-i este straina nici unui om.

Despre prietenie s-a vorbit si s-a scris mult, inca din zorii istoriei, si va ramine desigur o problema vesnic deschisa, noua pentru fiecare om si pentru fiecare generatie.

In cel mai vechi poem epic care a supravietuit vicisitudiniilor istoriei, "Gilgamesh" scris aproximativ in jurul anilor 2750-i.Chr., in Mesopotamia este infatisata o prietenie exemplara intre Gilgamesh (rege atestat istoric) si Enkidu. De atunci tema a fost mereu si mereu reluata, mai cu seama in scrierile poetilor, dar si in cele ale istoricilor, sociologilor si filozofilor.

Avind in vedere vasta bibliografie despre acest subiect, cit si faptul ca nu intentionez nici macar sa schitez istoria acestei teme, ma limitez in cele ce urmeaza sa redau felul cum au inteles prietenia doi mari invatati antici: filozoful atenian Aristotel si oratorul filozof latin Cicero. M-am oprit asupra acestor doua nume deoarece sunt recunoscute in consideratiile care le-au scris despre prietenie si, intr-un fel sau altul, tot ce s-a scris mai tirziu despre acest subiect a avut ca punct de plecare operele acestor doi ginditori antici.

Prietenia, cu sensul de philia, constituie in gandirea antica o tema privilegiata, fiind conceputa ca un bine indispensabil vietii, inseparabil de virtute, conditie esentiala a fericirii.

Sensul general al conceptului de " philia " poate defini orice sentiment de afectiune, de atasament fata de altii, fie ca e vorba de prietenia propriu zisa, fie de dragoste, bunavointa, simpatie, binefacere, filantropie, etc.

Termenul "philia" ar putea fi tradus prin < iubire din prietenie> intrucat cuvantul "prietenie" si-a pierdut astazi sensul sau profund.

Cel mai important teoretician al conceptului "philia" a fost, in filozofia greaca, Aristotel. Din cele zece carti care alcatuiesc opera “ Etica Nicomahica” doua ( cartea a VIII-a si a IX-a) sunt dedicate exclusiv acestui concept, dovedind prin aceasta ca filozoful atenian a fost indelung preocupat de relatia de prietenie, constituind in acelasi timp unul din aspectele majore ale filozofiei sale.

Am aratat mai sus, cand am vorbit despre iubirea platonica, ca treapta cea mai inalta la care poate ajunge omul cu ajutorul lui Eros este contemplarea Binelui si a Frumosului absolut. Dar acest absolut ramane totusi, in filozofia lui Platon, ceva nedeterminat. Spre deosebire de maestrul sau, in scoala caruia a petrecut douazeci de ani, Aristotel numeste precis absolutul si anume, Dumnezeu, fiinta perfecta care poseda in intregime o viata contemplativa. De aceea, potrivit gandirii aristotelice omul are doua mari finalitati: contemplatia si prietenia (philia).

Voi incerca in continuare cat mai succinct posibil sa prezint unele din opiniile lui Aristotel despre prietenie, intrucat nici o alta lucrare de care am cunostinta nu trateaza acest subiect cu atata claritate si precizie. El examineaza in " Etica Nicomahica " virtutile cardinale: curajul, cumpatarea, dreptatea si prudenta, iar despre prietenie spune ca este o <floare a virtutilor>, adica ceea ce trece de virtuti deoarece < nu exista alt lucru mai necesar vietii decat ea. Caci nimeni nu ar concepe o viata fara prieteni, chiar daca ar fi sa posede toate celelalte bunuri la un loc.>

In orice situatie s-ar gasi cineva are nevoie de prieteni. Cei bogati sau cei ce detin puterea au poate cea mai mare nevoie de prieteni fara de care nu si-ar putea mentine prosperitatea. Cat priveste pe cei nevoiasi, ca si cei aflati in situatii nefericite, vad in prieteni unicul lor refugiu. Intr-o lume in care oamenii ar fi prieteni intre ei, n-ar fi nevoie de justitie si nici de politie. Pe langa faptul ca prietenia este un sentiment necesar, este in acelasi timp si nobil, < aceiasi oameni care sunt capabili de virtute, sunt si cei mai capabili de prietenie>.

Criteriul care sta la baza unei prietenii este controversat. Unii sustin ca ar fi afinitatea, potrivit dictonului" cine se aseamana, se aduna“. Altii, dimpotriva, neaga afinitatii rolul de a inchega prieteniile spunand ca cei ce se aseamana, se pismuiesc unii pe altii. In sfarsit, altii afirma ca de fapt contrariile se atrag, intocmai ca electronii cu protonii intr-un atom, ca din disonante rezulta cea mai frumoasa melodie.

Dupa Aristotel, ratiunile care stau la baza prieteniei sunt trei: binele, placutul si utilul; iar corespunzatoare acestora exista trei tipuri principale de prietenii: prietenie bazata pe virtute, pe placere sau pe interes. Atasamentul reciproc intre cei ce au legat prietenia se va baza deci pe ceea ce a determinat aceasta legatura.

Va urma

Vasile Bechis, Costa Mesa, California

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page