Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Persoana si lucrarea Duhului Sfant in Patristica Preniceeana

CAPITOLUL II

PREZENTAREA ISTORICA SI CRITICA A PARINTILOR APOSTOLICI SI A SCRIERILOR LOR

(Continuare din numarul precedent)

2.2.5. TERTULLIAN (cca 160-220)

Originar din Cartagina, Tertullian va fi alaturi de Augustin, cel mai mare si mai influent autor latin. Jurist de profesie, el va excela printr-un stil oratoric, o ratiune clara si o sistematizare aparte a conceptelor sale teologice. A introdus in vocabularul latin si tehnic al Bisericii, termenii trinitas si persona, cu referire la doctrina despre Trinitate si Persoanele divine din Trinitate.

Un autor foarte prolific, a lasat un numar impresionant de lucrari, cunoscute azi intr-o colectie de sase codexuri sau corpusuri, Acestea sunt:

1. Corpus Trecense, cel mai redus ca numar de lucrari, descoperit in 1916 in Troyes.

2. Corpus Masburense, ajuns la noi prin editia lui Sigismund Gedenius din 1550 din Basel.

3. Corpus Agobardinum, care a continut original nouasprezece lucrari, este azi in forma a treisprezece manuscrise, sub numele Codex Parisinus latinus 1622, din secolul al IX-lea.

4. Corpus Cluniacense, a fost descoperit in Spania si contine manuscrise de calitate inferioara celor mentionate mai sus.

5. Corpus - Codex Ottobonianus latinus, descoperit recent in biblioteca Vaticanului si aproape identic in continut cu Corpus Trecense.

6. Documentul Olandez, este cea mai recenta descoperire a screirilor lui Tertullian.

Dintre lucrarile apologetice ale lui Tertullian, Apologeticum, este cea mai importanta. In ea, Tertullian arata motivul pentru care sunt crestinii persecutati si martirizati, pledeaza pentru libertati religioase in Imperiul Roman, demonstreaza ca Dumnezeu in autoritatea Lui suprema ridica sau coboara imparatiile pamantului si de asemenea demonstreaza ca, crestinii nu sunt dusmanii Statului.

Tertullian a scris intensiv impotriva ereziilor lui Marcion, Hermogenes si Valentinus. Aportul deosebit al lui Tertullian la formularea teologiei preniceiene se vede in lucrarea sa Adversus Praxeas i Impotriva sau Contra lui Praxeas. Valoarea acestei lucrari sta in formularea dictionarului despre Trinitate. Tertullian scrie:

<<Daca pluralitatea Trinitatii inca te ofenseaza, ca si cand n-ar fi conectata intr-o unitate simpla, te intreb, cum este posibil pentru o Fiinta care este simplu Una si Singura, sa vorbeasca la plural, in fraze ca: "Sa facem om dupa chipul nostru, dupa asemanarea noastra" - cand El ar fi trebuit sa zica: "Sa fac un om dupa chipul Meu, dupa asemanarea Mea", fiind o Fiinta Singura? Apoi, in pasajul urmator - "Iata ca omul este ca Unul dintre Noi", El fie ne insala fie se amuza, daca este numai o Singura Persoana. Sau a vorbit El catre ingeri, dupa cum interpreteaza iudeii acest pasaj, pentru ca nici ei nu recunosc pe Fiul? Sau a fost aceasta pentru ca El este in acelasi timp Tatal, Fiul si Duhul si astfel a vorbit la plural...? Nu, ci a fost asa pentru ca El avea deja pe Fiul la dreapta Sa ca pe a doua Persoana, Cuvantul Sau si o a treia Persoana, Duhul din Cuvant, ca sa vorbeasca la plural... (cf. Adversus Praxeas 12).>>

Desigur, cu toata greutatea sa intelectuala si teologica, Tertullian nu scapa nici el sa nu cada in subordinationism (Ibid, 8). Umbra peste viata si lucrarea lui Tertullian este aruncata de participarea sa in gruparea crestina - harismatica montanista. Din perspectiva montanista, Tertullian distinge intre Biserica spirituala si Biserica episcopala a timpului sau (cf. De pudicita 21, 17).

2.3. TEOLOGIZAREA APOLOGETILOR PRENICEENI

Sfarsitul secolului intai al erei crestine, a marcat incheierea canonului biblic al Noului Testament, a comunicarii directe a lui Dumnezeu cu oamenii prin sfintii apostoli si profeti si deschiderea unei ere zbuciumate pentru Biserica lui Hristos, in care focusul central al slujitorilor lui Dumnezeu a fost acela de a pune bazele unei traditii crestine, de a formula doctrinele de baza ale noului Popor al lui Dumnezeu - Biserica, si de a apara aceasta Biserica in fata pericolelor venite impotriva ei prin martiraj, persecutii, erezii si eforturi vadite de divizare a unitatii crestine pe considerente doctrinare, geografice (apus si rasarit in Europa, nordul Africii si Orientul Mijlociu) si de harisma personala a liderilor Bisericii. Tranzitia de la perioada apostolica la cea organizatorica a fost brusca si fara precedent in istoria omenirii.

Dificultatea teologului si istoricului contemporan societatilor de dupa perioada apostolica, de a formula o istorie obiectiva si o teologie fara prejudecati denominationale este imensa. Din perspectiva istorica, cercetatorul modern stie ca istoria este privita fie un Geschichte - eveniment sau incident, fie Heilsgeschichte - eveniment salvific, fie interpretare personala, fie informatie fie cercetare stiintifica, dar nu lipsita de subiectivism.

Dilema teologului nu este cu nimic mai usoara atunci cand cauta sa fie obiectiv, cercetand prin labirintul de idei, interpretari si formulari doctrinare ori sistematice. Teologul Wolfhart Pannenberg, cautand sa formuleze o Hristologie bazata pe actele lui Dumnezeu - Hristos in istorie si nu pe adevaruri propozitionale sugerate de proponentii teologiei existentialiste ca Barth, Brunner, Reinhold Niebuhr si mai radicalul Paul Tillich, scria:

<<Scopul hristologiei este acela de a oferi un suport rational pentru credinta in divinitatea lui Isus, pentru ca acest aspect este disputat in aceste zile. Hristologia "de sus" este neacceptabila pentru ca aceasta nu mai presupune divinitatea lui Isus. Hristologia “de sus” tinde sa neglijeze aspectele semnificative ale istoriei lui Isus din Nazaret. In particular, ma refer la relatia Lui cu, iudaismul timpului Sau, un element esential in vederea intelegerii vietii si mesajului Sau... La drept vorbind, o hristologie “de sus” , este posibila numai din perspectiva lui Dumnezeu si nu a noastra. Noi suntem limitati, fiinte legate de pamant si trebuie sa dezvoltam cercetarea noastra din aceasta perspectiva.>>

Studierea stiintifica a scrierilor apologetilor pre-niceieni in vederea intelegerii conceptului sau invataturii lor despre Duhul Sfant comporta o atentie deosebita. Stilul lor dialectic or mai corect, dialogic, reflecta stapanirea corecta a gandirii grecesti pe care au acumulat-o in contextul lumii in care au trait si au scris. Acest fapt particular lor, nu-i poate acuza nicidecum de grecizarea crestinismului, dupa formatul culturii lumii antice inceput sub Alexandru Macedon, ci mai degraba, se poate vorbi de increstinarea lumii dominata de influenta enorma a culturii si gandirii grecesti. Acest autor, considera ca binevenita formularea teologului catolic Johannes Quasten despre caracterul apologetilor crestini preniceieni in particular a apologetilor greci sau rasariteni. Astfel, Quasten scrie:

<<Apologetii au pus bazele stiintei despre Dumnezeu. De aceea, ei sunt primii teologi ai Bisericii - un adevar care adauga la valoarea si importanta lor. Desigur, noi vom descoperi in scrierile lor numai inceputul unui studiu teologic - doctrinar, din moment ce ei nu au tintit la o organizare stiintifica a materialului prezentat, nici nu au avut in vedere intreaga revelatie a Scripturilor. A cataloga efortul lor o grecizare a crestinismului, va fi foarte gresit. Cu siguranta, ca se poate astepta ca stilul lor de gandire, mostenit de dinainte de convertire, sa-i influenteze in prezentarea teologica; in ce priveste teologia lor, sa nu uitam ca ei sunt exponentii timpului in care au trait. Acest fapt este evident in mod aparte in stilul de abordare a subiectelor, in terminologia intrebuintata si in felul de formulare a dogmelor... Continutul teologiei apologetilor nu a fost insa influentat de filozofiile pagane, asa cum presupun unii. Or daca este vreo influenta, aceasta este foarte minora. De aceea putem vorbi despre increstinarea elenismului si nu despre elenizarea crestinismului, daca vrem sa privim la intregul aspect intelectual pe care l-au demonstrat .

Pentru a revendica religiozitatea lor, apologetii nu s-au adresat numai lumii pagane si celei iudaice, ci ei au scris tratate anti-eretice. Deci daca vrem sa studiem intregul corp literar scris de apologeti, ne trebuie sa exersam multa grija.>>

Va urma

Lazar Gog

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page