Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Colectia romanul istoric - CURIERUL SECRET

Sotiei mele - ARETIA, fiinta draga cu care am calatorit pe planeta Pamant vreme de 54 de ani prin ploaie, prin vant si prin arsita.

Ioan Dan

 

Capitolul 18

(Continuare din numarul precedent)

- Ciripoi? se mira Sile. Nu cumva esti prieten cu Tufan?

- Chiar asa, domnule! Am fost vecini.

- Si incotro, tinere Ciripoi?

- Ma tin dupa niste prieteni, domnule Sile.

- Ma cunosti?

- Sigur.

- De ce nu mi-ai spus de la inceput?

- Daca nu m-ai intrebat!

- Dar te-am intrebat unde mergi.

- Crezi ca eu stiu? Tufanel mi-a zis sa ma tin dupa ei, pana cand o avea destul curaj sa ma prezinte domnului Cae Indru.

- Mai, sa fie! Deci asta era. Da pinteni calului, prietene! Dupa vreun ceas, cei sapte calareti se abatura de la drumul Giurgiului, calarind im josul Dunarii spre locul numit pe atunci Cirna Mica. Ii astepta acolo o pluta. Locurile erau pustii de lume. Patru plutasi iesira din culcusurile lor. Caii si calaretii se inghesuira pe pluta. Dunarea picotea domoala. Doar mai pe firul ei incerca oarecare stavila, caznindu-se a-i atrage la vale. Malul celalalt era la fel de pustiu. Oamenii si animalele coborara pe uscat. Cae Indru darui fiecarui plutas cate zece galbeni.

- Stiti ce aveti de facut? intreba el.

- Da, domnule, raspunse unul mai varstnic. Vom sta de veghe zi si noapte. Cate unul dintre noi va face paza la mal. Cand va aparea careva din domniile-voastre aici, e destul sa ne strige numele pe rand. Atunci, vom scoate pluta ascunsa pe sub salcii si vom zori incoace. Dar legatura noastra cu capetenia va ramane cu domnul Galusca. I-am potrivit o coliba printre stufarisul de aici. Chiar si pentru dumnealui am tocmit un acoperis cu frunze de salcii, la cazuri de ploaie. Nimeni nu poate banui ca se poate afla asemenea ascunzatoare prin locurile astea. Din trei in trei zile, o sa ducem la vreme de noapte merinde pentru domnul Galusca.

Pornira cu totii sa recunoasca ascunzatoarea, afundandu-se adanc printre ochiurile de apa si smarcuri, printre salcii si papuris. Cu greu l-ar fi putut dibui cineva pe Galusca in asemenea labirint natural.

Plutasii trecura curand pe malul romanesc. Cei cinci calareti se despartira de Galusca, strunindu-si caii spre sud. Dupa vreo patru ceasuri, zabovira intr-o padure intinsa, cu copacii batrani. Pornira la deal pe malul unui parau marginit de tufe dese de alun. Ajunsera la niste rape dominate de copaci inalti. Intre rapele acelea se afla o locuinta omeneasca despre despre care s-ar fi putut spune cu oarecare bunavointa ca e o casa de gospodari. Dupa cum aratau imprejurimile era greu de presupus ca stapanul sau stapanii casei ar fi gasit acolo niste mijloace de trai ceva mai acatarii. Din casa iesi un barbat marunt, imbract intr-o haina de oaie cu blana intoarsa inauntru. Purta pe cap un fes inalt cu ciucuri, iar picioarele ii erau aparate de niste cizme scurte, lucrate destul de grosolan. Nasul mare si rosu parea sa fie singurul semn de voinicie al acestui om. Cat despre varsta, putea sa aiba patruzeci de ani sau tot atat de bine saizeci de ani. Barba mare, involburata, ascundea pe trei sferturi o fata negricioasa, luminata doar de sclipirea vioaie a ochilor. Dupa mersul tarsait arata mai degraba cea de-a doua varsta. Se opri in fata lui Indru nitel speriat, incercand sa-i castige bunavointa cu plecaciuni adanci. Tanarul vanator scoase din buzunar un inel de argint, pe care un mester priceput gravase cu mare arta o frunza de stejar. La vederea inelului, batranul deveni dintr-o data mai ager, apropiindu-se de prima varsta. Ochii lui stralucira veseli.

- Descalecati, domnilor! isi pofti oaspetii intr-o romaneasca la fel de buna ca a oricarui bucurestean. Incepusem sa mor de urat in pustietatea asta. Zau, sa stai ziulica toata si sa nu ai alta treaba decat sa bei o posirca de afine care-ti intoarce sufletul pe dos, cred ca nu se afla mai mare osanda.

Intrara in casa. Gazda le arata lavitele din lungul peretilor. In mijlocul uneia dintre cele doua incaperi se afla o masa cam schioapa, care semana foarte bine cu lavitele. Alt mobilier nu se afla in acea locuinta singuratica. Niste cojoace atarnate pe pereti, o vatra pentru foc si un culcus mare de frunze parea sa fie intreaga agoniseala a omului. Vasele de lut asezate langa vatra aratau goale, prevestind neajunsuri pentru niste calatori flamanzi. Gazda observa privirile triste ale celor cinci si incepu sa rada:

- Pentru asemenea oaspeti de seama se va gasi pana la urma ceva de-ale gurii. Ce-ati zice de niste afumatura de porc? Dar sa nu ne racim gura de pomana.

Incepu sa umble iute ca o sfarleaza. Puse peste carbunii din vatra ceva scoarta uscata de copac. Focul se inviora. Adauga buturugi. Si pe cat se inveseli focul, pe atat fumul incepu sa ia ochii musafirilor. Iesira cu totii din casa.

- Asa e la inceput, se scuza gazda. Se imprastie olecuta de fum. Pe urma deschid usa, iese fumul afara si iese si caldura. Dar nu ma opreste nimeni sa intetesc focul de la inceput.

Intre timp, caii se trasera spre o capita cu fan. Musafirii mai zabovira prin curte, dar nu multa vreme. Veneau din casa niste mirosuri care nu mai lasau nici o indoiala asupra calitatii bucatelor. Vanatorii innoptara acolo. Cand se lumina bine de ziua, pornira mai departe, spre sud, patru dintre ei. Toroipan ramase sa-i tina de urat gazdei. Dupa patru ceasuri de mers aspru, vanatorii zabovira din nou intr-o zona destul de salbatica a Muntilor Balcani. Noua gazda ii primi la fel de bine ca si prima, iar legatura dintre calatori si gazda o facu vechiul inel de argint. Acolo ramase Tufanel.

A doua zi catre pranz, Cae Indru si Ciripoi se despartira de Sile Adormitu, lasandu-l pe maini bune, la gazda sigura.

Catre sfarsitul lui aprilie, caldura se asezase de-a binelea si la Constantinopol, dar strazile capitalei nu mai aratau vesele si galagioase ca in alti ani. Pravaliile multe si bazarurile se golisera de marfuri, iar altele proaspete intarziau sa se arate in rafturi. Marele-vizir Ferhat-pasa se pregatea sa paraseasca orasul in fruntea a paisprezece mii de ieniceri, treizeci si sapte de mii de calarime straina cu plata si inca vreo cincisprezece mii de spahii. La 28 aprilie, Ferhat iesi din Constantinopol cu ostile, facand primul popas la castelele din Daud. Zece corabii mari incarcara saizeci si doua de tunuri, multa munitie si ceva harnasamente, dimpreuna cu corturile armatei. Corabiile fura indreptate spre Varna. Drumul lor se continua de acolo, pe o ruta lunga si sigura, spre Chilia, apoi pe Dunare in sus pana la Rasciuc, unde urma sa-si descarce pretioasa incarcatura. Ferhat se dovedi bun organizator al uriasei expeditii impotriva Tarii Romanesti. El folosi calea apelor pentu bagajul greoi. Incredintase transportul unor armatori greci, mari specialisti in astfel de afaceri.

De indata ce corabiile disparura in zare, de pe chei se desprinsera din multimea de curiosi doi barbati in caftane bogate, cu inele multe pe degete. Caii aratosi , impodobiti cu scule de mare pret, pornira in trap usor. Oamenii de rand se trasera indarat din fata acelor distinsi calatori, lasandu-le partie mare de trecere. Abia cand se vazura departe de gloata, cei doi distinsi boieri turci incepura sa discute intre ei intr-o limba care i-ar fi surprins pe multi dintre fiii lui Alah.

- Dragul meu Ciripoi, zise cel mai inalt, presimt ca macar una dintre aceste falnice corabii nu va mai ajunge in portul de la Chitila.

- Sunteti un om cucernic, domnule Indru. Numai oamenii cu frica lui Dumnezeu au asemenea presimtiri. Eu sunt un pacatos si ma aflu lipsit de acele haruri. Daca as capata ceva lamuriri, ar fi numai spre binele meu.

- Toate la timpul potrivit, prietene, zambi Cae privind admirativ unul dintre inelele multe care-i impodobeau degetele.

In seara de 29 aprilie, capitanii celor zece corabii se socotira cu adevarat multumiti. Incheiasera ultimele incarcaturi. Vreo doua sute de butoiase cu pulbere care-i asteptasera pe cheiul Varnei, din porunca lui Ferhat-pasa. Inainte de amurg, butoiasele, stivuite frumos si ferite unul de altul prin somoioage mari de paie, se odihneau in pantecele acelor corabii. Pe puntea Penelopei, kir Iani Xifandos, capitanul corabiei-comandant, isi facea siesta aruncand rotocolae de fum din pipa lui uriasa.

 

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page