Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Semanatorul

Preot Paroh, Viorel Visovan, Biserica "Sfantul Ioan Botezatorul" , Los Angeles

"Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa. Si semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o. Si alta a cazut pe piatra, si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala. Si alta a cazut intre spini si spinii, crescand cu ea, au inabusit-o. Si alta a cazut pe pamantul cel bun si, crescand, a facut rod insutit. Acesta zicand, striga: Cine are urechi de auzit sa auda. Si ucenicii Lui Il intrebau: Ce inseamna pilda aceasta? El a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga. Iar pilda aceasta inseamna: Samanta este cuvantul lui Dumnezeu. Iar cea de langa drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima lor, ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca. Iar cea de pe piatra sunt aceia care, auzind cuvantul il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada. Cea cazuta intre spini sunt cei ce aud cuvantul, dar umbland cu grijile si cu bogatia si cu placerile vietii, se inabusa si nu rodesc. Iar cea de pe pamant bun sunt cei ce, cu inima curata si buna, aud cuvantul, il pastreaza si rodesc intru rabdare" (Luca 8, 5-15).

In misiunea sa mesianica Iisus Hristos a vestit prin cuvinte, gesturi si fapte Imparatia Cerurilor, ne-a facut cunoscuta Vestea cea Buna a Rascumpararii din moarte si a Mantuirii noastre, a bunatatii si indurarii lui Dumnezeu-Tatal si a iertarii pacatelor noastre, a Darului Sf. Duh si a Fericirii Vesnice. Aceasta vestire a Imparatiei Cerurilor Iisus Hristos o face prin fapte si minuni, dar si prin cuvinte, prin invatatura. Unul din modurile dragi Mantuitorului de a invata este acela de a vorbi in Pilde, adica prin lucruri simple, arhicunoscute, luate din viata de zi cu zi explica realitati ascunse, reveleaza valori superioare, transmite un mesaj spiritual important pentru om.

In Pilda Semanatorului, din Evanghelia Sf. Luca, prin imaginea semintei si a rodniciei sale, Iisus Hristos ne descopera taina Imparatiei Cerurilor si a Logosului, a Cuvantului lui Dumnezeu care o vesteste si o implineste. Noi oamenii cunoastem bine moartea care vine din viata, dar in cazul semintei se intampla un fapt contrar: acela al vietii care vine din moarte. Nu intamplator Mantuitorul aseamana in mai multe randuri Imparatia Cerurilor cu samanta a carei forta vitala e data tocmai de moartea sa. Departe de a o distruge samanta, moartea este conditia sine qua non pentru ca ea sa incolteasca si sa se manifeste in toata plenitudinea ei, spre deosebire de orice alt lucru care moare si putrezeste, se dezintegreaza, se sfarseste.

Prin aceasta sugestiva pilda Mantuitorul ne dezvaluie rodnicia si eficacitatea Cuvantului viu al lui Dumnezeu care nu poate sa nu produca efectul pentru care a fost trimis, nu poate sa nu realizeze misiunea sa asemeni ploii care se coboara din cer – ne spune Proorocul Isaia – si nu se mai intoarce pana nu adapa pamantul si-l face sa rodeasca, ii da viata. Cuvantul viu rostit de Dumnezeu nu numai ca inseamna ceva, ci si implineste, realizeaza ceea ce semnifica: “Sa fie lumina! Si a fost lumina”. Cat de departe sunt anemicele noastre vorbe de cuvintele puternice ale lui Dumnezeu…

In aceasta pilda Invatatorul ne face cunoscute si obstacolele si rezistentele interioare puse Cuvantului, ne spune si despre reactiile negative ce se petrec in noi atunci cand ascultam Cuvantul sau, Evanghelia sa, despre negarile si refuzurile noastre fata de propunerile sale. Intr-adevar, rezultatul semanarii din pilda este dezastruos, catastrofal: samanta nu incolteste din cauza pamantului tare si a pasarilor; daca incolteste nu creste din cauza pietrelor; daca creste este inabusita de spini. Cine s-ar mai obosi sa semene in zadar pe un asemenea teren, intr-un astfel de sol? Si totusi semanatorul din pilda continua sa semene cu incredere, curaj, perseverenta.

Pilda aceasta genereaza in noi sentimente contradictorii: dezamagire si tristete, pe de o parte, privind din perspectiva omului sau doar, pur si simplu, privind la om, la noi; alinare si bucurie, pe de alta parte, privind la Dumnezeu, la bunatatea si indurarea lui. Dezamagire si tristete pentru ca, ne spune Mantuitorul, asemeni semintei si Cuvantul lui Dumnezeu nu patrunde in inima omului, a fiecaruia dintre noi. Dumnezeu este Iubire si Intelepciune si iradiaza, asemeni Soarelui, asupra noastra Spiritul sau, Puterea sa dorind sa ne lasam patrunsi, strabatuti pentru a ne transforma, a ne transfigura cu Harul sau pentru a creste pana la statura fiilor lui Dumnezeu. Dar noi ne inchidem Luminii si atunci ramanem in intuneric, suflete meschine, inimi impietrite, pustii, aride si spinii si maracinii rautatii si egoismului ne invadeaza. Fara Dumnezeu suntem mici, slabi, fragili, urati, rai, nefericiti pentru ca nu avem puterea lui, iubirea si intelepciunea lui. Deschiderea catre el insa ne aduce transformarea fiintei si efectele ei sunt – in aceasta viata – scantei din Focul sau, raze din Lumina sa: armonie, pace, seninatate, libertate, adica Fericirea. De fapt, fericirea omului cea mai mare cu putinta in aceasta viata nu este altceva decat umbra Luminii lui Dumnezeu. Poate pentru ca Omul e doar o soapta a Cuvantului – dar o soapta de Iubire, o soapta ce trebuie sa devina cuvant in Cuvant.

Pentru aceasta insa trebuie sa-i ingaduim Cuvantului sa patrunda in inima noastra caci se pare ca nu o facem din moment ce insusi Cuvantul Intrupat ne-o spune nu fara tristete. Daca patrunde, ne spune Mantuitorul, nu incolteste pentru ca nu il ascultam cu atentie, il consideram o vorba ca una din multele, prea multele noastre vorbe si atunci vine diavolul — acuzatorul omului, parintele minciunii, inselatorul, dezbinatorul, distrugatorul – si ni-l fura Cuvantul din inima. Ni l-a furat pe cand eram inca in gradina Raiului, in starea primordiala paradisiaca a inocentei, a neprihanirii, a necunoasterii raului, uratului si minciunii si continua sa ni-l fure rapindu-ne astfel insasi bucuria vietii in Dumnezeu caci legatura, comuniunea cu el este temeiul fericirii noastre pamantesti si al mantuirii noastre intru vesnicie, al vietii vesnice, al desavarsirii in Dumnezeu.

Daca incolteste Cuvantul, nu prinde radacini. Il ascultam cu entuziasm dar in mod superficial, epidermic, cel mult la nivel emotional si el nu patrunde in profunzimea inimii noastre impietrite de egoisme si orgolii si nu o poate transforma, nu o poate vindeca de temerile adunate in ea si de lipsa noastra de curaj si astfel la prima incercare – adica la prima ocazie de a dovedi credinta noastra – ne lepadam de el, il tradam, il renegam. Putini sunt cei ce inving puternica ispita de a face reduceri generoase la pretul ce trebuie platit pentru marturisirea credintei, pentru trairea ei si a Evangheliei, a invataturii Domnului Iisus Hristos. Pe aceia ii numim sfinti si martiri.

Daca prinde radacini Cuvantul, nu creste caci e inabusit de spini: gandurile, grijile, preocuparile numai pentru cele lumesti, numai pentru interesele proprii, pentru bunastarea personala, dorinta de faima, putere, slava omeneasca sau doar dorinta egoista de a prevala asupra celorlalti, de a fi mereu numarul unu, de a avea intotdeauna ultimul cuvant (si probabil e cel mai ultim, cel mai de pe urma in singura ierarhie care conteaza) – toate acestea inabusa Cuvantul lui Dumnezeu si-l impiedica sa rodeasca. Dumnezeu nu are loc de noi insine, de gandurile si lucrurile noastre. Nu suntem ingeri (suntem, de fapt, mai presus de ingeri caci ei sunt in slujba noastra) si avem nevoie (pentru ca asa vrem noi si micii domni ai lumii pentru noi) de multe, prea multe lucruri pentru a trai, dar daca le punem mai presus de Dumnezeu si de destinul nostru vesnic atunci facem din cele materiale, pieritoare lucruri un idol care ne separa de Dumnezeu si ne face robii sai; si rasplata lui Mamona pentru cei ce-l aleg stapan si-l slujesc este in aceasta viata teama de moarte, iar dupa aceea vesnicia ei. Pentru ca neadevarul si neiubirea nu pot genera altceva decat robie, teama, urat si moarte.

Dar Semanatorul din Pilda este un optimist incurabil – crede ca poate transforma si pietrele in pamant roditor si spinii in spice grele de grau sau trandafiri impovarati de petale si pustiul in livada inrourata de visini infloriti. In ciuda multiplelor obstacole si indarjitelor noastre rezistente, sperand acolo unde pare sa nu mai fie nici o speranta, Semanatorul continua sa semene Cuvantul "caci — ne spune — pentru aceasta am venit". Iar noi, in vinovata noastra orbire, nevazand Semanatorul stelelor semanandu-se pe sine in ochii nostri…

Continua sa semene pentru ca ne iubeste si ne vrea fericiti, pentru ca stie ca dincolo de orice rezistenta inima omului e curata, buna, facuta pentru Cuvantul lui Dumnezeu, pentru a-l asculta, pastra si a-l face sa rodeasca insutit; continua sa semene pentru ca stie ca intru el am fost facuti, prin el si pentru el; continua sa semene pentru ca nu oboseste asteptand intoarcerea noastra din drumul pierzarii si pentru ca are incredere in noi ca il vom primi in inima noastra si-i vom ingadui sa rodeasca insutit, adica sa ne transforme intru desavarsire realizandu-ne ca oameni dupa chipul Prototipului Omului – Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – si astfel fiind ziditori ai Imparatiei Cerurilor pe Pamant – acea lume a iubirii, a dreptatii, a intelegerii, a pacii, a armoniei dupa care fiecare om atat de mult tanjeste, dar atat de putin face pentru a o realiza.

Imparatia Cerurilor se zideste pe Pamant, dar ea nu consta in pietre si ziduri. Zidurile isi au rostul lor atunci cand ne aduna laolalta si ne unesc cu Dumnezeu si intre noi si nu atunci cand ne separa. Imparatia Cerurilor incepe in inima noastra, se raspandeste in jurul nostru si se nesfarseste in infinitatea lui Dumnezeu. Ea nu se situeaza in afara istoriei si a vietii noastre zilnice si nici nu se experimenteaza in vreun laborator sofisticat accesibil doar initiatilor, ci se realizeaza in truda si suferintele de zi cu zi, in durerile si bucuriile prezente, in tristetile si sperantele cotidiene. Imparatia Cerurilor se realizeaza in dialogul cu Dumnezeu si in cel, mult mai dificil, cu semenii: cu cat vom face mai mult loc in sufletul nostru si in viata noastra lui Dumnezeu, cu atat mai mult vom rodi roade bune si vom zidi Cetatea Omului in Cetatea, mult mai mare, a lui Dumnezeu. Atunci Lumea va fi transfigurata de Spiritul lui Dumnezeu, de puterea sa, de Harul sau, va fi buna, frumoasa, dreapta, sfanta, fericita. Pentru ca fiecare dintre noi va fi astfel – dar totul incepe din inima noastra.

Daca fiecare dintre noi ar crede si ar spune: "Imparatia Cerurilor incepe din inima mea", atunci cu adevarat Raiul ar incepe de acum, din aceasta viata. Dar pentru ca nu o facem nici unul dintre noi – incepand si sfarsind cu mine insumi – intelegem, poate, de ce este atat de putin Cer pe Pamant: in sufletele noastre, in casele noastre, in viata noastra, in lume. Amin.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page