Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Persoana si lucrarea Duhului Sfant in Patristica Preniceeana

CAPITOLUL II

PREZENTAREA ISTORICA SI CRITICA A PARINTILOR APOSTOLICI SI A SCRIERILOR LOR

(Continuare din numarul precedent)

2.1.5 ORIGEN (cca 185-254)

Origen reprezinta apogeul intelectual al Scolii Alexandrine. El este un invatat de dimensiuni enciclopedice, cu o gandire profunda, folosita intr-o scriere vasta, care va acoperi o sesime a Istoriei Eclesiastice a lui Eusebiu de Cezarea. Ieronim il mentioneaza in Vietile oamenilor ilustrii, la fel facand Photius. Activitatea de educator a lui Origen cunoaste doua faze: Scoala Alexandrina intre 203-231 si Scoala din Cezarea, fondata de el insusi si la care a activat aproape douazeci de ani.

A suferit persecutii severe sub Decius si a fost deopotriva respectat si criticat vehement de contemporanii sai. Mottoul sau teologic era acela de a nu accepta un adevar care difera de traditia eclesiastica si cea apostolica (cf. PERI, ARCHON, or in latina De Principiis -2). Contrar acestui motto, Origen s-a lasat influentat tot de filozofia lui Plato, fapt care a condus la erori teologice, cum a fost aceea a doctrinei despre pre-existenta sufletelor. Alegorizarea excesiva a Scripturii a dus la interpretari arbitrare ale Sfintelor Scripturi si la minimalizarea importantei Vechiului Testament. Aceste erori, au condus la binecunoscuta "Controversa origenista" a carui sfarsit in 543 la Sinodul din Constantinopole, sub influenta imparatului Iustinian I, a fost sa fie prin anatemizarea a cincisprezece dintre doctrinele sale. Evenimentul istoric mentionat a fost oficializat de semnatura Papei Virgilius (537-555) si a Patriarhilor din Rasarit.

Opera teologica a lui Origen este vasta. Hexapla, este prima lucrare teologica menita sa dezbata critic textul Vechiului Testament. El este primul exeget din Biserica. A scris despre toate cartile Vechiului Testament in trei forme literare diferite: scholia sau explicatii scurte in pasaje dificile, homilii si comentarii. Lucrarea sa apologetica cea mai insemnata este intitulata Contra Celsum, este conceputa in opt carti, bogate in informatii istorice. Lucrarea cu caracter dogmatic este De Principiis.

Doctrina despre Dumnezeu a lui Origen constituie obiectul acestei lucrari. Pentru Origen, Dumnezeu este o Triada. Fiul purcede din Tatal nu prin procesul diviziunii ci in sensul in care vointa procede din ratiune. Subsistenta Fiului este generata de Tatal. Relatia Fiului cu Tatal este aceea a unitatii de substanta, concept care (Homoousios), va fi obiectul doctrinar al dezbaterii si formularii de la Niceea in 325. Logosul, in gandirea lui Origen, apare ca un "al doilea Dumnezeu - DEUTEROS THEOS (cf. Contra Celsum 5:39). Fiul este inferior Tatalui (Ibid 8:15) si impreuna cu Duhul Sfant sunt intermediari intre Tatal si fapturile Sale. O caracteristica a lui Origen este misticismul sau, o dispozitie interioara a sufletului care conduce la negarea literei Scripturii si rezulta in spiritualizarea ei exagerata.

Revenind asupra doctrinei despre Dumnezeu, Origen intelege o ierarhie in Trinitate. El scrie: "Noi care afirmam ca lucrurile vizibile sunt sub controlul Celui ce le-a Creat, afirmam ca Fiul nu este mai mare decat Tatal, ci inferior Lui" (in Contra Celsum 8:15). Continuand sa prezinte conceptul sau ierahic despre trinitate, Origen scrie:

Cat despre noi, care credem pe Mantuitorul cand zice: "Tatal care M-a trimis, este mai mare de cat Mine" si care, din acea ratiune nu a permis ca termenul "bun" sa fie atribuit Lui Insusi in sensul plin si adevarat, ci l-a atribuit Tatalui dandu-I Lui multumire, condamnand pe acela care a glorificat excesiv pe Fiul - noi deci, vom afirma ca Mantuitorul si Duhul Sfant sunt fara comparatie si sunt net superiori tuturor lucrurilor create si vom afirma ca Tatal este mult deasupra Lor (cf. Homilie in Ioan 13:25).

Rezultatul gandirii lui Origen este ca daca Fiul este inferior Tatalui, Duhul Sfant este inferior Fiului (cf. De Principiis 4). Tatal este de nepatruns si fara un corpitrup cunoscut. Fiul are HYPOSTASIS, de la Sine si mediaza intre Tatal si toate fiintele rationale. Duhul Sfant este a treia HYPOSTASIS in dumnezeire si El inspira fiintele rationale facilitandu-le adoptiunea prin Fiul in Tatal ceresc. Chiar daca Fiul si Duhul Sfant isi obtin subsistenta din Tatal, sursa oricarei existente, ei doi nu au intrat in existenta in timp, ci au fost coeterni cu Tatal. Prin aceasta constructie teologica origenista, se cimenteaza tot mai mult doctrina despre Dumnezeu a secolului al 4-lea si se influenteaza invatatura secolelor care urmeaza.

2.1.6 TATIAN (cca 110-172)

Acest apologet grec, nascut in Siria, a studiat credinta crestina la Roma, avand ca educator pe eruditul Iustin Martirul. Desi legati sufleteste prin invatatura comuna pe care au acumulat-o, Tatian este un repudiator vehement al filozofiei grecesti din gandirea sau formularea teologiei biblice, pe cand Iustin ramane tributar acestei gandiri in toate scrierile sale. Umbra care este identificata pana astazi peste viata si activitatea lui Tatian este data de imbratisarea ideilor marcioniste si a unui ascetism exagerat care repudia casatoria (prin interpretarea gresita a textului din 1 Corinteni 7:5, n.a.), si prin invatarea conceptului encratist sau folosirea apei in locul vinului la Cina Domnului. Pentru acest ultim motiv mentionat, Tatian si adeptii lui se mai numeau si aquarieni.

Astazi se cunosc doua din lucrarile scrise de Tatian: Discurs catre greci si Diatessaron. Prima lucrare, Discurs catre greci nu este atat de mult o apologie cat un atac vehement impotriva culturii grecesti. Conceptul lui Tatian sta in formularea unei pareri ca tot ce este numit civilizat in cultura greaca nu este altceva decat un imprumut de idei barbarice, rafinate sa sune inteligent si atragator. Lucrarea aceasta este impartita in patru parti. Pentru scopul acestei teze, voi mentiona partea intai a lucrarii Discurs catre greci si partea a doua. In partea intai, Tatian ofera conceptul sau despre Dumnezeu (Capitolele 4:3-5). Apoi in cap. 5, invata ca Logosul este strans legat de Tatal Ceresc, impreuna lucrand la formarea materiei si a lumii. In partea a doua a lucrarii sale, el vorbeste despre demonologie (Capitolele 8-20). Pentru Tatian, omul a pierdut libertatea de vointa si a devenit sclavul demonilor. Este deci necesar ca omul sa se elibereze din aceasta sclavie. Posibilitatea eliberarii lui este realizabila numai cu ajutorul unei cooperari sau uniri a sufletului cu pneuma, sau cu spiritul ceresc. Acest spirit a trait originar in Adam dar a fost pierdut prin caderea in pacat.

Cea de doua lucrare Diatessaron, este o incercare de unire a textului celor patru Evanghelii intr-o singura istorie. Este evident ca aportul lui Tatian la formarea unei teologii a Duhului Sfant este minim.

2.1.7. THEOPHILUS AL ANTIOHIEI (cca 180)

Istoricul Eusebius in Istoria Eclesiastica, identifica pe Theophilus drept al saselea episcop al Bisericii din Antiohia Siriei (cf. Istoria 4:20). Acest apologet crestin preniceian a scris mai multe carti dintre care trei au ramas pana astazi. Catre Autolie este o apologie intreita, indreptata impotriva idolatriei pagane, impotriva invataturilor filozofiei grecesti in contrapozitie cu scrierile proorocilor din vechime si impotriva moralitatii pagane, care este inferioara celei crestine din toate punctele de vedere. Meritul de seama al lui Theophilus este acela de a fi fost primul autor crestin care a intrebuintat termenul TRIAS sau triada, cu referire la uniunea care exista in dumnezeire. El considera ca primele trei zile ale creatiei, inainte de aparitia Soarelui si a Lunii, sunt dovezi de netagaduit despre demonstrarea Trinitatii divine. Theophilus scrie: "Cele trei zile care au fost inaintea luminatorilor (respectiv inaintea Soarelui, stelelor si Lunii, n.a.), sunt tipuri ale Trinitatii lui Dumnezeu, a Cuvantului Sau si a Intelepciunii Lui” (Cf. Cap. 2:15. Sublinierea apartine autorului pentru evidentiere). Al doilea aspect de importanta teologica, este pionieratul lui Theophilus in distinctia pe care o face cu privire la identitatea Logosului. Astfel Cuvantul intern, imanent al lui Dumnezeu este LOGOS ENDIATHETOS (sau mintea si ratiunea lui Dumnezeu), iar cuvantul rostit al lui Dumnezeu este LOGOS PROPHORIKOS (sau primul nascut al intregii creatii). Cu privire la sufletul omului, un alt subiect dezbatut de Theophilus, acesta nu este nici muritor nici nemuritor, dar prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, sufletul este rasplatit cu nemurire. In aceasta directie, Theophilus se aseamana cu pozitiile lui Iustin Martirul (cf. Dialog 5), si cea a lui Irineu (cf. Erezii 4:4-3). Apologia lui Theophilus este merituoasa. Inovatiile teologice pe care le aduce, il plaseaza pe acest autor crestin inaintea timpului sau.

Va urma

Lazar Gog

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page