Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Nasterea Domnului

Preot Paroh, Viorel Visovan, Biserica "Sfantul Ioan Botezatorul" , Los Angeles

Hristos se naste, preamariti-l! Hristos din ceruri, intampinati-l! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul si cu veselie laudati-l ca s-a preamarit! (Catavasia I a Nasterii Domnului).

Sa se bucure cerurile si sa se veseleasca pamantul, sa-si uneasca glasul pentru a preamari pe cel care, Dumnezeu fiind, s-a facut om pentru ca omul sa se indumnezeiasca.

Astazi se implinesc sperantele de veacuri ale omenirii care de milenii zacea in intuneric si in umbra mortii. Logosul, Cuvantul vesnic al Tatalui se face om pentru ca pe om sa-l mantuiasca, sa-l elibereze din robia raului si a mortii, sa-l uneasca cu Dumnezeu, sa-l faca partas al vietii dumnezeiesti desavarsite si al fericirii vesnice.

Atmosfera de vraja a noptii de vis care a innoit lumea ne invaluie sufletele, ne mangaie, ne bucura, ne inalta. Intruparea Cuvantului vesnic este o dovada a iubirii infinite a lui Dumnezeu fata de oameni: Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau cel Unul-Nascut l-a dat, ca oricine crede intr-ansul sa nu piara ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3,16). Intruparea Fiului dumnezeiesc de la Duhul Sfant si din Prea Curata Fecioara Maria ne spune ca Dumnezeu nu este departe de om, nu se ascunde de el in hiperuranice sfere, nu-l abandoneaza undeva pe o treapta prafuita de uitare a existentei sau intr-o cuta sifonata a universului, ci este Emmanuel - Domnul e cu noi.

Neascultarea si mandria care l-au separat pe om de Dumnezeu - si-l separa si azi - sunt invinse de ascultarea si smerenia Celui care face voia Tatalui si se smereste in locul omului. Cel necuprins de univers se margineste la salasul unui grajd. Cel caruia ii apartin toate comorile lumii se lipseste de toate numai si numai din preaiubire pentru noi: in loc de palat - "pestera straina, rece, pestera de dobitoace"; in loc de matase si purpura princiara - scutece saracacioase; in loc de leagan imparatesc si asternuturi moi - ieslea boilor, fan si paie.

Acesta este Dumnezeul cel adevarat, acesta este Creatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor. E atat de greu de inteles cu mintea omeneasca aceasta taina a Intruparii! E cu neputinta de inteles, dar ceea ce este cu neputinta la om este cu putinta la Dumnezeu. Doar el in atotputernicia sa poate savarsi actiuni pe care omul nu le poate patrunde cu mintea sa. Dar se poate lasa patruns de ele.

In pestera saracacioasa a Bethlehemului se naste posibilitatea ca omul sa se sfinteasca, sa intre in comuniune cu Dumnezeu, cu Izvorul Vietii, cu Adevarul, cu Vesnicia. In pestera Bethlehemului istoria s-a impartit in doua si in acelasi timp s-a creat unitatea ei, trecutul si viitorul au dobandit adevaratul lor inteles, au capatat un sens, un rost. Timpul - kronos - nu mai inseamna deznadejde, trecere inevitabila generatoare de tristete, nu mai inseamna distrugere si moarte, ci devine kairos - timp de mantuire, de har, de bucurie, purtator de viata si de vesnicie. De acum trecerea noastra prin timp nu mai e fara urma, iar timpul care ne strabate ne lasa fiecaruia in suflet atata vesnicie dupa cat iubim.

Datorita Cuvantului intrupat, omul a ajuns casnicul lui Dumnezeu (Efeseni 2,19), fiu al Sau, mostenitor al Imparatiei Sale, impreuna sezator la masa Euharistiei vesnice. De aceea intreaga creatie are la acest Praznic Imparatesc sufletul in sarbatoare pentru ca in persoana Fiului lui Dumnezeu intrupat ea a pregustat nemurirea, posibilitatea inlaturarii distrugerii si mortii, posibilitatea invierii din moarte. Dar venirea Fiului lui Dumnezeu nu aduce in mod automat si magic transformarea noastra si a lumii. In marea lucrare de transfigurare a lumii si a sa proprie omul are responsabilitatea sa data de libertatea cu care l-a inzestrat Dumnezeu si pe care i-o respecta caci insusi Dumnezeu este Libertate Absoluta si l-a vrut pe om incoronare a creatiei sale. Dumnezeu ne-a sadit in inima nemurirea, dar noi suntem cei care o facem sa creasca.

Marire intru cele de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni buna voire! sa cantam si noi impreuna cu corurile ingeresti. Cu magii sa ne inchinam si noi si sa aducem darurile noastre de fapte bune, de iubire, de bunatate. Cu pastorii sa-l vestim si noi pe Mantuitorul lumii prin viata noastra fiecare acolo unde traim. Sa-l primim in inimile noastre, sa-l lasam sa se nasca pentru a putea apoi sa-l daruim semenilor nostri. Cu sufletele pline de Harul sau vom putea raspandi in jurul nostru Spiritul sau, lumina sa, vom fi mici izvoare de pace, de bunatate, de bucurie, de fericire, vom fi apostoli ai iubirii sale pentru oameni.

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page