Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

"La Sydney inima-mi bate, scrie si gandeste tot romaneste"

"

Dialoguri privilegiate: GEORGE ROCA

Maria-Diana Popescu

(Continuare din numarul precedent)

Maria Diana Popescu: Sa ne intoarcem, va rog, la presa scrisa. Revista „Agero" este deja un fenomen cultural international de inalta tinuta. A avut sorti de izbanda datorita efortului dumneavoastra si celui al colectivului redactional?

George Roca: Revista AGERO a devenit una dintre cele mai citite reviste de limba romana de pe Internet. Am depasit deja cifra de zece mii de accesari pe zi. Asta inseamna trei sute de mii pe luna si aproximativ trei milioane-plus pe an! Cum s-a ajuns la o asemenea performanta? Datorita partenerilor nostri, scriitori-colaboratori, si calitatii materialelor prezentate! Lista de corespondenti se apropie de cinci sute, din care majoritatea sunt activi. Sunt saptamani la rand cand ne etalam cu mai bine de douazeci de articole noi. Tematicile diferite atrag cititorii! Redactia e compusa din trei membri. Corvoada ca la munca silnica. Satisfactii insa cu carul! Nu, nu materiale! Spirituale, sufletesti... Cunosti lume noua, oameni inteligenti, oameni de litere. Iti faci prieteni! Te bucuri de bucuria lor!

Personal, am editat pana in prezent peste sapte sute de articole. Adica le-am selectat, corectat, formatat, „diacritizat", infrumusetat, prezentat estetic si grafic. Colegii mei la fel! Dar nici unul din noi nu ne plangem. De ce? Pentru ca poti sa faci pauza cand doresti. Dar parca nu-ti vine sa abandonezi sau sa stopezi misiunea de redactare, parca te atrage din ce in ce mai mult. Vrei sa cunosti, sa prezinti, sa ajuti si sa faci ceva util pentru semenii tai. Pentru semenii tai de aceeasi limba cu tine! Adica... cititori si producatori romani de literatura!

Maria Diana Popescu: Poporul roman nu a avut in vechime Cavalerism, Renastere, Iluminism, Enciclopedism, nici Burghezie instarita, et caetera, foarte putina viata cetateneasca, foarte tarziu Constitutie si Parlament. Dar ne-am sincronizat, suntem un popor sanatos la spirit, Romania a dat de-a lungul vremii multe capete luminate. Suntem tot asa vazuti din afara sau altfel, domnule George Roca?

George Roca: Ei, am avut noi cate putin din fiecare element enumerat mai sus. Nu am putut face mai mult, deoarece nu prea ne lasau cei care ne subjugau. Birul pleca la Stambul, aurul apusenilor pleca la Viena, intelighentia la Paris si mai tarziu in America, uraniul si tezaurul la Moscova... Ba au mai carat si romanii cateva zeci de carute cu aur la Roma. Si totusi a mai ramas in vistierie! De cate ori am avut ocazia sa ne debarasam de paraziti si invadatori, ne-am adunat de pe jos si am renascut, precum Pasarea Phoenix. Si culmea, mereu am rezistat macelurilor, hotiilor, invaziilor, calamitatilor si ne-am consolidat un perimetru national destul de vast. Avem insa meteahna sa fim mereu nemultumiti, sa ne plagem de mila. Ma intrebati cum suntem vazuti de afara! Cui prodest? Cui bono? La ce ajuta? Ne da cineva mai multa mancare? Principalul este sa fim noi multumiti si fericiti. Credeti ca intereseaza pe cineva din afara tarii daca o ducem bine sau rau? Slogane, pentru foruri si congrese... pentru a se face comparatii si pentru a se etala valorile altora. In rest totul e business! Doar traim intr-o lume unde este regina economia de piata. Daca suntem buni cumparatori sau oferim marfuri de care altii sunt interesati, atunci relatiile sunt bune, tara e laudata si ambele partide sunt fericite. Daca ni se (im)pune un „embargo" sau o cortina de fier, precum a fost cea comunista, atunci tot ei ne critica, ne fac primitivi, amarati, deoarece nu pot sa castige nimic de pe urma relatiilor cu noi!

Drepturile omului si mult trambitata democratie? Unii au voie sa o incalce, altii nu! tara mica, tara mare! tara puternica militar, egal tara dominanta... si apoi, pe cei puternici nu este permis sa-i critici prea tare niciodata! Tot ala micu’ e pus la index. De aceea e bine sa-ti gasesti tovarasi si aliati! si apropos, sa stiti ca cei „din afara" nu ne vad asa de rau precum credem! Am mai spus, nu-l prea intereseaza pe omul de rand din afara ce se intampla in iubita noastra Romanie. De fapt multi nici nu stiu unde este situata aceasta tara. Domniile lor sunt cam slabuti la geografie. Atunci de ce sa fie tari la economie politica, la istorie, sau la... „alte materii"! Ce credeti ca noi suntem mai cu mot ca ei? Enumerati repede cinci orase din Bulgaria! si cate cinci din Ungaria, Ucraina sau Iugoslavia. Stiti cati locuitori au aceste tari? Cum se numesc poetii lor nationali? Stiti cati elefanti are Guatemala? Nu? Atunci de ce vreti sa stiti cum suntem vazuti NOI de altii? De care altii? De politicieni? De afaceristi? Sau de soferii de taxi din Bagladesh? Hagi-Haghi, vor striga unii. Comaneci-Comanici altii... sau Ceausesque-Ceucescu si Drachiula! Nu prea multi vor exclama Eminescu, nici Decebal, si nici Stefan cel Mare. Ei si? Principalul este ca ii avem noi in suflet si in inima!

Maria Diana Popescu: Incerc sa agit un concept in curs de perimare: „Estetica, stiinta despre frumos si frumusete" invadata globalizant de „stiinta violentei imagistice". Ce e de facut?

George Roca: De ce ziceti perimare? Lumea se imparte in doua. Cei cu gust pentru frumos si cei care nu-l au, dar ar vrea sa se afirme cu orice pret, sa iasa in relief. Frumosul se creeaza greu! Uratul mai usor, deoarece nu are reguli! Ati observat vreodata un copil neindemanatic care vrea sa creeze ceva? Se chinuie bietul copilas, insista, plange, se enerveaza, sau cere chiar ajutor pentru a crea ceva frumos. Dar nu ii este asa de usor precum copilului talentat. Atunci se supara, se revolta si incearca sa distruga obiectul neputintei sale. Uneori devine violent! Daca nu este supravegheat, lamurit, indrumat si ajutat, cauta sa se exprime „artistic" in continuare, cu aceeasi neindemanare si parca cu mai multa violenta. Vrea sa atraga atentia cumva! Vrea sa se exprime! Nu il intereseaza prin ce mijloace. Deseori isi gaseste chiar si adepti admiratori. Atunci frustratul se autoconvinge ca si el e in stare sa produca ceva pentru a fi bagat in seama! Si iata ca s-a nascut o arta asa-zisa violenta. Violenta pentru ochi, violenta pentru suflet, violenta pentru relatii interumane. Si astfel estetica ajunge sa fie secondata de o arta a uratului, de o moda horibilis, de o comportare nemanierata... de o dorinta de a iesi in relief, de a fi excentric, sau pur si simplu din prostie imitativa... ca „asa fac si altii". Totusi aceste mode trec repede. De ce? Deoarece supara ochiul, deranjeaza mintea, raneste corpul fizic si aduce nemultumiri sufletului. Dupa o perioada de coacere si de maturizare, multi isi taie pletele perioadei rebele, isi acopera tatuajele tineretii, isi scot belciugele din nas si din buric, isi insamanteaza cheliile generalizate á la mode, cauta sa fie mai intelegatori cu estetica adevarata, cu arta frumosului, chiar daca mai sunt ipocriti si mai mazgalesc din cand in cand, dar din ce in ce mai rar, peretii latrinelor. Ma intrebati ce este de facut? Educatie, educatie si comunicare! Integrare si reconciliere. O mana intinsa...

Maria Diana Popescu: „Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni se afla in lanturi", spunea la vremea sa Jean Jaques Rousseau. Cum ati nuanta afirmatia, raportand-o la nevoile, la realitatile prezentului.

George Roca: Cat este puer, omul este dependent! Deci nu este liber. Cand ajunge la maturitate, orice om poate sa se debaraseze de lanturi. Traim intr-o epoca diferita de cea a lui Rousseau. Suntem mult mai liberi, sau putem sa ne obtinem libertatea mai usor. Numai sa vrem. Acum orice om sanatos la fizic si minte poate sa fie independent daca vrea. Dar unora le place sa fie dependenti... fapt care este tot un fel de parazitism.

Maria Diana Popescu: Despre alte pasiuni subjugante sau inrobitoare de frumos, ce ne puteti spune?

George Roca: Imi plac oamenii curati sufleteste! Nu-mi plac naivii, prefer complicatii. Cu naivii nu m-am inteles niciodata. Ma trag la subsol! Imi place modernismul pana la limita bunului simt. Caut sa inteleg orice generatie, orice individ, orice curent artistic. De la fiecare ai ce invata cate ceva. Imi place o mancare prezentata frumos, un parfum bun frantuzesc, o vorba calda, o gluma buna, o carte cartareasca sau carturareasca, o partenera frumoasa, o casa curata si eleganta, o expozitie de arta clasica sau moderna, calatoriile... Da, da! Calatoriile in cat mai multe tari, sa vad, sa cunosc si alte culturi, sa-mi fac noi prieteni... Apoi sa-mi spal ochii cu panorama unui munte, sau cu intinderea nesfarsitei mari.

Imi place sa citesc. Citesc orice, citesc tot ce imi cade in mana, si pe fata si pe dos, si pe cant! Imi place mobila veche - antica, bine facuta... imi place rococo, si bauhaus si art nouveau! Imi place pictura pe panza. Prefer pictura clasica, dar nu ma dau in laturi sa admir si un Edvard Munch, un Jasper Johns, Helen Frankenthaler, Yves Klein, un De Kooning, Fiona Rae, Nicolas De Staël, Carlo Carrà si chiar lucrarile romanului Romeo Niram. Mor dupa artistul foto-realist Ron Mueck, dar si dupa zbuciumata Frida Kahlo si muralistul ei sot, Diego Rivera! Imi plac filmele muzicale, deoarece ma relaxeaza, imi place muzica clasica, dar nu Bach, apoi muzica latino (ca doar romani suntem!), imi place un mambo, imi place un tango, imi plac piesele de teatru vorbite la o tonalitate medie (dar cu traire, interpretare si intonatie), nu ca cele romanesti din provincie, unde actorii se remarca urland sau tipand cat mai tare. Si daca nu pot sa ating tot ce imi place... incerc macar sa visez, sa-mi visez dorintele. Personal ma multumesc cu putin, dar totusi... nu fug de abundenta.

Maria Diana Popescu: Si un raspuns pentru intrebarea lui Immanuel Kant. „Ce trebuie sa sper"? Ce spera OMUL ca „animal rational", cum il numeste Petre Tutea? Ce spera distinsul George Roca de la viata?

George Roca: Ce sper? Sper sa ajung ziua de maine! Sper sa fie pace, liniste, cat mai putine socuri, sa fie intelegere, sanatate, tinerete vesnica in suflet... Iubire intre oameni! Ce sper de la viata? Am sa va raspund cu cateva versuri pe care le-am scris destul de recent: „O, Doamne,/ mai da-mi macar/ doar cativa ani in dar!/ Dar da-mi atati cati se cuvine/ sa-mi pot vedea nepotii mari,/ sa pun un pas pe Luna,/ de care-mi este dor/ si unul col’ pe Marte/ si-apoi pot sa... mor!".

Maria-Diana POPESCU

Director literar-artistic „Vama literara" www.vamaliterara.net

Redactor Agero Stuttgart

Redactor „AG PE RIME"

Redactor „Buletin Cultural Argesean"

Iulie 2008.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page