Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BANCA AMINTIRILOR (1) – PUNGA CU ARDEI

George GOLDHAMMER

 
As dori sa precizez ca denumirea de „Banca amintirilor” a fost inspirata de dragul meu frate, Eduard, cand i-am revocat cateva amintiri placute din anii copilariei. Atunci el m-a sfatuit sa deschid o „banca a amintirilor” cu capital uman... care nu falimenteaza asa usor precum restul bancilor financiare. I-am retinut sfatul. Iata prima depunere!

 ***

 Intr-o zi, pe la mijocul anilor ’60, sunt chemat la „ordin” de inginerul sef al uzinei  „Infratirea” Oradea! Primesc sarcina de a merge la „importanta” intreprindere (locala, desigur!) numita „Vin Export” unde exista un aparat de capsat cutiile cu flacoane de vinuri... si sa vad cum este facut!!! Un fel de spionaj industrial comunist precoce! Glumesc! Aceasta actiune m-ar fi ajutat la proiectarea unuia aparat asemanator cerut de „Gospodaria de partid” care printre altele detinea in afara orasului o mare si moderna ferma de productie. Dorind sa-si exporte „trufandale” in niste conditii cat mai moderne, aveau nevoie sa-si capseze cutiile pe care le trimitea peste granita!

 Ma prezint la directorul intreprinderii respective care ma da pe mana unui sef de sectiei. Acesta ma plimba prin marea intreprindere. Vad intr-o hala mai multe butoiase mici de lemn, frumos executate. Fiecare butoias avea atasata cu un lantisor o cana de tabla!!! L-am intrebat pe inerlocutorul meu care este rostul acestor butoiase si a lantisorului cu cana. Atunci, tovul sef (de sectie, desigur!) mi-a explicat cu mandrie ca „minunatia” este inventia lui „proprie si personala” si ca aduce mare economie intreprinderii! A continuat sa-mi explice pe indelete in ce consta  aceasta economie... despre care bineinteles eram foarte curios. M-a privit in ochi si mi-a explicat cu mare bucurie si satisfactie ca... pana la „inventie”, muncitorii, pentru a-si lecui setea si a-si mai ridica moralul, pierdeau  timp sa coboare la subsol, in pivnita unde erau butoaiele uriase cu licoarea lui Bachus! Acolo, deschideau caneaua si umpleau o cutie de conserva goala cu vinul preferat! Fiind in graba, deseori nu inchideau bine robinetul si din „pic cu picul" care se scugea se facea dedesubtul butoiului o balta mare, in care se risipeau cantitati valoroase de vin. Dupa aplicarea inventiei s-a realizat o economie substantiala de produs viticol si astfel toate partile s-au declarat multumite. Bineinteles l-am felicitat si eu pentru nastrusnica idee si m-am gandit unde si in ce domeniu ar mai putea fi aplicata o asemenea inventie. Continui sa ma mai gandesc si acum, dar chiar dupa zeci de ani de la acea intamplare... mintea mea refuza sa gaseasca o „gaselnita” facila!!!

 Dupa ce am vazut si studiat miraculoasa masina de capsat, mi-am luat notitele necesare pentru a o copia, am raportat tovarasului inginer sef (al meu, desigur!) ca este realizabila! Apoi i-am predat cutia cu cele 12 feluri de vin oferite „ca reclama” de directorul intreprinderii „Vin Export”. S-a bucurat nespus... batandu-ma prieteneste pe umar! L-am vazut cum ii sclipesc ochii de multumire si l-am simtit ca mustaceste ceva, ca... ii trece ceva prin cap! O idee „revolutionara”!

 Aflandu-se in relatii bune cu Tovul Sef (pe asta in scriu cu majuscule ca era mare grangur la partid!) care se ocupa de probleme economice pe judet, cel care ne ordonase „spionajul industrial” al „reconstructiei din temelii al importantei masini de capsat”, spera ca prin indeplinirea ordinului sa ne recompenseze cu niscaiva atentii! Asa era atunci – o mana spala pe alta... si amandoua spalau fata oranduirii! Mi-a sugerat, deci, sa transportam noul agregat de capsat, executat la intreprinderea „Infratirea”, chiar cu masina neagra a bosului...  de la partid! De ce? Pentru ca astfel cei de la serele „Gospodariei de partid” ne vor umple portbagajul cu roadele pamantului cultivate acolo: rosii, castraveti, ardei, morcovi si alte trufandale! Etc. Etc.! Produse care la acel inceput de primavara erau un vis pentru mancatorii si muritorii de rind!

 Zis si facut! Ducem „agregatul capsator” cu masina intreprinderii pana la Tovul Sef de la partid, apoi, dupa ce i-o aratam si observam pe fata Domniei sale ca este foarte multumit si satisfacut de ceea ce am realizat, il rugam sa ne dea cu imprumut Volga sa „neagra” pentru ca martoaga noastra are pana. A acceptat imediat cu marinimie anuntandu-ne ca ne v-a insoti si dansul! Imi frecam mainile de bucurie ca ne vom intoarce cu portbagajul plin de trufandale chiar daca va  trebui sa impartim „achizitia” in trei dupa terminarea misiunii. Una mie, una tie... una lui Popa Ilie! Adica Tov Sef, Inginerul sef si mandea! Deja imi si facusem planul la cati prieteni si cunoscuti voi cadorisi cate-un morcov, o rosie sau un ardei-trufanda! Ma simteam ca un bun samaritean imaginandu-mi... bucuria de pe fata acestora (a prietenilor!) admiratia si recunostinta pentru asemenea bunatati. Caci vorba aceea: „Dar din dar, se face rai!”

 Am ajuns la poarta fermei, unde se pare ca portarul cunostea deja masina. A deschis repede, fara sa puna intrebari si ne-a onorat cu un salut militaresc! Masina a fost dirijata catre sediul directorului faimoaselor sere, iar Tov Seful responsabil cu problemele economice pe judet a intrat sa-l contacteze! Din pacate nu era la birou, nici el, nici   adjunctul, nici inginerul sef. Nici macar secretarul de partid! Am asteptat minute bune dar nici una dintre fetele cautate nu si-au facut aparitia!

 Apoi am intrat (impreuna cu Tov Seful de la partid) in sectia unde... la banda rulanta, femei harnice puneau produsele in pungi care trebuiau sa fie livrate in Germania. Din pungile care aveau pe o parte plasa ne faceau cu ochiul niste ardei minunati. Doamne, ce grasi si frumosi erau! Iti lasa gura apa! Si mie si Tov Sefului... Neavand in spatele nostru un sef cat de mic, pe care sa-l vrajim cu apetitul nostru, nu am indraznit sa luam de pe banda nici macar o punga, de frica sa nu fim calficati ca hoti! Caci pentru lucratoare... noi eram doar niste „gura-casca”! Pana la urma ne-am pierdut rabdarea, apetitul si sperantele, am facut stanga-nprejur si ne-am urcat in masina neagra parasind cu regret acel corn al abundentei trufandalistice!

 Am revenit de la ferma spre oras cu invataminte, atat eu, cat si Tovul Sef. Eu cu zicala „Sa nu vinzi pielea ursului din padure”, iar Tovul Seful... ca nu orice vizita anuntata din timp este benefica. Am inteles amandoi ca de vina fusese telefonul dat de Domnia Sa  prin care isi anuntase vizita la obiectiv! Si astfel a realizat cred, ce inseamna „Vine seful cel mare de la partid!” si de ce s-au evaporat toti factorii de conducere de la serele cu pricina. Stiau ei ce trebuie stiut...!

 George GOLDHAMMER

Holon, Israel

25 august 2014


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page