Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

TRANSILVANISMUL, PROIECTIE REVIZIONISTA MAGHIARA

La inceputul anilor 20 ai sec. XX, dupa Trianon, o parte din elita maghiara, constienta ca revenirea Transilvaniei la Ungaria, ca si o simpla provincie, este extrem de dificila, daca nu chiar imposibila, a inventat un nou concept de compromis: transilvanismul. E un termen ideologic artificial si imaginat sub forma unei propuneri utopice de intelegere romano-maghiara in Ardeal, fara Romania si Ungaria. De fapt crearea unui stat nou, Transilvania – un fel de Elvetie multiculturala in centrul Europei.

Dezbateri despre „transilvanism“ au aparut dupa 1918, ca rezultat al dorintei elitelor politice maghiare ardelene de a compensa intr-un fel pierderea Transilvaniei. Erau propuneri ale unei elite maghiare disperate, in mai 1919, pentru proclamarea unei Transilvanii independente, cu capitala la Alba Iulia, cu pastrarea infrastructurii administrative si legislatia Regatului Maghiar. Iuliu Maniu, liderul romanilor ardeleni, dar si organizatiile germane au respins aceasta diversiune a diriguitorilor politici maghiari.

In 1921 apare un „manifest“ semnat de Karoly Kós, Arpád Paál si István Zágoni, in care se renunta, cel putin pentru moment, la autonomia teritoriala, in schimbul unei foarte largi autonomii institutionale in favoarea minoritatilor nationale, oferind, in schimb, loialitate Romaniei. Dupa 1921, sub egida transilvanismului se va demara un proces istoriografic de inventare a unei Transilvanii mitice, existenta ca un soi de proto-natiune culturala, inca din secolul XVII. Se afirma o Transilvanie „toleranta“, un creuzet multicultural, dar cu conducere din partea etnicilor maghiari. Se propunea un „model elvetian“ bazat pe existenta unui „suflet transilvan“ (Ferenc Albrecht, 1922) ce ar lega cele trei natiuni intr-un corp national comun. Transilvania trebuie sa devina independenta in cadrul Statelor Unite ale Europei, sau a unei (con)federatii danubiene unde Ardealul va juca rolul „Elvetiei estului“.

Transilvanismul politic nu a avut succes in randurile romanilor si germanilor din Ardeal, care priveau ca si astazi cu suspiciune astfel de propuneri. Curentul transilvanismului a devenit unul cultural, care s-a exprimat numai in randul etnicilor maghiari. Transilvanismul a devenit un program estetic si literar ce lega scriitori, poeti, publicisti, editori in jurul publicatiei si a cercului de la Erdély Helikon. Pe langa activitatile literare, sub numele de „schimburi culturale“, cu sprijinul entuziast al oficialitatilor maghiare, transilvanistii au inceput sa produca, pentru un public international, materiale de propaganda maghiara (vezi Piroska Balogh, 1999).

In majoritatea cazurilor nu se ridicau pretentii teritoriale directe, ci se incerca, deseori cu putina grija fata de veracitatea faptelor, sa se prezinte modul in care Romania incalca drepturile minoritatilor nationale. Scriitorii romani din Ardeal au refuzat astfel de programe „estetice" ale unei Transilvanii idilice de coloratura fino-ugrica. In fapt, in spatele acestui „transilvanism" se ascundeau interese iredentiste si idei revizioniste ale unor grupari politice si culturale maghiare in vederea subminarii Romaniei Mari, pana la conturarea unui context international favorabil de rupere a Transilvaniei de Bucuresti. Fapt confirmat de Arbitrajul de la Viena din 30 august 1940, cand nord-vestul Transilvaniei a fost rupt de Romania si incadrat in Ungaria, cu tot cortegiul de orori si crime infaptuite de regimul horthyist impotriva romanilor ardeleni. Aceste atrocitati ale extremistilor maghiari au golit de continut termenul de transilvanism, ca spatiu multicultural al tolerantei si intelegerii intre nationalitati.

Cu toate acestea transilvanismul nu a disparut. In februarie 1945, s-a constituit in Sala Mare a Primariei din Cluj un guvern al Transilvaniei „autonome", sub conducerea comunistilor maghiari si alti membri F.N.D. Introducerea administratiei romanesti la 9 martie 1945, in Cluj, in urma instaurarii guvernului pro-sovietic dr. Petru Groza, a pus capat acestei aventuri secesioniste. Conceptul a revenit dupa decembrie 1989, de data aceasta cu incercarea de atragere a unor intelectuali romani din Cluj si Tg. Mures. In special in jurul publicatiei „Provincia" s-au strans intelectuali maghiari si romani care au revigorat ideea de transilvanism ca o expresie multiculturala si de refuz al oricarui exclusivism national.

Elita culturala maghiara si-a dat seama ca un nou arbitraj Viena 1940 este imposibil in Uniunea Europeana si atunci si-a indreptat atentia catre intelectualii romani cu un proiect de emasculare a unei etnicitati majoritare sau conducatoare in Transilvania. Gustav Molnar, ideologul acestui nou transilvanism si liderul revistei „Provincia" a reusit resuscitarea ideii unui Ardeal trans-etnic, aproape helvetic: „Orice incercare de a defini Transilvania pe baze nationale inseamna oximoron. Nu «inel de fier din lemn» (traducere ad litteram, de fapt nonsens - nota trad.), cum am crezut pentru o clipa, in avantul meu de maghiarizare, pentru ca metafora maghiara se refera la un lucru irealizabil. Oximoronul este ceva cat se poate de existent, numai ca este diform si nefiresc si de aceea are aura irealitatii. «Transilvanismul national», spiritul transilvan doar ca varianta regionala, locala a spiritualitatii nationale a unora sau altora, respectiv ceea ce de cele mai multe ori este sincronic cu acestea, ideologia si politica Transilvaniei «romanesti» sau «maghiare», exista cel putin de la 1848 incoace si atat din partea romana, cat si din cea maghiara a fost din preziua Primului Razboi Mondial si pana la sfarsitul celui de-al doilea orientarea dominanta, la modul virulent, a politicii si a discursului privind Transilvania, al elitelor politice si spirituale. In aceasta conceptie, epitetele «roman» si «maghiar» exprima, dincolo de indicarea apartenentei statale a provinciei transilvane, si o «esenta» sau «substanta istorica» numai maghiara sau numai romaneasca. Prin acest confortabil principiu de baza se putea justifica foarte bine, fie politica nedisimulat dictatoriala a exclusivismului national, fie - daca imprejurarile erau de asa natura - indulgenta condescendenta fata de minoritati, considerate niste venetici. Ideologia Transilvaniei «maghiare» a fost spulberata definitiv de catastrofa nationala totala a celui de-al Doilea Razboi Mondial, de caracterul internationalist al comunismului maghiar, ramas constant de la instalarea sa la putere din 1948 si pana la prabusirea sa, in 1988, de regulile culturii publice democratice, de procesul efectiv de integrare in structurile occidentale si nu in ultimul rand datorita constientizarii proportiilor demografice".

Substanta acestui discurs isi trage sprijinul politic si din „intelegerea" ciudata din iunie 1989 de la Budapesta, cand lideri romani din exil si dizidentii maghiari au publicat o „declaratie comuna", in legatura cu Transilvania, care crea o confuzie politica intentionata intre Romania si dictatura lui Ceausescu, fiind perceputa atunci de romanii ardeleni ca o chemare perfida de rupere fata de Bucuresti. Se vorbea, la vremea aceea, de o Transilvanie „autonoma", ca un spatiu de complementaritate, care ar fi trebuit sa revina in lumea democratiei prin ruperea de Romania, confundata intentionat cu comunismul stalinist al lui Nicolae Ceausescu. In decembrie 1989, romanii au preferat sa se rupa de comunism, cu totii, nu pe bucati, asa cum doreau unii autori ai „declaratiei de la Budapesta". Intelectuali romani de marca au semnat acel text, cazand in capcana „gazdelor" maghiare: Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea, Doru Braia, Bujor Nedelcovici, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dumitrescu, Eugen Ionescu, Marie-France Ionesco, Adrian Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, George Barbu, Dina Bratianu-Missirliu, Al. Missirliu, Ileana Verzea etc. Chiar si Majestatea sa, Regele Mihai I, a subscris la aceasta declaratie, care facea jocurile iredentei maghiare si compromitea opozitia regimului ceausist din Occident.

Aceasta apropiere de transilvanism a cuprins numeroase cercuri de intelectuali romani. Un poet si ziarist din Cluj, Sabin Gherman, a publicat in anul 1999, un manifest „M-am saturat de Romania", care intr-un limbaj de pamflet exagerat propune desprinderea ardelenilor de Bucuresti si de Vechiul Regat, interpretate subiectiv  ca forme ale balcanismului, coruptiei si subdezvoltarii: „Va trebui sa ne trezim. Sa recunoastem ca ceea ce se intampla acum e o comedie. Dar una in care copiii va cer o ciocolata si voi dati din umeri. In care mereu infrigurati cautati o pila pentru orice. In care susotiti pe la colturi despre vilele celor din Politie sau din Parlament. O lume sortita imprumutului de la un salariu la altul. Va trebui sa vedem ca se poate si altfel. Ca suntem altfel. Ca relele cele mari vin de la Bucuresti, de la luxoasele palate in care politicienii se bat fara nici o jena pe ciolan. Va trebui sa vedem ca nu ungurii sau nemtii sau burundezii sunt inamicii nostri, ci noi insine, traitorii de pe azi pe maine, obligati sa furam si sa injuram pe la colturi. Nu mai avem ce sa ne spunem; am facut-o 75 de ani si suntem de 75 de ori mai saraci. In rest, zile bune - m-am saturat de Romania, vreau Transilvania mea!". La presiunile opiniei publice, Sabin Gherman si-a nuantat opinia devenind astazi un regionalist moderat, usor incadrat in legislatia europeana, in domeniu.

Tot in anul 1999, subsemnatul am publicat o scrisoare deschisa d-lui presedinte de atunci, Emil Constantinescu, prin care solicitam organizarea unui referendum pentru mutarea capitalei Romaniei in Ardeal, la Alba Iulia sau la Cluj. Mesajul meu a fost unul de resurectie si renastere a ideii nationale si de reforma in Ardeal, pentru un refuz fata de un Bucuresti preocupat numai de perpetuarea coruptiei. Prin propunerea mea doream aducerea in dezbaterea publica, promovarea unui proiect european si ardelean pentru viitorul romanilor.

Transilvanismul si-a cristalizat optiunile in anul 2001, cand presa romana "a explodat", odata cu publicarea celebrului memorandum contrasemnat de cunoscuti intelectuali maghiari si romani din Ardeal. Acesta era conceput la limita respectarii legislatiei europene in domeniu: „Noi, semnatarii prezentului document-memorandum, propunem partidelor politice, administratiilor locale, liderilor marcanti de opinie si societatii civile, spre dezbatere publica, urmatoarele idei referitoare la constructia politica si administrativa a unei Romanii a regiunilor, in consens cu dezbaterea care se desfasoara la nivel european despre viitorul Europei unite.

1. Propunerile de fata au in vedere dezvoltarea armonioasa a Romaniei, tinand cont de identitatea istorica, economica si social-culturala a regiunilor ei. In acceptiunea noastra, proiectul constructiei regionale a Romaniei nu are nimic in comun cu secesionismul sau cu iredentismele de orice natura. De aceea, consideram ca orice abordare in acest sens este simplista si urmareste sa deturneze diversionist discutiile publice aprofundate si responsabile despre viitorul tarii noastre raportat la experientele europene.

2. Participarea noastra in dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene ca sistem federativ, unde regiunile constitutionale, precum Scotia, Catalonia, Flandra, Valonia, Bavaria etc. ocupa un loc aparte, poate contribui la cunoasterea mai precisa a acelei structuri institutionale in care dorim sa ne integram. Modelul regional, asa-numitul nivel mijlociu de guvernare (meso-government), serveste, in opinia noastra, redobandirii identitatii noastre europene.

3. Consideram drept principiu de baza al constructiei regionale alocarea unor competente administrative si politice entitatilor teritoriale si nu comunitatilor nationale sau etnice, acestea din urma beneficiind, in modelul regional, de garantii politice si juridice pentru asigurarea intereselor lor specifice.

4. Sistemul administrativ ultracentralizat, preluat aproape neschimbat dupa 1989, favorizeaza coruptia si birocratia si amplifica lipsurile inerente ale administratiei bazate pe unitati mici, numeroase si excesiv de costisitoare. Pe de alta parte, ideea descentralizarii este continuta intr-un cadru conceptual juridic enuntat atat prin angajamentele internationale la care Romania este parte, cat si prin elemente de armonizare europeana a legislatiei interne.

5. Propunem o reforma administrativa care sa redefineasca statutul entitatilor teritoriale existente si sa introduca noi forme administrative si politice. Constructia acestora poate porni de la regiunile de dezvoltare sau de la provinciile istorice… Se propuneau „consilii regionale" si „parlamente regionale", conduse de „capitale regionale". Aceste propuneri, la o analiza atenta, te duc cu gandul la propunerile sovietice din Comisia Litvinov a anului 1943, care sustineau crearea unui stat, Transilvania, autonom sau chiar independent. E ideea unei Romanii federale gandite la 1919 de C. Racovski si alti ideologi sovietici, care prin aceasta urmareau dezmembrarea pe bucati a Romaniei, ceea ce s-a intamplat in 1940, prin ocuparea Basarabiei de catre URSS.

Transilvanismul ca si opozitie la romanism in Ardeal nu are nici un viitor. E un concept, care se muleaza de-a lungul anilor cu schimbarile politice si de regim in Europa, pe terminologii noi, dar cu radacini ideologice mai vechi, ce urmareste reconfigurari geo-politice pe seama unitatii statului roman. Odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, ideile transilvanismului si-au pierdut din substanta si virulenta. Transilvania, ca si provincie istorica a Romaniei, este astazi un spatiu de complementaritate in Europa Unita.

Ionut TENE

Cluj-Napoca

Iulie 2008.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page