Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

IDENTIFICAREA CU SUFERINTA

 
"Arunca-ti painea pe ape..."   Eclesiastul 11, 1 

Fara a scoate catusi de putin actul binefacerii din social, credem ca el trebuie sa aiba mai degraba un caracter moral-religios. Se vorbeste mult despre caritate si se lucreaza frumos in aceasta directie prin organizatii si sisteme care mai de care mai interesante, astfel ca cel in nevoie sa se bucure de sprijinul semenilor sai.  Este bine. Dar noi vrem sa innobilam binefacerea cu iubire, s-o facem o necesitate a sufletului nostru catre cei in suferinta; mai intai pentru redarea necesarului de incredere in Dumnezeu si apoi, de la sine si celelalte.  De cele mai multe ori binefacerea se rezuma la "a da ceva cuiva din ceea ce avem". Prin cele ce urmeaza am dori sa semnificam ca important este "A NE DA SEMENULUI DIN CEEA CE SUNTEM". Este simplu si la indemana sa scoti cativa banuti si sa-i arunci celui in nevoie si asa, o constiinta pe jumatate adormita va adormi de tot la "umbra acestui gest". Dar mai mult decat "sa le dam", semenii au nevoie "sa ne dam" lor.
Daca actul daruirii este egoist, atunci repugna spiritului si este preferabil sa nu se dea si chiar sa nu se primeasca.
Necesarul pentru o omenire in suferinta nu este atat buzunarul nostru cat inima noastra, nu visteria, ci sufletul nostru. Din "noi" trebuie sa "rupem" ceva pentru aproapele si poate atat de mult incat sa simtim ca nu ne mai apartinem, ca suntem ai tuturor, egali si fara retineri. Aceasta nu este o scornire a mintii omenesti, ci un principiu divin prin care "se exista".
Marele exemplu - referirea noastra de capatai, Domnul Isus, nu numai ca "ne-a dat", ci "ni S-a dat" cu totul, cu iubirea intreaga, cu viata Sa. Cand a venit, Domnul putea sa ne aduca din cer niste daruri, sa ne dea fiecaruia cate ceva, dar El nu a facut asa, ci "ni S-a dat pe Sine", ni S-a impartit tuturor ca mantuire".
De ce oare ni se pare o pierdere atunci cand dam ceva altora? Mai intai pentru ca gresit, noi consideram ca "dam din ale noastre", uitand ca noi nu suntem "proprietari", ci "administratori".
Noi luam de la Domnul Isus si impartim lumii. Ale Lui sunt toate. Suntem numai niste "modalitati" de curgere a binecuvantarilor ceresti catre omenire, din nesecatele izvoare ale harului de sus, de la tronul lui Dumnezeu. Undeva, apostolul aminteste: "noi nu suntem ai nostri.."
Pentru ce dar, facem atata caz de darnicia noastra sau refuzam sa ne oferim oamenilor cand de fapt nici macar nu ne apartinem? Cand darurile ceresti ajung in dreptul nostru in drumul lor spre semeni, le oprim pentru noi sau le facem sa curga mai departe? Ce oare vrea sa spuna Mantuitorul cand zice: "Cel ce isi iubeste viata o va pierde, iar cel ce o da pentru Numele Meu, o va castiga.."? Este tocmai realitatea ca noi nu existam decat prin ceea ce oferim; suntem ceea ce dam; avem atat cat impartim.  
Viata noastra vesnica este viata noastra de aici, oferita in totalitate celor ce au nevoie de ea pentru mantuire si regasita dupa multa vreme in forma ei cereasca.  Aceasta este adevarata facere de bine ce cuprinde in ea salvarea semenilor, mantuirea noastra si lauda lui Dumnezeu in veac.
Cine striga? un gol de speranta de viata in fata mortii, o lipsa de nadejde, nu atat pentru "maine", cat pentru "vesnicie". O inima isi striga ceva ce nu are, o inima vrea zorii ce nu-i poate intrezari, dar pe care-i simte pe undeva pe-aproape. O inima ce nu poate ajunge la intelegerea ca salvarea este posibila isi transforma neputinta in strigat de ajutor.
 
Chiar si atunci cand isi striga painea, inima in durere isi vrea de fapt speranta, cand cere apa, ea vrea de fapt salvare. Binefacerea noastra cu paine si apa este doar o modalitate de a oferi semenilor lumina si speranta.  Acoperirea marilor nevoi sufletesti rezolva si orice nevoi materiale si mai putin sau deloc invers.
Legea compensatiei ca un bun "dat" se va "intoarce" inmultit inapoi, este valabila si in cele spirituale cel putin tot atat de mult ca-n cele materiale.
"Arunca-ti painea pe ape si dupa multa vreme o vei gasi iarasi". Invatam de aici ca dincolo de aspectul ca binele nostru facut in zori pana seara ni se inapoiaza logic inmultit, dincolo de binecuvantarea noastra de seara pe care o gasim ca prin somn, dimineata la trezire, sporita, mai mult cu mult, inseamna "arunca-ti viata in nevoile de mantuire ale semenilor si dupa ce istoria pacatului va fi trecut o vei gasi iarasi, transformata in viata vesnica", ar fi la fel de valabil.  Oamenii au nevoie de viata noastra.  Textul in studiu, ne invata ca binefacerea prin viata noastra pe care o oferim celor ce striga dupa viata, nu se face "selectiv", "numai pentru ai nostri", desi mai intai ei, pentru cei carora noi le-o vrem, ci tuturor. Expresia "pe ape" inseamna ca pusa la indemana oricui o vrea pentru salvare, inseamna o vehiculare a daruirii noastre de sperante mantuitoare catre oricine striga, cere.
"Arunca-ti", nu se refera la o actiune necugetata, ci la o nediscriminare de semeni, la o daruire fara rezerve si pentru toti.
Laudat fie Dumnezeu ca viata oferita pentru salvarea celor pierduti si care aparent este "inghitita" ca si painea data celui flamand, va rasari in toata frumusetea ei nepieritoare in cele vesnice fagaduite, pentru toti care sunt gata de jertfa.
Trairea  pentru cei ce vor sa fie mantuiti si striga dupa aceasta nestiind cum, sau stiind prea putin, inseamna "iubirea la ea acasa" .
In binefacerea cea mare a jertfei personale pentru salvarea oamenilor, Domnul Isus S-a identificat cu cei in suferinta.  Pentru a nu se insela cineva cu iubirea pentru Hristos in timp ce este egoist cu semenii, Mantuitorul a spus: "Ori de cate ori ati facut aceste lucruri celor mai neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut".  In acest caz, orice refuz sau neglijenta de a da celor in suferinta din tezaurul nostru material sau sufletesc, este o respingere a Mantuitorului.
Daca El ne-a socotit "fratii Lui", atunci nu avem altceva de facut decat marele efort jertfitor ca toata familia semenilor sa fie salvata, pentru ca orice semen al nostru este un posibil frate al nostru de vesnicie.  

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page