Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Despre arta si foame…


Florentin GURAU

Am primit, recent, propunerea de-a  conduce sucursala locala a unui important for al artistilor plastici. Cochetez cu arta, imi place sa desenez, intentionez sa vernisez o (alta) expozitie personala de grafica, cu toate acestea nu am studii in domeniu, nu stapanesc nici macar tehnicile de baza, nu detin un palmares cu premii sau distinctii, asa ca am amanat politicos un raspuns – cerand timp de gandire - considerand insa ca n-as putea reprezenta cu cinste adevaratii artisti, cu atat mai mult cu cat eu nu sunt multumit de rezultatele muncii mele de “artist nascut, nu facut”, spunand, asa cum personajul Jane Eyre ii spunea lui Fairfax Rochester, ca intre idee, intre desenul grafic imaginat de mine si realizarea lui efectiva pe hartie sunt diferente mari, cu alte cuvinte, una vreau sa fac si alta iese, chiar daca rezultatul final, unora, poate parea dragut! Acest eveniment m-a facut sa meditez asupra fenomenului artei contemporane, a rolului si importantei actului artistic in comunitatea in care traim, cu atat mai mult cu cat presedintele organizatiei era nemultumit de faptul ca “aici, spre deosebire de alte orase, nu se intampla nimic, nu au loc evenimente…”

O lume fara culoare, fara forme frumoase, fara armonie, fie ca unii nici macar nu constientizeaza acest lucru, ar fi o lume mult mai trista. Traiesc intr-un oras micut din sud-estul Romaniei, cu un nivel ridicat al somajului, cu toate fabricile si uzinele comuniste vandute la fier vechi (in aceasta paranteza, daca tot am mentionat la inceput ca intentionez vernisare a unei expozitii, am in lucru o serie de variatiuni grafice pe tema unui simbol al orasului, un ceas baroc realizat din fier si amplasat de mai bine de o suta de ani in centrul urbei; referitor ce spuneam despre starea industriei mi-am imaginat urmatoarea scena: un magician, cu bagheta reuseste sa faca sa dispara jumatatea de jos a ceasului…publicul entuziasmat aplauda…doar un indicid care reprezinta clasa politica de dupa 1989 spune “atata poti? Mie da-mi o jumatate de ora si fac ca ceasul sa dispara de tot…pentru totdeauna…”). In aceste conditii nu ar mai trebui sa mai mire pe nimeni lipsa de interes a oamenilor pentru arta si autoexilul din viata publica a oamenilor de arta. Statul ne-a inrobit grijilor cotidiene. Dupa ce a crescut artificial economia prin finantarea excesiva venita din partea sistemului bancar, in contextul crizei economice internationale, totul s-a prabusit in mocirla saraciei, puterea de cumparare a scazut, iar de aici, in lant, toate efectele nocive… Si peste toate troneaza, ceea ce pe mine ma deranjeaza cel mai mult: coruptia la nivel inalt. Nici nu vreau sa-mi mai amintesc despre povestea urata in care este implicat fratele presedintelui tarii, nici nu vreau sa-mi mai amintesc despre oamenii cheie din structurile statului numiti in functie nicidecum pe baza compententelor profesionale, ci numai pe baza nepotismului si a spagilor, nici nu vreau sa-mi amintesc despre interesul meschin al mass media pentru nulitatile pe care le promoveaza cu obscenitate: manelisti care nu stiu ca faca un acord simplu intre subiect si predicat dar care se joaca cu milioanele de euro, de a caror provenineta nu-I ia nimeni la intrebare, asistente tv siliconate si fara creier si asa mai departe, cu toate astea stau si ma intreb, dupa exemplul celebrei dileme a ce a fost mai intai, gaina sau oul, daca toate acestea se intampla pentru ca a existat oferta sau cererea publicului de superficial si noncultura. Privind insa la oamenii frumosi, la oamenii care intra in librarii desi nu-si permit sa cumpere, numai ca sa rasfoiasca o carte, sa simta mirosul tusului si sa se informeze cu noutatile, privind la oamenii care sunt nostalgici ai vremurilor in care aveau timp si bani sa mearga sa vizioneze o piesa de teatru, privind la Romania frumoasa, consider ca este de datoria mea sa nu renunt la lupta cu sistemul ticalosit in care traim, la lupta interioara din mine insumi, sa nu ma las schimbat, ci sa incerc sa schimb… Trebuie sa invatam sa ne iubim valorile care intr-o lume globalizata ne fac unici, ne dau identitate. Timpul nu sta pe loc, vremurile se schimba, anormalitatea de azi nu va fi normala si peste ani, pana atunci insa, fie si numai supravietuirea omului frumos sufleteste, ci nu triumful lui asupra prostiei comerciale, este un castig enorm pentru societatea noastra. Imi vin in minte cele trei cuvinte magice: ”rezistenta prin cultura”…

Da, mai mai mult ca oricand avem nevoie de arta, de cultura, de hrana pentru suflet…Daca va fi sa accept intr-un final aceasta misiune despre care v-am vorbit, cred ca este de datoria artistului sa faca un compromis, sa nu mai astepte ca publicul sa-l inteleaga, ci el sa inteleaga publicul si sa incerce sa-l salveze chiar si pe cei ce nu stiu sa inoate si se ineaca numai pentru simplul motiv ca nu apuca colacul de langa ei pentru ca asa cum spunea Jean Baptiste Camile Corot, referindu-se la pictura, in cazul sau, ”…daca pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai sa o ierte, dar chiar s-o caute. Imi privesc chipul si imi cantaresc sanatatea. Amandoua poarta semnele grijilor, ale ambitiilor si remuscarilor care contorsioneaza fizionomia fiecaruia din noi. Iata de ar trebui sa iubim arta. Ea procura acelor care vor sa-si echilibreze viata, calmul, implinirea morala si chiar sanatatea”.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page