Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

George Roca, Un Romantic

AVANT LA LETTRE

 

Ecoul unor dulci iluminari

L-am citit pe George Roca in ceasul de cochetarie poetica, un rol ce i se potriveste de minune si care l-a tinut in toata vremea sub semnului lui de influenta indiferent de universul caruia i-a fost „prizonier geografic”. Cele cinci cicluri, „De iubire”, „Evadare din spatiul virtual”, „Amintiri”, „Cromatica australiana”, „Antipozi”, contin poeme limpezi, coerente, focalizari romantice, oralitate in discurs postmodern, din ambele cite ceva; un gen de proiectiuni, de prelungiri organice ale sensibilitatii, infatisari cristalizate ale launtrului sau, dupa chipul si asemanarea sa.

Versul se revarsa asupra lor, le absoarbe, le asimileaza pina la identificare cu ele, fie in forma unor structuri fixe, fie libere. Din ele se alcatuieste fiinta poetica, apta sa imprime o amprenta vie creatiunilor. Ca parti din sinele sau, pentru ca este si poetul element al lumii patrunsa de ele, sensibilitatile, nelinistile cistiga in aceste poeme de infiorata impacare cu existenta in numele puritatii, puritate a carei mare virtute sta in acceptare: „Mi-am insusittehnica lui Crusoe: / am alungat postasul, / am incuiat usa cu trei lacate, / …/ Acum stau linistit si cuget / pe insula mea pustie / …/ Ca si Robinson / am si eu cativa prieteni / care nu ma deranjeaza: / Vineri, Sambata, Duminica, / Luni, Miercuri si Joi. / A mai fost unul, Marti, / dar m-a tradat / pentru trei ceasuri rele! / si ei sunt tot atat de tacuti ca mine! / Cu toti suferim de agorafobie / si vrem sa fim singuri. / De cand m-a parasit iubita sufar / Si vreau sa fiu singur. /…/ Al saselea simt imi spune ca / Ar mai exista o farama de speranta / Atunci, imaginatia mea descopera / o corabie in zare! / Arunc dopurile din urechi / si parca aud pasi pe scari. / Parca urca cineva! / Parca bate cineva la usa! / Da! Da! Este ea! / Sunt nebun de fericire! / Et non sperabam te domum tam cito revenire!”.

George Roca vine cu o curatenie a discursului, a limbajului, pe care le aureoleaza cu parfumul albastru al fapturii sale. Poemele reprezinta pentru GR ceea ce pentru Horatiu insemna exegi monumentum aere perenius (revarsarea constiintei asupra omului aflat in lupta inegala cu marele timp, dar si cu uitarea), motivul horatian, fugit irreparabile tempus, fiind si el, in fond, asezarea sa la adapostul interpretarii poetice a lumii: „Acolo, pe insula noastra jucam sotron, / chiar daca nu ne mai tin balamalele, / gangurim ca bebelusii, / ne asezam pe tronul regelui / fara sa ne fie frica de pedepse, / sarutam si ne iubim / cu toate vedetele intangibile / ale lumii moderne. / Acolo, / pe insula noastra imaginara / este vesnic primavara. / Acolo, / Suntem, si noi, vesnic tineri / si sanatosi / si veseli / si buni!”).

Inregistram o stare de compresiune interioara, care ii educa poetului curajul detasarii de realitate, trairea in amintiri, in imaginar, dar si nevoia de confesiune. Gesturile intereseaza in mod special ecoul in rindurile cititorilor, carora le parvine vocea poetului ca suspin al unei dilutii materiale, ca un vag ecou al unei dulci iluminari ce banuieste prezenta poetului dincolo de peretele de sticla al versului. Este nevoia fireasca a unui spirit intors spre sine cu incredere, capabil sa comunice cu mediul inconjurator, stapin pe intrebarile tacerii, dar si pe sunetul cuvintelor care urca spre suprafata poemelor ca dintr-un adinc de mare, cu senzatia de usurare pe care ti-o da certitudinea ca nu te mai apasa niciun imperativ advers.

Asa poemele indeplinesc discret si stapanit ritualul trairilor care le individualizeaza, care le da puterea de a servi mereu din leacul melancoliei, dar si de a conserva cu gratie capacitatea de a accepta trecerea fiintei poetului spre portile neantului („In timpul viitor, / arata-mi Universul / si-arata-mi calea buna / ce duce-acolo-n cer. / Nu iti cer nemurirea, / dar, nici n-as vrea sa pier…”). Transferul de vibratie catre cititor este dat de versul sigur, atragator, de autenticitatea trairilor care contureaza un spirit romantios. George Roca este un romantic avant la lettre. „Intunericul se contopea cu misterul / si cu umbrele proiectate / pe ecranul imaculat. / Fata era tacuta / baiatul neastamparat / pana cand buzele lor / s-au atins insetate / precum omul ramas fara apa / in desertul Sahara. / Cand s-a aprins lumina / cei doi disparusera / intr-o alta lume".

De peste tot, din zarea poemelor tisneste o stare de romantism care tine parca de niste vremi despre care numai istoriile literare ne mai amintesc: „ieri te-am zarit / ascunsa intr-un tablou / vesmantul tau, de culoare lilas, / parea costumul unui clown / parul tau negru / era acoperit de un basc / fata ta pudrata in alb / avea bujori in obraji / ochii tai ca doua albastrele / erau foarte tristi / o lacrima iti atarna nemiscata / sub pleoapa dreapta / intr-o mana tineai / un trandafir violet / mai jos am vazut / un spatiu liber / si o semnatura: /Mira Fujika".

George Roca crede intr-o ordine superioara, intr-un alt sistem, pentru a caror configurare, pentru a caror legitati nicio imaginatie, nicio filosofie nu sint apte sa le descifreze: „Intr-o dimineata,/ Dumnezeu / s-a sculat vesel si bine dispus! / A inchis vantul in camara, / a alungat norii, / a scos din priza fulgerele, / a oprit cutremurele si valurile / si a stins focul sub cazanele vulcanilor! / (In ziua aceea nu se faceau razboinici, / nici teroristi, nici mercenari…)/ Dumnezeu avea nevoie de / liniste si pace! / Venise vremea sa imparta / meseriile la romani! / Pe Brancusi l-a facut pietrar, /.../ pe Vlaicu, zburator, / pe Grigorescu, zugrav, / pe Enescu, muzicant, / .../ Spre seara, / la lumina luceferilor, / pentru a-si desavarsi lucrarea, / a creat poetul, pe Eminescu!". Iata, cum pe temeiul legaturii creator – lucruri bine intocmite, cit si pe raportul in care se afla Dumnezeu fata de cosmos, imaginatia poetului dezvolta argumentari discursive dintr-un unghi nou, sustinut de capacitatea sa de a percepe cu toate simturile frumosul si plinul existentei.

Maria Diana POPESCU

11 august 2008

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page